SECVENȚE DIN
ISTORIA JANDARMERIEI
CĂLĂRĂȘENE
În fiecare an, la 3 aprilie, se sărbătorește
ZIUA JANDARMERIEI, marcându-se astfel,
momentul când, în anul 1850, domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica, a aprobat
hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înființare a jandarmeriei: “Legiuirea pentru reformarea Corpului
slujitorilor în jandarmi”. Este anul
când instituția numită Jandarmeria Română împlinește 170 de ani de existență.
Dar nu despre istoricul jandarmeriei, în general, ne-am propus să scriem, ci
despre jandarmeria călărășeană, care împlinește în 2020, 125 ani de când în
capitala județului Ialomița de atunci, orașul Călărași, în baza Legii asupra Geandarmeriei rurale,
promulgată prin Decretul Regal nr. 30 din 1 septembrie 1893, lua ființă Compania de jandarmi a județului Ialomița
Conform acestei legi
se înființa pentru prima dată Inspectoratul General al Jandarmeriei (condus de
un general), care avea în subordine patru inspectorate de circumscripție
(regionale) situate în orașele de reședință ale Corpurilor de Armată –
București, Galați, Craiova și Iași -, comandate de către un ofițer cu gradul de
maior. Aceste inspectorate de circumscripție erau organizate pe companii,
corespunzătoare unui județ. În fiecare județ, prefecții reprezentau
autoritățile superioare ale unităților de jandarmi, în materie de siguranță și
ordine publică, iar din punct de vedere al misiunilor de poliție judiciară,
jandarmii se subordonau judecătorilor de instrucție și procurorilor.
Compania de Jandarmi
Ialomița a funcționat cu această denumire până la 1 aprilie 1929, când devine Legiunea de Jandarmi Ialomița, conform
noii Legi pentru organizarea Jandarmeriei Rurale. La 25 aprilie 1929,
Prefectura județului Ialomița transmitea către pretorii din fruntea plășilor
adresa Companiei de Jandarmi Ialomița nr. 4531 din 16 aprilie 1929, semnată de
căpitanul Horia Cornea, cu noua împărțire conform ordinului 1407/1929 al
Comandamentului Corpului de Jandarmi: „În
conformitate cu ordinele nr. 1020 și 1340 ale Comandamentului Corpului de
Jandarmi am onoare a vă comunica un tablou de felul cum se organizează compania
pe secții și posturi după noua lege a jandarmeriei, precum și felul cum se
grupează comunele și satele din punct de vedere al competenței teritoriale.
Având în vedere această nouă așezare și cum efectivul
posturilor noi va fi întărit la 5 jandarmi dintre care doi reangajați
căsătoriți și trei jandarmi în termen, cazarea lor necesită localuri
încăpătoare și care trebuie să cuprindă: două camere și o bucătărie ca locuință
pentru șeful de post, una cameră ca locuință pentru al doilea reangajat, una
cameră pentru cancelarie, una sală pentru ca jandarmii să se adune pentru
școală și masă, un dormitor pentru jandarmii în termen și una bucătărie pentru
jandarmii în termen.
Dacă nu se poate găsi un local atât de încăpător atunci
urmează a se găsi două în apropiere servind unul ca locuință pentru reangajați
și unul pentru post.
Astfel fiind cu onoare vă rugăm să binevoiți a da
ordinele D-Voastră Domnilor Pretori și Primari pentru a da concursul necesar
șefilor de secții și posturi pentru găsirea și închirierea acestor clădiri,
chiria unui post urmând a fi suportată din bugetul tuturor comunelor ce aparțin
postului, iar a secțiilor de toate comunele din raza lor”.
Conform ordinului
1407/1929, Legiounea de Jandarmi Ialomița cuprindea 8 secții, cu 38 posturi și
143 comune, după cum urmează: secția
Căzănești, cu 4 posturi; secția
Cacomeanca cu 5 posturi; secția
Fetești cu 4 posturi; secția Lehliu
cu 5 posturi; secția Manasia cu 5
posturi; secția Reviga cu 4 posturi;
secția Slobozia-Nouă cu 6 posturi și
secția Țăndărei cu 5 posturi.
Atunci când, în anul
2010, a apărut ediția a treia a Monografiei
municipiului Călărași, am decis ca în cadrul capitolului Instituții militare și de justiție să
introducem și cele două arme care își au locul în cadrul Ministerului
Afacerilor Interne: Pompierii și Jandarmeria, deși informațiile pe
care le aveam, la acel moment, despre cele două arme, nu acopereau în
totalitate istoria instituțională a acestora.
Timpul scurs de atunci
a adăugat noi informații despre istoria Jandarmeriei călărășene, unele dintre
acestea publicate în articole din presa locală, altele pe pagina de Facebook
sau pe blogul personal.
Întrucât nici
documentele din fondul Legiunii de Jandarmi Ialomița, existente la Arhivele Naționale
din Slobozia, nici cele din fondul Inspectoratului General al Jandarmeriei
existente la Arhivele Naționale nu ne lămuresc asupra momentului exact al
înființării Companiei de Jandarmi Ialomița, am sperat că ziarele care au apărut la Călărași începând
chiar cu momentul înființării Companiei, și care au ajuns în posesia noastră cu
sprijinul părintelui Adrian Lucian Scărlătescu din Urziceni și a d-lui George
Stoian din Slobozia, motiv pentru care le adresăm mulțumiri publice, ne vor
aduce aceste lămuriri, dar așteptările nu au fost împlinite.
Totuși, chiar dacă
nici acestea nu ne lămuresc cu exactitate asupra momentului înființării
Companiei de Jandarmi Ialomița, putem astăzi să prezentăm unele aspecte mai
puțin cunoscute din istoria jandarmeriei călărășene (ialomițene), așa cum au
fost consemnate de presa vremii, chiar dacă în unele cazuri subiectivismul
celui care a consemnat este evident.
În Expunerea situației
județului Ialomița făcută de Comitetul Permanent cu ocaziunea deschiderii
sesiunii ordinare a Consiliului General
din 15 octombrie 1893 (anul apariției Legii jandarmeriei rurale),
referindu-se la ordinea publică, prefectul județului Ialomița spune: „Înființarea uneri jandarmerii județene și
comunale, cum prevede legea nouă respectivă va contribui la menținerea unei
desăvârșite siguranțe în județ. Cu un personal special și în număr suficient,
care să aibă numai misiunea de a veghea la siguranța publică, credem că în
viitor nu vom mai auzi de un Bănea, de un Stan Lupu sau de un Șogor, care să
împrăștie neliniștea în locuitori.
Comitetul ținând seama de avantajul ce prezintă
înființarea unei Jandarmerii județene și comunale, în urma solicitațiunei d-lui
Prefect, a înscris chiar în anul acesta în bugetele celor mai multe comune,
sumele necesare pentru întreținerea jandarmeriei comunale, credem că din cauza
situațiunei județului nostru, având de o parte bălți aproape nepătrunse, pe de
altă parte câmpii întinse și puțin populate, care oferă făcătorilor de rele
înlesniri de a se ascunde de urmăriri, ar fi nimerit să exprimăm dorința către
guvern, ca județul nostru să fie între cele dintâi, unde legea să se aplice”.
Legea nu se va aplica
așa cum spera prefectul, de vreme ce ziarul “Ialomițeanul” din 27 februarie 1894, menționa că “Legea
jandarmeriei rurale va fi pusă în aplicare la 1 aprilie. La această dată va
începe să funcționeze și școala specială ale cărei cursuri vor ține trei luni”. Și totuși, legea se va aplica în județul Ialomița,
abia în anul următor, 1895.
În Anuarul Ministerului de Interne scos la
data de 16 aprilie 1895, Compania de Jandarmi Ialomița este înscrisă, dar nu
are evidențiați comandantul (un căpitan conform Legii) și ajutorul (un
locotenent).
