FAMILIA ANA ȘI  MARINACHE POPESCU

– O FAMILIE DE FILANTROPI (I)

Atent la tot ceea ce s-a scris și vorbit despre istoria Călărașiului, în ultimii treizeci și ceva de ani, fără a fi lipsit de modestie, trebuie să mărturisesc că, despre Ana și Marinache Popescu sau fiul acestora Leon Popescu, nu prea se vorbise la Călărași – deși informația din monografia liceului Știrbei Vodă exista – până când în cuvântul meu de la dezvelirea statuii ecvestre a regelui Carol I, am amintit despre faptul că la vizita din 9-10 octombrie 1890, regele Carol I „a fost găzduit într-o cameră, aranjată turcește, a caselor marelui proprietar Marinache Popescu, tatăl lui Leon Popescu, fostul proprietar al teatrului liric”.¹ 

De altfel, așa cum am precizat și în cartea scrisă împreună cu dl Constantin Tudor – Familia regală a României și meleagurile călărășene –, în spiritul adevărului istoric,  contrar afirmației de pe placa amplasată pe clădire, unde scrie că în această clădire au poposit trei regi, Carol I este singurul rege care a poposit în această casă, la 1890 Ferdinand fiind doar principe moștenitor, iar Mihai I în 2011 când a fost dezvelită placa doar a trecut pe lângă clădire, fără a poposi în interiorul acesteia.

La scurtă vreme după episodul menționat, dintr-o dată, întâmplător, se află despre ceea ce eu spusesem de la microfon și de atunci s-au spus și scris multe, despre „Casa Ana și Marinache Popescu”, dar mai ales despre proprietarul Teatrului Liric (Teatrul Leon Popescu), născut la Călărași (este o presupunere deoarece în registrele de stare civilă care s-au păstrat nașterea acestuia nu este înregistrată. Este posibil ca nașterea acestuia să se fi produs la Balaciu, aceasta fiind poate și o explicație a faptului că Leon Popescu a rămas legat de localitatea de unde era originar tatăl său și unde, conform informațiilor păstrate, era casa sa), unde pe clădirea ce poartă numele părinților săi i s-a pus și o placă, considerându-se că aceasta a fost casa în care acesta a locuit.

Iată de ce, deși am mai scris despre familia Ana și Marinache Popescu, atunci când am abordat subiecte precum „Casa Ana și Marinache Popescu” sau „Construcția școlii nr. 1 de băieți Ana M. Popescu”, fără a cunoaște ce informații au oferit moștenitoarea familiei Popescu, d-na Marina Panțuru  și doctorandul în istoria familiei, Maximilian Paul Anghel, prezenți la Călărași, întrucât acestea au rămas cunoscute doar celor ce s-au aflat în preajma respectivilor cu ocazia presenței lor la Călărași, deoarece în urma cercetării presei din vremea respectivă au apărut informații pe care nu le cunoșteam, ne-am propus să le prezentăm celor interesați de istoria Călărașiului, lămurind și unele aspecte neclare – dar vehiculate – din istoria acestei importante familii de călărășeni: data construcției casei, ascensiunea politică a tatălui și fiului, data când casa a fost donată, numărul copiilor familiei deoarece cu ocazia dezvelirii plăcii unii au afirmat că Leon Popescu ar fi singurul copil, acte de binefacere, etc.

Foto: adevărul.ro

Înainte de a intra în subiect, facem precizarea că titlul ne-a fost inspirat și de artic0lul scris de avocatul Ioan Nicolae, fost prefect al județului Ialomița și deputat al aceluiași județ, publicat în ziarul „Fapta” din 25 decembrie 1940, intitulat FUNDAȚIA ELENA și CONSTANTIN BONI (doi evrei călărășeni trecut la ortodoxism și care și-au lăsat întreaga agoniseală Bisericii Catedrale sf. Nicolae). Acesta scriind că, „În orașul nostru Călărași avem foarte puțini ctitori de așezăminte, în care iubirea de oameni, să stea pe primul plan”, îi amintește și pe „Ana Popescu – a fondat și a dat folosului obștesc Școala Primară Ana Popescu școală modernă, încăpătoare și frumoasă, cu care orașul se mândrește” și „Ana și Marinache Popescu, de asemeni ne-au lăsat școala primară cu același nume”.

