CĂLĂRĂŞENII ÎNTRE CTITORII BISERICII MÂNĂSTIRI DERVENT

 

                                                                                                          Prof. Nicolae Țiripan

 

Deşi se spune că începuturile schitului Dervent se pierd în negura vremii, aici, în zona de sud a Scythiei Minor (Dobrogea, de astăzi), fiind consemnată cea mai veche vatră monahală de pe teritoriul ţării noastre, dovezile scrise ale existenţei unui (unor) asemenea schit (schituri) sunt destul de târzii, totul bazându-se pe dovezile arheologice sau pe mărturiile ce s-au transmis din generaţie în generaţie. Primele mărturii scrise despre existenţa unui schit la Dervent datează din primul sfert al veacului al XX-lea şi ţin de înfiinţarea în spaţiul dintre Dunăre şi Mare a Episcopiei Constanţei, în anul 1923.

În chiar primul an al existenţei sale, „sesizată de numeroşi creştini, despre tămăduirile care aveau loc la sfânta Cruce de la Dervent”, Episcopia a hotărât înfiinţarea aici a unei mănăstiri”. Primul act oficial referitor la înfiinţarea unei mănăstiri aici, este ordinul 2052 din 24 februarie 1923 prin care P.S. Episcop Ilarie Teodorescu al Constanţei, „solicită monahiei Eufemia Alexandrescu de la mănăstirea „Dintr-un lemn” (Vâlcea) să înfiinţeze la Dervent o mănăstire de maici, căci locul devenise punct de pelerinaj”.[1]

Considerăm că în această afirmaţie s-a strecurat o greşeală, deoarece Episcopia Constanţei a luat fiinţă chiar la 24 februarie 1923, iar Ilarie Teodorescu a fost ales episcop la 16/29 martie 1923 şi a fost instalat în scaunul episcopal la 21 mai/3 iunie 1923, deci nu putea să dea un ordin înainte de a fi numit episcop și instalat în scaunul episcopal. Mai sigur este că ordinul să fi fost dat la 23 februarie 1924, an în care s-a şi construit „un mic aşezământ, urmând ca prin grija maicii stabilită aici, care obţinuse aprobarea forului superior şi îşi pusese toată averea la dispoziţie, să se ridice o mănăstire”. Ghinionul a făcut ca micul aşezământ să fie distrus chiar în acelaşi an, de un incendiu, dar a fost refăcut cu sprijinul Olimpiei Andreevici (în unele documente şi publicaţii Adrievici), soţia maiorului Andreevici, proprietarul moşiei Coslugea din judeţul Constanţa.[2]

 Dintr-un scurt istoric al comunei Dichiseni, întocmit în anul 1933, aflăm că „La A<pus> de Coslogeni este o cruce mare, într-o bisericuţă numită „Crucea de leac” şi că „Tot la A<pus> de Coslogeni este o şosea pe baltă între Borcea şi Dunăre, care duce la cetatea „Dervent”, de origine romană”[3]. Probabil că, învăţătorul şi director al şcolii în acelaşi timp, se referea la schitul de la Dervent sau poate, la cetatea de la Păcuiul lui Soare.

         Eforturile episcopului Ilarie, plecat la Domnul la scurtă vreme după instalarea în scaunul episcopal, au fost continuate de noul episcop Gherontie, instalat la 14 martie 1926, cel care a susţinut că la Călăraşi se simte mai bine decât oriunde altundeva în cuprinsul Eparhiei pe care o păstorea. Acesta a săvârşit la Dervent slujba de Izvorul Tămăduirii din anul 1928, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa unui mare număr de creştini.
După acest moment, episcopul Gherontie informează pe creştinii din Eparhie şi nu numai, că „La locul numit „Dervent” de lângă Ostrov (Durostor) se găsesc două cruci de piatră, cu reputație de făcătoare de minuni, de cand nu se țin minte. Fiindcă terenul este particular, am luat măsuri de răscumpărare și sperăm să obținem și pentru aici, ceva pământ arabil de la Stat.

Datorită D-lui maior Andrievici şi distinsei sale soţii, proprietarii moşiei Coslugea, aproape de Dervent, s-a ridicat o căsuţă, care cuprinde o cruce. Noi, am trimis un preot călugăr, care stă la dispoziţia credincioşilor. Lume din toate părţile (Bucovina chiar) vine la Cruce şi în puterea rugăciunei şi a credinţei se tămăduieşte de boale şi supărări după trei patru nopţi de veghe lângă cruci; ba, ce este şi mai minunat, chiar vitele bolnave, legate de crucea de afară, pleacă după trei-patru zile (acesta este termenul) sănătoase.