Conform art. 14
din Legea jandarmeriei rurale avem
înscris efectivul și cadrele pentru fiecare companie. Județul Ialomița de
atunci, care avea 7 plăși, are înscrise 8 stațiuni (secții), câte una pentru
fiecare plasă și una pentru reședința județului, orașul Călărași. Numărul
jandarmilor călări pentru aceste stațiuni era de 3 sergenți majori plutonieri,
8 sergenți ca șefi de stațiuni și 24 jandarmi, iar ca jandarmi pedeștri 1
sergent și 3 jandarmi. Totalul jandarmilor era de 39. La rubrica observații se
face mențiunea: La fiecare reședință de județ, în afară de cei 3 sergenți
majori plutonieri, va fi: un sergent călare, un sergent pedestru, 3 jandarmi
călări și 3 jandarmi pedeștri. De asemenea, la fiecare subprefectură sau
reședință de plasă, va fi: un sergent călare și 3 jandarmi călări. La fiecare
comună rurală va putea fi o stațiune de jandarmi, care va avea un caporal cap
de stațiune. Numărul jandarmilor va fi de unu, doi sau mai mulți, până la
minimum unul de suta de familii. (să nu vă faceți iluzii că acest număr
prevăzut de lege a fost atins vreodată la nivelul județului Ialomița de atunci)
Înscrierea companiei
în Anuarul scos la data de 16 aprilie
1895, ne poate îndreptăți să considerăm, sub rezerva unor conformări viitoare,
că data înființării înființării Companiei de jandarmi de la Călărași poate fi 1
aprilie 1895 sau 1 mai 1895, dacă avem în vedere momentul prezentării la post a
primului comandant, pentru că, dacă Aureliu V. Ursescu, în al său Anuar al județului Ialomița din anul
1906, ne spune că: „La 29 mai 1895 s-a angajat cel dintâi jandarm pentru compania județului
Ialomița, conform legei din 1 septembrie 1893”, ziarul „Ialomițeanul”
nr. 17 din 21 mai 1895, ne informează că: „D. căpitan Iancu Ghimpa, comandantul
jandarmeriei rurale, a sosit în Călărași chiar în ziua de 18 mai.
Îi urăm
bună - venire, plini de bucurie că județul Ialomița a avut distinsa onoare d-a
i se desemna un asemenea demn comandant al jandarmeriei.”
Că înființarea
Companiei de jandarmi era înfăptuită o confirmă șo faptul că în ședința
Consiliului General al județului Ialomița din 10 iunie 1895, la ordinea de zi
era înscrisă și avizarea mijloacelor pentru acoperirea cheltuielilor necesare
la înființarea jandarmeriei din județ. Prefectul a citit ordinele relative la
înființarea jandarmeriei, procurarea localurilor, grajdurilor, efectelor de
cazarmament, etc. și a opinat ca din excedentul bugetar să se destineze suma de
4.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor ce urma să se facă cu instalarea
jandarmeriei. Pusă la vot, propunerea prefectului a fost aprobată și s-a admis
ca din excedentul bugetului zecimilor pe 1895-96 să fie destinată suma de 4.000
lei pentru cheltuiala propusă. (“Monitorul Ialomiței”, anul I, nr. 30 din 2 iulie 1895).
De la primul
comandant, căpitanul Iancu Ghimpa, care a rămas în funcție până la 20 aprilie
1896 și până la desființarea jandarmeriei în anul 1948, în fruntea Companiei de
Jandarmi Ialomița, devenită – așa cum am amintit - din 1929, Legiunea de
Jandarmi Ialomița, s-au perindat mulți ofițeri, unul mai destoinic decât
celălalt. Aureliu V. Ursescu ni-i dă pe primii 8, care au ocupat această
funcție până la 10 februarie 1906, unul dintre aceștia Frank Mawr ocupând
funcția de 2 ori, între 1 decembrie 1897 – 23 aprilie 1900 și 5 decembrie
1902-10 februarie 1906. Data de 23 aprilie 1900, avansată de Aureliu V.
Ursescu, pentru încheierea primului mandat, nu pare a fi cea corectă, deoarece
abia în numărul din 27 august 1900, ziarul „Deșteptarea Ialomiței” ne
informează că căpitanul Frank Mawr, comandantul Companiei de jandarmi rurali
Ialomița a fost transferat, începând cu data de 1 septembrie 1900, la Galați.
În locul său a fost numit căpitanul Dimitrie Racoviță din rezerva cavaleriei.
Ceea ce vom prezenta
în continuare, sunt câteva secvențe din activitatea jandarmeriei călărășene,
secvențe care scot în evidență aspecte ale activității jandarmilor, dar mai
ales poziția pe care o ocupa comandantul jandarmilor într-un oraș dominat de
armată: trei regimente militare (uneori chiar patru), un batalion de grăniceri
și din 1925 o secție de pompieri militari.
După cum aflăm din
ziarul „Gazeta Ialomiței” din 27
octombrie 1896, cu o zi înainte, regele și regina merg la Constanța. Între
oficialitățile ce au întâmpinat familia regală la gara Ciulnița s-a aflat și comandantul jandarmilor, căpitan I. T. Ulik. Regele s-a întreținut cu
oficialitățile prezente, întrebându-l și pe cpt. I.T. Ulik despre numărul
jandarmilor, iar pe cei de față dacă este bună această instituție. Regele a
zis: „Este bună instituția aceasta, nu-i
așa?”, iar cei de la ziar ne spun că răspunsul nu putea fi decât afirmativ.
Ziarul „Gazeta Ialomiței”
din 5 septembrie 1901 ne informează că în noaptea de 23 august 1901, în balta
Călărași, a fost prins un tâlhar periculos, care fusese urmărit de poliție: „S-a dat îndată de veste secției de jandarmi
din oraș și a plecat în urmărirea lui sergentul adjutant Ioan Duțulescu,
însoțit de jandarmii Creangă Gheorghe, Toma Mihai, Căzănișteanu Tănase, Marin
Gheorghe și ajutorul comandantului de gardiști G. Rădulescu. După primele
investigații, șeful acestei patrule Duțulescu, se informă că hoțul a părăsit
boii și a trecut Borcea în partea dinspre răsărit. În urma acestei informații
patrula se înapoiază, ia o luntre de la căpitănia portului și trece în balta
aceea.
Începe să se lumineze de ziuă și toți jandarmii erau
căzuți de oboseală. De odată d. Duțulescu vede o umbră mișcându-se la oarecare
distanță. Se părea că sunt doi oameni. Doi jandarmi cu armele în mâini sunt
trimiși să-i oprească fără zgomot. Dar apropriindu-se și jandarmii strigând să
stea, individul după ce se uită bine și vede că are a face cu o poteră armată,
strigă să nu tragă asupra lui că se predă de bună voie.
În adevăr, el s-a predat zicând: eu sunt ăla cu boii
d-aseară. A fost legat, pus în luntre și adus la arestul secției de jandarmi”.
Pentru a urmări
lucrările la portul Constanța, la 23
octombrie 1901, regele Carol I trece din nou la Constanța. La stațiile
Lehliu, Ciulnița, Mărculești și Fetești erau postați câte doi jandarmi și
mulțime de cetățeni.
Conform celor
consemnate de ziarul „Gazeta Ialomitei”
din 9 iunie 1902, în ziua de 4 iunie 1902, Inspectorul jandarmeriei, maiorul
Merinescu, a fost în orașul Călărași, pentru inspecția jandarmilor. De aici, în
ziua de 5 iunie, a plecat împreună cu
căpitanul Boldur și sublocotenentul Ștefănescu, la Lehliu și de aici la
Urziceni pentru inspecția secției jandarmilor de acolo.
Pentru că nu am vrea
să se înțeleagă că, în cadrul jandarmeriei călărășene, ca și a celei române, în
general, totul mergea perfect, deși suntem la ceas aniversar, vom prezenta și unele
aspecte negative din activitatea acestei instituții, așa cum le-a consemnat
presa vremii.
Atsfel, ziarul „Gazeta
Ialomiței” din 11 iulie 1904, își informa cititorii că: „Unii din jandarmii rurali au devenit spaima locuitorilor.
Astfel, ni se denunță că oamenii nu mai au loc prin
cârciumi de dânșii, nu pentru că acești păzitori ai ordinei împiedică pe oameni
de a bea, dar pentru că însuși jandarmii fac prin cârciumi beții și provoacă
scandaluri. Ei sunt în același timp niște vânători de gologani, pe care știe
să-i stoarcă prin amenințări și tot felul de brutalități. Iar când e vorba
să-și facă datoria d-a reprima furturile sau d-a le descoperi, jandarmii închid
ochii acolo unde capătă bacșișuri”
și exemplifică cu un fapt petrecut în comuna Dudești, încheiind cu concluzia: „Ar fi bine ca asemenea fapte să dispară din
obiceiurile jandarmilor și să fie peste tot agenți de ordine, după cum îi
însărcinează legea.
De altfel recunoaștem că sunt mulți jandarmi în acest
județ, care merită toată lauda prin nepărtinirea lor și prin sârguința ce pun
pentru a-și îndeplini datoria. Nu rămâne decât să se curețe neghina din grâu”.