Și pentru că informațiile cele mai importante ne sunt oferite la moartea capului familiei, vom începe cu acest moment trist din viața familiei. Nu se stinsese bine jalea în familie, după moartea la 28 martie 1902 a generalului de marină Nicolae Dumitrescu Maican, fratele Anei Marinache Popescu, când la 15 mai 1902 ziarul Partidului Conservator din Ialomița publică următoarea știre: „Întristații Ana M. Popescu, Ecaterina și I.P. Medigreceanu cu copiii, Zoe și Leon M. Popescu, Demetru, Nicolae și Petre; familiile Maican, Georgescu și Ionescu, au durerea a vă anunța pierderea prea iubitului lor soț, părinte, socru, cumnat, frate, bunic și unchi

MARINACHE POPESCU

Încetat din viață miercuri 15 mai ora 6 dimineața, în etate de 68 ani, și anunță serviciul funebru vineri 17 iunie, în biserica catedrală Sf. Nicolae.

Cortegiul pleacă de la domiciliu la ora 1 p.m”.²

Un alt ziar local, organ al Partidului Național Liberal din Ialomița, dovadă că Marinache Popescu era un cetățean al orașului apreciat chiar și de adversari, anunța că: „D. Marinache Popescu, mare proprietar din acest județ, a încetat din viață subit, în ziua de 14 mai curent (corect, 15 mai – nota ns.), în vârstă de 68 de ani.

Defunctul lasă după dânsul o văduvă și cinci copii toți majori (nu unul singur, cum s-a afirmat la dezvelirea plăcii comemorative dedicată lui Leon Popescu –nota ns.) și o avere care se evaluează la patru milioane și jumătate, în moșii, vite, proprietăți urbane, producte și unelte agricole.

Condoleanțele noastre familiei”.³

Cele de mai sus sunt confirmate și de actul de stare civilă nr. 170 din anul 1902, din care aflăm că Marinache Popescu, în vârstă de 68 ani, căsătorit cu Ana, născut în comuna Balaciu, fiu al decedatului Preot Ion și al Maria, a decedat în ziua de 15 mai, ora 6 dimineața, la locuința sa din strada Mihai Viteazu (astăzi, 13 Decembrie). Moartea a fost constatată de dr. Ioan Buda, medic al orașului. Înregistrarea decesului s-a făcut de către Silivestru Teodorescu, ajutor de primar și ofițer de stare civilă.⁴

După înmormântare, la 19 mai 1902, aflăm că Marinache Popescu, mare proprietar, ofițer al ordinului „Coroana României”, vicepreședinte al Clubului conservator din localitate și fost de mai multe ori membru în consiliul comunal și județean, s-a stins cu încetul după o scurtă suferință.⁵

Din același ziar aflăm că: „Înmormântarea a avut loc în ziua de 17 mai la ora 1 p.m. în mijlocul unui numeros public, care a ținut să conducă la ultimul locaș pe unul din fruntașii orașului. Cortegiul era impunător, înaintea dricului erau purtate coroanele, între care am remarcat pe a d-lui Mihail G. Cantacuzino, dată în numele partidului conservator, a d-lui general Lahovary și a d-lui căpitan N. Dumitrescu, pe dric pe lângă coroanele familiei erau și câteva ale amicilor defunctului, între care una prea frumoasă a d-lui I. Loebel. Panglicele erau purtate de d-nii Mihail G. Cantacuzino, G. Demetrescu, D. Iliescu și L. Meșter. La biserică d. Alexandru I. Bădulescu  (avocat, președintele organizației ialomițene a Partidului Conservator, proprietar al casei numită impropriu Poșta Veche – nota ns.) a ținut următoarea cuvântare în numele partidului conservator:

Întristată Adunare,

Suntem cu toții adunați aci, pentru o pioasă datorie; am venit ca să dăm ultimul salut unuia din cei mai scumpi nouă, unui bun părinte, unui iubitor soț și unui venerat  tovarăș.

