SECVENȚE DIN ISTORIA JANDARMERIEI

CĂLĂRĂȘENE

În fiecare an, la 3 aprilie, se sărbătorește ZIUA JANDARMERIEI,  marcându-se astfel, momentul când, în anul 1850, domnul Moldovei Grigore Alexandru Ghica, a aprobat hotărârea Divanului Obștesc, semnând actul de înființare a jandarmeriei: “Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.  Este anul când instituția numită Jandarmeria Română împlinește 170 de ani de existență.

Dar nu despre istoricul jandarmeriei, în general, ne-am propus să scriem, ci despre jandarmeria călărășeană, care împlinește în 2020, 125 ani de când în capitala județului Ialomița de atunci, orașul Călărași, în baza Legii asupra Geandarmeriei rurale, promulgată prin Decretul Regal nr. 30 din 1 septembrie 1893, lua ființă Compania de jandarmi a județului Ialomița

Conform acestei legi se înființa pentru prima dată Inspectoratul General al Jandarmeriei (condus de un general), care avea în subordine patru inspectorate de circumscripție (regionale) situate în orașele de reședință ale Corpurilor de Armată – București, Galați, Craiova și Iași -, comandate de către un ofițer cu gradul de maior. Aceste inspectorate de circumscripție erau organizate pe companii, corespunzătoare unui județ. În fiecare județ, prefecții reprezentau autoritățile superioare ale unităților de jandarmi, în materie de siguranță și ordine publică, iar din punct de vedere al misiunilor de poliție judiciară, jandarmii se subordonau judecătorilor de instrucție și procurorilor.

Compania de Jandarmi Ialomița a funcționat cu această denumire până la 1 aprilie 1929, când devine Legiunea de Jandarmi Ialomița, conform noii Legi pentru organizarea Jandarmeriei Rurale. La 25 aprilie 1929, Prefectura județului Ialomița transmitea către pretorii din fruntea plășilor adresa Companiei de Jandarmi Ialomița nr. 4531 din 16 aprilie 1929, semnată de căpitanul Horia Cornea, cu noua împărțire conform ordinului 1407/1929 al Comandamentului Corpului de Jandarmi: „În conformitate cu ordinele nr. 1020 și 1340 ale Comandamentului Corpului de Jandarmi am onoare a vă comunica un tablou de felul cum se organizează compania pe secții și posturi după noua lege a jandarmeriei, precum și felul cum se grupează comunele și satele din punct de vedere al competenței teritoriale.

Având în vedere această nouă așezare și cum efectivul posturilor noi va fi întărit la 5 jandarmi dintre care doi reangajați căsătoriți și trei jandarmi în termen, cazarea lor necesită localuri încăpătoare și care trebuie să cuprindă: două camere și o bucătărie ca locuință pentru șeful de post, una cameră ca locuință pentru al doilea reangajat, una cameră pentru cancelarie, una sală pentru ca jandarmii să se adune pentru școală și masă, un dormitor pentru jandarmii în termen și una bucătărie pentru jandarmii în termen.

Dacă nu se poate găsi un local atât de încăpător atunci urmează a se găsi două în apropiere servind unul ca locuință pentru reangajați și unul pentru post.

Astfel fiind cu onoare vă rugăm să binevoiți a da ordinele D-Voastră Domnilor Pretori și Primari pentru a da concursul necesar șefilor de secții și posturi pentru găsirea și închirierea acestor clădiri, chiria unui post urmând a fi suportată din bugetul tuturor comunelor ce aparțin postului, iar a secțiilor de toate comunele din raza lor”.

Conform ordinului 1407/1929, Legiounea de Jandarmi Ialomița cuprindea 8 secții, cu 38 posturi și 143 comune, după cum urmează: secția Căzănești, cu 4 posturi; secția Cacomeanca cu 5 posturi; secția Fetești cu 4 posturi; secția Lehliu cu 5 posturi; secția Manasia cu 5 posturi; secția Reviga cu 4 posturi; secția Slobozia-Nouă cu 6 posturi și secția Țăndărei cu 5 posturi.

Atunci când, în anul 2010, a apărut ediția a treia a Monografiei municipiului Călărași, am decis ca în cadrul capitolului Instituții militare și de justiție să introducem și cele două arme care își au locul în cadrul Ministerului Afacerilor Interne: Pompierii și Jandarmeria, deși informațiile pe care le aveam, la acel moment, despre cele două arme, nu acopereau în totalitate istoria instituțională a acestora.

Timpul scurs de atunci a adăugat noi informații despre istoria Jandarmeriei călărășene, unele dintre acestea publicate în articole din presa locală, altele pe pagina de Facebook sau pe blogul personal.

Întrucât nici documentele din fondul Legiunii de Jandarmi Ialomița, existente la Arhivele Naționale din Slobozia, nici cele din fondul Inspectoratului General al Jandarmeriei existente la Arhivele Naționale nu ne lămuresc asupra momentului exact al înființării Companiei de Jandarmi Ialomița, am sperat că  ziarele care au apărut la Călărași începând chiar cu momentul înființării Companiei, și care au ajuns în posesia noastră cu sprijinul părintelui Adrian Lucian Scărlătescu din Urziceni și a d-lui George Stoian din Slobozia, motiv pentru care le adresăm mulțumiri publice, ne vor aduce aceste lămuriri, dar așteptările nu au fost împlinite.

Totuși, chiar dacă nici acestea nu ne lămuresc cu exactitate asupra momentului înființării Companiei de Jandarmi Ialomița, putem astăzi să prezentăm unele aspecte mai puțin cunoscute din istoria jandarmeriei călărășene (ialomițene), așa cum au fost consemnate de presa vremii, chiar dacă în unele cazuri subiectivismul celui care a consemnat este evident.

În Expunerea situației județului Ialomița făcută de Comitetul Permanent cu ocaziunea deschiderii sesiunii ordinare a Consiliului General  din 15 octombrie 1893 (anul apariției Legii jandarmeriei rurale), referindu-se la ordinea publică, prefectul județului Ialomița spune: „Înființarea uneri jandarmerii județene și comunale, cum prevede legea nouă respectivă va contribui la menținerea unei desăvârșite siguranțe în județ. Cu un personal special și în număr suficient, care să aibă numai misiunea de a veghea la siguranța publică, credem că în viitor nu vom mai auzi de un Bănea, de un Stan Lupu sau de un Șogor, care să împrăștie neliniștea în locuitori.

Comitetul ținând seama de avantajul ce prezintă înființarea unei Jandarmerii județene și comunale, în urma solicitațiunei d-lui Prefect, a înscris chiar în anul acesta în bugetele celor mai multe comune, sumele necesare pentru întreținerea jandarmeriei comunale, credem că din cauza situațiunei județului nostru, având de o parte bălți aproape nepătrunse, pe de altă parte câmpii întinse și puțin populate, care oferă făcătorilor de rele înlesniri de a se ascunde de urmăriri, ar fi nimerit să exprimăm dorința către guvern, ca județul nostru să fie între cele dintâi, unde legea să se aplice”.

Legea nu se va aplica așa cum spera prefectul, de vreme ce ziarul “Ialomițeanul” din 27 februarie 1894, menționa că “Legea jandarmeriei rurale va fi pusă în aplicare la 1 aprilie. La această dată va începe să funcționeze și școala specială ale cărei cursuri vor ține trei luni”. Și totuși, legea se va aplica în județul Ialomița, abia în anul următor, 1895.

În Anuarul Ministerului de Interne scos la data de 16 aprilie 1895, Compania de Jandarmi Ialomița este înscrisă, dar nu are evidențiați comandantul (un căpitan conform Legii) și ajutorul (un locotenent).

