DEMERSURI PENTRU CONSTRUCȚIA PALATULUI ADMINISTRATIV

ȘI JUDECĂTORESC DIN CĂLĂRAȘI

                                                                                               Prof. Nicolae ȚIRIPAN

 

Joi, 15 ianuarie 2026, s-a redeschis Palatul Administrativ și de Justiție, aripa dinspre strada București, devenită după restaurare Palat socio-cultural care va adăposti Palatului Copiilor din Călărași. S-a scris și s-a vorbit foarte mult, în perioada premergătoare redeschiderii și după, despre această bijuterie arhitecturală a municipiului Călărași, despre demersurile întreprinse pentru reabilitare, care au durat câțiva ani și au avut un final fericit. Ce nu s-a spus este faptul că acest palat nu s-a născut din neant, peste noapte, chinurile facerii acestuia durând câțiva ani de zile, situație aproape similară cu cea din perioada reabilitării. Sigur, el a fost construit în circa un an și jumătate, datorită seriozității inginerului Giusepe Ciconi și arhitectului Alexandru Săvulescu, care a supravegheat lucrarea, dar până s-a hotărât începerea lucrărilor au trecut câțiva ani, dovadă că societatea românească a acelor vremuri nu era departe de cea de astăzi. Dincolo de unele controverse, apărute după redeschidere, inerente într-o societate care aleargă după senzațional, vă invit să vă înarmați cu puțină răbdare și să luați la cunoștință de demersurile făcute de administrația județului Ialomița de atunci, pe parcursul a cinci ani, pentru ca într-un final, orașul să fie înzestrat cu o asemenea capodoperă arhitecturală.

O primă informație despre construirea palatului o avem din anul 1890, când în ședința Camerei din 15 ianuarie, deputatul Gr. Chrissenghi, citește și depune la biroul Camerei „un proiect de lege prin care să se autorizeze consiliul județean din Ialomița a contracta un împrumut de peste 400.000 mii lei pentru construirea unui palat administrativ și judecătoresc la Călărași.”(o lege pentru un împrumut asemănător fusese votată încă din 1887, dar împrumutul nu a mai fost efectuat)  Deși a cerut urgență, aceasta solicitare a fost refuzată de Cameră, proiectul fiind trimis direct la secțiuni. Solicitarea a fost totuși aprobată, de vreme ce Universul din 5 septembrie 1890, ne informează că  „Casa de economii și consemnațiuni a încuviințat, sâmbăta trecută, realizarea împrumutului de 400.000 lei cu dobândă de 6 și jumătate la sută, pentru construirea unui palat de justiție și administrativ în orașul Călărași, cum și a unei cazărmi de călărași. Lucrările acestor construcțiuni vor începe în primăvara anului viitor.”

Ialomițeanul din 24 februarie 1891 după ce scrie că: „Chestiunea facerii planurilor palatului administrativ și judecătoresc s-a tranșat de Comitetul permanent. Acesta găsind că s-au înscris un număr suficient de arhitecți ca să concureze la facerea planurilor, a dispus să se țină concurs pentru facerea lor. S-a decis ca planurile să fie depuse la Comitet până la 1 aprilie viitor”, la 19 mai 1891 scrie că planul palatului de justiție și administrativ a rămas a se face de D. arhitect Săvulescu, pentru suma de 3000 lei. La 22 iulie se va ține licitație pentru darea în antrepriză a acestor lucrări.

La 7 iulie ziarul nota: „Am arătat într-un număr trecut că Comitetul permanent a convenit cu arhitectul A. Săvulescu din București, ca să elaboreze planul palatului de justiție și administrativ, acordându-i o sumă de 3000 lei.

Suntem informați că tot el va supraveghea executarea planului plătindu-i-se 2% din valoarea devizului, în condițiile ca d-sa să viziteze de două ori cel puțin pe lună clădirea în timpul executării și să aibă pe șantier o persoană competentă, în permanență, care să privegheze execuțiunea.”

În Voința Națională din 30 iulie 1891, citim că: „licitația ce era să se țină la 22 iulie pentru construirea palatului administrativ și judecătoresc din Călărași, s-a amânat pentru 26 august (și aceasta, din lipsă de concurenți, s-a amânat pentru ziua de 30 septembrie – n.ns.), deoarece planurile nu au sosit la Călărași decât în ajunul zilei de 22 iulie, așa că nici un concurent nu le-a putut studia și apoi ele nici nu erau aprobate de serviciul superior tehnic de pe lângă ministerul lucrărilor publice.” Ziarul Ialomițeanul mai menționa și lipsa de concurenți

La 11 decembrie 1891, Voința națională preluând din ziarul local Aurora, scrie că, în sfârșit,: „La 2 decembrie s-a ținut la Călărași, licitație pentru darea în întreprindere a construirii palatului administrativ din localitate, lucrare al cărei cost se urcă la suma de 345.000 lei.

