14 MARTIE 1930 - MARE INCENDIU ÎN COMUNA MÂNĂSTIREA

NICOLAE ȚIRIPAN

Importantă așezare a fostului județ Ilfov până în anul 1981, când a trecut în componența nou înființatului județ Călărași, comuna Mânăstirea este cunoscută prin faptul că în epoca medievală a fost un orășel înfloritor – Cornățel -, perioadă în care s-a construit și biserica ctitorită de voievodul Matei Basarab și doamna sa Elina, iar pentru epoca ante și interbelică prin faptul că acolo se afla moșia regală, dar și ca satul lui Alexandru Sahia. Un fapt mai puțin cunoscut este acela că comuna Mânăstirea a fost martora unui incendiu care a distrus un număr important de case, în ziua de 13 martie 1930. Ziarele centrale au relatat pe larg, cu titluri senzaționale, despre acest incendiu.

Astfel, ziarul Curentul din ziua de ziua de 14 martie 1930, sub titlul „Marele incendiu din comuna Mânăstirea (Ilfov). Panică printre locuitori. Pompierii din București dau ajutoare. Conacul fostului prinț Carol era să cadă pradă flăcărilor”, scrie: „Un groaznic incendiu a izbucnit, ieri la ora 1 d.a. în comuna Mânăstirea (Ilfov, aflată la 65 km de București. Incendiu a fost observat la câteva case de lângă gârla Scoiceni. Din cauza vântului care bătea cu furie, scânteile au fost purtate până departe și au incendiat gospodăriile.

La vestea incendiului sătenii au alergat să-și salveze gospodăriile. Pe când încercau să stingă într-o parte, focul izbucnea în alta, deoarece scânteile căzute incendiau acoperișurile de stuf ale caselor. S-a produs o panică de nedescris printre locuitori, care a fost puși în imposibilitate să-și salveze avutul.

Imediat ce s-a observat incendiul, pretorul comunei (aici ziaristul face o confuzie. Pretorul conducea plasa nu comuna-n.ns.) a chemat la telefon pe d. prefect Hamat, rugându-l să ceară concursul pompierilor din București. După ce s-a obținut autorizația ministerului de război, a plecat la ora 3 d.a. de la postul „Central” două autocisterne sub comanda domnului căpitan Trifu. Cele două autocisterne au ajuns la Mânăstirea la ora 5 și jum. d.a. La incendiu au mai sosit ajutoare și de la Oltenița. La locul incendiului au plecat d-nii Hamat, prefectul județului Ilfov, căpitan Rădulescu-comandantul jandarmilor din Ilfov și pretorul comunei, care au deschis o anchetă spre a stabili cauzele incendiului”.

Ancheta a constat în interogarea cetățenilor, din cercetări stabilindu-se că focul a izbucnit în modul următor: La marginea satului Mânăstirea spre Ciocănești este gârla Scoiceni, pe marginea căreia locuitorii depozitau gunoaie și bălegar, iar cu o zi înainte cineva a dat foc la gunoaie. Din cauza vântului care bătea cu furie, scânteile purtate de vânt au incendiat casele de lângă gârlă, care aveau acoperișurile de stuf. De aici au sărit scântei pe casele di împrejurimi, incendiind astfel aproape 100 de case, coșare, clăi de fân și cereale. Când focul era în toi a luat foc și o parte din conacul fostului prinț Carol, dar au intervenit la timp pompierii care au stins focul.

La orele 9 seara, pompierii au reușit să localizeze focul, putând să stingă focarele. După primul raport înaintat noaptea ministerului de interne de către prefectul Hamat, a reieșit că au căzut pradă flăcărilor 100 case, coșare, cereale și nutreț pentru vite aparținând la 50 de gospodarii.

Au rămas fără adăpost 50 de familii, autoritățile luând măsuri ca sinistrații să fie adăpostiți la conacul moșiei fostului prinț Carol.

Cele două autocisterne venite de la București au rămas la locul incendiului toată noaptea.  