Cu Marinache Popescu se duce o figură remarcabilă, care umpluse cu activitatea sa aproape o jumătate de veac din existența orașului nostru; cu dânsul dispare o viață de rodnică muncă care prin puținele momente de repaus dădea și societății o parte din personalitatea sa.

Se duc bătrânii și în lumea lor necunoscută pare că iau o parte din ființa noastră, ca o arvună lugubră a unei apropiate revederi și după cum în pădurea de brazi când cel mai falnic copac dispare și rămâne un gol care cine știe când se va umple, tot astfel și în sânul partidului conservator a rămas un gol simțitor, prin trecerea în eternitate a lui Marinache Popescu.

Născut la 1844 în comuna Balaciu (dacă avem în vedere că avea 68 de ani când a murit, rezultă că s-a născut în anul 1834 – nota ns.), fiu al preotului Ioniță și soției sale Maria, neprețuitul defunct, prin muncă și cumpătare, a transformat isvorul modest pe care l-a moștenit de la părinți în fluviu de aur. A venit acum 40 de ani în Călărași, unde s-a căsătorit, și aici, dându-ne pilda celui mai caracteristic exemplu de cum trebuie să înțeleagă omul lumea materială în care trăiește, a adunat o frumoasă avere și a putut închide ochii mulțumit că urmașilor săi le lasă un nume onorat și un trai liniștit. Ca membru de mai multe ori în consiliul comunal și județean lasă urme neșterse, căci de multe ori sfatul lui practic și experiența-i solidă, a dat o sănătoasă direcțiune lucrului public, motiv pentru care a determinat pe diferitele guverne să-l decoreze cu Coroana României în gradul de ofițer. Ca membru al partidului conservator, Marinache Popescu a fost totd-auna soldatul rezonabil, care nu uită că de soarta fiecărui membru e legată soarta partidului și propseritatea partidului e consecință imediată a propserității membrilor care-l compun.

Marinache Popescu își dădea partidului conservator credințele sale intime și își destăinuia ultimele secrete ale inimii sale; iar punga lui era deschisă ori de câte ori interesul amicilor săi o cerea. Era devotat fără a fi fanatic, era modest soldat, servind cu autoritatea sa mai mult nevoile altora decât pe ale sale proprii, căci nici gloria nici onorurile nu-l atrăgeau, de aceea în numele partidului conservator ialomițean vin să aduc fostului vicepreședinte, omagiile sale de recunoștință și alături de nemângâiata soție și copiii săi depun o lacrimă de durere pe mormântul care se deschide.

Marinache Popescu nu mai e între noi, dar pământul e va apăsa așa de ușor, că spiritul lui va găsi mijlocul să pătrundă între ai săi și exemplul viu vecinic între ai săi, să-i încurajeze pe calea activității și cinstei, iar corpul său se va odihni în liniște după o viață atât de obosită.

Fie-ți țărâna ușoară, venerate defunct și imagina-ți de-a pururi neștearsă în amintirea noastră; iar durerea generală să fie un balsam de consolare pentru îndurerata familie pe care ai lăsat-o pe neașteptate.”

Din informațiile prezentate aflăm locul nașterii, momentul sosirii în Călărași, căsătoria cu Ana Maican, numărul copiilor și apartenența sa la partidul conservator.