S-au prezentat numai domnii I. Ștefănescu din București și Ștefan Nicolau, ambii asociați, care au depus o garanție de 17.250 lei. La deschiderea ofertei s-a constatat că singurii licitatori au oferit un scăzământ de 1,25 la sută sub deviz, cerând să li se acorde a aduce piatra necesară clădirii din țară, iar nu de la Rusciuk, cum prevedea caietul de sarcini.

Rumoarea publică în orașul Călărași e contra modului cum consiliul general al județului Ialomița a întocmit condițiile acestei licitații. Pentru a se înlătura toate svonurile puse în circulație în sarcina consilierilor județeni, ar trebui ca rezultatul licitației să nu se aprobe și să se publice o nouă licitație”, iar la 15 decembrie 1891 ziarul scria: „Ni se comunică că se fac mari stăruințe, de către mai mulți membri din administrația județului Ialomița, ca să se aprobe rezultatul licitației ținută zilele trecute pentru construirea palatului administrativ din Călărași.

S-ar comite o adevărată călcare de lege, dacă s-ar aproba această licitație, făcută în niște condițiuni cu totul anormale și care dau drept oricui să considere întemeiate zvonurile ce circulă, că administrația are interes de a obține această licitație. Așteptăm să vedem ce rezoluție va lua ministerul.”

Câteva zile mai târziu, la 24 decembrie 18912, ziarul scrie că: „Ministerul de interne încă nu s-a rostit asupra rezultatului licitației ținută la Călărași, pentru construirea palatului administrativ din acel oraș. Și cu toate acestea, credem că este deja timpul ca să se termine odată cu această afacere.

De almintreli,  repetăm că această licitație n-ar trebui să se aprobe. Mai întâi garanția depusă de licitatori nu este suficientă și apoi d. licitator Ștefănescu n-a mai executat niciodată o asemenea lucrare, astfel că nu prezintă destule garanții că lucrarea în chestiune va fi bine executată. D. ministru de interne ar trebui să țină seama de toate acestea.”

Precizăm că toate cele menționate mai sus se întâmplau înainte ca terenul pe care urma să se construiască palatul să fie cumpărat, deoarece abia la 12 februarie 1892, ziarul Voința Națională scrie că: „Consiliul județean Ialomița este autorizat să cumpere, pe prețul de 20.000 lei locul, proprietate a comunei Călărași, situat pe Piața Carol I, spre a servi la construirea palatului administrativ și de justiție.”

Referitor la ceea ce ceruse ziarul Voința Națională și anume anularea licitației, la 16 februarie 1892, ziarul local Ialomițeanul scrie că „Ministerul de Interne a infirmat rezultatul licitației ținută în ziua de 2 decembrie 1891, pentru construirea palatului administrativ și de justiție în reședința județului. Motivul: devizele au fost făcute pe o sumă exagerată, astfel că singură lucrarea palatului ar absorbi întreaga sumă a împrumutului de 400.000 lei, ce este destinată prin lege și pentru construirea unei cazărmi de călărași și pentru plata terenului pe care urmează a se face construcțiunea.

Ministerul, prin mijlocirea D-lui prefect Arion, a pus în vedere comitetului permanent ca să ceară D-lui arhitect Săvulescu a se conforma încheierii comitetului, la care și D-sa a aderat în scris și a reface planurile și devizele pe cifra de 250.000 lei. Numai în aceste condițiuni Ministerul va putea da aprobarea sa.”

La 1 noiembrie 1892, același ziar local ne informează că în ședința din 27 octombrie 1892, Consiliul județean a prevăzut în bugetul cheltuielilor la „Cheltuieli diverse”, suma de 320.000 lei pentru construirea palatului administrativ și judecătoresc, iar la 20 decembrie 1892 ziarul nota că: „Aflăm cu plăcere că ministerul de interne se ocupă în prezent cu examinarea proiectelor construirii palatului administrativ și de justiție din Călărași, în care scop a cerut mai multe informațiuni Comitetului permanent de Ialomița”.

