CĂLĂRĂŞENII ÎNTRE CTITORII BISERICII MÂNĂSTIRI DERVENT

 

                                                                                                          Prof. Nicolae Țiripan

 

Deşi se spune că începuturile schitului Dervent se pierd în negura vremii, aici, în zona de sud a Scythiei Minor (Dobrogea, de astăzi), fiind consemnată cea mai veche vatră monahală de pe teritoriul ţării noastre, dovezile scrise ale existenţei unui (unor) asemenea schit (schituri) sunt destul de târzii, totul bazându-se pe dovezile arheologice sau pe mărturiile ce s-au transmis din generaţie în generaţie. Primele mărturii scrise despre existenţa unui schit la Dervent datează din primul sfert al veacului al XX-lea şi ţin de înfiinţarea în spaţiul dintre Dunăre şi Mare a Episcopiei Constanţei, în anul 1923.

În chiar primul an al existenţei sale, „sesizată de numeroşi creştini, despre tămăduirile care aveau loc la sfânta Cruce de la Dervent”, Episcopia a hotărât înfiinţarea aici a unei mănăstiri”. Primul act oficial referitor la înfiinţarea unei mănăstiri aici, este ordinul 2052 din 24 februarie 1923 prin care P.S. Episcop Ilarie Teodorescu al Constanţei, „solicită monahiei Eufemia Alexandrescu de la mănăstirea „Dintr-un lemn” (Vâlcea) să înfiinţeze la Dervent o mănăstire de maici, căci locul devenise punct de pelerinaj”.[1]

Considerăm că în această afirmaţie s-a strecurat o greşeală, deoarece Episcopia Constanţei a luat fiinţă chiar la 24 februarie 1923, iar Ilarie Teodorescu a fost ales episcop la 16/29 martie 1923 şi a fost instalat în scaunul episcopal la 21 mai/3 iunie 1923, deci nu putea să dea un ordin înainte de a fi numit episcop și instalat în scaunul episcopal. Mai sigur este că ordinul să fi fost dat la 23 februarie 1924, an în care s-a şi construit „un mic aşezământ, urmând ca prin grija maicii stabilită aici, care obţinuse aprobarea forului superior şi îşi pusese toată averea la dispoziţie, să se ridice o mănăstire”. Ghinionul a făcut ca micul aşezământ să fie distrus chiar în acelaşi an, de un incendiu, dar a fost refăcut cu sprijinul Olimpiei Andreevici (în unele documente şi publicaţii Adrievici), soţia maiorului Andreevici, proprietarul moşiei Coslugea din judeţul Constanţa.[2]

 Dintr-un scurt istoric al comunei Dichiseni, întocmit în anul 1933, aflăm că „La A<pus> de Coslogeni este o cruce mare, într-o bisericuţă numită „Crucea de leac” şi că „Tot la A<pus> de Coslogeni este o şosea pe baltă între Borcea şi Dunăre, care duce la cetatea „Dervent”, de origine romană”[3]. Probabil că, învăţătorul şi director al şcolii în acelaşi timp, se referea la schitul de la Dervent sau poate, la cetatea de la Păcuiul lui Soare.

         Eforturile episcopului Ilarie, plecat la Domnul la scurtă vreme după instalarea în scaunul episcopal, au fost continuate de noul episcop Gherontie, instalat la 14 martie 1926, cel care a susţinut că la Călăraşi se simte mai bine decât oriunde altundeva în cuprinsul Eparhiei pe care o păstorea. Acesta a săvârşit la Dervent slujba de Izvorul Tămăduirii din anul 1928, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui mare număr de creştini.
După acest moment, episcopul Gherontie informează pe creştinii din Eparhie şi nu numai, că „La locul numit „Dervent” de lângă Ostrov (Durostor) se găsesc două cruci de piatră, cu reputație de făcătoare de minuni, de cand nu se țin minte. Fiindcă terenul este particular, am luat măsuri de răscumpărare și sperăm să obținem și pentru aici, ceva pământ arabil de la Stat.

Datorită D-lui maior Andrievici şi distinsei sale soţii, proprietarii moşiei Coslugea, aproape de Dervent, s-a ridicat o căsuţă, care cuprinde o cruce. Noi, am trimis un preot călugăr, care stă la dispoziţia credincioşilor. Lume din toate părţile (Bucovina chiar) vine la Cruce şi în puterea rugăciunei şi a credinţei se tămăduieşte de boale şi supărări după trei patru nopţi de veghe lângă cruci; ba, ce este şi mai minunat, chiar vitele bolnave, legate de crucea de afară, pleacă după trei-patru zile (acesta este termenul) sănătoase.