O descriere mai amănunțită a nenorocirii o găsim în ziarul Dimineața, din 15 martie 1930, sub titlul „Cum a fost mistuită comuna Mânăstirea. Peste 60 de gospodării au fost mistuite de foc.” Iată ce scrie ziaristul B. Râpeanu: „Plecat din București cu mașina, după ce am parcurs vreo 90 de km pe un vânt puternic, am ajuns în comuna Mânăstirea, pe moșia principelui Carol, fostul moștenitor al tronului. Am găsit întregul sat cufundat într-o jale de nedescris. Femei și bărbați își strângeau bruma de avut ce le-a mai rămas, de pe urma focului ce s-a abătut ca un blestem, asupra întregii comune. Din loc în loc, ruine fumegânde. Sute de oameni au rămas fără adăpost și fără nici un fel de avere. Flăcările au distrus în câteva ore 60 de gospodării, sute de vite și mari cantități de cereale și furaje.

Locuitorul Ivan Mocanu, care de pe urma incendiului a rămas complet sărăcit, ni se plânge: „Am avut agonisit, după munca unei ierni și o vară, un vagon de porumb, puțin grâu și nutreț. Am rămas sărac lipit pământului. N-am ce să dau mâine de mâncare vitelor. Mi s-a mai întâmplat și nenorocirea că am rămas și fără lucrurile din casă. Le-am scos din odăi și le-am adus pe șosea. Până să mă întorc dintr-o cameră de unde mai aveam de scos suluri de pânză, am găsit lucrurile distruse de foc. Vântul a purtat snopii de paie aprinși și le-a aruncat pe lucrușoarele mele, arzându-mi-le. Ce voi face acum eu, nevasta și cei șapte copii ai mei?” …Și nenorocitul plânge cu disperare.

 D. Hamat, prefectul județului Ilfov, impresionat de această jelanie, a înmânat săteanului un prim ajutor de 2000 lei.

Am vizitat întreaga zonă sinistrată. Am surprins scene impresionante. Femei smulgându-și părul, tineri înnebuniți de durere, mângâindu-și porumbul făcut scrum, încă fumegând, săteni plângând și care-și adunau rămășițele căminului făcute una cu pământul. Încerc să fac o listă cu numele locuitorilor sărăciți. Mi-e aproape imposibil. Interogarea sinistraților se face cu mare greutate.

Mă îndrept spre casa de unde a pornit prima scânteie. Locuitorul Dumitru Slav Căpraru, ne povestește: „Am aprins și eu ca omul niște gunoaie. Vântul bată-l vina, mi-a făcut pozna. Mai multe scântei au căzut pe casa mea. N-a trecut multă vreme și întreaga gospodărie a fost cuprinsă de foc. În zadar am început să arunc cu găleți de apă sau cu bulgări de pământ. Focul se întindea cu furie. A început să-mi ardă coșarul cu grâne, grajdul și târla. Am stat și am privit, înnebunit, cum ardeau casa, un vagon de porumb și 23 de oi. Focul a trecut apoi la casa lui Simon Budeanu unde de asemenea au ars complet casa, oile cu miei, porcii și păsările.”

Am continuat ancheta printre ceilalți păgubiți. Locuitorul Gheorghe Wagner mi-a arătat ruinele unei mașini de treierat și cenușa de la 20.000 kg de paie și fân.

- Rugați-vă la boierii din București s-și îndrepte privirea spre nenorocirea noastră – mi-a spus dânsul la despărțire.

Lui Nicolae Bucățică i-a ars până la pământ o casă nou construită, în stil românesc, cu frumoase colonade la fațadă. De asemenea, i-au fost distruse un vagon de porumb și mari cantități de grâu, fasole și nutreț. 

Lui Dumitru Feraru, focul i-a nimicit atelierul de fierărie, lăsându-l fără nici un mijloc de trai.”