Conform art. 14 din  Legea jandarmeriei rurale avem înscris efectivul și cadrele pentru fiecare companie. Județul Ialomița de atunci, care avea 7 plăși, are înscrise 8 stațiuni (secții), câte una pentru fiecare plasă și una pentru reședința județului, orașul Călărași. Numărul jandarmilor călări pentru aceste stațiuni era de 3 sergenți majori plutonieri, 8 sergenți ca șefi de stațiuni și 24 jandarmi, iar ca jandarmi pedeștri 1 sergent și 3 jandarmi. Totalul jandarmilor era de 39. La rubrica observații se face mențiunea: La fiecare reședință de județ, în afară de cei 3 sergenți majori plutonieri, va fi: un sergent călare, un sergent pedestru, 3 jandarmi călări și 3 jandarmi pedeștri. De asemenea, la fiecare subprefectură sau reședință de plasă, va fi: un sergent călare și 3 jandarmi călări. La fiecare comună rurală va putea fi o stațiune de jandarmi, care va avea un caporal cap de stațiune. Numărul jandarmilor va fi de unu, doi sau mai mulți, până la minimum unul de suta de familii. (să nu vă faceți iluzii că acest număr prevăzut de lege a fost atins vreodată la nivelul județului Ialomița de atunci)

Înscrierea companiei în Anuarul scos la data de 16 aprilie 1895, ne poate îndreptăți să considerăm, sub rezerva unor conformări viitoare, că data înființării înființării Companiei de jandarmi de la Călărași poate fi 1 aprilie 1895 sau 1 mai 1895, dacă avem în vedere momentul prezentării la post a primului comandant, pentru că, dacă Aureliu V. Ursescu, în al său Anuar al județului Ialomița din anul 1906, ne spune că: „La 29 mai 1895 s-a angajat cel dintâi jandarm pentru compania județului Ialomița, conform legei din 1 septembrie 1893”, ziarul „Ialomițeanul” nr. 17 din 21 mai 1895, ne informează că: „D. căpitan Iancu Ghimpa, comandantul jandarmeriei rurale, a sosit în Călărași chiar în ziua de 18 mai.

Îi urăm bună - venire, plini de bucurie că județul Ialomița a avut distinsa onoare d-a i se desemna un asemenea demn comandant al jandarmeriei.”

Că înființarea Companiei de jandarmi era înfăptuită o confirmă șo faptul că în ședința Consiliului General al județului Ialomița din 10 iunie 1895, la ordinea de zi era înscrisă și avizarea mijloacelor pentru acoperirea cheltuielilor necesare la înființarea jandarmeriei din județ. Prefectul a citit ordinele relative la înființarea jandarmeriei, procurarea localurilor, grajdurilor, efectelor de cazarmament, etc. și a opinat ca din excedentul bugetar să se destineze suma de 4.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor ce urma să se facă cu instalarea jandarmeriei. Pusă la vot, propunerea prefectului a fost aprobată și s-a admis ca din excedentul bugetului zecimilor pe 1895-96 să fie destinată suma de 4.000 lei pentru cheltuiala propusă. (“Monitorul Ialomiței”, anul I, nr. 30 din 2 iulie 1895).

De la primul comandant, căpitanul Iancu Ghimpa, care a rămas în funcție până la 20 aprilie 1896 și până la desființarea jandarmeriei în anul 1948, în fruntea Companiei de Jandarmi Ialomița, devenită – așa cum am amintit - din 1929, Legiunea de Jandarmi Ialomița, s-au perindat mulți ofițeri, unul mai destoinic decât celălalt. Aureliu V. Ursescu ni-i dă pe primii 8, care au ocupat această funcție până la 10 februarie 1906, unul dintre aceștia Frank Mawr ocupând funcția de 2 ori, între 1 decembrie 1897 – 23 aprilie 1900 și 5 decembrie 1902-10 februarie 1906. Data de 23 aprilie 1900, avansată de Aureliu V. Ursescu, pentru încheierea primului mandat, nu pare a fi cea corectă, deoarece abia în numărul din 27 august 1900, ziarul „Deșteptarea Ialomiței” ne informează că căpitanul Frank Mawr, comandantul Companiei de jandarmi rurali Ialomița a fost transferat, începând cu data de 1 septembrie 1900, la Galați. În locul său a fost numit căpitanul Dimitrie Racoviță din rezerva cavaleriei.  

Ceea ce vom prezenta în continuare, sunt câteva secvențe din activitatea jandarmeriei călărășene, secvențe care scot în evidență aspecte ale activității jandarmilor, dar mai ales poziția pe care o ocupa comandantul jandarmilor într-un oraș dominat de armată: trei regimente militare (uneori chiar patru), un batalion de grăniceri și din 1925 o secție de pompieri militari.

După cum aflăm din ziarul „Gazeta Ialomiței” din 27 octombrie 1896, cu o zi înainte, regele și regina merg la Constanța. Între oficialitățile ce au întâmpinat familia regală la gara Ciulnița s-a aflat și comandantul jandarmilor, căpitan  I. T. Ulik. Regele s-a întreținut cu oficialitățile prezente, întrebându-l și pe cpt. I.T. Ulik despre numărul jandarmilor, iar pe cei de față dacă este bună această instituție. Regele a zis: „Este bună instituția aceasta, nu-i așa?”, iar cei de la ziar ne spun că răspunsul nu putea fi decât afirmativ.

Ziarul „Gazeta Ialomiței” din 5 septembrie 1901 ne informează că în noaptea de 23 august 1901, în balta Călărași, a fost prins un tâlhar periculos, care fusese urmărit de poliție: „S-a dat îndată de veste secției de jandarmi din oraș și a plecat în urmărirea lui sergentul adjutant Ioan Duțulescu, însoțit de jandarmii Creangă Gheorghe, Toma Mihai, Căzănișteanu Tănase, Marin Gheorghe și ajutorul comandantului de gardiști G. Rădulescu. După primele investigații, șeful acestei patrule Duțulescu, se informă că hoțul a părăsit boii și a trecut Borcea în partea dinspre răsărit. În urma acestei informații patrula se înapoiază, ia o luntre de la căpitănia portului și trece în balta aceea.

Începe să se lumineze de ziuă și toți jandarmii erau căzuți de oboseală. De odată d. Duțulescu vede o umbră mișcându-se la oarecare distanță. Se părea că sunt doi oameni. Doi jandarmi cu armele în mâini sunt trimiși să-i oprească fără zgomot. Dar apropriindu-se și jandarmii strigând să stea, individul după ce se uită bine și vede că are a face cu o poteră armată, strigă să nu tragă asupra lui că se predă de bună voie.

În adevăr, el s-a predat zicând: eu sunt ăla cu boii d-aseară. A fost legat, pus în luntre și adus la arestul secției de jandarmi”.

Pentru a urmări lucrările la portul Constanța, la 23 octombrie 1901, regele Carol I trece din nou la Constanța. La stațiile Lehliu, Ciulnița, Mărculești și Fetești erau postați câte doi jandarmi și mulțime de cetățeni.

Conform celor consemnate de ziarul „Gazeta Ialomitei” din 9 iunie 1902, în ziua de 4 iunie 1902, Inspectorul jandarmeriei, maiorul Merinescu, a fost în orașul Călărași, pentru inspecția jandarmilor. De aici, în ziua de 5 iunie, a plecat împreună cu  căpitanul Boldur și sublocotenentul Ștefănescu, la Lehliu și de aici la Urziceni pentru inspecția secției jandarmilor de acolo.

Pentru că nu am vrea să se înțeleagă că, în cadrul jandarmeriei călărășene, ca și a celei române, în general, totul mergea perfect, deși suntem la ceas aniversar, vom prezenta și unele aspecte negative din activitatea acestei instituții, așa cum le-a consemnat presa vremii.