Ziarul „Deșteptarea
Ialomiței” din 20 august 1909, înserează chiar pe prima pagină articolul „Din isprăvile jandarmilor”. După ce
amintește de noua lege a cârciumilor, prin care atât cârciumile cât și toate
prăvăliile de orice marfă, din sate, sunt obligate să închidă după ora nouă
seara, ziarul consemnează: „Această
dispoziție de lege, se aplică după cum vrea jandarmul din sat și acolo unde
vrea jandarmul. Unele prăvălii se închid îndată ce a sosit ora nouă, iar altele
au privilegiul de a vinde și după ora nouă, dacă stăpânii lor sunt înțeleși cu
jandarmii, cu condițiunea numai ca ușile principale să fie închise, fiindcă
mușterii, inițiați, intră și ies prin curte, pe ușa de din dos.
În această privință jandarmul care la sate este „Domnul
Șef”, este singur în drept să știe ora și să aprecieze care cârciumă este în
lege, dacă vinde după ora nouă și care nu este în lege”. Pentru exemplificare sunt prezentate cazuri din
Șocariciu și Săpunari.
Iar existența unor
jandarmi nepărtinitori și sărguincioși – așa cum amintea ziarul „Gazeta
Ialomiței” - ne este dezvăluită de ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 14
noiembrie 1913, care reproduce, pe scurt, textul unei scrisori primită din
comuna Bărcănești-Speteni: „Se spune de
către locuitorii din acea localitate, că jandarmul postului, anume Croitoru,
desfășoară o activitate demnă de toată lauda pentru descoperirea tuturor
furturilor care se întâmplă în partea aceea. Astfel a descoperit pe autorii
unor furturi de cai, pe alți spărgători de case și pe autorii crimei comisă de
către Ion Haralambie Toma, în persoana lui Costache Gh. Luică.
În același timp, în scrisoarea primită se spune că
jandarmul Croitoru este un om corect și moral și că toată activitatea ce o
desfășoară pornește numai din sentimentul curat al datoriei.
Simțim o bucurie când auzim asemenea note bune date unui
jandarm de chiar populația în mijlocul căreia trăiește...
Dacă ar fi toți jandarmii ca cel de la postul
Bărcănești-Speteni, fără îndoială ca s-ar schimba cu mult în bine, starea
lucrurilor la sate”.
În ziua de 4 mai 1908, familia regală vizitează din nou
orașul Călărași. Deplasarea de la Chiciu până în portul Călărași se face cu
vaporul „Domnița Florica”. În cadrul
măsurilor de siguranță luate de autorități notăm faptul că circulația
trăsurilor a fost întreruptă, iar pe ambele maluri ale Borcei de la port și
până la Gura Borcei (Chiciu) erau postate echipe duble de grăniceri și jandarmi
rurali.
Ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 6 iunie 1913,
ne informează că în urmă cu zece zile Regele Carol I și Regina Elisabeta,
împreună cu principesele Elisabeta și Maria, au trecut la Constanța. La
Ciulnița au ieșit în întâmpinare autoritățile locale și județene. Prefectul
județului împreună cu comandantul jandarmilor din județ, căpitanul D.
Constantinescu. Atunci când trenul a oprit la Ciulnița, au fost invitați de
rege în trenul regal, însoțind pe Majestățile Lor până la gara Saligny unde au
fost întâmpinate de prefectul județului Constanța, Irimescu.
Regele Carol I s-a
înapoiat de la Constanța, luni, 3 iunie 1913, singur și a fost întâmpinat în
gara Fetești de prefect și comandantul jandarmilor, care s-au urcat în trenul
regal și l-au însoțit pe rege până la gara Dâlga.
„Liberalul” din 5
iunie 1908 ne informează că domnul căpitan Al. Dobrescu a fost numit comandant
al Companiei de jandarmi rurali din județul Ialomița.
Ziarul „Gazeta
Ialomiței” din 24 iunie 1912, acordă un spațiu destul de însemnat acțiunii
întreprinse de jandarmerie pentru prinderea unui vestit bandit Anton Costache
Scarlat, născut în comuna Malu, în vârstă de 32 ani, care comisese mai multe
tâlhării și crime.
La 25 mai 1916, regina
Maria, însoțită de principesele Elisabeta și Maria au vizitat Călărașiul. Între
oficialitățile care au întâmpinat-o pe regină la gara Călărași, s-au aflat
prefectul județului Mihail Berceanu, primarul orașului Sima Niculescu,
comandantul Regimentului 5 de cavalerie și căpitanul Constantinescu,
comandantul Companiei de jandarmi. Ordinea în oraș, pe tot timpul vizitei, a
fost asigurată, după cum ne informează ziarul „Adevărul” din 27 mai 1916,
mulțumită polițaiului Dumitrescu și căpitanului de jandarmi Constantinescu –
comandantul Companiei de jandarmi Ialomița.
La 27 septembrie 1931,
ziarul „Biruința” ne informează că „în
locul d-lui maior Cornea mutat la Constanța, a fost numit comandant al Legiunii
de Jandarmi Ialomița d. maior Mânecuță un distins ofițer din corpul
jandarmeriei.”
În același număr al
ziarului găsim articolul „Ne pleacă un om”,
în care citim: „Ultimele știri anunță
mutarea din județul nostru, a d-lui maior Horia Cornea, de la Legiunea de
Jandarmi Ialomița la Inspectoratul Jandarmeriei din Constanța.
Nu știm dacă schimbul acesta convine intereselor de
carieră a d-lui Cornea, care poate este obligat să treacă prin toată filiera
funcțiunilor, dar știm cu certitudine, că întreg orașul și județul regretă
sincer plecarea lui; prietenii, ca și cei care l-au cunoscut puțin, aveau față
de fostul comandant al Legiunii o simpatie vădită, o atracțiune, simțăminte justificate
de firea celui care pleacă; un om înzestrat cu un suflet cum puțini se găsesc,
mai cu seamă în aceste timpuri de materialism excesiv (Câtă asemănare cu prezentul pe care-l trăim și care
este dominat de același materialism feroce-n.ns.); maiorul Cornea pleacă unde-l cheamă interesele; locuitorii acestui
județ îl roagă să nu-i uite, ori de câte ori s-ar afla de ei, și-l roagă ca, pe
măsură ce-i va îngădui timpul, să vie să-i mai vadă.”
La 15 ianuarie 1934, ziarul “Biruința” prezentând-ul pe “Comandantul” Legiunii de Jandarmi
Ialomița, scrie: “De câteva luni se
găsește printre noi în calitate de comandant al Legiunii de Jandarmi, d. maior
Mircea Petrescu.
Noi cei
de la această gazetă, care am avut de suferit multe neajunsuri din cauza poftei
de răzbunare a fostului comandant, ne obișnuisem să nu vedem cu ochi buni
jandarmii și să vedem în fiecare un călău care se ținea cu barda după noi.
De
aceea am primit cu deosebită bucurie plecarea comandantului de tristă amintire
și cu indiferență sosirea înlocuitorului său.
Ne-am
înșelat însă și ne pare bine. Mărturisim și cerem iertare. Indiferența de la
început s-a transformat pe măsură ce am cunoscut pe om și activitatea sa,
într-o dragoste sinceră și într-o admirație divină.
Ca om,
maiorul Mircea Petrescu aduce Bărăganului exemplul caracterului său de bronz,
European occidental, dominat de o înaltă moralitate în toate acțiunile sale, de
muncitor neîntrecut în serviciul Țării.
Ca
militar, comandant și camarad desăvârșit, rob al datoriei.
Ca
jandarm, maiorul Mircea Petrescu a reușit în cele câteva luni de când se află
printre noi să tămăduiască jafurile și crimele ialomițene ajunse proverbiale,
punând pretutindeni ordine și disciplină, realități simțite de populația
ialomițeană care vede în maiorul Petrescu un minunat păzitor al vieții și
avutului său…”
În numărul 13-16 din 8 aprilie 1934 al ziarului “Biruința”,
găsim articolul “Jandarmeria ialomițeană”, din care spicuim: “Poliția României Rurale este o instituție de
stat – atât de necesară și țării noastre ca și oricărui stat civilizat – căci o
mare parte din misiunea statului, se poate aduce la îndeplinire numai prin
Jandarmerie chiar după cele mai mari exigențe, ale teoriilor de stat cele mai
pretențioase.
Îndeplinirea
misiunii de stat – încredințată Jandarmeriei, depinde însă în mare parte, de
valoarea personală a membrilor Corpului Jandarmeriei.