           Intenţionăm ca, aici, să clădim o sală mare peste o cruce care să amintească pridvorul lui “Solomon din Evanghelie”, o capelă şi un dispensar, pentru ca bolnavii să primească şi îngrijire trupească, pe lângă cea sufletească, plus un atelier de ţesătorii şi covoare.
Mănăstirea va fi tot de maici”.[4]

           Pentru obţinerea terenului necesar construirii bisericii care să adăpostească crucile făcătoare de minuni, episcopul Gherontie a făcut numeroase intervenţii pe lângă forurile competente. Urmare demersurilor sale, în anul 1931, Paraschiva Gheorghiu din Ostrov, a cumpărat pe numele Episcopiei pământul din jurul crucilor – circa 12.000 mp - şi a donat materialul lemnos, fierăria şi tabla cu care s-a ridicat o casă de locuit, pentru adăpostul celor care veneau aici, în pelerinaj. De asemenea, soţii Andreevici, au donat un teren arabil de 2 hectare.[5] Cu timpul numărul încăperilor de locuit s-a mărit, ridicându-se şi adăposturi pentru vite.
În luna martie 1934, un incendiu izbucnit din cauza neglijenţei unui călugăr, s-a soldat cu distrugerea paraclisului, carbonizarea cârjelor şi a altor obiecte lăsate drept mărtuire de bolnavii vindecaţi aici în chip miraculos. Acest lucru, l-a determinat pe episcopul Gherontie, care a constatat personal pagubele produse de incendiu care, „Deşi a ars tot ce era în săliţa cu Sfânta cruce, între care şi o mulţime de cârje lăsate de bolnavii care au plecat tămăduiţi, focul nu s-a atins de nici o icoană, sfeşnic sau candelă, …După Noi, aceasta este o minune ”[6], mai ales că afluenţa credincioşilor către acest loc de reculegere şi tămăduire era într-un permanent progres și să-şi intensifice eforturile pentru ridicarea aici, a unei biserici.

          Pentru ridicarea bisericii, episcopul Gherontie a constituit un Comitet de acţiune, aflat sub preşedinţia sa, care avea misiunea de a strânge fondurile necesare, alcătuit din: Olimpia Andreevici şi colonel E. Andreevici – senator de Durostor; Paraschiva Gheorghiu, care între timp se stabilise la schit; Econom Gheorghe N. Ionescu, din Călăraşi – Revizor Eparhial; Dr. Taşcu Pucerea, prefect al judeţului Durostor; Eugen Cialîc, consilier eparhial, însărciant cu casieria; preotul Vasile Slivneanu – protopopul de Silistra; preotul Vasile V. Stănescu paroh al parohiei Ostrov din protopopiatul Silistra (Cadrilater) şi ieromonahul Natanail Iliescu, superiorul schitului Dervent, ca supraveghetor.[7]

La 20 septembrie 1935, trecând prin Călărași, episcopul Gherontie declara că: „Mă întorc de la Sf. Cruce de la Dervent, unde, însoțit de d-nii consilier eparhial Eugen Cialîc, preot Slivneanu, protoiereul Durostorului, preot V.V. Stănescu, parohul biserici din Ostrov și inginer N. Săndulescu, am stabilit, în cele mai mici amănunte, modul cum se va ridica biserica ce va acoperi crucea, cunoscută astăzi în toată țara românească și chiar în Bulgaria…

Secondat de o mână de oameni cu tragere de inimă, printre care doamnele col. Andreevici, mare proprietară din Coslogea-Durostor, Chiva Gheorghiu, una din ctitorele sf. lăcaș, d-nii dr. Pucerea, prefectul județului Durostor, ieromonahul Natanail Iliescu, starețul mănăstirii, am intocmit proiectul după care se va ridica la Sf. Cruce o frumoasă biserică. Proiectul prevede atașarea unei bolnițe, pe care eu am numit-o Pridvorul lui Solomon, în care se vor putea adăposti, veghind la picioarele Crucii, toti creștinii care vor să găsească mângâiere….

Deoarece d. dr. Tașcu Pucerea mi-a promis un sprijin prețios, să sperăm că, în cel mult două săptămâni, se va putea transporta pe locul Sf. Cruci, tot materialul necesar pentru construcție. Dacă timpul se va menține frumos, vom putea chiar în toamna aceasta să ridicăm biserica.”[8]

 Pe aceiași linie, un ziar local scria că: „Un Comitet de iniţiativă, prezidat de P.S.S. Episcopul Gherontie şi din care, între alţii, fac parte d-nii Taşcu Pucerea, Pr. Slivneanu, Pr. Stănescu – Ostrov şi Eugen Cialîc, se străduiesc ca în cel mai scurt timp să ridice lăcaş de închinăciune pe locul Crucii făcătoare de minuni de la Dervent.

