CAPORALUL CONSTANTIN MUȘAT – EROU
NAȚIONAL,
DAR ȘI AL SATULUI FLOROAICA
Intrat în nemurire în urma eroismului
dovedit în zilele de foc din vara anului 1917, eroul grănicer – caporalul
Constantin Mușat (sergent post-mortem) a fost proslăvit prin numeroase scrieri
în versuri sau proză, în pagini dintre cele mai emoționante, iar chipul celui
ce simbolizează eroismul ostașilor români căzuți pentru realizarea idealului
național, a fost eternizat, în bronz sau granit, în busturi și monumente
ridicate în Bușteni (Monumentul ‘’
Ultima grenadă’’ aflat în fața gării, a fost ridicat în anul 1928 prin grija
patronului Fabricii de Hârtie Otto Schiel. Este opera sculptorului Dumitru
Bârlad și îl reprezintă pe caporal aruncând grenada în tabăra dușmană cu mâna
dreaptă ce îi mai rămăsese teafără. La dezvelire în anul 1928, a participat și
regina Maria),
Brăila (Statuia este amplasată pe Calea Călărașilor, în fața fostei cazărmi
a Regimentului 38 Infanterie „Neagoe
Basarab” din municipiul
Brăila. A fost gata în anul 1927, dar a fost dezvelită
abia în anul 1931), Bârlad
(este amplasată în curtea UM 1458 în fața clădirii administrative a
unității, pe vremuri sediu al Regimentului 12 Infanterie „Cantemir”. Monumentul
a fost ridicat în anul 1927, este
turnat în bronz și are o înălțime de 2,10 metri, fiind așezat pe un soclu din
beton armat înalt de trei metri. Pe o placă de marmură este înscris
textul “Caporalul Constantin Mușat, 1890-1917, căzut eroic la datorie,
apărând cu prețul vieții sale pământul scump al patriei. În ziua de 14 august
1917, pe frontul de pe Valea Oituzului, prin răpăitul asurzitor al armelor se
auzea, mereu, ca o îmbărbătare, glasul caporalului grenadier Mușat: Grenade,
băieți, dați grenade!” Inaugurarea monumentului s-a făcut pe 9 mai 1929.)
și în satul Floroaica, com. Vâlcelele, jud. Călărași, acolo unde
greșit, mulți plasează locul nașterii sale.
Eroismul și faptele de arme ale
bravului erou sunt cunoscute: a luptat in Defileul Predeal din jurul Brasovului
si in zona Câineni (județul Valcea), locul unde a murit si generalul David
Praporgescu. A fost transferat apoi la o unitate de pe frontul din Moldova. In
decembrie 1916, caporalul Mușat a fost grav rănit in luptele din zona Muntilor
Vrancei, la Râpa Roșie, fiindu-i amputat bratul stâng la Spitalul Militar din
Iasi. Desi devenise invalid de razboi, caporalul Mușat a refuzat să fie clasat
și a cerut sa fie trimis din nou pe front și să arunce grenade cu brațul drept.
In confruntarile armate de la Oituz (8-22 august 1917), caporalul Musat și-a
pierdut viața eroic, la data de 14 august 1917, în timp ce arunca o grenada cu
singura mână care-i mai rămăsese.
Pornind de la inadvertențele care s-au
strecurat în biografia eroului, în diferitele lucrări, studii și articole ce
i-au fost dedicate, studiind documentele de arhivă și presa vremii, vom încerca
să lămurim unele puncte neclare ale biografei sale.
Primul lucru care se
impune a fi clarificat este acela al locului nașterii eroului, acesta variind
de la un studiu la altul. Astfel nu sunt puțini cei care consideră că eroul s-a
născut în comuna Crucea (astăzi Vâlcelele), județul Călărași, mai precis în satul
Floroaica. Această eroare apare și în „starea
civilă a eroului caporal Constantin Mușat” întocmită de organele de
mobilizare ale armatei: “Starea civilă a eroului caporal:Mușat
Constantin. Caporal Mușat Constantin. Matricola nr. 348/912. Născut în comuna
Crucea, județul Ialomița, fiul lui Ion și al Chira. Necăsătorit, de meserie
croitor.Mort în ziua de 31 iulie 1917 și înmormântat pe câmpul de luptă.”[1]
Confuzia privind locul nașterii
eroului, dar și alte date incorecte o găsim și într-un articol pe care i-l
dedică maiorul D. Teohari din Frumușica[2].