Dacă vorbitorul are dreptate în ceea ce privește momentul sosirii în Călărași, acesta ar fi anul 1862 (dacă avem în vedere că, în realitate, s-a născut în 1834, este posibil ca sosirea în Călărași să se fi produs în anul 1854) numai că în registrele de căsătorii de la starea civilă a orașului Călărași din anii 1862-1864, nu este înscrisă căsătoria lui Marinache Popescu cu Ana Maican, ceea ce este greu de crezut că nu s-a întâmplat, numai dacă căsătoria nu s-ar fi consumat la domiciliului părinților din comuna Balaciu, lucru care ar trebui lămurit prin cercetări viitoare. Căsătoria, lucru cert, a avut loc și este confirmată de nașterea copiilor. Ana, viitoarea sa soție era fiica lui Dimitrie Ene zis Maican, (originar din Călărașii Vechi, despre care am scris mai mult atunci când am scris despre monumentul de la Tonea al generalului de marină Nicolae Dumitrescu Maican), fost magistrat al Călărașiului, înainte de anul 1864 și al Păunei Dumitru Maican, născută în comuna Dudești, județul Ialomița.

Mai aflăm și că Marinache Popescu a acumulat o frumoasă avere, pe care a lăsat-0 urmașilor săi. Moștenitorii defunctului Marinache Popescu erau proprietarii moșiei Balaciu de sus, din comuna Balaciu, cu o suprafață de 1600 ha pământ arabil, 200 ha islaz și 120 ha pădure.⁶ Atunci când prezintă donatorii, Aureliu V. Ursescu îl prezintă ca mare proprietar în comuna Balaciu pe Leon Popescu, informație confirmată, așa cum vom prezenta la momentul oportun, și de alte surse.

De asemenea, Popescu Nicolae era proprietarul moșiei Mănucu din comuna Cacomeanca, cu o suprafață de 815 ha pământ arabil în câmp, 300 ha islaz, 30 ha pământ arabil în baltă și 170 ha pădure. Această informație este confirmată și de donația pe care acesta o va face, dar și de faptul că în ziua de 31 iulie 1900 s-a aprins o șiră de paie de orz și ovăz de pe proprietatea d-lui Marinache Popescu din comuna Cacomeanca.⁷

Popescu M. D<emetru> era proprietarul moșiei Ciochina care avea 2664 ha pământ arabil, 487 ha islaz, 16 ha heleșteu și 150 ha pădure, informație confirmată și de donația făcută de Marinache Popescu, proprietar al acestei moșii.⁸

O știre din anul 1895 îl prezintă pe Marinache Popescu ca proprietar și la Ceacu, atunci când vorbind despre activitatea prefectului Ștefan Stoica, aflăm că prefectul a mers la Ceacu și a pus pe primar “să tragă două brazde paralele, prin grâul d-lui C. Pană, pe care-l taie în tot lungul moșiei, ca să poată ieși la armanul d-lui Marinache Popescu, apoi îndeamnă pe d. Popescu să trimită carele și plugurile sale pentru a practica un drum printre cele două brazde; iar ca culme a imprudenței merge la Ceacu însoțit de însuși d. Popescu și pune pe acesta, în mod ostentativ, în dușmănie cu arendașul vecin.”⁹  Gestul făcut de prefect, este considerat o lingușeală pe lângă Marinache Popescu.

În Anuarul „România rurală” pe anul 1916, la proprietarii și arendașii de moșii, găsim ca proprietari pe: Leon Popescu, Popescu M. D. și Popescu M. Nicolae la Ciochiona, acesta din urmă fiind proprietar și la Cacomeanca. La Balaciu și Ciochina ca proprietar îl găsim pe Balaciu Petre.