D-l inginer Săndulescu a realizat admirabile planuri după care se va înălţa acolo zidurile unei adevărate catedrale, lângă care se va ataşa o bolniţă. 
Toţi bunii creştini care doresc să ajute cu obolul lor la ridicarea acestui sfânt lăcaş, pot adresa donaţiunile d-lui Eugen Cialîc, avocat, Călăraşi”.[9]

Inginerul Săndulescu, cel care a întocmit planul şi devizul de construcţie a bisericii (suma necesară era estimată la 450.000 lei), era fostul şef al Serviciului Tehnic al Primăriei Călăraşi, pensionar acum, şi bun prieten al lui Eugen Cialîc, care-l considera „Un pensionar încă tânăr şi plin de sevă…,cu o pregătire şi o bunăvoinţă faţă de tot ce poate însemna interes general, pe care eu l-am cunoscut şi apreciat din plin atunci când împrejurările ne-au apropiat în gândul de a face ceva pentru acest oraş”.

Despre Nicolae Săndulescu, un ziar din Călărași scria: ”Oricare ar fi activitatea unui slujbaș, oricât de rodnică ar fi fost ea, oricât de importantă i-ar fi fost situația ca funcționar public și oricât de mare i-ar fi fost suprafața în această calitate, toate acestea dispar în umbră, odată cu ieșirea la pensie a aceluia care și-a închinat cei 35 și cei mai frumoși ani ai vieții, pentru a servi Statul, județul sau comuna. Nu rămâne decât o figură simpatică și poate respectată, care a marcat ceva în trecut; sau o figură din acelea, care nu a lăsat regret și deci nici acum nu contează printre concetățeni. Una din figurile simpatice și respectată ale târgului nostru este și aceea a D-lui N. Săndulescu, actual pensionar, fost în serviciul statului și al județului, precum și ca inginer al comunei, aproape 20 de ani. O activitate prodigioasă, care merită a fi relevată, este bilanțul muncii acestui slujitor al orașului nostru, care a lăsat urme destul de frumoase și folositoare.

          Astfel D-sa, a întocmit proiectul pentru hală, planul de sistematizare, înființarea și parcelarea cartierului pentru împroprietărirea demobilizaților, a întocmit planul pentru instalarea unui motor de 250 h.p. la uzina electrică. A construit cu militari, după planul întocmit de D-sa, cimitirul eroilor din Călărași. Pe lângă calitatea sa oficială, a mai lucrat și întocmit planuri și a executat și multe lucrări în orașul Călărași ca: pavilionul de la liceul de băieți, clădirile liceului de fete, depozitul de petrol din Călărași, clădirea farmaciei ”Grădinescu”, farmacia ”Manoliu”, magazinul Goldșten și a supravegheat ca delegat al casei școalelor, executarea clădirii școalei normale de băieți din Călărași.

          Ca antreprenor de lucrări publice, între anii 1908-1915 și acum după ce a ieșit la pensie, a executat o serie de lucrări importante, care reliefează îndeajuns meritele și capacitatea D-lui inginer Săndulescu.  A construit bisericile din comunele Pietroiu și Radu Negru, localurile preturii, judecătoriei și primăriei din Slobozia. În diferite comune din județ a construit 11 localuri de școli….

          La Călărași a construit dispensarul ”Principele Mircea”, iar ultima lucrare pe care o execută și se găsește în curs, este școala profesională din Călărași. Această activitate a inginerului Săndulescu, pe care ne facem o frumoasă datorie să o relevăm, îl așează în rândul acelora care vor binemerita de la cetățenii orașului”.[10]

Întrucât urma să se pună piatra de temelie a biserii mănăstirii Dervent, călărășenii doreau și ei să participe la acest moment solemn, urmând să ajungă acolo cu vaporul: ”Marea excursie pe Dunăre, anunțată pentru ziua de 24 mai 1936, se amână pentru ziua de duminică 31 mai 1936, deoarece ni s-a comunicat de către d-l avocat Eugen Cialîc, deputat eparhial de Constanța, că în ziua de 31 mai se pune piatra fundamental a mănăstirii ce se va construi la Crucea de leac cu care ocazie I.P.S.S. Episcopul Gherontie va oficia serviciul religios.