Când
personalul Jandarmeriei este superior din toate punctele de vedere, misiunea sa
se îndeplinește chiar în forma teoretică și filosofică a concepției de stat.
De
foarte deseori însă, se întâmplă ca personalul Jandarmeriei să nu corespundă marei
sale misiuni în stat și de aceia sunt normale și legitime toate protestele
ridicate contra Jandarmeriei, ca personal, nu ca instituție. De foarte rareori
se întâmplă însă ca personalul Jandarmeriei să corespundă pe deplin,
importantei sale meniri într-un stat modern.
Astfel avem plăcuta situație să afirmăm că
județul Ialomița are fericirea să aibă în comandamentul Legiunii de Jandarmi,
un buchet de personalități, distinse din toate punctele de vedere.
Dacă
Jandarmeria ar avea asemenea elemente, în toate părțile țării, misiunea
teoretică a jandarmeriei în statul modern ar fi fapt îndeplinit, nu ar fi un
deziderat îndepărtat.
Furturile
din județ au dispărut; infractorii au fost prinși – nu doriți – prin urmare
averea cetățenilor este în siguranță în mod real, nu numai în teorie.
Modul
civilizat și occidental cum conducătorul Legiunii de Jandarmi din Ialomița
păstrează raporturile cu mediul social este mai presus de orice exigențe
teoretice. În asemenea condițiuni, țara folosește și județul noastru poate
să-și vadă liniștit de ocupațiunile sale, averea sa fiind în siguranță.
Maiorul
Mircea Petrescu, comandantul Legiunii de Jandarmi Ialomița, împreună cu
distinșii săi colaboratori D-nii căpitani Nic. Serescu și Nic. Ștefănescu, fac
onoare corpului Jandarmeriei și județului nostru”.
În num[rul 2 din 16 ianuarie 1935, ziarul “Biruința
accordă un spațiu însemnat comandantului Jandarmeriei ialomițene: “Ordinea la sate – siguranța averii și
persoanei cetățenilor -, sunt încredințate jandarmeriei rurale în fiecare
județ.
În
județul Ialomița corpul acestei poliții rurale are norocul să aibă în frunte pe
un om identificat cu misiunea sa, dublat de un om distins și european în
înțelesul occidental al cuvântului.
Domnul Maior Richard Georgescu - Comandantul
Legiunei de Jandarmi Ialomița, în scurtul timp de când conduce această
instituție, a dovedit că este stăpân pe misiunea sa, și ca urmare – autorii
furturilor și delictelor se descoperă la timp – din care cauză – infractorii
ori și-au luat lumea în cap, ori înfundă pușcăria.
Opinia publică este mulțumită de mâna de fier
ce conduce jandarmeria ialomițeană.
Urăm
județului nostru să se bucure încă mult timp de aptitudinile de apărător al
ordinii publice, al siguranței persoanelor și averilor, aptitudini ce le posedă
Domnul Maior Richard Georgescu.”
Câteva săptămâni mai târziu, același ziar, în
numărul din 7 februarie 1935, prezintă “O
mare captură a jandarmeriei. Arestarea vestitei bande de hoți de vite, condusă
de Vasile Moldoveanu, care a băgat groaza în populație. Răsplătirea jandarmilor
care au operat arestările”.
Astfel, aflăm că: “Încă din toamna anului trecut, județele Ialomița, Brăila, Tulcea și
Constanța, erau terorizate de o bandă de hoți de vite, care operau cu atâta
dibăcie, încât prinderea lor, părea aproape imposibilă. Odată cu venirea în
fruntea jandarmeriei ialomițene a d-lui maior Richard Georgescu, D-sa fiind
informat la timp despre isprăvile acestei bande, a dispus intensificarea
cercetărilor și urmăririlor, care au dus la frumoasa captură, redând populației
terorizate și jefuite, liniștea necesară.
Timp de
40 de zile, neobosiții și vrednicii jandarmi sub energica conducere a șefilor
de secții de la Fetești și Țăndărei, au urmărit travestiți, pe cei 17 faimoși
bandiți, până la capturarea lor”.
După capturare, comandantul Legiunii a trimis Inspectorului
General al Jandarmeriei un raport amănunțit, solicitând citarea prin ordin de
zi a vrednicilor săi subalterni: jandarmii plutonieri majori Stanciu Constantin
și Barbu Mihai – șefii celor două secții; plutonierii Bălan Gh., Neagu Ion,
Mărcănescu Mihalache, Gropineanu Sava, Pană Petrache, Sulică Gh., Cotruță Gh.,
Enică Ion; sergenții instructor Radu Marin, Mihuț Constantin, Vacă Marin,
Ceapraz Voicu și soldații Căpățână Ignat, Gheorghe Constantin, Țingan Ilariu,
Câmpeanu Gheorghe.
Alți hoți de vite, care aveau ca șef un măcelar din Călărași și acționau în zona
Călărași – Fetești, au fost arestați prin eforturile șefului de post de la
Șocariciu, plutonier Crăciun Constantin, unul dintre cei mai buni ofițeri de
poliție din Legiunea de jandarmi.
Cam în aceiași perioadă o bandă de spărgători
țigani care se ascundeau în păpurișul bălții Ceacu, a fost urmărită și prinsă,
datorită curajului și inteligenței plutonierului Bratosin Ion. Pe lângă 17 cai,
piei de oaie, covoare, lână, plăpumi etc, la percheziția efectuată au fost găsite
revolvere și peste 60 de cartușe netrase.
Ziarul “Sirena”
din 1 ianuarie 1936, ne prezintă un alt șef al jandarmeriei ialomițene,
căpitanul N. Ștefănescu care “și-a legat
numele de județul nostru printr-o activitate care a dus, dacă nu la stârpirea totală
a infracțiunilor, dar cel puțin la scăderea numărului lor.
Venind
aci de vre-o doi ani de zile, a dat cea mai frumoasă organizare serviciului de
menținere a ordinei și paza avutului locuitorilor din întregul județ.
Colindând
satele, a infiltrat în subalternii săi, în primul rând, spiritul de disciplină
și respect față de autorități, pe care aceștia, emancipați cum se credeau, îl uitaseră.
Prin conferințe ținute pe secții și la
Legiune, le-a înmulțit cunoștințele profesionale, pentru ca să fie cât mai
legal utili societății și i-a lecuit pe unii, care credeau că nu ei sunt în
slujba societății, ci locuitorii trebuia să le fie slugi sau supuși.
În anul
ce a trecut, activitatea Legiunii de jandarmi dovedește o muncă intensă, atât
din partea d-lui căpitan Ștefănescu, cât și a ofițerilor subalterni, cu șefii
secțiilor și posturilor de jandarmi.
Pentru
toate infracțiunile cercetate, s-au dresat actele legale respective și cu
vinovații – dacă a fost cazul -, au fost trimiși forurilor competente.
D-l
Prefect al județului, șeful legal al poliției din întregul județ, a știut ce
cere fiecăruia din colaboratorii d-sale și de aceea am ajuns în situația ca,
fiecare din aceste servicii să poposească cu îndeplinirea legală a datoriilor
pentru care ființează.
D-l
căpitan N. Ștefănescu și subalternii d-sale, au dreptul deci la recunoștința
populației județului, la grija căreia a vegheat și va continua să vegheze.”
„Biruința”, în numerele
din 2 și 9 februarie 1936, prezentând „O
mare captură a jandarmeriei ialomițene. Mari fraude cu bonuri de rechiziție.
Arestarea autorului principal. Urmărirea complilor la București” scria că:
„Jandarmeria ialomițeană înregistrează un
mare succes prin descoperirea unei
îndrăznețe afaceri care a păgubit Statul cu câteva zeci de milioane lei”.
Infractorul era un fost plutonier Ion Rădulescu, din Valea Măcrișului, care
împreună cu fii săi, studenți în București și alți complici, a încasat în
contul despăgubirilor de război, câteva zeci de milioane din Vistieria
Statului. Supravegheat de jandarmul plutonier major Ioniță, șeful secției de
jandarmi Manasia: „După ce jandarmeria
ialomițeană a arestat pe autorul principal al fraudelor și după ce a stabilit
întreg sistemul de operații, aflând că el are complici în Capitală, l-a trimis
pe acesta cu o puternică escortă sub supravegherea directă a d-lui căpitan
Noreanu în București unde l-a predat Siguranței Capitalei, care a continuat
cercetările reușind să identifice și să aresteze complicii excrocului
Rădulescu.