Atsfel, ziarul „Gazeta Ialomiței” din 11 iulie 1904, își informa cititorii că: „Unii din jandarmii rurali au devenit spaima locuitorilor.

Astfel, ni se denunță că oamenii nu mai au loc prin cârciumi de dânșii, nu pentru că acești păzitori ai ordinei împiedică pe oameni de a bea, dar pentru că însuși jandarmii fac prin cârciumi beții și provoacă scandaluri. Ei sunt în același timp niște vânători de gologani, pe care știe să-i stoarcă prin amenințări și tot felul de brutalități. Iar când e vorba să-și facă datoria d-a reprima furturile sau d-a le descoperi, jandarmii închid ochii acolo unde capătă bacșișuri” și exemplifică cu un fapt petrecut în comuna Dudești, încheiind cu concluzia: „Ar fi bine ca asemenea fapte să dispară din obiceiurile jandarmilor și să fie peste tot agenți de ordine, după cum îi însărcinează legea.

De altfel recunoaștem că sunt mulți jandarmi în acest județ, care merită toată lauda prin nepărtinirea lor și prin sârguința ce pun pentru a-și îndeplini datoria. Nu rămâne decât să se curețe neghina din grâu”.

Ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 20 august 1909, înserează chiar pe prima pagină articolul „Din isprăvile jandarmilor”. După ce amintește de noua lege a cârciumilor, prin care atât cârciumile cât și toate prăvăliile de orice marfă, din sate, sunt obligate să închidă după ora nouă seara, ziarul consemnează: „Această dispoziție de lege, se aplică după cum vrea jandarmul din sat și acolo unde vrea jandarmul. Unele prăvălii se închid îndată ce a sosit ora nouă, iar altele au privilegiul de a vinde și după ora nouă, dacă stăpânii lor sunt înțeleși cu jandarmii, cu condițiunea numai ca ușile principale să fie închise, fiindcă mușterii, inițiați, intră și ies prin curte, pe ușa de din dos.

În această privință jandarmul care la sate este „Domnul Șef”, este singur în drept să știe ora și să aprecieze care cârciumă este în lege, dacă vinde după ora nouă și care nu este în lege”. Pentru exemplificare sunt prezentate cazuri din Șocariciu și Săpunari.

Iar existența unor jandarmi nepărtinitori și sărguincioși – așa cum amintea ziarul „Gazeta Ialomiței” - ne este dezvăluită de ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 14 noiembrie 1913, care reproduce, pe scurt, textul unei scrisori primită din comuna Bărcănești-Speteni: „Se spune de către locuitorii din acea localitate, că jandarmul postului, anume Croitoru, desfășoară o activitate demnă de toată lauda pentru descoperirea tuturor furturilor care se întâmplă în partea aceea. Astfel a descoperit pe autorii unor furturi de cai, pe alți spărgători de case și pe autorii crimei comisă de către Ion Haralambie Toma, în persoana lui Costache Gh. Luică.

În același timp, în scrisoarea primită se spune că jandarmul Croitoru este un om corect și moral și că toată activitatea ce o desfășoară pornește numai din sentimentul curat al datoriei.

Simțim o bucurie când auzim asemenea note bune date unui jandarm de chiar populația în mijlocul căreia trăiește...

Dacă ar fi toți jandarmii ca cel de la postul Bărcănești-Speteni, fără îndoială ca s-ar schimba cu mult în bine, starea lucrurilor la sate”.

În ziua de 4 mai 1908, familia regală vizitează din nou orașul Călărași. Deplasarea de la Chiciu până în portul Călărași se face cu vaporul „Domnița Florica”. În cadrul măsurilor de siguranță luate de autorități notăm faptul că circulația trăsurilor a fost întreruptă, iar pe ambele maluri ale Borcei de la port și până la Gura Borcei (Chiciu) erau postate echipe duble de grăniceri și jandarmi rurali.

Ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 6 iunie 1913, ne informează că în urmă cu zece zile Regele Carol I și Regina Elisabeta, împreună cu principesele Elisabeta și Maria, au trecut la Constanța. La Ciulnița au ieșit în întâmpinare autoritățile locale și județene. Prefectul județului împreună cu comandantul jandarmilor din județ, căpitanul D. Constantinescu. Atunci când trenul a oprit la Ciulnița, au fost invitați de rege în trenul regal, însoțind pe Majestățile Lor până la gara Saligny unde au fost întâmpinate de prefectul județului Constanța, Irimescu.

Regele Carol I s-a înapoiat de la Constanța, luni, 3 iunie 1913, singur și a fost întâmpinat în gara Fetești de prefect și comandantul jandarmilor, care s-au urcat în trenul regal și l-au însoțit pe rege până la gara Dâlga.

„Liberalul” din 5 iunie 1908 ne informează că domnul căpitan Al. Dobrescu a fost numit comandant al Companiei de jandarmi rurali din județul Ialomița. 

Ziarul „Gazeta Ialomiței” din 24 iunie 1912, acordă un spațiu destul de însemnat acțiunii întreprinse de jandarmerie pentru prinderea unui vestit bandit Anton Costache Scarlat, născut în comuna Malu, în vârstă de 32 ani, care comisese mai multe tâlhării și crime.  

La 25 mai 1916, regina Maria, însoțită de principesele Elisabeta și Maria au vizitat Călărașiul. Între oficialitățile care au întâmpinat-o pe regină la gara Călărași, s-au aflat prefectul județului Mihail Berceanu, primarul orașului Sima Niculescu, comandantul Regimentului 5 de cavalerie și căpitanul Constantinescu, comandantul Companiei de jandarmi. Ordinea în oraș, pe tot timpul vizitei, a fost asigurată, după cum ne informează ziarul „Adevărul” din 27 mai 1916, mulțumită polițaiului Dumitrescu și căpitanului de jandarmi Constantinescu – comandantul Companiei de jandarmi Ialomița.

La 27 septembrie 1931, ziarul „Biruința” ne informează că „în locul d-lui maior Cornea mutat la Constanța, a fost numit comandant al Legiunii de Jandarmi Ialomița d. maior Mânecuță un distins ofițer din corpul jandarmeriei.”

În același număr al ziarului găsim articolul „Ne pleacă un om”, în care citim: „Ultimele știri anunță mutarea din județul nostru, a d-lui maior Horia Cornea, de la Legiunea de Jandarmi Ialomița la Inspectoratul Jandarmeriei din Constanța.

Nu știm dacă schimbul acesta convine intereselor de carieră a d-lui Cornea, care poate este obligat să treacă prin toată filiera funcțiunilor, dar știm cu certitudine, că întreg orașul și județul regretă sincer plecarea lui; prietenii, ca și cei care l-au cunoscut puțin, aveau față de fostul comandant al Legiunii o simpatie vădită, o atracțiune, simțăminte justificate de firea celui care pleacă; un om înzestrat cu un suflet cum puțini se găsesc, mai cu seamă în aceste timpuri de materialism excesiv (Câtă asemănare cu prezentul pe care-l trăim și care este dominat de același materialism feroce-n.ns.); maiorul Cornea pleacă unde-l cheamă interesele; locuitorii acestui județ îl roagă să nu-i uite, ori de câte ori s-ar afla de ei, și-l roagă ca, pe măsură ce-i va îngădui timpul, să vie să-i mai vadă.”

La 15 ianuarie 1934, ziarul “Biruința” prezentând-ul pe “Comandantul” Legiunii de Jandarmi Ialomița, scrie: “De câteva luni se găsește printre noi în calitate de comandant al Legiunii de Jandarmi, d. maior Mircea Petrescu.