         Un numeros public select s-a înscris până în prezent. Nu pierdeți ocazia acestei mari procesiuni, la care va lua parte locuitorii dobrogeni din peste 50 de sate. Nu uitați că costul unui bilet dus și întors este de numai 25 de lei”.[11]

Marea excursie se va organiza în ziua de 7 iunie 1936: ”Ieri, 7 iunie, o grandioasă excursie a avut loc pe Dunăre între Călărași și Dervent (Crucea de Leac). Au luat parte peste 600 de persoane. Plecarea din portul orașului Călărași, s-a făcut în sunetul muzicei militare. Un numeros public a condus până la locul de îmbarcare pe excursioniști. Pe tot timpul, excursioniștii, au manifestat o deosebită bucurie. La ora 10 s-a făcut debarcarea la punctul Dervent, de unde s-a format un impozant cortegiu până la Crucea de leac. Aici s-a oficiat un serviciu religios. Muzica a intonat ruga.

         Toți excursioniștii s-au convins de adevăratele minuni Dumnezeești ce se arată la această cruce. Printre mulții suferinzi, care veniseră să-și caute sănătatea în puterea lui Dumnezeu, am remarcat pe bătrânul Iosif Nichifor din județul Tecuci, care ne-a declarat că de opt ani de zile a fost paralitic de o mână și un picior și că după una lună de zile de ședere la cruce, unde a fost adus pe targă, și-a recăpătat piciorul, de care se servește ca și de celălalt, făcând mișcări în fața noastră ca un om tânăr, iar mâna pe care timp de opt ani nu a simțit-o, acum face mișcări cu ea ridicând-o în sus, înlături, și speră că dacă mai stă câtva timp, va pleca complet vindecat.

          La ora 12 s-a luat masa pe iarbă verde sub copacii care aruncau o umbra destul de groasă peste noi. S-au vizitat orașele Ostrov și Silistra, iar la ora 23(11) am sosit la Călărași. Un imens public sesizat de muzica militară, a alergat din toate părțile orașului ca să primească pe excursioniști.

         Vasele cu care s-a făcut transportul, au fost destul de încăpătoare și bine amenajate, încât s-au executat pe ele dansuri și jocuri naționale pe tot timpul la ducere cât și la întoarcere. Corul Melodia de sub conducerea maestrului Nicolae Ionescu, a fost la înălțimea chemării sale; a lăsat cea mai frumoasă impresie printre excursioniști.

         Ținem să informăm pe onoratul public că, nu s-a pus piatra fundamentală a mănăstirei ce se va ridica la Dervent, deoarece I.P.S.S. Episcopul Gherontie, a fost delegat de I.P.S.S. Patriarhul Dr. Miron Cristea, să facă instalarea noului Episcop al Argeșului și astfel, serbările ce au fost anunțate, s-au amânat la 29 iunie, Sf. Petru și Pavel.”[12] 

Nu va fi nici la 29 iunie, cum se anunțase ci la 5 iulie 1936: „Mănăstirii de la Dervent, care se va ridica pe locul de închinăciune cunoscut pe malul Dunării de veacuri şi unde credinţa a realizat atâtea minuni, i se va pune piatra de temelie irevocabil la 5 iulie a.c. P.S.S. Episcopul Gherontie, d-nii Taşcu Pucerea şi Eugen Cialîc, vor lua în cursul acestei săptămâni ultimele măsuri ca sărbătoarea ce se organizează acolo să fie impunătoare”.[13]
         Într-adevăr, la 5 iulie 1936, s-a pus piatra de temelie a viitoarei biserici a mănăstirii Dervent, în prezenţa membrilor comitetului de acţiune, a autorităţilor din Silistra, Ostrov şi Călăraşi, a inginerului Săndulescu, a clerului şi a unei mari mulţimi de credincioşi. Iată cum descrie momentul revista „Valuri Dunărene” din Silistra: „Duminică 5 iulie a avut loc la Dervent punerea pietrei fundamentale a mănăstirii ce se va construi pe locul unde se găsesc Crucile Sfinte. Slujba religoasă a fost săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu P.S. Episcop Gherontie. Răspunsurile, foarte reuşite, au fost date de corul Catedralei din Silistra. După terminarea ceremoniei Pr. Stelian Popescu a făcut istoricul schitului Dervent şi a pomenit câteva din minunile săvârşite aici. După aceea, prea Sfinţitul Episcop a arătat poporului însemnătatea Derventului şi a încheiat rugându-se pentru sănătatea M.S. Regelui, Curţii Regale şi poporului întreg. La ceremonie a asistat o populaţie numeroasă venită din toată Dobrogea”.[14]
          La 8 noiembrie 1936, călărăşeni erau informați că: „Episcopul de Constanţa, I.P.S.S. Gherontie, a trecut prin oraşul nostru atât la ducerea cât şi la întoarcerea din Cadrilater, unde a târnosit o biserică, a inspectat mai multe lăcaşuri de rugăciuni şi a mers – însoţit de membrii Comitetului de Construcţie şi ing. Săndulescu – la Crucea făcătoare de minuni de la Dervent, unde se ridică biserică mândră şi masivă”.[15]