Aceștia sunt: avocatul Naghy Rudolf Șamu, ungur,
ceasornicarul Firimide, din Piața Amzei 12, directorul băncii „Cornbard”, numit
D. Câmpeanu Feldman (jidan), un funcționar de la Ministerul Finanțelor și o
rudă a excrocului, un fost locotenent I. Mantu.
Siguranța Capitalei a predat Parchetului de Ilfov
întreaga bandă de falsificatori unde se fac cercetări pentru a se stabili
cuantumul cu care a fost păgubit Statul”.
În ziua de 26 martie
1936, așa după cum ne informează ziarul „Glasul Bărăganului” din 10 aprilie
1936, „colonelul Valeriu Tudoruț, unul
dintre distinșii noștri militari, comandantul Inspectoratului de Jandarmi
Constanța, în competența căruia cade și jandarmeria ialomițeană, a inspectat
Legiunea Ialomița în mod minuțios.
Rezultatul inspecțiunii a fost mai mult decât satisfăcător,
dată fiind integritatea în serviciu a d-lui colonel Tudoruț. Domnia-sa a găsit
totul în perfectă ordine, atât din punct de vedere tehnic, disciplinar, cât și
administrativ.
Dl. căpitan N. Ștefănescu, energicul și destoinicul
comandant al Legiunii de Jandarmi Ialomița, se poate așadar felicita și poate
fi cu drept cuvânt felicitat de rezultatul pe care l-a dat inspecția d-lui
colonel Tudoruț”.
Ziarele vremii scriu
și despre situația incertă a jandarmilor. Astfel ziarul „Bara” nr. 8-9 din 7
iunie 1936, găzduiește articolul „Jandarmul
și politica” din care spicuim în continuare: „Există o categorie de oameni, foarte nedreptățită de soartă, o
categorie de oameni, jumătate militari, jumătate funcționari pe care lumea îi
judecă dintr-un punct de vedere diametral opus realității. Șefii de post,
acești judecători ai satelor și sătulețelor noastre, au pe lângă o muncă
grozavă depusă în slujba unei idei foarte puțin pătrunsă în omenire – cinstea –
și marea nenorocire că sunt crezuți fericiți, credință stupidă și de loc
justificată.
...Așa se face că afară de superiorii lui de drept,
ofițerii de la Legiune, șeful de post trebuie să se supună unei serii întregi
de oameni care n-au nimic comun cu îndatoririle lui.
Se întâmplă de exemplu, ca un om nărăvit să intre-n
țarina altuia iar păgubașul, cum e și natural, să reclame șefului de post
cazul. Acesta, fără îndoială, va invita pe cel bănuit, îi va lua declarația și
dacă vina va fi dovedită, îl va reține la post pentru a-l înainta instanțelor
menite să-l judece. Lucrurile par a merge bine, fiecare își face datoria și
toți sunt împăcați. Iată însă că zbârnâie telefonul.
Allo! Aici X (om politic de mare
trecere). Dragă șefule, un mic serviciu vreau să-ți cer! Lasă-l liber pe cutare
că e omul nostru. Bietul șef oftează, se scarpină sub capelă și-și face
socoteala.
Dacă refuză, va fi mutat la Cetatea
Albă. Dacă se află la Legiune că a dat drumul unui vinovat, va fi nevoit să ia
același drum.
Legiunea se poate însă să nu afle... și
deschide capacul beciului lăsând liber pe cel închis. Dar totuși cineva face
cunoscut Legiunii cele întâmplate, atunci bietul om se află exact în situația
în care nici unul din noi n-ar vrea să fie.
Am dat exemplul acesta mic, pentru o
mai ușoară înțelegere, lucrurile stau însă mult mai prost când se ivesc cazuri
grave, cu urmări dezastruoase pentru șeful care e pus între ciocan și nicovală,
aproape ori de câte ori vrea să-și facă datoria...
Se înțelege deci că viața în poliția
satelor, nu-i nici plăcută nici de invidiat. A ți se cere pe deoparte să-ți
faci datoria, iar pe de alta a nu fi lăsat să ți-o faci, pedepsit fiind și
într-un caz și în altul, e o nenorocire căreia anumiți oameni i se supun de
bună voie, pentru bucata de pâine căpătată cu atâta sudoare și riscuri.
Și uitam să spun că atunci când se
apropie schimbarea unui regim politic, prima întrebare pe care și-o pune șeful
de post este:
-
Unde voi fi mutat acum?
Pentru
că primul lucru pe care-l fac noii conducători când vin la putere, e să-l mute
disciplinar pentru că s-a supus celorlalți”.
Tema este continuată și în numărul următor al
ziarului, în articolul “Jandarmul și mutările”,
articol inspirat de o întâmplare petrecută chiar în acele zile, din care
reproducem în continuare: “Un fapt de cea
mai mare însemnătate în viața unui șef de post, îl constituie mutările. Aceste
mutări fac parte din caravana de necazuri care bate drumul întregii existențe a
bietului funcționar.
Întâlnim
pe stradă , acum câteva zile, un șef de post pe care îl cunoaștem de mult ca un
om vesel și îndatoritor. De data aceasta omul nostru avea o cută între
sprâncene și când i-am întins mâna n-a zâmbit ca de obicei, ci a zis scurt și
aproape răstit: “Salut!”
-
Dar ce
e? l-am întrebat, convins că s-a întâmplat ceva.
-
Mă
mută!
Am
înțeles imediat. Acum de sărbători, când or ce om petrece liniștit în casa lui,
uitând pentru câteva zile grijile și necazurile cotidiene, bietul șef, trebuie
să-și facă lucrurile bocceluțe, să vâre găinile în cotețul de voiaj și să se
prepare de drum. Fuga în Egipt va lua de data aceasta forma concretă de fugă
spre noul post.
Unde
este acest post? Într-o comună oarecare, însemnată pe hartă cun punct mititel
negru. E mare? E bogată? Oamenii care o locuiesc sunt pașnici sau scandalagii?
Iată întrebările pe care și le pune fără a putea răspunde la ele sărmanul
jidov rătăcitor.
În
comuna de unde pleacă a avut mulți dușmani, dar tot reușise să-și facă câțiva
prieteni cu care se aduna la zi mare, pentru a cinsti împreună un pahar de vin.
În comuna în care merge acum găsi-va el alți prieteni ca cei de aici sau va fi
condamnat la o viață de pustnic în mijlocul unei păduri plină de jivine
răufăcătoare?
Natural,
cei ce-l mută, o fac din datorie, de multe ori, absolut dezinteresat. În cazul
acesta șeful de post va fi plasat fără preferință și are multe șanse de a-și
găsi un post bun. Prea fericit nu e el nici acu, când trebuie să-și încarce
putina cu murături, purcelul și cățelul și să plece. Se mângâie însă cu
speranța, foarte slabă, că poate dincolo e mai bine.
Sunt
însă altfel de mutări care pe lângă necazurile cuprinse în celelalte, mai au
unul foarte mare: acela de a ști că postul ce i s-a dat e cel mai rău din
județ.
Așa
s-ar putea numi în jandarmerie mutările care în alte instituții se zic disciplinare. Într-adevăr un șef de post
nu este niciodată mutat disciplinar fără ca în spatele celor ce comandă mutarea
să nu fie și un politician.
A vrut
omul să trimită în fața judecății pe omul care a furat porumb din țarină sau a
spart capul megieșului, sau la arestat pentru a-l trimite la Legiune. S-a
întâmplat însă că vinovatul este finul domnului primar sau prieten al altui
stâlp politic. Și, deodată, se pomenește cu ordin de mutare.
-
Ce-am
făcut doamne, ce-am făcut? Se întrebă cu obidă pedepsitul.
Târziu
de tot află.
-
Ți-am
spus eu neică să te porți frumos cu mine. N-ai vrut, ce să-ți fac?
Și în
timp ce își urcă în căruță cotețul cu purcelul care țipă îngrozitor, omul
nostru se gândește cu ciudă la dreptatea care a încetat de mult să mai existe”.
Ziarul “Fapta” din 10 ianuarie 1939, reproduce
conținutul Ordinului circular nr. 39 din 1938, semnat de General de Divizie
Bengliu – Inspector General al Jandarmeriei, prin care cere jandarmilor să se
implice în acțiunea de ridicare a satelor, acțiune pentru a cărei ducere la
îndeplinire, de la general și până la jandarmul în termen, trebuia urmărit cu
perseverență planul stabilit.
Generalul își exprima încrederea că “ofițerii, subofițerii și trupa jandarmeriei
își vor da și în această activitate constructivă, toată bunăvoința și sufletul
lor, în credința că tot ce vom realiza va fi pentru prosperitatea populației
rurale a țării”.