În cuvântul său Al. Bădulescu amintește despre prezența lui Marinache Popescu ca membru în consiliul comunal sau consiliul județean. Ziarele care au apărut la Călărași, ne oferă informații și despre acest aspect al activității sale. În zilele de 3 și 4 aprilie 1894 a avut loc alegerea pentru cele 4 locuri vacante din consiliul județean, unul dintre cei aleși, validat în ședința din 25 aprilie, a fost Marinache Popescu.¹⁰

În același an, pentru alegerile la Colegiul I comunal, organizate în 5 și 7 septembrie, lista partidului conservator este deschisă de Marinache Popescu. La alegerile organizate pentru același colegiu, în august 1895 și august 1896, Marinache Popescu este ales pe lista Partidului Conservator.¹¹

În ziua de luni, 1 mai 1895, la ora 1 p.m. Comitetul central al Partidului Conservator din Călărași, s-a întrunit pentru a-și alege biroul. Unul din cei doi vicepreședinți aleși este Marinache Popescu.¹²

În ultima întrunire, organizată în iunie 1898, membrii partidului conservator din județul Ialomița, au ales comitetul partidului în Călărași. Ca președinte de onoare a fost ales G. Gr. Cantacuzino, iar ca președinte Marinache Popescu.¹³

La alegerile comunale din iunie 1899, între cei 6 aleși pe lista partidului conservator se află și Marinache Popescu, primul pe listă.¹⁴

În ziua de 5 februarie 1902, a fost în Călărași Al. Marghiloman și mai mulți fruntași junimiști pentru a constitui comitetul partidului în județul Ialomița.¹⁵ „D. Marghiloman a venit marți cu trenul de dimineață, însoțit de d. Medigreceanu.  D. Marinache Popescu i-a trimis trăsura la gară și d. Marghiloman a mers întâi la d. Marinache Popescu, unde a stat de vorbă câteva minute, apoi împreună cu toți care-l așteptau la gară au mers la restaurantul <Zece Mai> unde au mâncat”.

Chiar dacă în comitetul ales și în lista celor care au semnat procesul-verbal, nu găsim și numele lui Marinache Popescu, ziarul scrie: “Așa că, dacă considerăm pe d. Marinache Popescu și Ghiță Dumitrescu ca trecuți la junimiști, ceea ce este aproape sigur (dar nu posibil, peste puțin timp Marinache Popescu plecând în lumea celor drepți – nota ns.) nu rămân la conservatorii cantacuziniști decât d-nii Al. Bădulescu, P. Toncescu și Petrache Petrescu”. Și, completăm noi, Marinache Popescu, sfârșitul găsindu-l în rândurile partidului conservator cantacuzinist.

Demn de menționat este faptul că și copiii lui Marinache Popescu au aderat la Partidul Conservator, cel mai implicat fiind Leon Popescu, a cărui casă, așa cum rezultă din documente era la Balaciu. Sigur că în calitate de membru al organizației de Ialomița a partidului conservator, al cărui sediu era în Călărași, prezența acestuia la Călărași nu surprinde, iar atunci când poposea în Călărași nu putea locui decât în casa părintească.

Că locuința lui Leon Popescu era în comuna Balaciu, rezultă și din întâmplările consemnate în presa locală. Sub titlul „Amenințare”, ziarul „Ialomițeanul” scrie că pe poarta casei d-lui Leon Popescu s-a găsit lipită o scrisoare prin care-l invită să depună la un loc anumit suma de 16.000 lei, amenințându-l  că „dacă nu se va supune acestui ordin va plăti întreit”.¹⁶

Imediat după aflarea celor întâmplate, autoritatea locală a luat măsuri să pună paznici împrejurul casei d-lui Popescu și s-a arestat un anume Gheorghe Obaciu, bănuit că ar fi autorul acestei scrisori. Prefectul a plecat de la Călărași la Balaciu, însoțit de procurorul local.

La 14 martie 1893, aflăm că „subprefectul N. Albu transportându-se în comuna Balaciurile a descoperit pe autorii scrisorilor anonime prin care se amenința cu moartea d. Leon M. Popescu, proprietar din acest județ, dacă nu trimite într-un loc anume o sumă de bani.

Îndrăzneții amenințători sunt doi țigani: Costache Tanislav și Dumitru N. Lică și C. Gheorghescu fost notar în comuna Balaciurile.