În continuare sunt date numele unora dintre sinistrați: Simion Budeanu, Dumitru Căpraru, Dumitru Țigănilă, Ivan Samur, Stoian Gheorghe, Nic. Florescu, Radu Nicolae, Șerban Pupăzeanu, Marin Pupăzeanu, Vasile Nedelcu, Nicolae Porumbelu, Ivan Mărunțelu. Nic. Ivan Carabulea, Constantin Sima, Vasile Căpraru, Andrei Vasile, Ion Teda, Vasile Teda, Ion Zamfir Calciu, Dumitru Ganciu, Călin Ganciu, Călina Ganciu, Nicolae Nițea, Nicolae Mitan Ganea, Chira Luicean, Ivan Luca, Firu Feraru, Sandu Florescu, Culea Zlate, Ivan Zlate, Lică Nicolae, Ion Bela, Ivan Sfetcu Ganciu, Ipar Curati, Ivan Mocanu, Ioana Ganciu,  Filip Adam, Gheorghe Săracu, Ivan Teodor, Nicolae Ican Tosa, Marin Pancali și alții.

Din ziar mai aflăm că printre primii sosiți la locul dezastrului au fost d-nii Hamat – prefectul județului Ilfov, căpitanul Rădulescu N. de la Legiunea de jandarmi Ilfov, preotul N. Constantinescu de la plasa Oltenița, care au luat măsuri grabnice pentru ca focul să nu ia proporții. Reprezentanții autorităților au dat dispoziții ca locuitorii rămași fără cămin să fie adăpostiți în casele care au putut scăpa de incendiu.

Cum la Mânăstirea se afla și moșia fostului principe moștenitor Carol (peste doar vreo trei luni se va întoarce și va deveni rege, în România și atunci ca și astăzi, fiind posibil orice), care era administrată de procuratorul său, inginerul Nestor, cititorii ziarului erau informați că: „La un moment dat conacul fostului principe – care pe vremuri era vizitat de defunctul rege Carol – era amenințat să fie cuprins de flăcări. Administratorul conacului a luat primele măsuri pentru stăvilirea dezastrului.

În sala de recepție a conacului d. inginer Nestor ne povestește următoarele în legătură cu izbucnirea focului: La ora 12 ziua am fost înștiințat că în marginea satului a izbucnit un puternic incendiu. Am dat dispoziții să se dea alarma sunându-se din goarnă și trăgându-se clopotele de la biserică. Am cerut din comuna Boșneagu (Ialomița) să se vină cu butoaie pline cu apă. Pentru a încuraja pe săteni să vină să dea o mână de ajutor, am promis pentru fiecare butoi de apă o căruță de lemne. Imediat au fost aduse la locul nenorocirii 200 butoaie, care au fost înșirate în fața coloanei de foc. Am avut noroc în două rânduri când vântul a încetat puțin și a căzut o ploaie slabă. Datorită acestor fapte incendiul a putut fi localizat. Voi anunța palatul regal că s-a putut salva prețiosul conac”.

Administratorul conacului a condus apoi ziariștii „prin încăperile castelului princiar. Am putut vedea cu acest prilej simplitatea cu care sunt mobilate camerele. În sala mare de primire am admirat prețioasele obiecte vechi, între care vase de la 1797. Într-un colț, pe masă, o fotografie a prințului Carol. Pe pereți păsări de tot felul, împăiate. D. Nestor ne-a atras atenția asupra șemineului din cameră, construit din ceramică românească cu simple desene arse în foc. La etaj se află dormitoarele. Tot conacul e luminat electric de o uzină instalată în preajma conacului.

E probabil că fostul principe va contribui și dânsul la refacerea satului distrus.”

În finalul articolului se precizează că: „Focul a fost complet stins abia noaptea târziu. În primul moment se telefonase după ajutoare la Călărași și Oltenița. Sosind însă pompierii din București, sub comanda d-lui căpitan Trifu, n-a mai fost nevoie de noi ajutoare.

Ieri dimineață d. Nestor a împărțit locuitorilor câte două duble de porumb de cap de familie și cantități destul de importante de nutreț pentru vite.

D. Hamat, prefectul județului, a sosit ieri dimineață în București și a prezentat în cursul zilei un detailat raport d-lui Vaida Voevod,. Ministrul de interne.

Despre pagubele cauzate de incendiu, ziarul Adevărul din 16 martie 1930, scrie că: „În cursul zilei de ieri a continuat ancheta cu privire la dezastrul de pe moșia Mânăstirea. Până seara s-a putut constata că sunt păgubiți 52 de capi de familie. Pagubele suferite de locuitori se evaluează la aproape 15 milioane de lei. D. Mihalache, ministrul domeniilor, a delegat pe d. inspector Dumitrescu să plece la fața locului pentru a evalua în mod precis pagubele. D. Dumitrescu a luat contact în primul rând cu d. Hamat, prefectul județului. Delegatul d-lui Mihalache a plecat în cursul zilei de ieri la Oltenița, de unde se va duce cu d. pretor N. Constantinescu în comuna Mânăstirea”.