Noi cei de la această gazetă, care am avut de suferit multe neajunsuri din cauza poftei de răzbunare a fostului comandant, ne obișnuisem să nu vedem cu ochi buni jandarmii și să vedem în fiecare un călău care se ținea cu barda după noi.

De aceea am primit cu deosebită bucurie plecarea comandantului de tristă amintire și cu indiferență sosirea înlocuitorului său.

Ne-am înșelat însă și ne pare bine. Mărturisim și cerem iertare. Indiferența de la început s-a transformat pe măsură ce am cunoscut pe om și activitatea sa, într-o dragoste sinceră și într-o admirație divină.

Ca om, maiorul Mircea Petrescu aduce Bărăganului exemplul caracterului său de bronz, European occidental, dominat de o înaltă moralitate în toate acțiunile sale, de muncitor neîntrecut în serviciul Țării.

Ca militar, comandant și camarad desăvârșit, rob al datoriei.

Ca jandarm, maiorul Mircea Petrescu a reușit în cele câteva luni de când se află printre noi să tămăduiască jafurile și crimele ialomițene ajunse proverbiale, punând pretutindeni ordine și disciplină, realități simțite de populația ialomițeană care vede în maiorul Petrescu un minunat păzitor al vieții și avutului său…”

În numărul 13-16 din 8 aprilie 1934 al ziarului “Biruința”, găsim articolul “Jandarmeria ialomițeană”, din care spicuim: “Poliția României Rurale este o instituție de stat – atât de necesară și țării noastre ca și oricărui stat civilizat – căci o mare parte din misiunea statului, se poate aduce la îndeplinire numai prin Jandarmerie chiar după cele mai mari exigențe, ale teoriilor de stat cele mai pretențioase.

Îndeplinirea misiunii de stat – încredințată Jandarmeriei, depinde însă în mare parte, de valoarea personală a membrilor Corpului Jandarmeriei.

Când personalul Jandarmeriei este superior din toate punctele de vedere, misiunea sa se îndeplinește chiar în forma teoretică și filosofică a concepției de stat.

De foarte deseori însă, se întâmplă ca personalul Jandarmeriei să nu corespundă marei sale misiuni în stat și de aceia sunt normale și legitime toate protestele ridicate contra Jandarmeriei, ca personal, nu ca instituție. De foarte rareori se întâmplă însă ca personalul Jandarmeriei să corespundă pe deplin, importantei sale meniri într-un stat modern.

Astfel avem plăcuta situație să afirmăm că județul Ialomița are fericirea să aibă în comandamentul Legiunii de Jandarmi, un buchet de personalități, distinse din toate punctele de vedere.

Dacă Jandarmeria ar avea asemenea elemente, în toate părțile țării, misiunea teoretică a jandarmeriei în statul modern ar fi fapt îndeplinit, nu ar fi un deziderat îndepărtat.

Furturile din județ au dispărut; infractorii au fost prinși – nu doriți – prin urmare averea cetățenilor este în siguranță în mod real, nu numai în teorie.

Modul civilizat și occidental cum conducătorul Legiunii de Jandarmi din Ialomița păstrează raporturile cu mediul social este mai presus de orice exigențe teoretice. În asemenea condițiuni, țara folosește și județul noastru poate să-și vadă liniștit de ocupațiunile sale, averea sa fiind în siguranță.

Maiorul Mircea Petrescu, comandantul Legiunii de Jandarmi Ialomița, împreună cu distinșii săi colaboratori D-nii căpitani Nic. Serescu și Nic. Ștefănescu, fac onoare corpului Jandarmeriei și județului nostru”.

În num[rul 2 din 16 ianuarie 1935, ziarul “Biruința accordă un spațiu însemnat comandantului Jandarmeriei ialomițene: “Ordinea la sate – siguranța averii și persoanei cetățenilor -, sunt încredințate jandarmeriei rurale în fiecare județ.

În județul Ialomița corpul acestei poliții rurale are norocul să aibă în frunte pe un om identificat cu misiunea sa, dublat de un om distins și european în înțelesul occidental al cuvântului.

Domnul Maior Richard Georgescu - Comandantul Legiunei de Jandarmi Ialomița, în scurtul timp de când conduce această instituție, a dovedit că este stăpân pe misiunea sa, și ca urmare – autorii furturilor și delictelor se descoperă la timp – din care cauză – infractorii ori și-au luat lumea în cap, ori înfundă pușcăria.

 Opinia publică este mulțumită de mâna de fier ce conduce jandarmeria ialomițeană.

Urăm județului nostru să se bucure încă mult timp de aptitudinile de apărător al ordinii publice, al siguranței persoanelor și averilor, aptitudini ce le posedă Domnul Maior Richard Georgescu.”

Câteva săptămâni mai târziu, același ziar, în numărul din 7 februarie 1935, prezintă “O mare captură a jandarmeriei. Arestarea vestitei bande de hoți de vite, condusă de Vasile Moldoveanu, care a băgat groaza în populație. Răsplătirea jandarmilor care au operat arestările”.

Astfel, aflăm că: “Încă din toamna anului trecut, județele Ialomița, Brăila, Tulcea și Constanța, erau terorizate de o bandă de hoți de vite, care operau cu atâta dibăcie, încât prinderea lor, părea aproape imposibilă. Odată cu venirea în fruntea jandarmeriei ialomițene a d-lui maior Richard Georgescu, D-sa fiind informat la timp despre isprăvile acestei bande, a dispus intensificarea cercetărilor și urmăririlor, care au dus la frumoasa captură, redând populației terorizate și jefuite, liniștea necesară.

Timp de 40 de zile, neobosiții și vrednicii jandarmi sub energica conducere a șefilor de secții de la Fetești și Țăndărei, au urmărit travestiți, pe cei 17 faimoși bandiți, până la capturarea lor”.

După capturare, comandantul Legiunii a trimis Inspectorului General al Jandarmeriei un raport amănunțit, solicitând citarea prin ordin de zi a vrednicilor săi subalterni: jandarmii plutonieri majori Stanciu Constantin și Barbu Mihai – șefii celor două secții; plutonierii Bălan Gh., Neagu Ion, Mărcănescu Mihalache, Gropineanu Sava, Pană Petrache, Sulică Gh., Cotruță Gh., Enică Ion; sergenții instructor Radu Marin, Mihuț Constantin, Vacă Marin, Ceapraz Voicu și soldații Căpățână Ignat, Gheorghe Constantin, Țingan Ilariu, Câmpeanu Gheorghe.

Alți hoți de vite, care aveau ca șef un măcelar din Călărași și acționau în zona Călărași – Fetești, au fost arestați prin eforturile șefului de post de la Șocariciu, plutonier Crăciun Constantin, unul dintre cei mai buni ofițeri de poliție din Legiunea de jandarmi.

Cam în aceiași perioadă o bandă de spărgători țigani care se ascundeau în păpurișul bălții Ceacu, a fost urmărită și prinsă, datorită curajului și inteligenței plutonierului Bratosin Ion. Pe lângă 17 cai, piei de oaie, covoare, lână, plăpumi etc, la percheziția efectuată au fost găsite revolvere și peste 60 de cartușe netrase.

Ziarul “Sirena” din 1 ianuarie 1936, ne prezintă un alt șef al jandarmeriei ialomițene, căpitanul N. Ștefănescu care “și-a legat numele de județul nostru printr-o activitate care a dus, dacă nu la stârpirea totală a infracțiunilor, dar cel puțin la scăderea numărului lor.

Venind aci de vre-o doi ani de zile, a dat cea mai frumoasă organizare serviciului de menținere a ordinei și paza avutului locuitorilor din întregul județ.