Cu o zi înainte, la 19 decembrie 1892, ziarul local Luptătorul, scria că: „În urma intervenției reprezentanților județului Ialomița s-au activat studiile relative la construcția palatului administrativ și judecătoresc din Călărași.

Planul s-a aprobat de consiliul tehnic, iar pe de altă parte d. prim ministru L. Catargiu a cerut d-lui prefect de Ialomița dosarul relativ la această lucrare, să vadă care-i cauza întârzierii începerii lucrării.

Cauza să i-o spunem noi D-lui prim ministru. D. exprefect Arion nu se interesa decât de ce i se recomanda de vre-un favorit sau favorită, care se gândeau cu totul la altceva decât la lucrări de interes general.”

La 7 februarie 1893, ziarul local Ialomițeanul scrie că Consiliul județean va fi convocat în sesiune extraordinară, luna viitoare, pentru a proceda la câteva viramente de fonduri și a vota o sumă suplimentară reclamată de modificările aduse proiectului și planului palatului administrativ – judecătoresc ce este a se construi la Călărași.

Luptătorul din 14 martie 1893 și Ialomițeanul din 9 mai anunță că licitația pentru palatul administrativ ce este a se construi pe locul județului din Piața Carol I, se va ține în ziua de 20 mai a.c., în sala comitetului permanent, în Călărași. Și ziarul Constituționalul din 20 și 24 mai 1893 anunță aceiași licitație, valoarea lucrării după deviz fiind de 413.998 lei și 98 de bani.

La 23 mai Ialomițeanul scrie că licitația anunțată s-a ținut, dar neprezentându-se nici un concurent, s-a amânat pentru ziua de 24 iulie 1893.

Nici de această dată nu s-a prezentat nici un concurent, așa că Universul din 12 septembrie 1893, la rubrica licitațiuni, anunță depunerea documentației până la 29 septembrie curent, la comitetul permanent al județului Ialomița, pentru construcția unui palat administrativ și de justiție în Călărași, iar Constituționalul din 12 octombrie și Timpul din 14 octombrie 1893 anunță că licitația anunțată prin publicațiunea 2354 de la 26 iulie 1893 s-a amânat pentru ziua de 10 decembrie 1893.

La 31 octombrie 1893 Ialomițeanul scrie că din cauză că toți concurenții la construirea palatului administrativ au găsit devizul acestei lucrări prea scăzut și la mai multe licitații cea mai avantajoasă ofertă a fost cu 4 la sută peste deviz, consiliul județean, în vedere de a grăbi construcția palatului, a autorizat Comitetul permanent să poată contracta lucrarea până la maximum 4 la sută peste deviz.

Timpul din 13 ianuarie 1894 ne informează că „Din cauză că în ziua de 10 decembrie curent, când s-a ținut licitația pentru darea în antrepriză a construcțiunei unui palat administrativ și de justiție în Călărași, nu s-a putut obține nici un rezultat din cauza lipsei de concurenți, comitetul permanent prin deciziunea nr. 2709 din acea zi, a dispus a se ține o nouă licitațiune la 26 februarie 1894.”

Valoarea lucrării după deviz era tot de 413.998 lei și 98 bani.

Ialomițeanul din 6 martie 1894, ne informează că la 26 februarie 1894 s-a ținut a cincea licitație de dare în antrepriză a construcției palatului administrativ și de justiție în Călărași. Lucrarea s-a adjudecat asupra lui G.D. Ciconi, inginer și antreprenor de lucrări publice, cu prețul din oferta sa de lei 3 bani 75 la % peste deviz. Lucrările au fost înaintate spre aprobare la Ministerul de Interne.

Toată lumea așteaptă cu o vie nerăbdare aprobarea licitației, care datează de 2 ani aproape, spre a se putea începe lucrările chiar în cursul acestui an. Se știe că la licitațiile anterioare, ofertele cele mai avantajoase au fost cu prețul de 4 la sută peste deviz.

Dar, pentru că la noi există întotdeauna un dar, același ziar în ziua de 14 aprilie 1894 anunță că „Ministerul de Interne n-a aprobat licitația pentru construirea palatului administrativ și de justiție din oraș. Se știe că această mare lucrare se adjudecase asupra d-lui Ciconi cu 3,75 % peste deviz. Ministerul a răspuns că este gata să aprobe contractul cu d. Ciconi dacă acesta consimte să facă lucrarea cu suma cuprinsă în deviz fără nici o urcare.