           Intenţionăm ca, aici, să clădim o sală mare peste o cruce care să amintească pridvorul lui “Solomon din Evanghelie”, o capelă şi un dispensar, pentru ca bolnavii să primească şi îngrijire trupească, pe lângă cea sufletească, plus un atelier de ţesătorii şi covoare.
Mănăstirea va fi tot de maici”.[4]

           Pentru obţinerea terenului necesar construirii bisericii care să adăpostească crucile făcătoare de minuni, episcopul Gherontie a făcut numeroase intervenţii pe lângă forurile competente. Urmare demersurilor sale, în anul 1931, Paraschiva Gheorghiu din Ostrov, a cumpărat pe numele Episcopiei pământul din jurul crucilor – circa 12.000 mp - şi a donat materialul lemnos, fierăria şi tabla cu care s-a ridicat o casă de locuit, pentru adăpostul celor care veneau aici, în pelerinaj. De asemenea, soţii Andreevici, au donat un teren arabil de 2 hectare.[5] Cu timpul numărul încăperilor de locuit s-a mărit, ridicându-se şi adăposturi pentru vite.
În luna martie 1934, un incendiu izbucnit din cauza neglijenţei unui călugăr, s-a soldat cu distrugerea paraclisului, carbonizarea cârjelor şi a altor obiecte lăsate drept mărtuire de bolnavii vindecaţi aici în chip miraculos. Acest lucru, l-a determinat pe episcopul Gherontie, care a constatat personal pagubele produse de incendiu care, „Deşi a ars tot ce era în săliţa cu Sfânta cruce, între care şi o mulţime de cârje lăsate de bolnavii care au plecat tămăduiţi, focul nu s-a atins de nici o icoană, sfeşnic sau candelă, …După Noi, aceasta este o minune ”[6], mai ales că afluenţa credincioşilor către acest loc de reculegere şi tămăduire era într-un permanent progres și să-şi intensifice eforturile pentru ridicarea aici, a unei biserici.

          Pentru ridicarea bisericii, episcopul Gherontie a constituit un Comitet de acţiune, aflat sub preşedinţia sa, care avea misiunea de a strânge fondurile necesare, alcătuit din: Olimpia Andreevici şi colonel E. Andreevici – senator de Durostor; Paraschiva Gheorghiu, care între timp se stabilise la schit; Econom Gheorghe N. Ionescu, din Călăraşi – Revizor Eparhial; Dr. Taşcu Pucerea, prefect al judeţului Durostor; Eugen Cialîc, consilier eparhial, însărciant cu casieria; preotul Vasile Slivneanu – protopopul de Silistra; preotul Vasile V. Stănescu paroh al parohiei Ostrov din protopopiatul Silistra (Cadrilater) şi ieromonahul Natanail Iliescu, superiorul schitului Dervent, ca supraveghetor.[7]

La 20 septembrie 1935, trecând prin Călărași, episcopul Gherontie declara că: „Mă întorc de la Sf. Cruce de la Dervent, unde, însoțit de d-nii consilier eparhial Eugen Cialîc, preot Slivneanu, protoiereul Durostorului, preot V.V. Stănescu, parohul biserici din Ostrov și inginer N. Săndulescu, am stabilit, în cele mai mici amănunte, modul cum se va ridica biserica ce va acoperi crucea, cunoscută astăzi în toată țara românească și chiar în Bulgaria…

Secondat de o mână de oameni cu tragere de inimă, printre care doamnele col. Andreevici, mare proprietară din Coslogea-Durostor, Chiva Gheorghiu, una din ctitorele sf. lăcaș, d-nii dr. Pucerea, prefectul județului Durostor, ieromonahul Natanail Iliescu, starețul mănăstirii, am intocmit proiectul după care se va ridica la Sf. Cruce o frumoasă biserică. Proiectul prevede atașarea unei bolnițe, pe care eu am numit-o Pridvorul lui Solomon, în care se vor putea adăposti, veghind la picioarele Crucii, toti creștinii care vor să găsească mângâiere….