Despre “Un șef activ. D-l maior Marin Ionescu –
comandantul Legiunii de jandarmi Ialomița”, scrie ziarul “Glasul
Bărăganului” din 31 iulie 1940: “La
comanda Legiunii de jandarmi Ialomița, se află de câtva timp distinsul militar,
care este D-l maior Marin Ionescu.
Plin de
tact și cu multă experiență D-sa își îndeplinește îndatoririle cu multă
conștiinciozitate. În special în ce privește menținerea ordinii publice, paza
și poliția satelor și a orașelor, totul se petrece în cea mai bună orânduire,
sub îndrumarea directă și privegherea atentă a d-lui maior Marin Ionescu.
Ne-am
putut convinge personal de această stare de lucruri, la fața locului, ca unii
ce cutreierăm satele ialomițene în cercetarea profesiunii noastre. Peste tot
ordine desăvârșită și vigilență activă. Șefii de posturi și de secții, cum și
subalternii lor, își fac în mod desăvârșit
datoria.
Ordinea
și liniștea staelor din județul nostru, sunt o realitate.
Îl felicităm călduros pe d-l maior Marin
Ionescu și-i dorim să stea cât mai multă vreme la conducerea Legiunii de
jandarmi a județului nostru.”
Așa
după cum am mai amintit, în prima parte a anului 2005, Inspectoratul General al
Jandarmeriei a luat inițiativa de a da structurilor sale teritoriale denumiri
onorifice. Au fost solicitate propuneri din teritoriu, dar întrucât acestea
trebuiau transmise rapid, am încercat atunci, împreună cu dl colonel Munteanu
Nicolae – comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, să găsim o
personalitate locală al cărui nume să fie propus pentru a fi acordat unității
de la Călărași. Rapiditatea cu care s-a desfășurat acțiunea (stilul românesc,
pompieristic, nu s-a dezmințit nici cu această ocazie) nu ne-a permis să
identificăm o astfel de persoană. Acțiunea s-a finalizat la începutul verii
anului 2005, alegerea fiind făcută de Inspectoratul General al Jandarmeriei.
La
6 iunie 2005, prin ordin al Ministerului Administrației și Internelor,
Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași i-a fost atribuită denumirea
onorifică de „General de brigadă Barbu Pârâianu” (comandantul Jandarmeriei
Române, în perioada 1934-1938), denumire reîntărită prin ordinul nr. 176/2012.
Care au fost criteriile ce au stat la baza acestei alegeri nu știm, dar
cercetările noastre ulterioare au scos la iveală faptul că generalul de brigadă
Barbu Pârâianu a fost una din personalitățile armatei și jandarmeriei române,
dar la origine este gorjean, neavând legături prea strânse cu Călărașiul și
Ialomița istorică, cu excepția poate a perioadei 1911-1912 când, tânăr
locotenent fiind, a activat la Regimentul 5 Ialomița nr. 23, deci chiar în
incinta cazărmii în care funcționează astăzi Inspectoratul de Jandarmi Județean
Călărași sau alte prezențe episodice la Călărași ori în județul Ialomița. Sigur
însă, nu acestea au fost motivele pentru care numele generalului a fost
atribuit unității de la Călărași.
Dacă
acțiunea nu s-ar fi desfășurat cu rapiditatea de care am amintit și am fi
dispus de timp suficient pentru efectuarea cercetărilor, am fi descoperit că
există un general, călărășean la origine, al cărui nume ar fi trebuit acordat
unității de la Călărași: generalul de brigada Buterez Marin Ștefan, născut în
Călărași, pe strada București nr. 12, la 21 februarie 1906 și care era chiar
jandarm de profesie, fiind absolvent al Școlii speciale de Jandarmi de la
Oradea. Numai că în loc ca numele acestuia să fie atribuit unității de la
Călărași, unde generalul s-a născut și a urmat școala primară și Liceul Știrbei
Vodă, numele său a fost atribuit Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.
Tânăr
locotenent fiind, la 1 aprilie 1911, după terminarea stagiului, ajunge în
Călărași, se prezintă la Regimentul 5 Ialomița nr. 23 și ocupă funcția de
comandant al companiei a I-a până la 1 decembrie 1912 (în foaia sa matricolă,
perioada prezenței la Călărași este 1910-1912), când devine adjutant al Brigăzii
7 Infanterie și al Comandamentului Pieții Giurgiu.
Pe lângă documentele
din arhivele militare, ne confirmă acest lucru și ziarul “Deșteptarea
Ialomiței” din 16 octombrie 1911, în
care citim că: „Doi ofițeri din armata
germană de la Koblentz, care se cunoșteau cu d. colonel Negrutz de la manevrele
imperiale germane, anume locotenentul Berhausen și sublocotenentul
Nieder-hoferr, înapoindu-se de la Constantinopol, au făcut o vizită d-lui
colonel Negrutz – comandantul regimentului 5 Ialomița nr. 23, în ziua de 14
octombrie, unde au fost primiți cu mari onoruri și ospătați la popota
ofițerilor din garnizoană.
În ziua de 15, ofițerii oaspeți însoțiți de d. locotenent Pârâianu, au vizitat
Prefectura, Tribunalul și Gimnaziul local.”
Ajuns general și
Inspector General al Jandarmeriei Române, Barbu Pârâianu, va reveni pe
meleagurile unde a activat ca tânăr locotenent, cu prilejul vânătorii regale
din luna noiembrie 1934, organizată pentru regele Carol al II-lea și fiul său
Mihai Mare Voevod de Alba Iulia, în pădurile Bazarghideanu și Putineiu, de pe
raza comunei Perișoru. Din suita regală a făcut parte și generalul Barbu
Pârâianu – Inspector General al Jandarmeriei.
Așa cum ne informează
ziarul „Biruința” din 11 noiembrie 1934, vânătoarea a avut loc într-o zi de
duminică, iar sâmbătă seara în gara Seceleanu (astăzi stația Mărculești) a
sosit ministru de interne Ion Inculeț „cu
reprezentanți ai Siguranței Generale și ai Jandarmeriei pentru a lua toate
măsurile pentru paza Suveranului și reușita vânătorii.”
Din același ziar aflăm că „Pe tot timpul vânătorii, paza M.S. Regelui a
fost făcută de echipe de polițiști și jandarmi, puse direct sub conducerea col.
Todoruț – Inspectorul Jandarmeriei Constanța (căruia i se subordona
Legiunea de Jandarmi Ialomița), maior
Richard Georgescu – comandantul Legiunii de Jandarmi Ialomița și polițai
Badac.”
Ziarul “Biruința” din 16 ianuarie 1935, publică
Ordinul de zi al Inspectorului General al Jandarmeriei, general Barbu Pârâianu,
adresat și jandarmilor călărășeni: “De
ziua Anului Nou, gândul meu se îndreaptă către voi - ofițeri, personal civil,
reangajați și soldați -, distinși colaboratori din toate unghiurile țărei unde
v-ați găsit, care m-ați ajutat în greaua misiune ce mi s-a încredințat – și pe
care nu am putut-o duce la bun sfârșit decât numai împreună, urându-vă din tot
sufletul sănătate și spor la muncă.
În
îndeplinirea serviciului vostru de agenți și ofițeri de poliție - ați avut de
luptat cu greutăți și privațiuni destul de mari, pe care eu le cunosc și numai
datorită spiritului vostru de abnegație și devotament ați putut să le
înfruntați cu bărbăție, divedind că sunteți jandarmi -, ostași desăvârșiți – și
oricând țara poate conta pe voi.
Să nu
uitați că misiunea voastră în sate, ca organe de poliție, însărcinate cu
ordinea și siguranța teritoriului, este o misiune de mare încredere, la care
suntem datori să răspundem cu mândrie și demnitate.
Păstrați
același devotament șefilor voștri, faceți-vă datoria în cinste și legalitate –
deviză ce trebuie să aibă fiecare jandarm – căci numai așa veți binemerita de
la Patrie.
Cu
convingerea ce o am în voi toți colaboratorii mei vă zic: La mulți ani!
Inspector General al Jandarmeriei,
General,
B.Pârâianu”
În
numărul din 27 august 1936, ziarul Biruința îl prezintă pe Omul dreptății –
Generalul Barbu Pârâianu – Inspectorul General al Jandarmeriei: “Și micuța noastră gazetă, alături de
puternica presă a capitalei a realatat la vreme înscăunarea la marele
comandament al jandarmeriei a bravului general Barbu Pârâianu, eroul temnițelor
nemțești dela Focșani.