              Ridicarea bisericii nu a fost un lucru uşor. Dacă în Călăraşi şi Ialomiţa de strângerea fondurilor se ocupa casierul comitetului de acţiune, Eugen Cialîc, în Dobrogea episcopul Gherontie a trimis pe călugărul Elefterie Mihail pentru strângerea de fonduri, prin judeţ. Că acesta şi-a făcut cu prisosinţă datoria rezultă şi din raportul ieromonahului Natanail Iliescu către Episcopie, din 31 martie 1937, în care scria că ar dori să aibă „o mie de călugări ca părintele Elefterie şi ca cele 2 surori maici din comuna Independenţa – Ialomiţa”.[16]
           În paralel cu biserica se ridica şi chiliile monahilor, precum şi camerele pentru găzduirea bolnavilor. Deşi se dorea terminarea acesteia cât mai de timpuriu, acest lucru nu a fost posibil decât în anul 1942, sfinţirea de către P.S.S. Gherontie având loc la 13 septembrie acelaşi an.

           Cu ocazia zilei de Izvorul Tămăduirii a anului 1943 „populația Dobrogei și a Ialomiței, a venit în număr impresionant de mare la slujba duhovnicească, la care a participat și P.S.S. episcopal Eugeniu Laiu însoțit de un sobor de preoti…

           Cu un bac au sosit la slujba de hram a mănăstirii, aproape 200 călărășeni, în frunte cu d. Eugen Cialîc - primarul orașului și consilier eparhial, pr. I.Chiriță – protoiereul jud. Ialomița, diacon Al. T. Dobrescu – prof. pensioner, diacon Rădulescu, dr. Grigore Zlota – medic primar de spitalul, dr. Buzagiu de la facultatea de medicină din București, etc….”[17]

           Între ctitorii bisericii sunt consideraţi părintele Elefterie Mihail, organizatorul vieţii monahale de aici, fost stareţ al mănăstirii, Paraschiva Gheorghiu şi familia Andreevici.
Fără a cunoaşte conţinutul listelor de subscripţie lansate de Eugen Cialîc (dată fiind personalitatea acestuia, nu avem nici o îndoială că locuitorii oraşului nostru, dar şi ai judeţului Ialomiţa de atunci, şi-au adus obolul lor la ridicarea sfântului lăcaş şi a anexelor mănăstiri), dar având în vedere faptul că planul şi devizul au fost întocmite de un călărăşean – Nicolae Săndulescu -, precum şi osteneala lui Eugen Cialîc - de trei ori primar al Călăraşilor -, şi a călărăşenilor pentru ridicarea sfântului lăcaş şi a anexelor mănăstirii, considerăm că cele amintite sunt motive serioase pentru a-i considera pe călărășeni printre ctitorii mănăstirii Dervent.

 

---

[1] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro

[2] „Universul” din 16 ianuarie 1933

[3] O copie a acestui istoric se află în posesia domnului Nicolae Țiripan

[4] „Tomis” revistă eparhială de Constanța, anul VII, nr. 8, august 1930, p. 257-258.

[5] „Curentul” din 23 martie 1938

[6] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro

[7] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro; „Universul” din 13 octombrie 1936

[8] „Dimineața” din 23 septembrie 1935.

[9] „Pământul” din 25 septembrie 1935

[10] ”Sirena” din 12 aprilie 1936

[11] ”Pensionarul” din 19 mai 1936

[12] ”Pensionarul” din 10 iunie 1936

[13] „Pământul” din 10 iulie 1936

[14] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro

[15] „Pământul” din 8 noiembrie 1936

[16] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro

¹⁷  „Universul” – PROVINCIE- din 12 mai 1943

 

 14 MARTIE 1930 - MARE INCENDIU ÎN COMUNA MÂNĂSTIREA

NICOLAE ȚIRIPAN

Importantă așezare a fostului județ Ilfov până în anul 1981, când a trecut în componența nou înființatului județ Călărași, comuna Mânăstirea este cunoscută prin faptul că în epoca medievală a fost un orășel înfloritor – Cornățel -, perioadă în care s-a construit și biserica ctitorită de voievodul Matei Basarab și doamna sa Elina, iar pentru epoca ante și interbelică prin faptul că acolo se afla moșia regală, dar și ca satul lui Alexandru Sahia. Un fapt mai puțin cunoscut este acela că comuna Mânăstirea a fost martora unui incendiu care a distrus un număr important de case, în ziua de 13 martie 1930. Ziarele centrale au relatat pe larg, cu titluri senzaționale, despre acest incendiu.