Ziarul Lupta din 19 aprilie 1930 sub titlul „ O solemnitate impresionantă la Mânăstirea (Ilfov). Distribuirea de ajutoare sinistraților” scrie: „Incendiul care a mistuit satul Mânăstirea (Ilfov) a lăsat fără nici un sprijin numeroase familii împovărate cu copii. Situația acestor locuitori lipsiți de adăpost este din cele mai tragice. Pentru a se veni în ajutorul acestor nenorociți, prefectura județului Ilfov a hotărât ieri împărțirea unui ajutor în sumă de 200.000 lei sinistraților. În acest scop au plecat ieri la Mânăstirea d-nii: dr. Deculescu – președintele delegației permanente a consiliului județean, maior Hamat – prefect, Mircea Niculescu – președintele Consiliului județean, d-na Ianculescu de Reus – consilieră județeană, I. Deculescu – primar, avocat Nestor, prim pretor Constantinescu, I. Bărbulescu – consilier județean.

În satul Mânăstirea, reprezentanții autorităților erau așteptați de sinistrații cărora avea să li se distribuie ajutoarele. S-au petrecut scene impresionante când d. dr. Deculescu a început distribuirea ajutoarelor care variau între 2000 și 7000 lei de familie. D. dr. Deculescu a arătat eforturile pe care le face prefectura județului Ilfov pentru refacerea căminurilor distruse de incendiu și promisiunea făcută de d ministru Ion Mihalache e a le acorda materialul lemnos. În afară de aceasta se vor mai acorda și alte ajutoare bănești.

D. prefect Hamat a arătat sinistraților interesul ce-l poartă guvernul acestei probleme, promițând sprijinul necesar reclădirii gospodăriilor.

Populația satului Mânăstirea a mulțumit reprezentanților județului Ilfov pentru ajutorul acordat, ovaționându-i la plecare.”

Din partea prințului Carol, prin administratorul moșiei Nestor, s-a donat suma de 50.000 lei.

 

 

 

1894. SPIRU C. HARET VIZITEAZĂ ORAŞUL CĂLĂRAŞI

 NICOLAE ȚIRIPAN

Dincolo de activitatea sa de matematician, de contributiile la dezvoltarea astronomiei, de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi în această calitate de reformator al învăţământului, Spiru C. Haret s-a remarcat prin contribuţiile sale  în domeniul ştiinţelor, în această categorie înscriindu-se şi încercarea sa de a realiza planul de nivelment al oraşului Călăraşi.

Eliberat de sub tutela Epitropiei mănăstirii Colţea prin hrisovul nr. 9 din 24 septembrie 1852 al domnitorului Barbu Ştirbei, oraşul Călăraşi s-a ridicat pe baza planului întocmit de ing. Scarlat Popovici la 1851-1852, aprobat de acelaşi domnitor.

Din păcate, aşa cum sublinia primarul oraşului, Panait Şerbănescu, în şedinţa Consiliului urbei Călăraşi din 28 decembrie 1893: “Având în vedere starea miserabilă în care se găseşte oraşul nostru, fără nivelarea stradelor, fără pavaje şi fără trotuare… pentru ca oraşul să fie scăpat de mocirlele noroioase şi infectuoase în care se găseşte de mai mult timp”, era nevoie de “nivelarea şi canalizarea stradelor” precum şi de pavarea lor şi deci de angajarea unui inginer pentru întocmirea planului de nivelare şi canalizare a străzilor.

În urma ofertelor prezentate de ing. conductor N. Armăşescu şi ing. V. Ignat, în urma licitaţiei organizată de primăria municipiului Călăraşi în ziua de 25 iulie 1893, a fost admisă oferta ing. Vasile Ignat cu “facerea planului pentru canalizarea oraşului şi planul topografic a toată raza oraşului precum şi mahalaua alipită de oraş, pentru care să i se plătească suma de lei cincisprezece mii (15.000)…”.