Deoarece d. dr. Tașcu Pucerea mi-a promis un sprijin prețios, să sperăm că, în cel mult două săptămâni, se va putea transporta pe locul Sf. Cruci, tot materialul necesar pentru construcție. Dacă timpul se va menține frumos, vom putea chiar în toamna aceasta să ridicăm biserica.”[8]

 Pe aceiași linie, un ziar local scria că: „Un Comitet de iniţiativă, prezidat de P.S.S. Episcopul Gherontie şi din care, între alţii, fac parte d-nii Taşcu Pucerea, Pr. Slivneanu, Pr. Stănescu – Ostrov şi Eugen Cialîc, se străduiesc ca în cel mai scurt timp să ridice lăcaş de închinăciune pe locul Crucii făcătoare de minuni de la Dervent.

D-l inginer Săndulescu a realizat admirabile planuri după care se va înălţa acolo zidurile unei adevărate catedrale, lângă care se va ataşa o bolniţă. 
Toţi bunii creştini care doresc să ajute cu obolul lor la ridicarea acestui sfânt lăcaş, pot adresa donaţiunile d-lui Eugen Cialîc, avocat, Călăraşi”.[9]

Inginerul Săndulescu, cel care a întocmit planul şi devizul de construcţie a bisericii (suma necesară era estimată la 450.000 lei), era fostul şef al Serviciului Tehnic al Primăriei Călăraşi, pensionar acum, şi bun prieten al lui Eugen Cialîc, care-l considera „Un pensionar încă tânăr şi plin de sevă…,cu o pregătire şi o bunăvoinţă faţă de tot ce poate însemna interes general, pe care eu l-am cunoscut şi apreciat din plin atunci când împrejurările ne-au apropiat în gândul de a face ceva pentru acest oraş”.

Despre Nicolae Săndulescu, un ziar din Călărași scria: ”Oricare ar fi activitatea unui slujbaș, oricât de rodnică ar fi fost ea, oricât de importantă i-ar fi fost situația ca funcționar public și oricât de mare i-ar fi fost suprafața în această calitate, toate acestea dispar în umbră, odată cu ieșirea la pensie a aceluia care și-a închinat cei 35 și cei mai frumoși ani ai vieții, pentru a servi Statul, județul sau comuna. Nu rămâne decât o figură simpatică și poate respectată, care a marcat ceva în trecut; sau o figură din acelea, care nu a lăsat regret și deci nici acum nu contează printre concetățeni. Una din figurile simpatice și respectată ale târgului nostru este și aceea a D-lui N. Săndulescu, actual pensionar, fost în serviciul statului și al județului, precum și ca inginer al comunei, aproape 20 de ani. O activitate prodigioasă, care merită a fi relevată, este bilanțul muncii acestui slujitor al orașului nostru, care a lăsat urme destul de frumoase și folositoare.

          Astfel D-sa, a întocmit proiectul pentru hală, planul de sistematizare, înființarea și parcelarea cartierului pentru împroprietărirea demobilizaților, a întocmit planul pentru instalarea unui motor de 250 h.p. la uzina electrică. A construit cu militari, după planul întocmit de D-sa, cimitirul eroilor din Călărași. Pe lângă calitatea sa oficială, a mai lucrat și întocmit planuri și a executat și multe lucrări în orașul Călărași ca: pavilionul de la liceul de băieți, clădirile liceului de fete, depozitul de petrol din Călărași, clădirea farmaciei ”Grădinescu”, farmacia ”Manoliu”, magazinul Goldșten și a supravegheat ca delegat al casei școalelor, executarea clădirii școalei normale de băieți din Călărași.

          Ca antreprenor de lucrări publice, între anii 1908-1915 și acum după ce a ieșit la pensie, a executat o serie de lucrări importante, care reliefează îndeajuns meritele și capacitatea D-lui inginer Săndulescu.  A construit bisericile din comunele Pietroiu și Radu Negru, localurile preturii, judecătoriei și primăriei din Slobozia. În diferite comune din județ a construit 11 localuri de școli….

          La Călărași a construit dispensarul ”Principele Mircea”, iar ultima lucrare pe care o execută și se găsește în curs, este școala profesională din Călărași. Această activitate a inginerului Săndulescu, pe care ne facem o frumoasă datorie să o relevăm, îl așează în rândul acelora care vor binemerita de la cetățenii orașului”.[10]

Întrucât urma să se pună piatra de temelie a biserii mănăstirii Dervent, călărășenii doreau și ei să participe la acest moment solemn, urmând să ajungă acolo cu vaporul: ”Marea excursie pe Dunăre, anunțată pentru ziua de 24 mai 1936, se amână pentru ziua de duminică 31 mai 1936, deoarece ni s-a comunicat de către d-l avocat Eugen Cialîc, deputat eparhial de Constanța, că în ziua de 31 mai se pune piatra fundamental a mănăstirii ce se va construi la Crucea de leac cu care ocazie I.P.S.S. Episcopul Gherontie va oficia serviciul religios.