Acum se așteaptă sosirea d-lui Ciconi, și dacă d-lui nu va consimți să renunțe la fracțiunea despre care e vorba și care în total însumează aproape 15.000 lei, atunci va fi nevoie să se țină noi licitații pentru această lucrare.

Noi regretăm întârzierea care se face, fie din orice cauză. Județul nu câștigă nimic din aceste întârzieri, din contră, el pierde pe fiecare an o diferență între procentele care le ia la capitalul depus și acelea care le plătește la capitalul împrumutat și ar fi fost bine ca lucrarea să fi început pentru ca județul să economisească chiriile autorităților pe care le plătește astăzi.”

Aceiași informație o găsim și în Adevărul din 21 aprilie 1894.

Constituționalul din 31 mai 1894, Timpul din 4 iunie 1894 și Universul din 17 iunie 1894 făceau cunoscut că: „Redeschizându-se conform încheierii comitetului permanent nr. 1307 de la 23 mai curent, licitațiunea pentru darea în antrepriză a construcțiunei unui palat administrativ și de justiție în Călărași, se aduce la cunoștință generală că această licitațiune se va ține înaintea acestui comitet în camera sa de ședințe, în ziua de 10 august 1894, ora 4 p.m.”

La 3 iulie 1894 Ialomițeanul anunța că ing. Petre Radovici, care a condus lucrările de alimentare cu apă a orașului Focșani, a venit în Călărași ca să cerceteze condițiile și caietele de sarcini pentru construirea palatului administrativ și de justiție, a cărei licitație va fi în 10 august 1894. (Sosirea ing. Petru Radovici la Călărași nu a fost zadarnică, deoarece el va fi cel care va întocmi planul de nivelment al orașului).

Câteva zile mai târziu același ziar își exprima speranța că ministerul va reveni asupra deciziei prin care respinsese adjudecarea construirii palatului administrativ din oraș și va aproba lucrarea asupra d-lui Ciconi, adjudecată cu prețul devizului, privind pe județ noile taxe votate de cameră în virtutea legii maximului, asupra materialului ce se va aduce pentru lucrare.

Ialomițeanul din 14 august 1894 anunță că la licitația din 10 august nu s-a prezentat nici un concurent, lucrarea fiind adjudecată de inginerul Ciconi cu 3 lei și 75 bani peste deviz, dar actele nu s-au aprobat încă de minister.

Două săptămâni mai târziu sunt motive de mare bucurie. La 28 august ziarul Ialomițeanul anunță că: „Ministerul a aprobat, în sfârșit, întreprinderea construcției palatului administrativ, asupra d-lui Ciconi, cu prețul de 3,75 % peste deviz.

Îndată ce antreprenorul va fi încunoștiințat formal, el va începe adunarea materialului. Pentru facerea cărămizii, d-l Ciconi a hotărât să aducă italieni, speciali în această industrie.”

Odată lucrarea aprobată, la 25 septembrie 1894 Ialomițeanul scrie că „Dl Ciconi, antreprenorul construirii palatului administrativ, a început a face lucrările pregătitoare pentru această mare construcție. În primăvara viitoare se speră că se va începe și construcția palatului.” Aceleași informații erau furnizate și de ziarul Universul din 30 septembrie 1894.

Trecuseră 5 ani și 2 luni de când deputatul Gr. Chrissenghi a depus în cameră proiectul de lege pentru împrumutul menționat la început și aproape patru ani de la prima licitație din 22 iulie 1891 și la 25 martie 1895, Ialomițeanul scrie că ”Lucrările pentru construirea palatului administrativ și de justiție din Călărași, au început de o săptămână și se continuă cu multă activitate și în condițiuni cât se poate de bune. Săpăturile pentru temelie se fac cu multă îngrijire. Va fi cea mai frumoasă podoabă a orașului Călărași.”

La 28 mai 1895, același ziar scrie că palatul administrativ și de justiție a cărui construcție s-a dat d-lui G. D. Ciconi pe suma de 360.000 lei, se lucrează cu multă activitate în toate direcțiile. În curând va avea loc inaugurarea punerii pietrei fundamentale a acestui măreț edificiu.

Înainte de a se pune piatra de temelie a palatului, la 4 iunie 1895, ziarul Ialomițeanul scrie că sistemul de încălzire la palatul de justiție, pe timp de iarnă, ar fi tot cel primitiv, cu sobe. Pentru că mai era timp, ruga pe cei în drept să revină asupra proiectului și să decidă ca încălzitul să se facă prin calorifere. O mică diferență de preț în plus n-ar fi nimic față de avantajele acestui sistem, atât din punct de vedere igienic cât și ca economie de servitori, risipa lemnelor, a cărbunilor și altele.