După ce amintește de începuturile războiului și pregătirile soldaților români,
printre care se afla și Constantin Mușat, maiorul Teohari scrie: “Născut în câmpia mănoasă și plină de soare a Bărăganului,
în comuna Crucea, jud. Ialomița, Mușat avea ochiul ager de vultur și învățase
să rabde de sete și de foame. De la dascălul lui din sat, el auzise că Românii
se trag dintr-un popor războinic – Romanii -, că aceștia au cucerit lumea și că
noi, urmașii lor, avem datoria să luptăm ca să ne recăpătăm ținuturile,
stăpânite odată de ei.
Așa crescuse soldatul Mușat și cu această convingere,
venise el în armată să-și facă datoria.
La decretarea mobilizării, prima patrulă care a trecut
frontiera a fost de Grăniceri; iar primul soldat, care a pus piciorul pe
pământul sfânt al Transilvaniei, a fost soldatul Mușat.
În timpul luptelor de la Predeal, Sibiu și Petroșani,
Mușat a dat dovadă de mult curaj și de nenumărate ori, și-a pus viața în
primejdie ca să-și scape camarazii înconjurați.
De la începutul războiului din 1916 și până în decembrie
1917, soldatul Mușat a fost de mai multe ori rănit ușor, dar niciodată n-a voit
să stea în spital, purtându-și necontenit rănile cu el.
În timpul luptelor din Munții Vrancei, când nemții
pătrunseseră în tranșeele noastre și erau gata să împresoare tranșeea ocupată
de grăniceri, Mușat apăru cu grupa, se năpusti asupra dușmanilor și însufleți
în așa chip pe soldații surprinși că, în câteva minute, inamicul învingător
părăsi îngrozit tranșeea noastră, lăsând în ea morți și răniți, mai mult de
jumătate din efectivul cu care ne atacase.
Dar pe când vitejii noștri urmăreau dușmanul, buimăcit de
lovituri și de curajul românilor, o mitralieră inamică – așezată pe flanc și
care trăgea pe deasupra trupelor lor, ce se retrăgeau în debandadă – a lovit în
plin pe soldatul Mușat, care se găsea în fruntea plutonului său -, retezându-i
brațul stâng.
Un astfel de brav, nu se lasă rănit pe câmpul de luptă și
cât ai clipi din ochi, a și fost ridicat de camarazii săi, care-l iubeau nespus
de mult.
Pentru frumoasa sa faptă vitejească, pentru curajul cu
care a luptat și și-a însuflețit camarazii la luptă, Regimentul l-a avansat la
gradul de caporal, iar Corpul de Armată l-a citat cu ordin de zi și l-a propus
la decorare.
De pe front, a fost evacuat la spital. Aici, însă, nu
avea liniște; dar nu rana și pierderea brațului îl chinuiau pe bietul Mușat, ci
dorul de camarazii lăsați pe front, dorul de mirosul prafului de pușcă și de
bubuitul tunurilor, dorul de a arunca peste graniță pe inamicul care ne ocupase
pământul.
Timpul se scurgea nespus de greu pentru caporalul Mușat
și iată că într-o bună zi el fu vestit că va fi lăsat la vatră, fiind reformat.
Nu a fost moment mai dureros și zi mai tristă în viața
lui Mușat, decât aceasta, când i s-a spus că este reformat.
Nu știu ce-ar fi făcut un alt soldat, dar caporalul
Mușat, hohotind în plâns, rugă pe medicul spitalului să nu-l nenorociască
reformându-l căci el, atâta vreme cât are încă mâna dreaptă, cu care poate să
arunce grenade, el, caporalul Mușat din Grăniceri, nu se va duce decât pe
front, nu în satul lui, ca să fie de râsul oamenilor, și dacă domnul medic nu-l
trimite la Regiment, va pleca el singur...
Înduplecat de eroismul acestui brav soldat, medicul
spitalului care era francez, l-a luat de mână, l-a sărutat și bătându-l pe
umăr, i-a spus:
- Cu astfel de eroi, România să fie sigură de isbândă.