Îi
descriam atunci bravurile excepționale
ce l-au situate pe prima pagină a istoriei întregitoare de neam și exprimam
nădejdea pusă de popor în virtuțile acestui pandur din ținutul lui Tudor
Vladimirescu.
I-am
urmărit de atunci prodigioasa activitate și azi după 3 ani de când este
comandantul corpului de jandarmi, cu conștiința împăcată și în aceiași simțire
cu întreaga nație românească, strigăm din tot sufletul, că-n fruntea nobilului
corp al jandarmeriei se află omul
dreptății, omul cinstei, păzitorul de frunte al vieții și avutului cetățenesc”.
În calitate de Inspector General al Jandarmeriei Române, revine la
Călărași în ziua de 21 aprilie 1937, când – așa cum ne informează ziarul
“Biruința”
din 2 mai 1937 – însoțit fiind de colonelul Goescu – șeful de Stat major al
Inspectoratului General al Jandarmeriei a inspectat Legiunea de Jandarmi
Ialomița de sub conducerea maiorului Ștefănescu Nicu.
“Suntem
convinși – scria ziarul amintit – că
d-l general B. Pârâianu a rămas pe deplin mulțumit de rezultatul inspecției
cunoscută fiindu-ne activitatea demnă de toată lauda a d-lui maior Ștefănescu”.
Dar,
pentru că unitatea de la Călărași poartă onorific numele marii personalități a
Gorjului și a României, generalul de brigadă Barbu Pârâianu, să facem o mică
incursiune în biografia acestuia. S-a născut la 23 martie 1884, în comuna
Andreești (astăzi comuna Vladimir) județul Gorj, ca fiu al moșierului Ioniță
Pârâianu, descendent al unei vechi familii boierești. A urmat cursurile școlii
primare în satul natal, apoi Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.
După absolvirea Școlii fiilor de militari din Craiova, în anul 1902, se înscrie la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, pe care o termină în anul 1904, când este avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 1 Artilerie „Regele Carol I.” A mai trecut pe la Regimentul 1 Dolj (1905-1907) și apoi după ce este avansat la gradul de locotenent în 1907, la Regimentul 26 Rovine. Calitățile sale de bun militar, l-au determinat pe comandantul Corpului 1 Armată, generalul Năsturel, să consemneze în supranotarea pe care i-a făcut-o că „Locotenentul Barbu Pârâianu este un prea bun ofițer pe care se poate conta în orice situație”. Datorită excepționalelor sale calități intelectuale și morale, este selecționat, în urma unui concurs, și trimis să studieze la Școala militară de la Linz, din Germania, unde timp de doi ani a avut posibilitatea de a-și însuși limba germană și a lua contact cu civilizația germană. La încheierea stagiului, atașatul militar de la Viena, maiorul Eremie, scrie în notarea pe care i-o face: „Locotenentul Barbu Pârâianu este un ofițer inteligent, judecă clar, cu mult curaj, simț de ordine și metodă în lucru. Cultură generală superioară. E foarte implicat în studiu. Este un ofițer disciplinat, pătruns de simțul datoriei, foarte bun camarad. Simțul onoarei foarte dezvoltat, are curajul răspunderii. Ofițer cu demnitate, moral, integru și cu conduită exemplară. Ofițer eminent, îl propun a fi avansat în mod excepțional la gradul următor.”
După absolvirea Școlii fiilor de militari din Craiova, în anul 1902, se înscrie la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, pe care o termină în anul 1904, când este avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 1 Artilerie „Regele Carol I.” A mai trecut pe la Regimentul 1 Dolj (1905-1907) și apoi după ce este avansat la gradul de locotenent în 1907, la Regimentul 26 Rovine. Calitățile sale de bun militar, l-au determinat pe comandantul Corpului 1 Armată, generalul Năsturel, să consemneze în supranotarea pe care i-a făcut-o că „Locotenentul Barbu Pârâianu este un prea bun ofițer pe care se poate conta în orice situație”. Datorită excepționalelor sale calități intelectuale și morale, este selecționat, în urma unui concurs, și trimis să studieze la Școala militară de la Linz, din Germania, unde timp de doi ani a avut posibilitatea de a-și însuși limba germană și a lua contact cu civilizația germană. La încheierea stagiului, atașatul militar de la Viena, maiorul Eremie, scrie în notarea pe care i-o face: „Locotenentul Barbu Pârâianu este un ofițer inteligent, judecă clar, cu mult curaj, simț de ordine și metodă în lucru. Cultură generală superioară. E foarte implicat în studiu. Este un ofițer disciplinat, pătruns de simțul datoriei, foarte bun camarad. Simțul onoarei foarte dezvoltat, are curajul răspunderii. Ofițer cu demnitate, moral, integru și cu conduită exemplară. Ofițer eminent, îl propun a fi avansat în mod excepțional la gradul următor.”
La
1 aprilie 1911, după terminarea stagiului, tânărul locotenent ajunge în
Călărași, se prezintă la Regimentul 5 Ialomița nr. 23 și ocupă funcția de
comandant al companiei a I-a până la 1 decembrie 1912 (în foaia sa matricolă,
perioada stată la Călărași este 1910-1912), când devine adjutant al Brigăzii 7
Infanterie și al Comandamentului Pieții Giurgiu.
La
1 aprilie 1913 este avansat la gradul de căpitan cu caracterizarea
„Excepțional”, iar după desăvârșirea instruirii la Școala
Superioară de Război, în vara anului 1914 este numit în funcția de comandant de
batalion. Pentru modul în care a condus și instruit batalionul, colonelul
Calmuschi – comandantul regimentului aprecia: „A condus Școala de ofițeri în
rezervă cu foarte bune rezultate. Poate aspira la grade superioare în cariera
sa”.
Căpitanul
Barbu Pârâianu a participat la primul război mondial cu Regimentul 55
Infanterie, mai întâi ca și comandant de companie, apoi a preluat comanda
Batalionului 4 Infanterie pe care l-a condus până în a doua jumătate a lunii
noiembrie 1916, când a căzut prizonier în luptele de la Băicoi.
La 15 februarie 1917 evadează din lagărul de la Slatina, traversează Muntenia pe jos și ajunge în rețeaua din Tichiriș – Vrancea condusă de Vasile Chilian, care a reușit să organizeze trecerea peste linia frontului din Moldova a peste 2.000 de prizonieri români. Informațiile culese de membrii rețelei din care făcea parte și căpitanul Barbu Pârâianu, au fost utile Comandamentului militar român în organizarea contraofensivei de la Mărășești din vara anului 1917.
În cele din urmă, datorită greșelii unui militar, rețeaua a fost deconspirată și a căzut în urma eșuării trecerii unui nou lot de prizonieri. Au urmat arestări, procesul și condamnarea la moarte a 6 dintre membrii rețelei. Între aceștia s-a aflat și căpitanul Barbu Pârâianu căruia în urma protestelor vehemente, i-a fost comutată pedeapsa de către Consiliul de Război al Diviziei 89 prusiană la 11 ani muncă silnică. La 10 septembrie 1917, căpitanul Barbu Pârâianu a reușit să evadeze și după ce a pribegit iarăși prin munți, a ajuns în nord-estul județului Gorj, în comuna Polovragi, unde străbunicul său, boierul Danciu Pârâianu, construise o mânăstire.Timp de un an de zile a stat ascuns la fostul său coleg de școală, avocatul Ioniță Petrescu și la un cetățean poreclit “Franțuzul”. La începutul lunii aprilie 1918, părăsește Gorjul natal, reușind să treacă, în secret, frontul în Moldova și să ajungă la unitatea din care făcuse parte. A fost reintegrat în armata română, participând la sfârșitul anului 1918, la luptele pentru eliberarea teritoriului românesc ocupat de trupele Puterilor Centrale.
Concluziile rezultate din raportul comandantului Brigăzii 28 Infanterie, nr. 23/1918 și referatul Serviciului Informațiilor Secrete nr. 1066/1918, confirmă că:
La 15 februarie 1917 evadează din lagărul de la Slatina, traversează Muntenia pe jos și ajunge în rețeaua din Tichiriș – Vrancea condusă de Vasile Chilian, care a reușit să organizeze trecerea peste linia frontului din Moldova a peste 2.000 de prizonieri români. Informațiile culese de membrii rețelei din care făcea parte și căpitanul Barbu Pârâianu, au fost utile Comandamentului militar român în organizarea contraofensivei de la Mărășești din vara anului 1917.