Colindând satele, a infiltrat în subalternii săi, în primul rând, spiritul de disciplină și respect față de autorități, pe care aceștia, emancipați cum se credeau, îl uitaseră.

 Prin conferințe ținute pe secții și la Legiune, le-a înmulțit cunoștințele profesionale, pentru ca să fie cât mai legal utili societății și i-a lecuit pe unii, care credeau că nu ei sunt în slujba societății, ci locuitorii trebuia să le fie slugi sau supuși.

În anul ce a trecut, activitatea Legiunii de jandarmi dovedește o muncă intensă, atât din partea d-lui căpitan Ștefănescu, cât și a ofițerilor subalterni, cu șefii secțiilor și posturilor de jandarmi.

Pentru toate infracțiunile cercetate, s-au dresat actele legale respective și cu vinovații – dacă a fost cazul -, au fost trimiși forurilor competente.

D-l Prefect al județului, șeful legal al poliției din întregul județ, a știut ce cere fiecăruia din colaboratorii d-sale și de aceea am ajuns în situația ca, fiecare din aceste servicii să poposească cu îndeplinirea legală a datoriilor pentru care ființează.

D-l căpitan N. Ștefănescu și subalternii d-sale, au dreptul deci la recunoștința populației județului, la grija căreia a vegheat și va continua să vegheze.”

„Biruința”, în numerele din 2 și 9 februarie 1936, prezentând „O mare captură a jandarmeriei ialomițene. Mari fraude cu bonuri de rechiziție. Arestarea autorului principal. Urmărirea complilor la București” scria că: „Jandarmeria ialomițeană înregistrează un mare succes prin descoperirea  unei îndrăznețe afaceri care a păgubit Statul cu câteva zeci de milioane lei”. Infractorul era un fost plutonier Ion Rădulescu, din Valea Măcrișului, care împreună cu fii săi, studenți în București și alți complici, a încasat în contul despăgubirilor de război, câteva zeci de milioane din Vistieria Statului. Supravegheat de jandarmul plutonier major Ioniță, șeful secției de jandarmi Manasia: „După ce jandarmeria ialomițeană a arestat pe autorul principal al fraudelor și după ce a stabilit întreg sistemul de operații, aflând că el are complici în Capitală, l-a trimis pe acesta cu o puternică escortă sub supravegherea directă a d-lui căpitan Noreanu în București unde l-a predat Siguranței Capitalei, care a continuat cercetările reușind să identifice și să aresteze complicii excrocului Rădulescu.

Aceștia sunt: avocatul Naghy Rudolf Șamu, ungur, ceasornicarul Firimide, din Piața Amzei 12, directorul băncii „Cornbard”, numit D. Câmpeanu Feldman (jidan), un funcționar de la Ministerul Finanțelor și o rudă a excrocului, un fost locotenent I. Mantu.

Siguranța Capitalei a predat Parchetului de Ilfov întreaga bandă de falsificatori unde se fac cercetări pentru a se stabili cuantumul cu care a fost păgubit Statul”.

În ziua de 26 martie 1936, așa după cum ne informează ziarul „Glasul Bărăganului” din 10 aprilie 1936, „colonelul Valeriu Tudoruț, unul dintre distinșii noștri militari, comandantul Inspectoratului de Jandarmi Constanța, în competența căruia cade și jandarmeria ialomițeană, a inspectat Legiunea Ialomița în mod minuțios.

Rezultatul inspecțiunii a fost mai mult decât satisfăcător, dată fiind integritatea în serviciu a d-lui colonel Tudoruț. Domnia-sa a găsit totul în perfectă ordine, atât din punct de vedere tehnic, disciplinar, cât și administrativ.

Dl. căpitan N. Ștefănescu, energicul și destoinicul comandant al Legiunii de Jandarmi Ialomița, se poate așadar felicita și poate fi cu drept cuvânt felicitat de rezultatul pe care l-a dat inspecția d-lui colonel Tudoruț”.

Ziarele vremii scriu și despre situația incertă a jandarmilor. Astfel ziarul „Bara” nr. 8-9 din 7 iunie 1936, găzduiește articolul „Jandarmul și politica” din care spicuim în continuare: „Există o categorie de oameni, foarte nedreptățită de soartă, o categorie de oameni, jumătate militari, jumătate funcționari pe care lumea îi judecă dintr-un punct de vedere diametral opus realității. Șefii de post, acești judecători ai satelor și sătulețelor noastre, au pe lângă o muncă grozavă depusă în slujba unei idei foarte puțin pătrunsă în omenire – cinstea – și marea nenorocire că sunt crezuți fericiți, credință stupidă și de loc justificată.

...Așa se face că afară de superiorii lui de drept, ofițerii de la Legiune, șeful de post trebuie să se supună unei serii întregi de oameni care n-au nimic comun cu îndatoririle lui.

Se întâmplă de exemplu, ca un om nărăvit să intre-n țarina altuia iar păgubașul, cum e și natural, să reclame șefului de post cazul. Acesta, fără îndoială, va invita pe cel bănuit, îi va lua declarația și dacă vina va fi dovedită, îl va reține la post pentru a-l înainta instanțelor menite să-l judece. Lucrurile par a merge bine, fiecare își face datoria și toți sunt împăcați. Iată însă că zbârnâie telefonul.

Allo! Aici X (om politic de mare trecere). Dragă șefule, un mic serviciu vreau să-ți cer! Lasă-l liber pe cutare că e omul nostru. Bietul șef oftează, se scarpină sub capelă și-și face socoteala.

Dacă refuză, va fi mutat la Cetatea Albă. Dacă se află la Legiune că a dat drumul unui vinovat, va fi nevoit să ia același drum.

Legiunea se poate însă să nu afle... și deschide capacul beciului lăsând liber pe cel închis. Dar totuși cineva face cunoscut Legiunii cele întâmplate, atunci bietul om se află exact în situația în care nici unul din noi n-ar vrea să fie.

Am dat exemplul acesta mic, pentru o mai ușoară înțelegere, lucrurile stau însă mult mai prost când se ivesc cazuri grave, cu urmări dezastruoase pentru șeful care e pus între ciocan și nicovală, aproape ori de câte ori vrea să-și facă datoria...

Se înțelege deci că viața în poliția satelor, nu-i nici plăcută nici de invidiat. A ți se cere pe deoparte să-ți faci datoria, iar pe de alta a nu fi lăsat să ți-o faci, pedepsit fiind și într-un caz și în altul, e o nenorocire căreia anumiți oameni i se supun de bună voie, pentru bucata de pâine căpătată cu atâta sudoare și riscuri.

Și uitam să spun că atunci când se apropie schimbarea unui regim politic, prima întrebare pe care și-o pune șeful de post este: 

-         Unde voi fi mutat acum?

Pentru că primul lucru pe care-l fac noii conducători când vin la putere, e să-l mute disciplinar pentru că s-a supus celorlalți”.

Tema este continuată și în numărul următor al ziarului, în articolul “Jandarmul și mutările”, articol inspirat de o întâmplare petrecută chiar în acele zile, din care reproducem în continuare: “Un fapt de cea mai mare însemnătate în viața unui șef de post, îl constituie mutările. Aceste mutări fac parte din caravana de necazuri care bate drumul întregii existențe a bietului funcționar.

Întâlnim pe stradă , acum câteva zile, un șef de post pe care îl cunoaștem de mult ca un om vesel și îndatoritor. De data aceasta omul nostru avea o cută între sprâncene și când i-am întins mâna n-a zâmbit ca de obicei, ci a zis scurt și aproape răstit: “Salut!”

-         Dar ce e? l-am întrebat, convins că s-a întâmplat ceva.

-         Mă mută!

