CĂLĂRĂȘEANUȘL EMIL DROC - UN AVIATOR LEGENDAR

 NICOLAE ȚIRIPAN

Când în 17 septembrie 2025, în sediul Bibliotecii județene „Alexandru Odobescu” lansam monografia Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Filiala județului Călărași, spuneam că lucrarea nu este perfectă, deoarece chiar după trimiterea ei la tipografie, am descoperit noi informații care ar fi putut fi cuprinse în lucrare. Acest fapt mi-a fost confirmat de unele evenimente ulterioare. La mijlocul lunii august a anului trecut Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” – Filiala Constanța, în colaborare cu Muzeul „Casa Mureșenilor” din Brașov alături de parteneri prestigioși, a organizat expoziția „Mari aviatori români în cel de-al Doilea Război Mondial și Flotila de hidroaviație”. În lista celor nouă aviatori legendari am văzut și numele Emil Droc, dar nu am mi-a atras atenția cu nimic. În timpul sărbătorilor de iarnă, aflat pe Valea Prahovei și poposind pentru câteva zile la Bușteni, nu am omis din itinerariu Castelul Cantacuzino, pe unde nu mai trecusem cam de mult timp. Am fost atras și de chemarea „Vino să vezi avioane, elicoptere și povestea aviatorilor români” în expoziția organizată la castel. Și, într-adevăr, odată sosit la castel, într-una din sălile expoziției, surpriză: câteva panouri erau dedicate unui celebru aviator (pe care brașovenii și-l revendică, ca fiind de al lor, ceea ce nu este rău, deși a ajuns la Brașov când avea 36 de ani) pe numele său EMIL DROC. Dar surpriza a fost și mai mare când am citit că este născut la Călărași. Mărturisesc sincer, că până la cele două evenimente, în căutările mele despre eroii Călărașiului, am dat și peste aviatori, pe care i-am cuprins în volumele despre eroii Călărașiului, dar aviatorul legendar Emil Droc nu a apărut în căutările mele.

Ajuns acasă, primul lucru pe care l-am făcut a fost să verific dacă aviatorul legendar s-a născut cu adevărat la Călărași. Și, într-adevăr, în registrul de născuți pe anul 1903, al orașului Călărași, actul de naștere nr. 148  din 13 mai 1903 este al copilului EMIL-FRIDERIC, „născut ieri pe la ora șase post meridian în acest oraș la locuința părinților săi din strada Știrbei Vodă.” Părinții erau: Corneliu Droc, de profesie farmacist, în vârstă de trei zeci și doi ani și Maria, soția sa, în etate de două zeci și trei ani, de profesie menajul casei.

Dar de ce este considerat Emil Droc un aviator legendar? Folosindu-mă de cele consemnate în cele cinci panouri dedicate călărășeanului nostru, în expoziția de la Castelul Cantacuzino, dar și de  cele consemnate pe pagina iar 80 fly again, voi încerca să vă prezint povestea aviatorului Emil Droc.

A fost încorporat la 12 mai 1925 și a satisfăcut stagiul militar la Școala de Ofițeri de Aviație Cotroceni – București, plutonul ofițeri de rezervă – piloți.

La 1 noiembrie 1925, întregul pluton de T.T.R.-iști este transferat la școala de Pilotaj Tecuci, unde a început cursurile teoretice pentru pilotaj, iar din aprilie 1926, zborurile pentru obținerea gradului de sublocotenent aviație de rezervă. Continuă zborurile de antrenament pe avionul Handa Brandenburg 220 HP cu instructorul Tănăsescu Constantin, comandantul escadrilei. Între 2 și 5 iulie 1926, a executat întregul program pe acest tip de avion obținând la 6 iulie 1926 nota maximă și absolvind Școala de Zbor ca șef de promoție. A fost repartizat la Secția Antrenament și trecut pe avionul Potez XV, unde l-a avut instructor pe locotenentul Romanescu Mihail.

Brevetul de Pilot de Război îl obține la 12 septembrie 1926, cu nr. 512 din 12 septembrie 1926 și în 15 noiembrie 1927 este avansat la gradul de sublocotenent.

La 1 februarie 1931, este repartizat la Flotila I Aviație Iași. În iunie 1932, a fost mutat la Școala de Perfecționare a Aviației Buzău, unde din luna august activează ca instructor de zbor la Școala de Vânătoare, pentru patru discipline: recunoaștere, vânătoare, zbor instrumental și zbor fără vizibilitate.

Face parte din prima echipă de piloți ce execută zbor de acrobație în formație de cinci avioane la mitingul de la Pipera din 20 iulie 1933.

A urmat succesiv, între noiembrie 1933 - iunie 1934, cursul complementar la Școala de Ofițeri de Aviație și între iulie-octombrie 1934, Școala de Observator aerian, din București.

La 14 august 1936, în cadrul unui zbor acrobatic, de încercare, pe un avion Morane-Saulnier M6.230, reparat la fabrica de avioane S.E.T. (Societatea pentru Exploatări Tehnice) București, avionul se „despânzește” în aer. Pilotul se salvează, sărind cu parașuta. Ancheta tehnică constată că reparația a fost defectuos executată, iar Emil Droc, indirect, a salvat viața unui elev.