Afacerea se instruiește de C. Alecsiu, judecător de instrucție  pe lângă Tribunalul Ialomița. Din primele cercetări scrisorile au fost scrise de țiganul Costache Tanislav care, deși ciung de o mână, scrie binișor. Pentru amenințări prin scrisori au fost achitați.”¹⁷

Printr-o încercare asemănătoare, adică de a lua bani de la cei bogați, a trecut și Marinache Popescu, când s-a descoperit că un tânăr magazioner de la magazia sa, înstrăina din cerealele pe care le primea la magazie, vânzându-le unde putea. Banii au fost recuperați, fapta fiind considerată „mai mult o greșeală copilărească decât un furt și aceasta din cauză că unii băieți de la prăvălii și de la alte servicii au luat obiceiul de a frecventa localurile de petrecere, unde se cheltuiesc mulți bani, cum de exemplu cafeurile-șantante.”¹⁸

Că domiciliul lui Leon Popescu  era la Balaciu, aflăm și din  știrea referitoare la alegerea de către enoriași a noilor epitropi la parohiile rurale din județul Ialomița, din martie 1909, pentru un mandat de 5 ani. La comuna Balaciu este ales Leon Popescu.¹⁹

Așa cum am amintit, copiii lui Marinache Popescu au fost și ei implicați în politică, ca membri ai Partidului Conservator din Ialomița, cel mai prezent dintre aceștia fiind Leon Popescu. La alegerile pentru Senat din 1905, Leon Popescu a fost ales ca senator de Ialomița cu 97 voturi.²⁰  A candidat apoi și la alegerile din mai 1907, dar numărul voturilor câștigate – 62 – nu i-au permis să ajungă din nou în Senat.²¹

La 13 februarie 1908, atunci când au fost aleși membri Comisiei regionale prevăzută de legea tocmelilor agricole, Leon Popescu a fost ales ca membru supleant.²²

Atunci când s-a produs ruptura în sânul conservatorilor, Leon Popescu a ales să se plaseze alături de Take Ionescu, întemeietorul Partidului Conservator Democrat. Sub îngrijirea unui comitet din care făcea parte și Leon Popescu, apare la 10 februarie 1908, ziarul „Dunărea”, ziar al Partidului Conservator Democrat. La banchetul dat de cetățenii Capitalei în onoarea lui Tache Ionescu, din delegația Ialomiței a făcut parte și Leon Popescu.²³

În chiar perioada când orașul frumos pavoazat era vizitat de familia regală, la 4 mai 1908 sosește în Călărași, pentru a pune bazele organizației Partidului Conservator Democrat, Take Ionescu, însoțit de o pleiadă de personalități, între care și marele dramaturg Ion Luca Caragiale.²⁴

La sosirea trenului în gară, la ora 12 fără câteva minute, numeroși cetățeni, între care țărani, veterani, meseriași, profesiuni libere și proprietari, au salutat cu strigăte entuziaste pe Take Ionescu. De la gară un important cortegiu de trăsuri au trecut pe străzile orașului, în frunte fiind Take Ionescu, alături de Alexandru Bădulescu, urmat de N. Economu, alesul Craiovei, alături de Leon Popescu.

Întrunirea s-a ținut în sala Parcului Comunal, devenită neîncăpătoare pentru numerosul public care venise să salute pe maeștrii cuvântului. Leon Popescu a fost proclamat președintele întrunirii. Acesta, după ce a mulțumit cetățenilor pentru frumoasa manifestație de simpatie făcută partidului conservator democrat, a deschis întrunirea dând cuvântul lui Alexandru Bădulescu.

După întrunire, a urmat un banchet cu toasturi  pentru Take Ionescu, servit de restaurantul hotelului „Bulevard” din Capitală și grație supravegherii unei alte personalități a acestor meleaguri, Jean (Ion) Cămărășescu. Alexandru Bădulescu a toastat și pentru Leon Popescu, V. Stanciu și toți cei care l-au ajutat și au contribuit la reușita întrunirii, la care au participat și ceilalți frați ai lui Leon Popescu: D.M. Popescu, N.M. Popescu și Petre Popescu Balaciu.