Astfel, ziarul Curentul din ziua de ziua de 14 martie 1930, sub titlul „Marele incendiu din comuna Mânăstirea (Ilfov). Panică printre locuitori. Pompierii din București dau ajutoare. Conacul fostului prinț Carol era să cadă pradă flăcărilor”, scrie: „Un groaznic incendiu a izbucnit, ieri la ora 1 d.a. în comuna Mânăstirea (Ilfov, aflată la 65 km de București. Incendiu a fost observat la câteva case de lângă gârla Scoiceni. Din cauza vântului care bătea cu furie, scânteile au fost purtate până departe și au incendiat gospodăriile.

La vestea incendiului sătenii au alergat să-și salveze gospodăriile. Pe când încercau să stingă într-o parte, focul izbucnea în alta, deoarece scânteile căzute incendiau acoperișurile de stuf ale caselor. S-a produs o panică de nedescris printre locuitori, care a fost puși în imposibilitate să-și salveze avutul.

Imediat ce s-a observat incendiul, pretorul comunei (aici ziaristul face o confuzie. Pretorul conducea plasa nu comuna-n.ns.) a chemat la telefon pe d. prefect Hamat, rugându-l să ceară concursul pompierilor din București. După ce s-a obținut autorizația ministerului de război, a plecat la ora 3 d.a. de la postul „Central” două autocisterne sub comanda domnului căpitan Trifu. Cele două autocisterne au ajuns la Mânăstirea la ora 5 și jum. d.a. La incendiu au mai sosit ajutoare și de la Oltenița. La locul incendiului au plecat d-nii Hamat, prefectul județului Ilfov, căpitan Rădulescu-comandantul jandarmilor din Ilfov și pretorul comunei, care au deschis o anchetă spre a stabili cauzele incendiului”.

Ancheta a constat în interogarea cetățenilor, din cercetări stabilindu-se că focul a izbucnit în modul următor: La marginea satului Mânăstirea spre Ciocănești este gârla Scoiceni, pe marginea căreia locuitorii depozitau gunoaie și bălegar, iar cu o zi înainte cineva a dat foc la gunoaie. Din cauza vântului care bătea cu furie, scânteile purtate de vânt au incendiat casele de lângă gârlă, care aveau acoperișurile de stuf. De aici au sărit scântei pe casele di împrejurimi, incendiind astfel aproape 100 de case, coșare, clăi de fân și cereale. Când focul era în toi a luat foc și o parte din conacul fostului prinț Carol, dar au intervenit la timp pompierii care au stins focul.

La orele 9 seara, pompierii au reușit să localizeze focul, putând să stingă focarele. După primul raport înaintat noaptea ministerului de interne de către prefectul Hamat, a reieșit că au căzut pradă flăcărilor 100 case, coșare, cereale și nutreț pentru vite aparținând la 50 de gospodarii.

Au rămas fără adăpost 50 de familii, autoritățile luând măsuri ca sinistrații să fie adăpostiți la conacul moșiei fostului prinț Carol.

Cele două autocisterne venite de la București au rămas la locul incendiului toată noaptea.  

O descriere mai amănunțită a nenorocirii o găsim în ziarul Dimineața, din 15 martie 1930, sub titlul „Cum a fost mistuită comuna Mânăstirea. Peste 60 de gospodării au fost mistuite de foc.” Iată ce scrie ziaristul B. Râpeanu: „Plecat din București cu mașina, după ce am parcurs vreo 90 de km pe un vânt puternic, am ajuns în comuna Mânăstirea, pe moșia principelui Carol, fostul moștenitor al tronului. Am găsit întregul sat cufundat într-o jale de nedescris. Femei și bărbați își strângeau bruma de avut ce le-a mai rămas, de pe urma focului ce s-a abătut ca un blestem, asupra întregii comune. Din loc în loc, ruine fumegânde. Sute de oameni au rămas fără adăpost și fără nici un fel de avere. Flăcările au distrus în câteva ore 60 de gospodării, sute de vite și mari cantități de cereale și furaje.

Locuitorul Ivan Mocanu, care de pe urma incendiului a rămas complet sărăcit, ni se plânge: „Am avut agonisit, după munca unei ierni și o vară, un vagon de porumb, puțin grâu și nutreț. Am rămas sărac lipit pământului. N-am ce să dau mâine de mâncare vitelor. Mi s-a mai întâmplat și nenorocirea că am rămas și fără lucrurile din casă. Le-am scos din odăi și le-am adus pe șosea. Până să mă întorc dintr-o cameră de unde mai aveam de scos suluri de pânză, am găsit lucrurile distruse de foc. Vântul a purtat snopii de paie aprinși și le-a aruncat pe lucrușoarele mele, arzându-mi-le. Ce voi face acum eu, nevasta și cei șapte copii ai mei?” …Și nenorocitul plânge cu disperare.