Am înțeles imediat. Acum de sărbători, când or ce om petrece liniștit în casa lui, uitând pentru câteva zile grijile și necazurile cotidiene, bietul șef, trebuie să-și facă lucrurile bocceluțe, să vâre găinile în cotețul de voiaj și să se prepare de drum. Fuga în Egipt va lua de data aceasta forma concretă de fugă spre noul post.

Unde este acest post? Într-o comună oarecare, însemnată pe hartă cun punct mititel negru. E mare? E bogată? Oamenii care o locuiesc sunt pașnici sau scandalagii?

Iată întrebările pe care și le pune fără a putea răspunde la ele sărmanul jidov rătăcitor.

În comuna de unde pleacă a avut mulți dușmani, dar tot reușise să-și facă câțiva prieteni cu care se aduna la zi mare, pentru a cinsti împreună un pahar de vin. În comuna în care merge acum găsi-va el alți prieteni ca cei de aici sau va fi condamnat la o viață de pustnic în mijlocul unei păduri plină de jivine răufăcătoare?

Natural, cei ce-l mută, o fac din datorie, de multe ori, absolut dezinteresat. În cazul acesta șeful de post va fi plasat fără preferință și are multe șanse de a-și găsi un post bun. Prea fericit nu e el nici acu, când trebuie să-și încarce putina cu murături, purcelul și cățelul și să plece. Se mângâie însă cu speranța, foarte slabă, că poate dincolo e mai bine.

Sunt însă altfel de mutări care pe lângă necazurile cuprinse în celelalte, mai au unul foarte mare: acela de a ști că postul ce i s-a dat e cel mai rău din județ.

Așa s-ar putea numi în jandarmerie mutările care în alte instituții  se zic disciplinare. Într-adevăr un șef de post nu este niciodată mutat disciplinar fără ca în spatele celor ce comandă mutarea să nu fie și un politician.

A vrut omul să trimită în fața judecății pe omul care a furat porumb din țarină sau a spart capul megieșului, sau la arestat pentru a-l trimite la Legiune. S-a întâmplat însă că vinovatul este finul domnului primar sau prieten al altui stâlp politic. Și, deodată, se pomenește cu ordin de mutare.

-         Ce-am făcut doamne, ce-am făcut? Se întrebă cu obidă pedepsitul.

Târziu de tot află.

-         Ți-am spus eu neică să te porți frumos cu mine. N-ai vrut, ce să-ți fac?

Și în timp ce își urcă în căruță cotețul cu purcelul care țipă îngrozitor, omul nostru se gândește cu ciudă la dreptatea care a încetat de mult să mai existe”.

Ziarul “Fapta” din 10 ianuarie 1939, reproduce conținutul Ordinului circular nr. 39 din 1938, semnat de General de Divizie Bengliu – Inspector General al Jandarmeriei, prin care cere jandarmilor să se implice în acțiunea de ridicare a satelor, acțiune pentru a cărei ducere la îndeplinire, de la general și până la jandarmul în termen, trebuia urmărit cu perseverență planul stabilit.

Generalul își exprima încrederea că “ofițerii, subofițerii și trupa jandarmeriei își vor da și în această activitate constructivă, toată bunăvoința și sufletul lor, în credința că tot ce vom realiza va fi pentru prosperitatea populației rurale a țării”.

Despre “Un șef activ. D-l maior Marin Ionescu – comandantul Legiunii de jandarmi Ialomița”, scrie ziarul “Glasul Bărăganului” din 31 iulie 1940: “La comanda Legiunii de jandarmi Ialomița, se află de câtva timp distinsul militar, care este D-l maior Marin Ionescu.

Plin de tact și cu multă experiență D-sa își îndeplinește îndatoririle cu multă conștiinciozitate. În special în ce privește menținerea ordinii publice, paza și poliția satelor și a orașelor, totul se petrece în cea mai bună orânduire, sub îndrumarea directă și privegherea atentă a d-lui maior Marin Ionescu.

Ne-am putut convinge personal de această stare de lucruri, la fața locului, ca unii ce cutreierăm satele ialomițene în cercetarea profesiunii noastre. Peste tot ordine desăvârșită și vigilență activă. Șefii de posturi și de secții, cum și subalternii lor, își fac în mod desăvârșit  datoria.

Ordinea și liniștea staelor din județul nostru, sunt o realitate.

 Îl felicităm călduros pe d-l maior Marin Ionescu și-i dorim să stea cât mai multă vreme la conducerea Legiunii de jandarmi a județului nostru.”

Așa după cum am mai amintit, în prima parte a anului 2005, Inspectoratul General al Jandarmeriei a luat inițiativa de a da structurilor sale teritoriale denumiri onorifice. Au fost solicitate propuneri din teritoriu, dar întrucât acestea trebuiau transmise rapid, am încercat atunci, împreună cu dl colonel Munteanu Nicolae – comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmi Călărași, să găsim o personalitate locală al cărui nume să fie propus pentru a fi acordat unității de la Călărași. Rapiditatea cu care s-a desfășurat acțiunea (stilul românesc, pompieristic, nu s-a dezmințit nici cu această ocazie) nu ne-a permis să identificăm o astfel de persoană. Acțiunea s-a finalizat la începutul verii anului 2005, alegerea fiind făcută de Inspectoratul General al Jandarmeriei.

La 6 iunie 2005, prin ordin al Ministerului Administrației și Internelor, Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași i-a fost atribuită denumirea onorifică de „General de brigadă Barbu Pârâianu” (comandantul Jandarmeriei Române, în perioada 1934-1938), denumire reîntărită prin ordinul nr. 176/2012. Care au fost criteriile ce au stat la baza acestei alegeri nu știm, dar cercetările noastre ulterioare au scos la iveală faptul că generalul de brigadă Barbu Pârâianu a fost una din personalitățile armatei și jandarmeriei române, dar la origine este gorjean, neavând legături prea strânse cu Călărașiul și Ialomița istorică, cu excepția poate a perioadei 1911-1912 când, tânăr locotenent fiind, a activat la Regimentul 5 Ialomița nr. 23, deci chiar în incinta cazărmii în care funcționează astăzi Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași sau alte prezențe episodice la Călărași ori în județul Ialomița. Sigur însă, nu acestea au fost motivele pentru care numele generalului a fost atribuit unității de la Călărași. 

Dacă acțiunea nu s-ar fi desfășurat cu rapiditatea de care am amintit și am fi dispus de timp suficient pentru efectuarea cercetărilor, am fi descoperit că există un general, călărășean la origine, al cărui nume ar fi trebuit acordat unității de la Călărași: generalul de brigada Buterez Marin Ștefan, născut în Călărași, pe strada București nr. 12, la 21 februarie 1906 și care era chiar jandarm de profesie, fiind absolvent al Școlii speciale de Jandarmi de la Oradea. Numai că în loc ca numele acestuia să fie atribuit unității de la Călărași, unde generalul s-a născut și a urmat școala primară și Liceul Știrbei Vodă, numele său a fost atribuit Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea.

Tânăr locotenent fiind, la 1 aprilie 1911, după terminarea stagiului, ajunge în Călărași, se prezintă la Regimentul 5 Ialomița nr. 23 și ocupă funcția de comandant al companiei a I-a până la 1 decembrie 1912 (în foaia sa matricolă, perioada prezenței la Călărași este 1910-1912), când devine adjutant al Brigăzii 7 Infanterie și al Comandamentului Pieții Giurgiu.