Duminică, 8 februarie 1909, la clubul partidului conservator democrat, din Călărași,  a avut loc aniversarea unui an de la întemeierea partidului. A fost o sărbătoare înălțătoare, de avânt, de entuziasm, de caldă simpatie pentru șeful partidului Take Ionescu, căruia i s-a trimis și o telegramă, printre semnatari aflându-se și cei 4 frați Popescu: Leon, Nicolae, Demetru și Petre.²⁵

În zilele de 6-7 iunie 1910, la București, a avut loc întrunirea și congresul partidului conservator democrat.  Printre delegații ialomițeni, s-au aflat și cei 4 frați Popescu, iar Leon Popescu a fost ales în Comisia agrară.²⁶

După ce a candidat la alegerile pentru Senat din anul 1911, pe listele opoziției unite, în Colegiul I, alături de liberalul Atanase Stoianescu și nu a câștigat, Leon Popescu va candida la alegerile pentru Colegiul I de Cameră, pe listele Partidului Conservator Democrat, în 1912 și va ajunde deputat de Ialomița, cu 212 voturi din 354 de votanți.²⁷

La banchetul dat în ziua de 7 noiembrie, la care au luat parte aproape 400 de persoane, între care și toți fruntașii partidului din Călărași, Alexandru Bădulescu, adresându-se celor prezenți, l-a prezentat pe Leon Popescu, candidat la Colegiul I de Cameră ca „purtătorul cuvântului nostru. Dl. Take Ionescu solicită voturile d-vs. pentru d-nul Leon Popescu”, iar C. Lungeanu, mare proprietar în județ, vorbind de Leon Popescu „îi aduce omagii pentru că cu averea sa cultivă artele.”²⁸

Și membrii devotați ai partidului conservator considerau o onoare de a susține candidatura lui Leon Popescu și a-i da voturile, acesta pe lângă că era mare proprietar în județ, mai fiind și ialomițean prin naștere. “Pe lângă aceste titluri, care-l fac destul de cunoscut și iubit printre ialomițeni, dl Leon Popescu mai este și un om de bine și un patriot cum sunt rari în epoca aceasta de egoism excesiv.

Rugăm dar, cu tot dinadinsul, pe amicii noștri  și pe toți d-nii alegători ai Colegiului I de Cameră să aleagă pe d. Leon Popescu alături de d-l Mihail Cantacuzino.”²⁹

După ce la 24 aprilie 1908, se produsese căsătoria civilă, în fața ofițerului de stare civilă, duminică 27 aprilie 1908, la ora 9 seara, la biserica Sf. Spiridon din București, s-a produs căsătoria religioasă a lui Petre Popescu Balaciu, proprietarul moșiei Balaciu de sus cu d-ra Zoe Ghica, fiica lui Scarlat Ghica, nuni fiind prof. Cantacuzino, director general al Serviciului sanitar, cu soția.³⁰ Fost membru al Partidului Conservator, apoi conservator democrat, acesta s-a înscris în anul 1911 în Partidul Național Liberal.³¹

Așa cum am amintit în titlu, familia Ana și Marinache Popescu a fost o familie de filantropi.  Din informațiile pe care le deținem rezultă că: “în cătunul Balaciu de jos apa a venit așa de mult încât locuitorii au rămas fără nici un adăpost. Domnul Marinache Popescu, a oferit la mulți din acești nenorociți, locuri pe proprietatea d-sale, Balciul de sus, spre a-și construi alte case în locul celor distruse și mai la adăpost de puterea apei”;³²  „Marinache Popescu, proprietar al moșiei Ciochina, a pus la dispoziția școlii din acea comună 3 ha de pământ, aflat în centrul comunei, spre a servi pe timp de 5 ani la învățământul agricol al elevilor”.³³