La 10 ianuarie 1894, Direcţiunea administraţiei judeţene şi comunale din cadrul Ministerului de Interne, comunica Primăriei oraşului Călăraşi că “relativ la angajarea ing. V. Ignat pentru facerea planului de nivelare şi canalizare a stradelor, cerând avizul D-lui ministru al Lucrărilor Publice am primit din parte-i, adresa nr. 238  prin care ne comunică că: susnumitul inginer ocupând funcţiunea de şef de circumscripţiune la Direcţiunea Serviciului Hidraulic, dependinte de acel Departament, nu poate permite angajarea sa pentru facerea unor lucrări publice străine de serviciul său, rămâind ca primăria să angajeze un alt inginer pentru lucrările sale”.

În aceste condiţii, primăria oraşului Călăraşi va angaja pentru facerea planului de nivelment şi canalizare a oraşului pe Spiru Haret, care după ce vizitează oraşul Călăraşi, la 2 februarie 1894, scria din Bucureşti că: „Cercetând planul oraşului Călăraşi, pe care mi l-aţi încredinţat, am onoare a vă face cunoscut că pot să mă însărcinez cu ridicarea planului topografic al oraşului şi cu facerea nivelmentului în condiţiunile următoare.

1. Voi însemna pe teren prin semne de fier, pe picior de stejar, îngropate la nivelul stradelor, punctele de întâlnire a tuturor axelor stradelor;

2. Voi ridica planul trigonometric al reţelei formate de aceste semne;

3. Voi ridica în plan toate colţurile de strade şi toate punctele unde linia stradelor, pe o parte sau pe alta, îşi schimbă direcţia, precum şi orice alt punct care ar avea vre-o însemnătate oarecare;

4. Voi însemna pe plan lungimea feţei despre stradă a fiecărei proprietăţi;

5. În aceste ridicări se înţelege că vor intra şi stradele mărginaşe ale oraşului, portul împreună cu tot ce conţine el, gara şi liniile ferate care o leagă cu portul;

6. Voi fixa un număr de repere de nivelment, de fier, în pereţii edificiilor publice şi private, în număr de cel puţin egal cu acela al semnelor reţelei trigonometrice, şi voi ridica în plan toate aceste repere;

7. Voi stabili, prin o nivelare generală, făcută în lungul stradelor cotele de nivelare relative, ale tuturor acestor repere şi ale şinelor căii ferate;

8. Voi dresa planul oraşului, conţinând toate indicaţiile de mai sus, pe o scară de 1/500, în două exemplare, din care unul, planul general al oraşului, iar celălalt planurile separate ale fiecărei strade în parte;

9. Pe lângă acest plan, vom alătura un memoriu, conţinând abscisele şi ordonatele, a tuturor punctelor trigonometrice şi a reperelor de nivelment, unghiurile apelor stradelor, lungimile distanţelor dintre punctele trigonometrice şi cotele reperelor de nivelment;

10. Pentru această lucrare, Primăria oraşului Călăraşi, îmi va da suma de 15.000 lei, în trei termene şi anume: 2.000 lei, la încheirea contractului; 5.000 lei la terminarea operaţiilor pe suprafaţa pământului; 8.000 lei la depunerea de către mine, a planurilor şi a memoriului;

11. Pentru ca să mă pot însărcina cu această lucrare este necesar ca Onor Primărie să iee cât mai curând o deciziune pentru ca să am timpul material necesar de a comanda semnele şi reperele de fier, care trebuie făcute anume să le pot aşeza pe locul lor şi să încep lucrarea pe teren la 15 iunie viitor, când sunt liber pentru aceasta, prin încheierea cursurilor Universităţii. În acestre condiţiuni, mă pot obliga ca să depun lucrarea terminată cu totul, cel mult până la 1-iu octombrie viitor.