 D. Hamat, prefectul județului Ilfov, impresionat de această jelanie, a înmânat săteanului un prim ajutor de 2000 lei.

Am vizitat întreaga zonă sinistrată. Am surprins scene impresionante. Femei smulgându-și părul, tineri înnebuniți de durere, mângâindu-și porumbul făcut scrum, încă fumegând, săteni plângând și care-și adunau rămășițele căminului făcute una cu pământul. Încerc să fac o listă cu numele locuitorilor sărăciți. Mi-e aproape imposibil. Interogarea sinistraților se face cu mare greutate.

Mă îndrept spre casa de unde a pornit prima scânteie. Locuitorul Dumitru Slav Căpraru, ne povestește: „Am aprins și eu ca omul niște gunoaie. Vântul bată-l vina, mi-a făcut pozna. Mai multe scântei au căzut pe casa mea. N-a trecut multă vreme și întreaga gospodărie a fost cuprinsă de foc. În zadar am început să arunc cu găleți de apă sau cu bulgări de pământ. Focul se întindea cu furie. A început să-mi ardă coșarul cu grâne, grajdul și târla. Am stat și am privit, înnebunit, cum ardeau casa, un vagon de porumb și 23 de oi. Focul a trecut apoi la casa lui Simon Budeanu unde de asemenea au ars complet casa, oile cu miei, porcii și păsările.”

Am continuat ancheta printre ceilalți păgubiți. Locuitorul Gheorghe Wagner mi-a arătat ruinele unei mașini de treierat și cenușa de la 20.000 kg de paie și fân.

- Rugați-vă la boierii din București s-și îndrepte privirea spre nenorocirea noastră – mi-a spus dânsul la despărțire.

Lui Nicolae Bucățică i-a ars până la pământ o casă nou construită, în stil românesc, cu frumoase colonade la fațadă. De asemenea, i-au fost distruse un vagon de porumb și mari cantități de grâu, fasole și nutreț. 

Lui Dumitru Feraru, focul i-a nimicit atelierul de fierărie, lăsându-l fără nici un mijloc de trai.”

În continuare sunt date numele unora dintre sinistrați: Simion Budeanu, Dumitru Căpraru, Dumitru Țigănilă, Ivan Samur, Stoian Gheorghe, Nic. Florescu, Radu Nicolae, Șerban Pupăzeanu, Marin Pupăzeanu, Vasile Nedelcu, Nicolae Porumbelu, Ivan Mărunțelu. Nic. Ivan Carabulea, Constantin Sima, Vasile Căpraru, Andrei Vasile, Ion Teda, Vasile Teda, Ion Zamfir Calciu, Dumitru Ganciu, Călin Ganciu, Călina Ganciu, Nicolae Nițea, Nicolae Mitan Ganea, Chira Luicean, Ivan Luca, Firu Feraru, Sandu Florescu, Culea Zlate, Ivan Zlate, Lică Nicolae, Ion Bela, Ivan Sfetcu Ganciu, Ipar Curati, Ivan Mocanu, Ioana Ganciu,  Filip Adam, Gheorghe Săracu, Ivan Teodor, Nicolae Ican Tosa, Marin Pancali și alții.

Din ziar mai aflăm că printre primii sosiți la locul dezastrului au fost d-nii Hamat – prefectul județului Ilfov, căpitanul Rădulescu N. de la Legiunea de jandarmi Ilfov, preotul N. Constantinescu de la plasa Oltenița, care au luat măsuri grabnice pentru ca focul să nu ia proporții. Reprezentanții autorităților au dat dispoziții ca locuitorii rămași fără cămin să fie adăpostiți în casele care au putut scăpa de incendiu.

Cum la Mânăstirea se afla și moșia fostului principe moștenitor Carol (peste doar vreo trei luni se va întoarce și va deveni rege, în România și atunci ca și astăzi, fiind posibil orice), care era administrată de procuratorul său, inginerul Nestor, cititorii ziarului erau informați că: „La un moment dat conacul fostului principe – care pe vremuri era vizitat de defunctul rege Carol – era amenințat să fie cuprins de flăcări. Administratorul conacului a luat primele măsuri pentru stăvilirea dezastrului.