Iar Franța se poate bizui și poate fi mândră de aliata sa, care numără astfel
de eroi!...
Pe la începutul lunii aprilie 1917, soldații Regimentului
2 Grăniceri erau plini de bucurie, căci în mijlocul lor reapăruse caporalul
Mușat, care se purtase așa de vitejește și care făcuse atâta cinste
Regimentului său, prin refuzul de a fi reformat.
De dimineață până-n seară, Mușat nu făcea altceva decât
exerciții de aruncarea grenadei. În jurul taberei nu mai rămăsese nici o piatră neadunată și cea mai mare
bucurie o avea Mușat atunci când un camarad îi aducea o piatră sau o cărămidă
de formatul și greutatea unei grenade.
Cu o mână, el ajunsese să arunce la 50 metri grenadele pe
care le scotea dintr-un sac, făcut special, cu o iuțeală uimitoare.
Pregătirea lui Mușat era fără pereche și cu înfrigurare,
el aștepta ziua cea mare, când să-și pună din nou la încercare curajul.
Bătălia se anunța...Proiectile, de toate calibrele,
începuseră să curgă distrugând tranșeele noastre și curând, valurile
asăltătoare ale nemților se năpustiră asupra falnicilor noștri apărători.
După opt zile de lupte crâncene, puhoaiele dușmane se
prăbușiseră în fața tranșeelor noastre și în fața barajului de grenade –
aruncate cu atâta îndemânare – de către caporalul Mușat, care veșnic neobosit,
înfrunta fără temere moartea.
În după amiaza ultimei zile din iulie 1917, nemții care
aflaseră de trădarea aliaților noștrii – rușii – fugiți de pe front, porniră o
serie de atacuri puternice. Unul câte unul rândurile dușmane se destrămau însă
în fața bravilor soldați grăniceri.
Prin țiuitul gloanțelor, prin zgomotul obuzelor și
vaietul răniților, se auzea vocea sonoră a caporalului Mușat:
-
Grenade băieți! Grenade băieți!...
Noaptea căzuse. Bătălia era în toi. Nemții pătrunseseră
în tranșeele noastre și o luptă disperată se încinse corp la corp, între
dușmani și Grănicerii noștri.
În zorii zilei, nemții fură siliți să se retragă.
Tranșeele ocupate de grăniceri, rămaseră pline de morți
și răniți, din ambele părți...
În dimineața următoare, printre mormintele proaspete,
acoperite cu pământul însângerat, camarazii Regimentului 2 Grăniceri
îngenunchiau în fața unuia, la căpătâiul căruia era înfiptă o cruce albă, pe
care sta scris:
EROUL CAPORAL
MUȘAT
31 IULIE 1917
Caporalul Mușat căzuse străpuns de un glonț dum – dum și
fusese găsit cu jumătate de corp deasupra tranșeei, cu mâna întinsă spre
dușman, așa cum își aruncase ultima grenadă...
În satul său, mamele copiilor căzuți pe front, văduvele
de război, precum și toți copiii de școală ar trebui să îngenuncheze și astăzi
– în fața monumentului – ce nu știu dacă s-a ridicat în cinstea acestui erou.
Monumentul din fața gării Bușteni
Pe Valea Prahovei, la picioarele munților Bucegi, în
mijlocul orășelului Bușteni, se ridică falnic un monument al Eroilor; iar
deasupra piedestalului, turnat în bronz, stă neclintit nemuritorul caporal
Mușat, privind spre vârful munților Bucegi, gata de a arunca grenada, ca și cum
ar vrea să spună urmașilor noștri că: „Pe aicea nu se trece”...
Eroismul caporalului Mușat trăiește în sufletul fiecăruia
dintre noi și am convingerea că fiii Ialomiței, sunt gata să-și jertfească
oricând viața pentru apărarea hotarelor și a neamului românesc, așa cum și-a
jertfit-o bravul caporal Mușat, fiul necunoscutului nostru județ.”