Asupra acestor condiţiuni, am onoare a face următoarele observaţiuni: Preţul de 15.000 lei este foarte modest, având în vedere lucrarea de preciziune ce se cere şi întinderea oraşului. În adevăr, oraşul  are o întindere de mai bine de 125 hectare, fără a socoti portul şi gara. Însă oraşul Constanţa, care are o întindere de 75 hectare a plătit, vara trecută, pentru aceiaşi lucrare, suma de 16.000 lei, ceea ce revine la 213 lei hectarul; oraşul Bucureşti, are contract, făcut cu Statul Major al armatei, ca să i se facă aceiaşi lucrare cu preţul de 800.000 lei la întinderea de 3.000 hectare a Capitalei, revine dar 267 lei pe hectar. Preţul cerut de mine este numai de 120 lei pe hectar, fără a socoti portul şi gara, prin urmare abia jumătate. Mă mulţumesc însă cu atâta, pentru că ştiu că ar fi nevoie pentru Onor Primărie să modifice votul ce a dat deja în astă privinţă.

A doua observaţiune este că, eu fiind profesor la Universitate şi la Şcoala de Poduri şi Şosele, nu pot lucra pe teren decât cu începere de la 15 iunie. De aceea, dacă va fi să fiu înscărcinat cu această lucare, este  indispensabil ca Onor Primărie să iee o hotărâre cât mai neîntârziată, pentru a-mi putea lua măsurile din vreme.

În privinţa termenului de 1-iu octombrie, până când mă oblig a depune lucrarea, voi observa că timpul acesta este indispensabil, pentru a se termina în linişte o asemenea lucrare de preciziune, care prin chiar natura ei îmi permite a se executa cu zor, fără a expune la erori ce ar costa scump pe Onor Primărie, mai în urmă.

Trec acum la cestiunea celor câteva strade, pe care doriţi să le pavaţi. La plecarea mea de acolo, s-a scăpat din vedere a mi se arăta care sunt anume acele strade, însă D. Prefect (colonel Ştefan Stoica – n.ns.N.Ţ.) a avut bunătatea a-mi da oarece lămuriri, din care am înţeles că stradele ce sunt a se pava sunt cele din culoarea de roşu. De aceea eu am făcut calculul pentru dânsele......bineînţeles, sunt numai aproximative, din cauză că calculul meu este făcut numai pe baza schiţei de plan ce mi-aţi încredinţat şi care este prea mic, pentru a da o exactitate îndestulătoare.

Pentru fiecare din aceste strade am luat lărgimea totală de 14 metri, din care a dat şoselei o lăţime de 9 m 20, iar celor două trotuare câte 2 m. (Cifrele înscrise reprezintă în ordine: lungimea străzii, pavajul, trotuarele) 

 Strada Bucureştilor, de la strada Călăraşilor (astăzi,

Pompieri –n.ns. N.Ţ) până la marginea de răsărit a             856 m        7875 mp       

oraşului..

- Strada Sf. Nicolae, din strada Sloboziei până la

marginea oraşului, fără a socoti piaţa Cuza Vodă         614 m        5649 mp  2650 mp

(piaţa din faţa Bisericii catedrale de astăzi –n.ns. N.Ţ)      

- Strada Mihai Viteazul (astăzi 13 Decembruie –                71 m           653 mp        341 mp

n.ns.N.Ţ). din strada Bucureşti până în strada St.

Nicolae.

- Strada Eliade Rădulescu, din strada Bucureşti

până în piaţa Cuza Vodă.                                                    36 m            331 mp        173 mp

- Piaţa Cuza Vodă, minus suprafaţa aproximativă

a bisericii.                                                                                                            3964 mp        591 mp 

- Strada Ştirbei Vodă (strada pe are se află Consiliul

Judeţean şi primăria –n.ns. N.Ţ.), de la strada

Călăraşilor, până la piaţa Ştirbei Vodă (Piaţa Centrală    640 m           5888 mp      2974 mp

de astăzi –n.ns. N.Ţ.) 

- Strada Independenţei, de la strada Călăraşilor până

la marginea oraşului.                                                         912 m          8390 mp       4029 mp

- Strada Sloboziei, de la strada Bucureştilor, până la

marginea oraşului, despre Borcea, fără a socoti

răspântiile cu stradele Ştirbei Vodă şi Independenţei.      218 m           2005 mp      1046 mp

- Strada Valter Mărăcineanu (fostă Scânteii, devenită -

nu cunoaştem de ce, Traian), de la strada Sf. Nicolae,

până la marginea oraşului, fără a socoti răspântiile        111 m           1021 mp        533 mp

cu stradele Ştirbei Vodă şi Independenţei.