La 5 martie 1909, aflăm că s-a acordat medalia „Răsplata Muncii pentru învățământ” clasa I-a d-lui Nicolae Popescu, proprietar în comuna Cacomeanca care a dăruit școlii un teren în suprafață de 7500 m.p. pe care, cu chletuiala sa de 10.000 lei și cu încă 2000 lei dați de d-na Ana M. Popescu, a ridicat localul de școală model, cu 2 săli, din comuna Cacomenca.³⁴

NOTE

1.  Monografia “Liceul Știrbey-Vodă”din Călărași. Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înființarea lui. 1884-1934, Editura „Moderna”, Călărași, 1935, p.104-105. Teatrul liric a fost clădit în anul 1892 de către arhitectul Cerchez, după indicațiile proprietarului, un alt călărășean de vază, colonelul Maican, iar în anul 1908 a ajuns în proprietatea nepotului colonelului, Leon Popescu, Ana Marinache Popescu fiind sora colonelului Maican.

2. “Deșteptarea Ialomiței”, nr. 15 din 16 mai 1902

3. “Gazeta Ialomiței”, nr. 7 din 26 mai 1902

4. Arhivele Naționale Călărași, fond Colecția de stare civilă, orașul Călărași, reg. nr. 222/1902, p. 86v, act nr. 170

5. “Deșteptarea Ialomiței”, nr. 16 din 19 mai 1902

6. Aureliu V. Ursescu, Anuarul județului Ialomița pe 1906, Călărași, 1906, p.

7. „Deșteptarea Ialomiței”, nr. 34 din 6 august 1900

8. „Gazeta Ialomiței”, nr. 4 din 5 mai 1905

9. „Ialomițeanul”, nr. 38 din 13 septembrie 1894

10. „Luptătorul”, nr. 12 din 7 aprilie 1894; „Ialomițeanul”, nr. 16 din 1 mai 1894

11. „Ialomițeanul”, nr. 30 din 27 august 1895; „Ialomițeanul”, nr. 30 din 27 august 1896

12. „Ialomițeanul”, nr. 14 din 30 aprilie 1895

13. „Epoca”, seria 2, nr. 802 din 1 iulie 1898

14. „Deșteptarea Ialomiței”, nr. 34 din 20 iunie 1899; „Adevărul”, nr. 3559 din 20 iunie 1899

15. „Gazeta Ialomiței”, nr. 46 din 10 februarie 1902

16. „Ialomițeanul”, nr. 45 din 15 noiembrie 1892

17. „Luptătorul”, nr. 11 din 14 martie 1893

18. „Ialomițeanul”, nr. 21 din 23 mai 1893; „Ialomițeanul”, nr. 22 din 30 mai 1893

19. „Liberalul”, nr. 52 din 26 martie 1909

20. „Adevărul”, nr. 5569 din 9 februarie 1905

21. „Adevărul”, nr. 6375 din 24 mai 1907

22. „Dunărea”, nr. 2 din 17 februarie 1908.

23. „Dunărea”, nr. 21 din 29 iunie 1908

24. „Adevărul”, nr.   din   ; „Dunărea”, nr. 14 din 11 mai 1908.

25. „Dunărea”, nr. 1 din 10 februarie 1909

26. „Dunărea”, nr. 17 din 14 iunie 1910

27. „Deșteptarea Ialomiței”, nr. 27 din 13 noiembrie 1912

28. „Deșteptarea Ialomiței”, nr. 27 din 13 noiembrie 1912

29. „Deșteptarea Ialomiței”, nr.  din 5 noiembrie 1912

30. „Dunărea”, nr. 12 din 27 aprilie 1908

31. „Liberalul”, nr. 101 din 16 ianuarie 1911

32. „Luptătorul”, nr. 19 din 9 mai 1893

33. „Gazeta Ialomiței”, nr. 4 din 5 mai 1902.

34. „Liberalul”, nr. 50 din 5 martie 1909; „Dunărea”, nr. 5 din 8 martie 1909.