Dar materialul care a ridicat cele mai
multe semne de întrebare cu privire la originea caporalului Mușat, aparține lui
Ion F. Buricescu, fost profesor al Liceului Știrbei Vodă din Călărași și
prefect al județului Ialomița, originar din Cocargeaua (azi Borcea, județul
Călărași) care scria sub titlul “Grenadirul
Constantin Mușat”:[3]
“Toți,
câți am urmărit desfășurarea războiului nostru pentru întregire, ne amintim de
eroismul rar și modest al grenadirului Constantin Mușat, care, deși își
pierduse un brat și urma să fie reformat, a cerut totuși să fie din nou trimis
în luptă, unde a murit eroic. Se vorbește de vitejia acestui grenadier în împrejurări
solemne, adesea fără să i se știe măcar numele, după cum nu i se cunosc precis
faptele. A intrat însă în legendă acest soldat, care, fără un braț, a mers din nou în luptă și desigur
toată lumea cunoaște și statuia cre-l reprezintă aruncând cu brațul valid
grenade. Aceasta însă e prea puțin. Pe mine personal fapta lui Mușat m-a
impresionat tot atât cât și eroismul Ecaterinei Teodoroiu, alături de care îmi
venea adeseori, în minte. Întâmplător am aflat acum câțiva ani că el a fost
ialomițean. Mi se preciza chiar că era din comuna Crucea. Nu am avut însă
putința să controlez cât adevăr cuprinde această afirmație.
(Dacă o asemenea personalitate a aflat întâmplător că Mușat ar fi ialomițean la
origine, nu trebuie să ne mai îndoim de neclaritățile pe care le depistăm în
documente cu privire la biografia sa –n.ns. N.Ț.)
Iată că acum am la
îndemână elemente de precizare, pe care mă simt dator să le comunic
conjudețenilor mei. Este pentru noi toți
un motiv de mare mândrie: dacă județul nostru n-ar fi contribuit decât prin
eroica și glorioasa purtare a lui Mușat la înfăptuirea idealului național și
încă ar fi mult, mult de tot. (subl. ns. N.Ț.) Amănuntele ce urmează le am de la fratele
meu colonelul Dragu F. Buricescu, care a comandat în timpul războiului, un
batalion din gloriosul regiment 2 grăniceri și la un moment dat chiar
regimentul întreg. El l-a avut pe grenadirul Mușat sub comanda sa în timpul
campaniei.
La începutul răsboiului, soldatul Constantin Mușat –
fratele meu și-amintește că ar fi din Manasia
nu din Crucea – a făcut parte din compania 7-a a regimentului 2
grăniceri. (Pornind de la această eroare, în anul
1940, în comuna Manasia locuitorii au ridicat un Monument al Eroilor pe care
este așezat, se pare, chiar bustul grenadierului Constantin Mușat, bust care există și astăzi –n.ns.
N.Ț.) S-a distins în incursiunile făcute
de compania sa în munții Brețcani (Transilvania), la Tomleu-Hordo (cota 1380),
în ziua de 10 octombrie 1916, când fiind șef de patrulă a adus doi prizonieri
austriaci.
așa cum arată astăzi
Aceiași purtare vitejească a avut în zilele de 10 – 12
decembrie 1916, când după retragetrea în Moldova au avut loc luptele de la
Făget, în munții Vrancei, apoi în luptele susținute de regimentul 2 grăniceri,
la Tuia neagră sau Tuia golașă, la vest de Soveja, în zilele de 15-16 decembrie
precum și la Răchitașul mare, la sud-vest de Câmpuri în zilele de 18-19
decembrie 1916. În noaptea de 25 decembrie
1916
(ziua de Crăciun) batalionul II al regimentului 2 grăniceri, aflat în rezervă
sub comanda maiorului Buricescu Dragu a avut de dat o luptă grea cu
nemții.Tranșeele de la Momâia fuseseră ocupate de nemți, în urma părăsirii lor
de un batalion comandat de căpitanul Mărculescu. Batalionul II a fost silit să
dea trei atacuri la baionetă spre a scoate pe nemți din tranșee. Soldatul Mușat
luptă și acum fără șovăire și capturează o mitralieră de poziție. Este însă
grav rănit la brațul stâng și fiind evacuat i se amputează din umăr brațul stâng.