În sala de recepție a conacului d. inginer Nestor ne povestește următoarele în legătură cu izbucnirea focului: La ora 12 ziua am fost înștiințat că în marginea satului a izbucnit un puternic incendiu. Am dat dispoziții să se dea alarma sunându-se din goarnă și trăgându-se clopotele de la biserică. Am cerut din comuna Boșneagu (Ialomița) să se vină cu butoaie pline cu apă. Pentru a încuraja pe săteni să vină să dea o mână de ajutor, am promis pentru fiecare butoi de apă o căruță de lemne. Imediat au fost aduse la locul nenorocirii 200 butoaie, care au fost înșirate în fața coloanei de foc. Am avut noroc în două rânduri când vântul a încetat puțin și a căzut o ploaie slabă. Datorită acestor fapte incendiul a putut fi localizat. Voi anunța palatul regal că s-a putut salva prețiosul conac”.

Administratorul conacului a condus apoi ziariștii „prin încăperile castelului princiar. Am putut vedea cu acest prilej simplitatea cu care sunt mobilate camerele. În sala mare de primire am admirat prețioasele obiecte vechi, între care vase de la 1797. Într-un colț, pe masă, o fotografie a prințului Carol. Pe pereți păsări de tot felul, împăiate. D. Nestor ne-a atras atenția asupra șemineului din cameră, construit din ceramică românească cu simple desene arse în foc. La etaj se află dormitoarele. Tot conacul e luminat electric de o uzină instalată în preajma conacului.

E probabil că fostul principe va contribui și dânsul la refacerea satului distrus.”

În finalul articolului se precizează că: „Focul a fost complet stins abia noaptea târziu. În primul moment se telefonase după ajutoare la Călărași și Oltenița. Sosind însă pompierii din București, sub comanda d-lui căpitan Trifu, n-a mai fost nevoie de noi ajutoare.

Ieri dimineață d. Nestor a împărțit locuitorilor câte două duble de porumb de cap de familie și cantități destul de importante de nutreț pentru vite.

D. Hamat, prefectul județului, a sosit ieri dimineață în București și a prezentat în cursul zilei un detailat raport d-lui Vaida Voevod,. Ministrul de interne.

Despre pagubele cauzate de incendiu, ziarul Adevărul din 16 martie 1930, scrie că: „În cursul zilei de ieri a continuat ancheta cu privire la dezastrul de pe moșia Mânăstirea. Până seara s-a putut constata că sunt păgubiți 52 de capi de familie. Pagubele suferite de locuitori se evaluează la aproape 15 milioane de lei. D. Mihalache, ministrul domeniilor, a delegat pe d. inspector Dumitrescu să plece la fața locului pentru a evalua în mod precis pagubele. D. Dumitrescu a luat contact în primul rând cu d. Hamat, prefectul județului. Delegatul d-lui Mihalache a plecat în cursul zilei de ieri la Oltenița, de unde se va duce cu d. pretor N. Constantinescu în comuna Mânăstirea”.

Ziarul Lupta din 19 aprilie 1930 sub titlul „ O solemnitate impresionantă la Mânăstirea (Ilfov). Distribuirea de ajutoare sinistraților” scrie: „Incendiul care a mistuit satul Mânăstirea (Ilfov) a lăsat fără nici un sprijin numeroase familii împovărate cu copii. Situația acestor locuitori lipsiți de adăpost este din cele mai tragice. Pentru a se veni în ajutorul acestor nenorociți, prefectura județului Ilfov a hotărât ieri împărțirea unui ajutor în sumă de 200.000 lei sinistraților. În acest scop au plecat ieri la Mânăstirea d-nii: dr. Deculescu – președintele delegației permanente a consiliului județean, maior Hamat – prefect, Mircea Niculescu – președintele Consiliului județean, d-na Ianculescu de Reus – consilieră județeană, I. Deculescu – primar, avocat Nestor, prim pretor Constantinescu, I. Bărbulescu – consilier județean.

În satul Mânăstirea, reprezentanții autorităților erau așteptați de sinistrații cărora avea să li se distribuie ajutoarele. S-au petrecut scene impresionante când d. dr. Deculescu a început distribuirea ajutoarelor care variau între 2000 și 7000 lei de familie. D. dr. Deculescu a arătat eforturile pe care le face prefectura județului Ilfov pentru refacerea căminurilor distruse de incendiu și promisiunea făcută de d ministru Ion Mihalache e a le acorda materialul lemnos. În afară de aceasta se vor mai acorda și alte ajutoare bănești.

D. prefect Hamat a arătat sinistraților interesul ce-l poartă guvernul acestei probleme, promițând sprijinul necesar reclădirii gospodăriilor.

Populația satului Mânăstirea a mulțumit reprezentanților județului Ilfov pentru ajutorul acordat, ovaționându-i la plecare.”

Din partea prințului Carol, prin administratorul moșiei Nestor, s-a donat suma de 50.000 lei.