         Un numeros public select s-a înscris până în prezent. Nu pierdeți ocazia acestei mari procesiuni, la care va lua parte locuitorii dobrogeni din peste 50 de sate. Nu uitați că costul unui bilet dus și întors este de numai 25 de lei”.[11]

Marea excursie se va organiza în ziua de 7 iunie 1936: ”Ieri, 7 iunie, o grandioasă excursie a avut loc pe Dunăre între Călărași și Dervent (Crucea de Leac). Au luat parte peste 600 de persoane. Plecarea din portul orașului Călărași, s-a făcut în sunetul muzicei militare. Un numeros public a condus până la locul de îmbarcare pe excursioniști. Pe tot timpul, excursioniștii, au manifestat o deosebită bucurie. La ora 10 s-a făcut debarcarea la punctul Dervent, de unde s-a format un impozant cortegiu până la Crucea de leac. Aici s-a oficiat un serviciu religios. Muzica a intonat ruga.

         Toți excursioniștii s-au convins de adevăratele minuni Dumnezeești ce se arată la această cruce. Printre mulții suferinzi, care veniseră să-și caute sănătatea în puterea lui Dumnezeu, am remarcat pe bătrânul Iosif Nichifor din județul Tecuci, care ne-a declarat că de opt ani de zile a fost paralitic de o mână și un picior și că după una lună de zile de ședere la cruce, unde a fost adus pe targă, și-a recăpătat piciorul, de care se servește ca și de celălalt, făcând mișcări în fața noastră ca un om tânăr, iar mâna pe care timp de opt ani nu a simțit-o, acum face mișcări cu ea ridicând-o în sus, înlături, și speră că dacă mai stă câtva timp, va pleca complet vindecat.

          La ora 12 s-a luat masa pe iarbă verde sub copacii care aruncau o umbra destul de groasă peste noi. S-au vizitat orașele Ostrov și Silistra, iar la ora 23(11) am sosit la Călărași. Un imens public sesizat de muzica militară, a alergat din toate părțile orașului ca să primească pe excursioniști.

         Vasele cu care s-a făcut transportul, au fost destul de încăpătoare și bine amenajate, încât s-au executat pe ele dansuri și jocuri naționale pe tot timpul la ducere cât și la întoarcere. Corul Melodia de sub conducerea maestrului Nicolae Ionescu, a fost la înălțimea chemării sale; a lăsat cea mai frumoasă impresie printre excursioniști.

         Ținem să informăm pe onoratul public că, nu s-a pus piatra fundamentală a mănăstirei ce se va ridica la Dervent, deoarece I.P.S.S. Episcopul Gherontie, a fost delegat de I.P.S.S. Patriarhul Dr. Miron Cristea, să facă instalarea noului Episcop al Argeșului și astfel, serbările ce au fost anunțate, s-au amânat la 29 iunie, Sf. Petru și Pavel.”[12] 

Nu va fi nici la 29 iunie, cum se anunțase ci la 5 iulie 1936: „Mănăstirii de la Dervent, care se va ridica pe locul de închinăciune cunoscut pe malul Dunării de veacuri şi unde credinţa a realizat atâtea minuni, i se va pune piatra de temelie irevocabil la 5 iulie a.c. P.S.S. Episcopul Gherontie, d-nii Taşcu Pucerea şi Eugen Cialîc, vor lua în cursul acestei săptămâni ultimele măsuri ca sărbătoarea ce se organizează acolo să fie impunătoare”.[13]
         Într-adevăr, la 5 iulie 1936, s-a pus piatra de temelie a viitoarei biserici a mănăstirii Dervent, în prezenţa membrilor comitetului de acţiune, a autorităţilor din Silistra, Ostrov şi Călăraşi, a inginerului Săndulescu, a clerului şi a unei mari mulţimi de credincioşi. Iată cum descrie momentul revista „Valuri Dunărene” din Silistra: „Duminică 5 iulie a avut loc la Dervent punerea pietrei fundamentale a mănăstirii ce se va construi pe locul unde se găsesc Crucile Sfinte. Slujba religoasă a fost săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu P.S. Episcop Gherontie. Răspunsurile, foarte reuşite, au fost date de corul Catedralei din Silistra. După terminarea ceremoniei Pr. Stelian Popescu a făcut istoricul schitului Dervent şi a pomenit câteva din minunile săvârşite aici. După aceea, prea Sfinţitul Episcop a arătat poporului însemnătatea Derventului şi a încheiat rugându-se pentru sănătatea M.S. Regelui, Curţii Regale şi poporului întreg. La ceremonie a asistat o populaţie numeroasă venită din toată Dobrogea”.[14]
          La 8 noiembrie 1936, călărăşeni erau informați că: „Episcopul de Constanţa, I.P.S.S. Gherontie, a trecut prin oraşul nostru atât la ducerea cât şi la întoarcerea din Cadrilater, unde a târnosit o biserică, a inspectat mai multe lăcaşuri de rugăciuni şi a mers – însoţit de membrii Comitetului de Construcţie şi ing. Săndulescu – la Crucea făcătoare de minuni de la Dervent, unde se ridică biserică mândră şi masivă”.[15]