- Strada Dobrogei, partea dintre stradele Bucureşti şi

St. Nicolae şi cea dintre strada Independenţei şi margi-   120 m           1104 mp        576 mp

nea oraşului.

Dacă cumva nu ar fi acestea stradele pe care Primăria are intenţia să le paveze, vă rog să-mi faceţi cunoscut anume care sunt acele strade şi care anume parte din ele este destinată pavărei ca să refac calculul.

Adresa mea este: Spiru C. Haretu, 1 bis, Strada Verde, Bucureşti.

În aşteptarea răspunsului D.Voastră, vă rog să primiţi asigurarea distinsei mele consideraţii. /ss/ Spiru C. Haret.”

La 6 februarie 1894, Primăria comunica ing. Spiru C. Haret că, Consiliul comunal în şedinţa din 5 curent, a luat în deliberarea cererea sa şi-i trimitea o copie a hotărârii, copie ce fusese înaintată şi ministrului de interne cu solicitare de a o aproba pentru a putea fi pusă în executare şi că imediat ce se va primi aprobarea i se va aduce la cunoştinţă.

În şedinţa Consiliului comunal din 5 februarie 1894, primarul Panait Şerbănescu aduce la cunoştinţă consilierilor prezenţi: C.I. Nenişor, I. Gheorghiu, N.I. Caracaş, I. Dobrinescu, Gh. Nicolaidi şi I.I. Blebea, că ministerul de interne nu a aprobat angajarea ing. V. Ignat şi că s-a primit cererea inginerului Spiru C. Haret înregistrată la nr. 649/1894, prin care „poate să ia însărcinarea cu ridicarea planului topografic şi cu facerea nivelmentului oraşului, cu condiţiunile înscrise în cerere.

Consiliul, având în vedere starea în care se găseşte oraşul nostru, în care în timpul verii se produce cea mai mare pulbere şi în timpul iernii noroaiele devin o enormitate pe toate stradele.

Având în vedere că deşi centrul oraşului, parte şoseluit şi parte cu puţin pavaju, însă fiind mult uzat s-a format gropi încât cu toate măsurile luate de curăţenie, este imposibil împiedicarea facerei de mari noroaie....

Considerând că în prima linie este imperios necesar facerea planului topografic de nivelare a stradelor din toată raza oraşului în care va intra şi mahalaua alipită de oraş.

Considerând că fără a avea un asemenea plan nu se poate lua măsuri de pavare.

Considerând că chiar Dl Prefect al judeţului a fost de părere pentru nivelarea şi canalizarea stradelor după un plan format de ingineri speciali.

Considerând că Dl inginer Spiru C. Haret care este profesor la Universitate şi Şcoala de Poduri şi Şosele, îndeplinind toate condiţiunile cerute pentru îndeplinirea cerinţelor comunei cu formarea planurilor de nivelment vorbite mai sus,

                                         Dispune,

A se angaja Dl Inginer Spiru C. Haret a ridica planul nivelului oraşului în condiţiunile arătate mai sus, plătindu-i-se suma de lei cinci spre zece mii în termenele notate mai sus şi care se vor prevedea în contractul ce se va încheia între comună şi Dl inginer”.

Primind înştiinţarea Primăriei, la 23 februarie 1894, Spiru Haret scria că: „...am primit adresa D-Voastră nr. 649, am onoare a vă spune că, informându-mă că Consiliul Tehnic Superior ar fi formulat dorinţa ca să propun o programă detaliată a lucrării, pentru ca să evit întârzieri care ar fi prejudiciabile şi pentru Onor Primărie şi pentru mine, mă grăbesc a vă înainta pe lângă aceasta programa în chestiune, rugându-vă a înainta locului competent”.

Întrunit în şedinţă la 26 februarie 1894, Consiliul comunal, hotărăşte ca Programul planului topografic şi de nivelment al oraşului Călăraşi, primit de la ing. Spiru Haret să fie trimis ministrului de interne, spre verificare.