Pe lângă documentele din arhivele militare, ne confirmă acest lucru și ziarul “Deșteptarea Ialomiței” din 16 octombrie 1911, în care citim că: „Doi ofițeri din armata germană de la Koblentz, care se cunoșteau cu d. colonel Negrutz de la manevrele imperiale germane, anume locotenentul Berhausen și sublocotenentul Nieder-hoferr, înapoindu-se de la Constantinopol, au făcut o vizită d-lui colonel Negrutz – comandantul regimentului 5 Ialomița nr. 23, în ziua de 14 octombrie, unde au fost primiți cu mari onoruri și ospătați la popota ofițerilor din garnizoană.

În ziua de 15, ofițerii oaspeți însoțiți de d. locotenent Pârâianu, au vizitat Prefectura, Tribunalul și Gimnaziul local.”

Ajuns general și Inspector General al Jandarmeriei Române, Barbu Pârâianu, va reveni pe meleagurile unde a activat ca tânăr locotenent, cu prilejul vânătorii regale din luna noiembrie 1934, organizată pentru regele Carol al II-lea și fiul său Mihai Mare Voevod de Alba Iulia, în pădurile Bazarghideanu și Putineiu, de pe raza comunei Perișoru. Din suita regală a făcut parte și generalul Barbu Pârâianu – Inspector General al Jandarmeriei.

Așa cum ne informează ziarul „Biruința” din 11 noiembrie 1934, vânătoarea a avut loc într-o zi de duminică, iar sâmbătă seara în gara Seceleanu (astăzi stația Mărculești) a sosit ministru de interne Ion Inculeț „cu reprezentanți ai Siguranței Generale și ai Jandarmeriei pentru a lua toate măsurile pentru paza Suveranului și reușita vânătorii.”

 Din același ziar aflăm că „Pe tot timpul vânătorii, paza M.S. Regelui a fost făcută de echipe de polițiști și jandarmi, puse direct sub conducerea col. Todoruț – Inspectorul Jandarmeriei Constanța (căruia i se subordona Legiunea de Jandarmi Ialomița), maior Richard Georgescu – comandantul Legiunii de Jandarmi Ialomița și polițai Badac.”

Ziarul “Biruința” din 16 ianuarie 1935, publică Ordinul de zi al Inspectorului General al Jandarmeriei, general Barbu Pârâianu, adresat și jandarmilor călărășeni: “De ziua Anului Nou, gândul meu se îndreaptă către voi - ofițeri, personal civil, reangajați și soldați -, distinși colaboratori din toate unghiurile țărei unde v-ați găsit, care m-ați ajutat în greaua misiune ce mi s-a încredințat – și pe care nu am putut-o duce la bun sfârșit decât numai împreună, urându-vă din tot sufletul sănătate și spor la muncă.

În îndeplinirea serviciului vostru de agenți și ofițeri de poliție - ați avut de luptat cu greutăți și privațiuni destul de mari, pe care eu le cunosc și numai datorită spiritului vostru de abnegație și devotament ați putut să le înfruntați cu bărbăție, divedind că sunteți jandarmi -, ostași desăvârșiți – și oricând țara poate conta pe voi.

Să nu uitați că misiunea voastră în sate, ca organe de poliție, însărcinate cu ordinea și siguranța teritoriului, este o misiune de mare încredere, la care suntem datori să răspundem cu mândrie și demnitate.

Păstrați același devotament șefilor voștri, faceți-vă datoria în cinste și legalitate – deviză ce trebuie să aibă fiecare jandarm – căci numai așa veți binemerita de la Patrie.

Cu convingerea ce o am în voi toți colaboratorii mei vă zic: La mulți ani!

                                         Inspector General al Jandarmeriei,

                                                           General, B.Pârâianu”                                                     

  În numărul din 27 august 1936, ziarul Biruința îl prezintă pe Omul dreptății – Generalul Barbu Pârâianu – Inspectorul General al Jandarmeriei: “Și micuța noastră gazetă, alături de puternica presă a capitalei a realatat la vreme înscăunarea la marele comandament al jandarmeriei a bravului general Barbu Pârâianu, eroul temnițelor nemțești dela Focșani.

Îi descriam atunci  bravurile excepționale ce l-au situate pe prima pagină a istoriei întregitoare de neam și exprimam nădejdea pusă de popor în virtuțile acestui pandur din ținutul lui Tudor Vladimirescu.

I-am urmărit de atunci prodigioasa activitate și azi după 3 ani de când este comandantul corpului de jandarmi, cu conștiința împăcată și în aceiași simțire cu întreaga nație românească, strigăm din tot sufletul, că-n fruntea nobilului corp al jandarmeriei se află omul dreptății, omul cinstei, păzitorul de frunte al vieții și avutului cetățenesc”. 

   În calitate de Inspector General al Jandarmeriei Române, revine la Călărași în ziua de 21 aprilie 1937, când – așa cum ne informează ziarul “Biruința” din 2 mai 1937 – însoțit fiind de colonelul Goescu – șeful de Stat major al Inspectoratului General al Jandarmeriei a inspectat Legiunea de Jandarmi Ialomița de sub conducerea maiorului Ștefănescu Nicu.

“Suntem convinși – scria ziarul amintit – că d-l general B. Pârâianu a rămas pe deplin mulțumit de rezultatul inspecției cunoscută fiindu-ne activitatea demnă de toată lauda a d-lui maior Ștefănescu”.

Dar, pentru că unitatea de la Călărași poartă onorific numele marii personalități a Gorjului și a României, generalul de brigadă Barbu Pârâianu, să facem o mică incursiune în biografia acestuia. S-a născut la 23 martie 1884, în comuna Andreești (astăzi comuna Vladimir) județul Gorj, ca fiu al moșierului Ioniță Pârâianu, descendent al unei vechi familii boierești. A urmat cursurile școlii primare în satul natal, apoi Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu.
După absolvirea Școlii fiilor de militari din Craiova, în anul 1902, se înscrie la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie, pe care o termină în anul 1904, când este avansat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 1 Artilerie „Regele Carol I.” A mai trecut pe la Regimentul 1 Dolj (1905-1907) și apoi după ce este avansat la gradul de locotenent în 1907, la Regimentul 26 Rovine. Calitățile sale de bun militar, l-au determinat pe comandantul Corpului 1 Armată, generalul Năsturel, să consemneze în supranotarea pe care i-a făcut-o că „Locotenentul Barbu Pârâianu este un prea bun ofițer pe care se poate conta în orice situație”. Datorită excepționalelor sale calități intelectuale și morale, este selecționat, în urma unui concurs, și trimis să studieze la Școala militară de la Linz, din Germania, unde timp de doi ani a avut posibilitatea de a-și însuși limba germană și a lua contact cu civilizația germană. La încheierea stagiului, atașatul militar de la Viena, maiorul Eremie, scrie în notarea pe care i-o face: „Locotenentul Barbu Pârâianu este un ofițer inteligent, judecă clar, cu mult curaj, simț de ordine și metodă în lucru. Cultură generală superioară. E foarte implicat în studiu. Este un ofițer disciplinat, pătruns de simțul datoriei, foarte bun camarad. Simțul onoarei foarte dezvoltat, are curajul răspunderii. Ofițer cu demnitate, moral, integru și cu conduită exemplară. Ofițer eminent, îl propun a fi avansat în mod excepțional la gradul următor.”

La 1 aprilie 1911, după terminarea stagiului, tânărul locotenent ajunge în Călărași, se prezintă la Regimentul 5 Ialomița nr. 23 și ocupă funcția de comandant al companiei a I-a până la 1 decembrie 1912 (în foaia sa matricolă, perioada stată la Călărași este 1910-1912), când devine adjutant al Brigăzii 7 Infanterie și al Comandamentului Pieții Giurgiu.