Cu o zi înainte de inaugurarea lucrărilor, la 10 iunie 1895, Consiliul județean ruga pe prefect ca între chestiunile de care se va ocupa consiliul ce fusese convocat să pună și pe aceea a încălzirii palatului cu sistem caloriferic.  Și, într-adevăr, în sesiunea din 10 iunie, consilierii și-au dat votul pentru introducerea caloriferului în palat în locul sobelor.

Consituționalul din 13 iunie 1895 își informa cititorii că: „Ieri dimineață (în realitate, alaltăieri 11 iunie-n.ns) s-a inaugurat cu o frumoasă ceremonie punerea pietrei fundamentale a palatului administrativ și de justiție din Călărași.

Ceremonia a fost prezidată de d. M. Deșliu, secretarul general al ministerului de interne.

Față erau toate autoritățile civile și militare și o mulțime enormă de cetățeni. După terminarea serviciului divin, d. Deșliu a pronunțat un discurs splendid, la care a răspuns dl deputat Anghel Nicolau”.

La începutul lunii iulie 1895, lucrările de construcția palatului se activau pe fiecare zi, antreprenorul Ciconi dându-și toate silințele ca în toamnă să fie gata cu acoperiș chiar, pentru ca peste iarnă să continue lucrările în interior.

Despre executarea lucrării și recepția acesteia ați aflat din postările domnului prof. dr. Constantin Tudor.

 După ce la 6 iulie 1896, Constituționalul anunța că: „Județul Ialomița a fost autorizat a contracta de la Casa de depuneri și consemnațiuni, sau de oriunde va găsi, în condițiunile și cu procentele cu care împrumută acea casă, un împrumut în sumă de 30.000 lei, spre a servi la plata totală a costului lucrărilor de construcțiune a palatului administrativ și de justiție din orașul Călărași și a spitalului rural de plasă de la Slobozia”, Universul din 19 noiembrie 1896 anunța că: „Consiliul general al județului Ialomița a votat un credit de 90.000 lei pentru a termina plata construcțiunei noului palat administrativ din Călărași.”

La 6 mai 1897, „prof. Kneisel a inaugurat printr-un concert frumoasa sală a Curții cu Jurați din palatul administrativ din Călărași. Concertul a fost foarte reușit și nici nu ne îndoiam să fie altfel, când d-sa a executat câteva bucăți pe vioară cu  fermecătorul lui arcuș”, după cum scria Universul din 6 mai 1897.

Și pentru ca tabloul din jurul palatului să fie complet, Gazeta Ialomiței din 5 aprilie 1898 scrie că: „Consiliul județean a votat un fond de 5.000 lei pentru lucrările de plantare, amenajare și construire de șoseluțe de pietriș în marea curte a Palatului județului. Această spațioasă curte, care astăzi este lipsită de orice plantație și prezintă un câmp sterp și neestetic, va fi transformată în câțiva ani, într-o frumoasă grădină, cu arbori și flori, care să mulțumească pe deplin ochiul vizitatorului, astfel cum – mulțumită stăruințelor d-lui Dr. Dumitrescu – Brăila – s-a făcut din curtea Spitalului, care astăzi este o adevărată podoabă.

S-a și luat măsuri să se mărginească cu borduri de piatră locurile destinate plantărilor și să se pregătească terenul  cu pământ adus din afară sau luat de pe locurile mai ridicate ale grădinii. Grădinarul județului (funcțiune care este înscrisă în buget de când s-a început plantarea curții spitalului) conduce împreună cu personalul tehnic al județului, lucrările din curtea palatului”.

Și pentru că palatul nu avea încă împrejmuire, la 19 decembrie 1910, ziarul local Liberalul anunța că „în ziua de 14 ianuarie 1911, se va ține licitație publică, în cancelaria Prefecturii județului Ialomița, pentru darea în antrepriză a construcției împrejmuirii Palatului Administrativ, cu oferte închise și fără drept de supraoferte.

Valoarea lucrărilor după devizul întocmit de serviciul tehnic este de 39.900 lei, din care 26.000lei valoarea grilajului de fier, iar lei 13.000 construcțiunea stâlpilor de la porți și a soclului de zidărie.”