              Ridicarea bisericii nu a fost un lucru uşor. Dacă în Călăraşi şi Ialomiţa de strângerea fondurilor se ocupa casierul comitetului de acţiune, Eugen Cialîc, în Dobrogea episcopul Gherontie a trimis pe călugărul Elefterie Mihail pentru strângerea de fonduri, prin judeţ. Că acesta şi-a făcut cu prisosinţă datoria rezultă şi din raportul ieromonahului Natanail Iliescu către Episcopie, din 31 martie 1937, în care scria că ar dori să aibă „o mie de călugări ca părintele Elefterie şi ca cele 2 surori maici din comuna Independenţa – Ialomiţa”.[16]
           În paralel cu biserica se ridica şi chiliile monahilor, precum şi camerele pentru găzduirea bolnavilor. Deşi se dorea terminarea acesteia cât mai de timpuriu, acest lucru nu a fost posibil decât în anul 1942, sfinţirea de către P.S.S. Gherontie având loc la 13 septembrie acelaşi an.

           Cu ocazia zilei de Izvorul Tămăduirii a anului 1943 „populația Dobrogei și a Ialomiței, a venit în număr impresionant de mare la slujba duhovnicească, la care a participat și P.S.S. episcopal Eugeniu Laiu însoțit de un sobor de preoti…

           Cu un bac au sosit la slujba de hram a mănăstirii, aproape 200 călărășeni, în frunte cu d. Eugen Cialîc - primarul orașului și consilier eparhial, pr. I.Chiriță – protoiereul jud. Ialomița, diacon Al. T. Dobrescu – prof. pensioner, diacon Rădulescu, dr. Grigore Zlota – medic primar de spitalul, dr. Buzagiu de la facultatea de medicină din București, etc….”[17]

           Între ctitorii bisericii sunt consideraţi părintele Elefterie Mihail, organizatorul vieţii monahale de aici, fost stareţ al mănăstirii, Paraschiva Gheorghiu şi familia Andreevici.
Fără a cunoaşte conţinutul listelor de subscripţie lansate de Eugen Cialîc (dată fiind personalitatea acestuia, nu avem nici o îndoială că locuitorii oraşului nostru, dar şi ai judeţului Ialomiţa de atunci, şi-au adus obolul lor la ridicarea sfântului lăcaş şi a anexelor mănăstiri), dar având în vedere faptul că planul şi devizul au fost întocmite de un călărăşean – Nicolae Săndulescu -, precum şi osteneala lui Eugen Cialîc - de trei ori primar al Călăraşilor -, şi a călărăşenilor pentru ridicarea sfântului lăcaş şi a anexelor mănăstirii, considerăm că cele amintite sunt motive serioase pentru a-i considera pe călărășeni printre ctitorii mănăstirii Dervent.

 

---

[1] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro

[2] „Universul” din 16 ianuarie 1933

[3] O copie a acestui istoric se află în posesia domnului Nicolae Țiripan

[4] „Tomis” revistă eparhială de Constanța, anul VII, nr. 8, august 1930, p. 257-258.

[5] „Curentul” din 23 martie 1938

[6] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro

[7] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro; „Universul” din 13 octombrie 1936

[8] „Dimineața” din 23 septembrie 1935.

[9] „Pământul” din 25 septembrie 1935

[10] ”Sirena” din 12 aprilie 1936

[11] ”Pensionarul” din 19 mai 1936

[12] ”Pensionarul” din 10 iunie 1936

[13] „Pământul” din 10 iulie 1936

[14] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro

[15] „Pământul” din 8 noiembrie 1936

[16] Începuturile mănăstirii Dervent pe www.dervent.ro

¹⁷  „Universul” – PROVINCIE- din 12 mai 1943