La 1 aprilie 1913 este avansat la gradul de căpitan cu caracterizarea „Excepțional”, iar după desăvârșirea instruirii la Școala Superioară de Război, în vara anului 1914 este numit în funcția de comandant de batalion. Pentru modul în care a condus și instruit batalionul, colonelul Calmuschi – comandantul regimentului aprecia: „A condus Școala de ofițeri în rezervă cu foarte bune rezultate. Poate aspira la grade superioare în cariera sa”.

Căpitanul Barbu Pârâianu a participat la primul război mondial cu Regimentul 55 Infanterie, mai întâi ca și comandant de companie, apoi a preluat comanda Batalionului 4 Infanterie pe care l-a condus până în a doua jumătate a lunii noiembrie 1916, când a căzut prizonier în luptele de la Băicoi.
La 15 februarie 1917 evadează din lagărul de la Slatina, traversează Muntenia pe jos și ajunge în rețeaua din Tichiriș – Vrancea condusă de Vasile Chilian, care a reușit să organizeze trecerea peste linia frontului din Moldova a peste 2.000 de prizonieri români. Informațiile culese de membrii rețelei din care făcea parte și căpitanul Barbu Pârâianu, au fost utile Comandamentului militar român în organizarea contraofensivei de la Mărășești din vara anului 1917.
În cele din urmă, datorită greșelii unui militar, rețeaua a fost deconspirată și a căzut în urma eșuării trecerii unui nou lot de prizonieri. Au urmat arestări, procesul și condamnarea la moarte a 6 dintre membrii rețelei. Între aceștia s-a aflat și căpitanul Barbu Pârâianu căruia în urma protestelor vehemente, i-a fost comutată pedeapsa de către Consiliul de Război al Diviziei 89 prusiană la 11 ani muncă silnică.  La 10 septembrie 1917, căpitanul Barbu Pârâianu a reușit să evadeze și după ce a pribegit iarăși prin munți, a ajuns în nord-estul județului Gorj, în comuna Polovragi, unde străbunicul său, boierul Danciu Pârâianu, construise o mânăstire.Timp de un an de zile a stat ascuns la fostul său coleg de școală, avocatul Ioniță Petrescu și la un cetățean poreclit “Franțuzul”. La începutul lunii aprilie 1918, părăsește Gorjul natal, reușind să treacă, în secret, frontul în Moldova și să ajungă la unitatea din care făcuse parte. A fost reintegrat în armata română, participând la sfârșitul anului 1918, la luptele pentru eliberarea teritoriului românesc ocupat de trupele Puterilor Centrale.
Concluziile rezultate din raportul comandantului Brigăzii 28 Infanterie, nr. 23/1918 și referatul Serviciului Informațiilor Secrete nr. 1066/1918, confirmă că:

 “a) Toate faptele descrise în memoriul său de căpitanul Barbu Pârâianu s-a dovedit în urma verificărilor că sunt reale.

b) Căpitanul Barbu Pârâianu a dat probă de un patriotism și un curaj demn de toată lauda. A dovedit înalte sentimente de iubire de țară, spirit de jertfă și bravură.

 c) Se impune, de urgență, a se interveni pentru îndeplinirea formalităților de reabilitare și repunerea în drepturile ce i se cuvin”. 

Pentru faptele de eroism săvârșite în timpul războiului, dar și ca membru al rețelei Chilian, precum și pentru curajul de care a dat dovadă salvându-se din fața plutonului de execuție al ocupantului, căpitanul Barbu Pârâianu a fost decorat cu cele mai înalte ordine și medalii ale vremii și a fost avansat până la gradul de general, devenind cadru de bază al armatei române. În luna aprilie 1935, fostul conducător al grupului prins de nemți la podul de la Vidra, Barbu Pârâianu, ajuns general și comandant al Jandarmeriei Române, este prezent la Focșani, unde la Arestul Preventiv dezvelește placa comemorativă așezată pe peretele celulei în care a stat în anul 1917. La propunerea prefectului de Vrancea, Vasile Țiroiu, cu privire la comemorarea eroilor vrânceni, Barbu Pârâianu a răspuns prompt: “Trebuie să facem negreșit ceva. Nu sunt eu singurul care să merit această recunoștință, dimpotrivă eu am îndurat pentru mine personal, pe când ei au îndurat moartea nu pentru ei ci pentru alții. Să ne gândim împreună și să gândim o soluție”.
Și, întradevăr, pe generalul Barbu Pârâianu îl găsim între inițiatorii monumentului de la Vidra, ridicat în cinstea grupului condus de Vasile Chilian, sfințit la data de 14 iunie 1936, ocazie cu care generalul a declarat: „Toți cei cinci eroi merită toată lauda și pot fi trecuți ca eroi în cartea neamului, iar patriotismul lor – un exemplu al viitorului.”
De amintit că, în semn de apreciere a personalității sale, generalul Barbu Pârâianu a fost proclamat în zilele de 29-30 noiembrie 1936, cetățean de onoare al comunelor Tichiriș-Vrancea, Andreești și Polovragi din județul Gorj.
După război, în octombrie 1919, Barbu Pârâianu a terminat cu succes Școala Superioară de Război, iar prin Înalt Decret nr. 1527 din aprilie 1920 este avansat locotenent colonel. La 13 iulie 1920 este mutat la Marele Stat Major în Secția a 6-a ca șef al Biroului 2. La 21 mai 1921 este numit șef de stat major al Diviziei 21 Infanterie, cu garnizoana în Alba Iulia, funcție în care se va afla timp de 3 ani.
Urmare aprecierii si propunerii generalului Glodeanu, comandantul Diviziei 21 Infanterie, la 1 aprilie 1923 este avansat colonel și la 1 aprilie 1925 este numit la comanda Regimentului 4 Argeș, cu garnizoana în Pitești, funcție pe care o deține până la 1 septembrie 1930, când este numit la comanda Diviziei 18 Infanterie, cu reședința la Sibiu. La 1 aprilie 1932 este avansat general de brigadă și numit la comanda Brigăzii 3 Grăniceri, unde rămâne până la 15 februarie 1934 când este promovat în funcția de Inspector general al Jandarmeriei Române.

Generalul Barbu Pârâianu rămâne în funcția de Inspector general al Jandarmeriei până la 6 august 1940, când și-a prezentat demisia din rândul cadrelor active ale Jandarmeriei române, „după o încărcată și frumoasă activitate de mai bine de 38 de ani, închinată oștirii”. 

Deși ar mai fi încă multe de spus despre generalul Barbu Pârâianu și activitatea sa, vom mai amiti doar că, după venirea la putere a comuniștilor, chiar dacă nu desfășurase o activitate represivă împotriva mișcării comuniste și antifasciste, dar pentru că printre cei arestați de efectivele jandarmeriei în anii 1935-1936 s-a aflat și Nicolae Ceaușescu, generalul a fost arestat și întemnițat alături de alte cadre ale jandarmeriei, fiind supuși unui regim de teroare, care le-a agravat starea sănătății și le-a grăbit sfârșitul.

Pentru materialele despre generalul Barbu Pârâianu, mulțumesc fostei mele colege, călărășeanca din fruntea Arhivelor Naționale Gorj, Vasiloiu Paula Cristina (fosta Voinea).

- Vasile Bobocescu, “Generalul Pârâianu I. Barbu”, în „Personalitățí gorjene de-a lungul istoriei”, 2000, p. 120 – 123.

- Col (r) Constantin Ispas, „General de brigadă Barbu I. Pârâianu – un comandant de excepție”, în „Nemuritorii – Generali gorjeni, valori ale neamului românesc”, vol 1, Tîrgu Jiu, 2002, p. 205-212.

- Ionuț Iliescu, „Contribuții privind activitatea eroului martir Ștefanache Săcăluș în timpul primului război mondial (1916-1918)”, în „Cronica Vrancei”, anul VIII, august 2008, p. 84 – 117.