În cele din urmă, datorită greșelii unui militar, rețeaua a fost deconspirată și a căzut în urma eșuării trecerii unui nou lot de prizonieri. Au urmat arestări, procesul și condamnarea la moarte a 6 dintre membrii rețelei. Între aceștia s-a aflat și căpitanul Barbu Pârâianu căruia în urma protestelor vehemente, i-a fost comutată pedeapsa de către Consiliul de Război al Diviziei 89 prusiană la 11 ani muncă silnică. La 10 septembrie 1917, căpitanul Barbu Pârâianu a reușit să evadeze și după ce a pribegit iarăși prin munți, a ajuns în nord-estul județului Gorj, în comuna Polovragi, unde străbunicul său, boierul Danciu Pârâianu, construise o mânăstire.Timp de un an de zile a stat ascuns la fostul său coleg de școală, avocatul Ioniță Petrescu și la un cetățean poreclit “Franțuzul”. La începutul lunii aprilie 1918, părăsește Gorjul natal, reușind să treacă, în secret, frontul în Moldova și să ajungă la unitatea din care făcuse parte. A fost reintegrat în armata română, participând la sfârșitul anului 1918, la luptele pentru eliberarea teritoriului românesc ocupat de trupele Puterilor Centrale.
Concluziile rezultate din raportul comandantului Brigăzii 28 Infanterie, nr. 23/1918 și referatul Serviciului Informațiilor Secrete nr. 1066/1918, confirmă că:
“a) Toate faptele descrise în memoriul său de
căpitanul Barbu Pârâianu s-a dovedit în urma verificărilor că sunt reale.
b) Căpitanul Barbu Pârâianu a dat probă
de un patriotism și un curaj demn de toată lauda. A dovedit înalte sentimente
de iubire de țară, spirit de jertfă și bravură.
c) Se impune, de urgență, a se interveni
pentru îndeplinirea formalităților de reabilitare și repunerea în drepturile ce
i se cuvin”.
Pentru faptele de eroism săvârșite în
timpul războiului, dar și ca membru al rețelei Chilian, precum și pentru
curajul de care a dat dovadă salvându-se din fața plutonului de execuție al
ocupantului, căpitanul Barbu Pârâianu a fost decorat cu cele mai înalte ordine
și medalii ale vremii și a fost avansat până la gradul de general, devenind
cadru de bază al armatei române. În luna aprilie 1935, fostul conducător al
grupului prins de nemți la podul de la Vidra, Barbu Pârâianu, ajuns general și
comandant al Jandarmeriei Române, este prezent la Focșani, unde la Arestul
Preventiv dezvelește placa comemorativă așezată pe peretele celulei în care a
stat în anul 1917. La propunerea prefectului de Vrancea, Vasile Țiroiu, cu
privire la comemorarea eroilor vrânceni, Barbu Pârâianu a răspuns prompt: “Trebuie
să facem negreșit ceva. Nu sunt eu singurul care să merit această recunoștință,
dimpotrivă eu am îndurat pentru mine personal, pe când ei au îndurat moartea nu
pentru ei ci pentru alții. Să ne gândim împreună și să gândim o soluție”.
Și, întradevăr, pe generalul Barbu Pârâianu îl găsim între inițiatorii monumentului de la Vidra, ridicat în cinstea grupului condus de Vasile Chilian, sfințit la data de 14 iunie 1936, ocazie cu care generalul a declarat: „Toți cei cinci eroi merită toată lauda și pot fi trecuți ca eroi în cartea neamului, iar patriotismul lor – un exemplu al viitorului.”
De amintit că, în semn de apreciere a personalității sale, generalul Barbu Pârâianu a fost proclamat în zilele de 29-30 noiembrie 1936, cetățean de onoare al comunelor Tichiriș-Vrancea, Andreești și Polovragi din județul Gorj.
După război, în octombrie 1919, Barbu Pârâianu a terminat cu succes Școala Superioară de Război, iar prin Înalt Decret nr. 1527 din aprilie 1920 este avansat locotenent colonel. La 13 iulie 1920 este mutat la Marele Stat Major în Secția a 6-a ca șef al Biroului 2. La 21 mai 1921 este numit șef de stat major al Diviziei 21 Infanterie, cu garnizoana în Alba Iulia, funcție în care se va afla timp de 3 ani.
Urmare aprecierii si propunerii generalului Glodeanu, comandantul Diviziei 21 Infanterie, la 1 aprilie 1923 este avansat colonel și la 1 aprilie 1925 este numit la comanda Regimentului 4 Argeș, cu garnizoana în Pitești, funcție pe care o deține până la 1 septembrie 1930, când este numit la comanda Diviziei 18 Infanterie, cu reședința la Sibiu. La 1 aprilie 1932 este avansat general de brigadă și numit la comanda Brigăzii 3 Grăniceri, unde rămâne până la 15 februarie 1934 când este promovat în funcția de Inspector general al Jandarmeriei Române.
Și, întradevăr, pe generalul Barbu Pârâianu îl găsim între inițiatorii monumentului de la Vidra, ridicat în cinstea grupului condus de Vasile Chilian, sfințit la data de 14 iunie 1936, ocazie cu care generalul a declarat: „Toți cei cinci eroi merită toată lauda și pot fi trecuți ca eroi în cartea neamului, iar patriotismul lor – un exemplu al viitorului.”
De amintit că, în semn de apreciere a personalității sale, generalul Barbu Pârâianu a fost proclamat în zilele de 29-30 noiembrie 1936, cetățean de onoare al comunelor Tichiriș-Vrancea, Andreești și Polovragi din județul Gorj.
După război, în octombrie 1919, Barbu Pârâianu a terminat cu succes Școala Superioară de Război, iar prin Înalt Decret nr. 1527 din aprilie 1920 este avansat locotenent colonel. La 13 iulie 1920 este mutat la Marele Stat Major în Secția a 6-a ca șef al Biroului 2. La 21 mai 1921 este numit șef de stat major al Diviziei 21 Infanterie, cu garnizoana în Alba Iulia, funcție în care se va afla timp de 3 ani.
Urmare aprecierii si propunerii generalului Glodeanu, comandantul Diviziei 21 Infanterie, la 1 aprilie 1923 este avansat colonel și la 1 aprilie 1925 este numit la comanda Regimentului 4 Argeș, cu garnizoana în Pitești, funcție pe care o deține până la 1 septembrie 1930, când este numit la comanda Diviziei 18 Infanterie, cu reședința la Sibiu. La 1 aprilie 1932 este avansat general de brigadă și numit la comanda Brigăzii 3 Grăniceri, unde rămâne până la 15 februarie 1934 când este promovat în funcția de Inspector general al Jandarmeriei Române.
Generalul Barbu Pârâianu rămâne în
funcția de Inspector general al Jandarmeriei până la 6 august 1940, când și-a
prezentat demisia din rândul cadrelor active ale Jandarmeriei române, „după
o încărcată și frumoasă activitate de mai bine de 38 de ani, închinată
oștirii”.
Deși ar mai fi încă multe de spus
despre generalul Barbu Pârâianu și activitatea sa, vom mai amiti doar că, după
venirea la putere a comuniștilor, chiar dacă nu desfășurase o activitate
represivă împotriva mișcării comuniste și antifasciste, dar pentru că printre
cei arestați de efectivele jandarmeriei în anii 1935-1936 s-a aflat și Nicolae
Ceaușescu, generalul a fost arestat și întemnițat alături de alte cadre ale
jandarmeriei, fiind supuși unui regim de teroare, care le-a agravat starea
sănătății și le-a grăbit sfârșitul.
Pentru materialele despre generalul Barbu
Pârâianu, mulțumesc fostei mele colege, călărășeanca din fruntea Arhivelor
Naționale Gorj, Vasiloiu Paula Cristina (fosta Voinea).
- Vasile Bobocescu, “Generalul Pârâianu
I. Barbu”, în „Personalitățí gorjene de-a lungul istoriei”, 2000, p. 120 – 123.
- Col (r) Constantin Ispas, „General de
brigadă Barbu I. Pârâianu – un comandant de excepție”, în „Nemuritorii –
Generali gorjeni, valori ale neamului românesc”, vol 1, Tîrgu Jiu, 2002, p.
205-212.
- Ionuț Iliescu, „Contribuții privind
activitatea eroului martir Ștefanache Săcăluș în timpul primului război mondial
(1916-1918)”, în „Cronica Vrancei”, anul VIII, august 2008, p. 84 – 117.