În aceiaşi zi sosea la Primărie răspunsul ministrului de interne referitor la solicitare de aprobare a cererii ing. Spiru Haret, odată cu jurnalul Consiliului Tehnic Suprior nr. 127 din 22 februarie 1894, cu observaţiile rezultate în urma examinării încheierii comunei rubane Călăraşi, relativă la facerea planului şi nivelmentului oraşului.

La 4 aprilie 1894, Ministerul de interne comunica primăriei oraşului Călăraşi că „supunând examinării Consiliului tehnic superior încheierea Consiliului comunal nr. 25 din şedinţa de la 5 februarie a.c., privitoare la angajarea D-lui inginer S.C. Haret pentru întocmirea planului topografic şi de nivelare al oraşului dimpreună cu condiţiunile pentru executarea acelui plan, Consiliul şi-a dat avizul său prin jurnalul nr. 231 din 19 martie”, pe care-l trimitea în copie, împreună cu planul topografic şi de nivelare aprobat, comunicând că „Ministerul aprobă contractarea în chestiune a se face cu sus zisul Dv. inginer astfel cum se specifică prin citata încheiare a Consiliului comunal, cu condiţiunea însă de a se face lucrarea în modul cum se propune  de Consiliul tehnic prin menţionatul jurnal”.

În jurnalul respectiv, opinia Consiliului tehnic superior era de a se aproba planul, dar se atrăgea atenţiunea că “pentru a avea un plan complect al oraşului care să poată servi la toate trebuinţele, ar urma să se facă un plan parcelar al proprietăţilor, iar nu de a se ridica numai faţadele lor pe stradă, cum este prevăzut”.

Rezultatul era comunicat lui Spiru Haret la 8 aprilie 1894, acesta răspunzând la 12 aprilie că: “…ridicarea în plan a proprietăţilor private, cerută de Minister, schimbă cu totul condiţiunile lucrării, aşa încât se cere pentru dânsa un timp îndoit, şi nici preţul deja convenit nu mai corespunde cu lucrarea ce se cere, De aceea am onoarea a vă face cunoscut că noua condiţiune pusă de Minister nu-mi mai permite să întreprind lucrarea în felul care fusese convenit între Onor Primărie şi mine, şi cu preţul acela”.

Dorind să continuie lucrarea cu Spiru Haret, la 2 mai 1894, Primăria cerea acestuia să comunice “preţul cu care vă convine a face planul nivelului oraşului în condiţiunile stabilite de Consiliul Tehnic Superior”.

Din păcate, Spiru Haret expedia la 7 mai 1894, răspunsul la adresa de mai sus: „Lucrarea de ridicare a planului şi nivelării oraşului Călăraşi, aşa cum am prezentat Onor Primării, dar cu adăogirea liniilor despărţitoare între proprietăţile particulare, cerută de Minister, nu aş putea să o fac decât cu preţul de 25.000 lei.

Adaug însă că partea cea mai mare a campaniei de anul acesta este deja pierdută, prin întârzierea deja adusă începerii lucrărilor. În adevăr, prepararea semnelor, instalarea lor, formarea personalului şi alte lucrări accesorii, trebuie făcute înainte de începerea lucrării propriu-zise, şi cer un timp destul de îndelungat, aşa că nu se pot termina până la 15 iunie viitor, mai ales dacă ţinem seama şi de timpul ce ar mai trebui să treacă până la căpătarea din nou a aprobării ministeriale şi până la încheierea contractului. Astfel fiind, eu nu aş putea începe lucrarea la 15 iunie, şi prin urmare nu aş mai putea-o da gata la 1 octombrie, după cum pusesem în vechile condiţiuni, mai ales ţinând seama şi de marea adăogire de lucru cauzată prin ridicarea planului proprietăţilor particulare. De aceea fac rezerve şi în privinţa acestui termen al predării lucrării, care ar rămâne a se hotărî în momentul încheierii contractului, în cazul când acest contract s-ar încheia.”

Dată fiind situaţia, în şedinţa de la 18 mai 1894, Consiliul comunal hotăra organizarea unei noi licitaţii ce va fi câştigată de inginerul Petru Radovici, care va întocmi planul topografic şi de nivelment al oraşului.