O altă problemă care trebuia rezolvată era aceea a mobilierului. În Gazeta Ialomiței din 5 aprilie 1898, găsim un articol intitulat chiar „Mobilierul Palatului” din care spicuim: „Consiliul județean judecând că cu fondurile ordinare nu se poate înzestra palatul cu mobilierul de care are trebuință, a autorizat contractarea unui împrumut de 90.000 lei din care lei 30.000 i-a afectat la mobilizarea palatului cu mobilier.

Împrumutul s-a realizat și pe baza lui D. Prefect a adus cestiunea în deliberarea consiliului județean pentru a decide asupra modului cum să se procure mobilierul pentru palat.

Explicațiunile date în cauză de d. Prefect, în ședința de la 1 noiembrie 1897, sunt cam următoarele: După construcțiunea palatului administrativ și judecătoresc din acest oraș consiliul județean a destinat fonduri cu care să se înființeze mobilier la acest palat.

Saloanele care trebuie din nou și complet mobilate sunt: a) Sala de ședințe a consiliului județean; b) sala de ședințe a curții cu jurați; c) sala de ședințe a Tribunalului; d0 cabinetul prefectului; e) sala de deliberare a Tribunalului; f) cabinetul președintelui de Tribunal.”

În continuare prefectul explică modalitățile de procurare a mobilierului și greutățile întâmpinate, iar în final, „Consiliul deliberând asupra propunerilor d-lui Prefect a dispus următoarele:

1) A autorizat cumpărarea mobilierului prin bună învoială.

2) A instituit o comisiune compusă din d. Prefect al județului, d. consilier G. C. Gheorghiu și d. Inginer al județului, care să cumpere acest mobilier.

Pentru executarea votului consiliului județean, Comisiunea a mers în București și s-a pus în relațiuni cu mai multe case de comerț, care furnizează astfel de obiecte și a găsit că d. S. Emanuel, care posedă un mare magazin de mobile în Calea Victoriei nr. 67, prezintă mai multe avantaje pentru județ și garanții suficiente că va furniza mobilierul, articolele de tapițerii și decorațiuni, în condițiuni satisfăcătoare, căci d-sa a mai avut astfel de furnituri la Stat și județe pe care le-a îndeplinit în mod conștiincios.

D. Emanuel, după ce și-a format devizele și desenele mobilei, s-a prezentat la prefectură în luna decembrie, aducând mostre de stofă și piele care să se întrebuințeze la draperii și scaune. După aceste devize costul furniturii se ridică la suma de lei 25.800.

Comisiunea însă, secondată și de d. M. Ghețu – președintele consiliului județean, după ce a stabilit definitiv devizele, forma și dimensiunile diferitelor foraje și materialele care să e întrebuințeze, pe care le-a sigilat, a intrat în tratări cu d. Emanuel asupra prețului și după lungi discuțiuni a convenit a face o reducere din prețurile devizului cu zece la %, rămânând de plată lei 23.220.

Termenul în care se va confecționa a se da și preda mobilele, s-a fixat până la 1 mai 1898.

D. Emanuel, îndată după semnarea contractului, a și construit estradele de lemn din saloanele pentru ședințele consiliului și pentru ședințele Tribunalului.

Aflăm că în luna aprilie, mobilierul va fi gata și se va instala la palat.”

Și, într-adevăr, ziarul Adevărul din 30 aprilie 1898 scrie că: „… săptămâna trecută, comisiunea însărcinată cu comanda mobilierului palatului administrativ, a făcut recepția mobilierului deja sosit și instalat. Mobila este de o construcție solidă, lucrată din stejar masiv și îmbrăcată cu postav și piele.

Întreg mobilierul e cât se poate de frumos și cei cunoscători îi asigură o durabilitate lungă.

Palatul administrativ e vizitat des și anume pentru mobilier”.

DĂ DOAMNE CA ȘI DUPĂ ACEASTĂ RESTAURARE PALATUL SĂ DEVINĂ UN LOC DE VIZITAT PENTRU CEI CARE TREC PRIN CĂLĂRAȘI, iar dincolo de toate controversele iscate PALATUL SĂ RĂMÂNĂ O MÂNDRIE PENTRU NOI CĂLĂRĂȘENII.

 Atașez câteva extrase din presa vremii cu privire la Palatul administrativ și judecătoresc și 2-3 fotografii din perioada anterioară reabilitării, pentru a vedea în ce stare ajunsese palatul.