Un
altul s-ar fi mulțumit că a scăpat cu viață și invalid cum rămăsese, ar fi
primit cu resemnare hotărârea comisiei medicale, care-l reforma. Nu așa a făcut
Mușat. El nu voia să fie nefolositor în timpuri așa de grele pentru neamul
nostru.
Cere
deci cu stăruință să fie lăsat în rândurile oștirei și să fie din nou pe front
ca să lupte alături de camarazii săi. El are un brat sănătos. Se va servi de
el. Va învăța să arunce grenade. Cererea lui e admisă și repausatul întru
Domnul – rege Ferdinand I -, minunat de purtarea lui Mușat, dă următorul
ÎNALT
ORDIN DE ZI
32
din 17/II/1917
În
spitalul Veniamin No 273 din Iași, comisiunea militară de reformă a fost de
părere că soldatul Mușat Constantin din regimentul 2 grăniceri să fie reformat
din cauză că i se amputase brațul stâng, ca o consecință a unei plăgi provenite
prin împușcare pe câmpul de luptă.
Cu
multă bărbăție și însuflețit de cele mai frumoase sentimente de dragoste de
țară, numitul soldat a stăruit să nu fie reformat și să fie trimis pe front ca
aruncător de bombe, având mâna dreaptă în bună stare.
Cinste
lui pentru pilda frumoasă către camarazii lui de arme.
Dat
la Marele Cartier general azi 12.II.1917.
FERDINAND
În
arhiva regimentului 2 grăniceri, se păstrează desigur scrisoarea[4]
pe care în acele timpuri de restriște a primit-o de la ministrul de externe
V.G. Morțun, Mușat, devenit între timp căprar, pentru frumoasa pildă ce dădea.
Se petrecea aceasta tocmai în momentele când autoritățile și refugiații strânși
în Iași erau în prada celei mai grozave descurajări, învinuindu-se reciproc
pentru dezastru.
Umilul
căprar Mușat arăta tuturor acestora, cu modestie, fără bătăi în piept, cum
trebuie să se poarte un roman adevărat în timpuri grele. O scrisoare
asemănătoare a primit Mușat și de la generalul Zizi Cantacuzino.
Regimentul
2 grăniceri, retras apoi de pe front se găsia în iarna anului 1917 la
Stănilești, lângă Prut. Mușat devine grenadier, face exerciții de aruncare și
în curând se distinge și prin precizie și prin distanța, la care arunca
grenadele.
La
un concurs organizat de regiment spre a se alege aruncătorii de grenade cei mai
buni, el a obținut premiul I, fiind viu felicitate de comandantul regimentului
și de căpitanul francez Robin, care nu va fi văzut în armata franceză – în care
totuși s-au săvârșit atâtea minunate acte de eroism – un exemplar la fel.
Luptele
din vara anului 1917 încep. Regimentul 2 grăniceri, care până acum era rezerva
Marelui Cartier, e trimis pe front și în noaptea de 30-31 iulie ajunge la
Nicorești (vest de Onești). Inamicul scoborâse și ocupase Poiana lui Boboc,
amenințând Oneștiul și Adjudul. Trebuia cu orice chip să fie oprit și respins.
Chiar în noaptea ajungerii spre front, regimentul este adunat la ora 2,30 după
miezul nopții spre a se organiza atacul ce trebuia să se deslănțuie la ora 4
dimineața.
Iată
însă că în acele momente nemții încep să bombardeze poziția. Patru proiectile
de 150 mm cad asupra sectorului batalionului II. Două își ating ținta ,
desființând o secție de mitralieră și grupa de grenadiri a căprarului Mușat.
Astfel
s-a săvârșit viața pilduitoare de adevărat eroism a căprarului Constantin
Mușat. Înmormântarea lui și a tuturor celor căzuți împreună cu el s-a făcut cu
toată cinstea cuvenită în seara zilei de 31 iulie 1917, după ce inamicul fusese
respins, în cimitirul satului Nicorești, pe șoseaua Grozăvești – Bahna -
Pângărești – Tg. Ocna.
O
reflexie acum la încheierea acestor rânduri. De ce oare Capitala județului
Ialomița
(este vorba despre orașul Călărași –n.ns. N.Ț.) nu ar fi pus la locul de cinste, în locul unui soldat anonim (se
referă la monumentul ridicat în cinstea eroilor din primul război mondial, în
fața bisericii catedrale Sf. Nicolae
din Călărași, monument sfințit în ziua de 14 februarie 1926 - n.ns. N.Ț.), chipul glorios și simbolic al grenadirului
Constantin Mușat?”