Conform Ordinului Ministerului Apărării Naționale – Direcția Construcții Aeronautice nr. 17.892/1939, a fost numit pilot recepționer al Comisiei Militare S.S.A. (Secretariatul de Stat al Aviației) București, pentru uzina I.A.R. Brașov. În același an a fost al doilea pilot care a zburat pe avionul I.A.R. 80, unul din cele mai rapide avioane de vânătoare din Europa la acel moment. În martie 1939, a obținut Brevetul de Pilot Internațional pentru avioane de turism și din decembrie 1938 până în iunie 1939 a fost numit Șef de Pilotaj la Aeroclubul „Mircea Zorileanu” Brașov.

Odată cu declanșarea celui de-al Doilea război Mondial, a fost detașat, în septembrie 1939, de la Brașov la București, la Flotila I Vânătoare, făcând parte dintr-un grup pentru apărarea Bucureștiului. În decembrie 1939 este mutat din nou la Școala de Perfecționare a Aviației Buzău, până la 1 iulie 1942, timp în care pregătește noi piloți pentru unitățile combatante.

Activează între 1942-1943 la Flotila a II-a Vânătoare Turda, în cadrul Grupului 8 Vânătoare, comandant al Escadrilei 60, cu gradul de căpitan.

În campania din Est, participă în 42 misiuni de luptă și doboară trei avioane de vânătoare sovietice – victorii marcate subtil cu câte un „V” deasupra numărului 199.  Toate victoriile aeriene au fost reușite în prima lună de front – septembrie. Pe 12 septembrie doboară un I -16 și neconfirmat un MIG – 3, iar pe 17 un MIG -3. Pe 28 septembrie 1942, formația de bombardiere pe care Emil Droc o însoțea, împreună cu alte trei IAR-uri 80, este atacată de șase Yak-uri deasupra Stalingradului, iar unul din ele devine la ora 12,15 ultimul „V” de pe deriva lui 199. Mai este cotat și cu distrugerea la sol, neconfirmată, a unui avion monomotor.

Prin decretul nr. 47.043 din 16 iunie 1944 este avansat la gradul de locotenent comandor aviator.

În a doua perioadă de activitate la I.A.R. Brașov, începând cu toamna anului 1944 (abia acum putem spune că devine brașovean adoptat, la vârsta de 41 ani), a revenit ca pilot de încercare, participând la zborurile de omologare pentru avioanele Iar-37, IAR-38, IAR-39, IAR-80, IAR-81, Messerschmith 109 G, fabricate la I.A.R., realizând decolări rapide în maxim 15 secunde, cu pornirea motorului rece cu ulei diluat, lansări de rachete pentru dispersarea formațiilor de bombardiere, cu avionul IAR-80, zboruri de omologare a motoarelor fabricate la Uzina I.A.R. Brașov.

La 18 august 1946 este trecut cadru disponibil și în august 1947 trecut în rezervă, forțat să renunțe la activitatea de pilot aviator din cauza noilor ordine ale regimului comunist instalat la putere. Este nevoit să urmeze un curs de calificare instalații sanitare-gaz metan pentru a-și câștiga existența ca Șef de lot și Șef de șantier la Întreprinderea 506 Instalații Brașov, până în anul 1968, când iese la pensie. Se reangajează la Întreprinderea Construcții Aeronautice Brașov, aflată în plină dezvoltare, solicitat ca specialist în aviație, unde lucrează până în ianuarie 1977, când se retrage definitiv din activitate. După anul 1990 este membru fondator și președinte al Asociației Aviatorilor Brașoveni.

În decursul celor 26 ani de activitate ca pilot aviator, a totalizat 4.120 ore de zbor, 12.640 aterizări, a pilotat 59 tipuri de avioane și a pregătit pentru aviația țării aproximativ 290 elevi piloți.

În continuare sunt enumerate ordinele și medaliile cu care a fost distins, pentru merite deosebite în activitatea aeronautică, acestea fiind grupate separat pentru Primul Război Mondial și al Doilea Război Mondial. Aici, din punctul nostru de vedere, s-au strecurat unele greșeli, deoarece în anul 1918 când se spune că a primit „Crucea Comemorativă” avea doar 15 ani, iar mai sus se subliniază clar că a fost încorporat la 12 mai 1925. Tot aici sunt trecute două ordine „Meritul Sanitar” și „Meritul Ferdinand I cu Spade”, primite în 1934 și 1935, dar și medalia „Victoria”.

Pentru al Doilea Război Mondial, sunt enumerate următoarele ordine și medalii: în 1940 Ordinul „Virtutea Aeronautică” clasa „Crucea de Aur” acordată căpitanului Droc Emil „remarcabil sburător și instructor. A trecut de 1800 ore de zbor în cei 12 ani de pilotaj, în cursul unei frumoase activități aviatice”; „Steaua României” clasa a V-a cu spade și panglică de „Virtute Militară” în 1942; „Crucea de Fier germană” clasa a II-a, în 1942; „Virtutea Aeronautică de Război” în 1942; „Steaua României” clasa a II-a, în 1942; Cavaler al Ordinului „Virtutea Aeronautică” clasa ”Crucea de Aur” cu baretă prin Î.D.R. nr. 1433 din 19 mai 1943, „pentru vitejia cu care a condus formațiile de vânătoare în luptele de la Stalingrad și Kletskaja, doborând trei avioane inamice în luptele aeriene. A executat 38 misiuni de război.”

Prin Î.D.R. nr. 1819 din 6 octombrie 1944 i s-a conferit Semnul Onorific de 25 ani activitate ca militar.

Toate cele de mai sus i-au determinat pe specialiștii în aviație să-l considere pe EMIL FRIDERIC DROC un aviator legendar, iar noi nu am făcut altceva decât să vă dezvăluim numele unei alte mari personalități pe care Călărașiul a dat-o acestei țări.