O parte a celor consemnate de prof. Ion
F. Buricescu, mai ales cele referitoare la locul nașterii sale, erau departe de
adevăr, ceea ce l-a deranjat pe fostul învățător al lui Constantin Mușat, aflat
și el în capitala țării, prof. Petre R. Petrescu, care în următorul număr al ziarului
a scris un articol[5]
prin care a încercat să lămurească lucrurile cu privire la originea eroului.
După ce amintește o parte din cele consemnate de prof. Buricescu în articolul
său, prof. Petre R. Petrescu scrie: “Memoria
lui, a eroului, cere reabilitarea faptului istoric care îl privește. Cere să se
înlăture acele afirmații nebuloase, cari, după spusele d-lui Buricescu, mai
dăinuiesc în jurul figurii eroului, putând astfel să împiedice chiar pe cel mai
conștiincios istoric atunci când ar fi vorba ca acesta să-l fixeze în
adevăratul mediu care l-a produs și l-a dat națiunii ca pe cea mai scumpă
ofrandă. Și ca să ilustrez cele spuse voi aminti un caz destul de elocvent,
petrecut sub ochii mei, la câțiva ani după război, caz care, desigur, a făcut
un circuit în opinia publică și care întâlnindu-se cu altele, de aceiași
factură de nebulozitate, a putut creia acele nedumeriri în jurul figurii
eroului, asemănătoare cu cele menționate de d. profesor Buricescu.
La
un liceu de frunte din Capitala Țării, se ținea o serbare. Se adusese o
statuetă frumoasă de bronz, reprezentând pe grenadirul Mușat.
(O statuetă de bronz a grenadierului Constantin Mușat, a fost donată de un
cetățean din București, în anii șaizeci ai secolului trecut, Muzeului Dunării
de Jos din Călărași, dar, din nefericire, astăzi nu se mai știe nimic de ea –
n.ns. N.Ț.) Asistau: profesori, public,
sute de elevi. Directorul vorbește despre faptele mărețe ale eroului. Toată
lumea ochi spre statuie și numai urechi spre adevărul istoric descris de
vorbitor. Doar jertfele războiului erau încă proaspete. Am auzit atunci bine,
cum s-a spus că Mușat era din jud.
Vaslui. De nu s-ar fi spus acest lucru n-aș fi zis nimic. Eroul este al
neamului și o afirmare falsă asupra obârșiei nu-i micșora deloc lumina faptelor
lui vitejești. Dar sentimental trait de mine cu acest prilej, când s-a încercat
să se facă și istorie, cu afirmații
despre lucruri ce nu corespundeau adevărului, nu m-a lăsat indiferent. Îndată după serbare, am îndrăznit, fiind cu
mine și d. prof. Gh. Popescu, tot ialomițean, astăzi pensionar, de i-am spus
vorbitorului, că Mușat nu-i din Vaslui ci din jud. Ialomița, din satul Smârdan, azi Voevodul Mihai,
sat depinzând de comuna mea natală și că mi-a fost elev în cursul primar, la
școala din satul Bogata, aproape de Smârdan. Mi-am împlinit, pentru moment, o
datorie, spunând aceasta, dar numai în cerc foarte restrâns, între 3 persoane.
Ceilalți rămăseseră cu o falsă ideie despre obârșia eroului.
Am
mai vorbit, mai târziu, despre acest caz, întâmplător, când mai ales câte o
ocazie îmi dicta să subliniez vreo afirmație, că adevărul istoric nu-i redat
totdeauna cu toată scrupulozitatea, dar, ca să aud că nici în Ialomița nu se
știe până acum, de cei în drept, Ialomițeni, de unde este Mușat, nu mi-am putut
închipui (Surprinderea profesorului era
întemeiată, dar îndrăznesc să afirm că și astăzi, un sondaj făcut printre
“somitățile” județului Călărași ne-ar aduce multe surprize – n.ns. N.Ț.). Și n-aș
fi intervenit nici de data aceasta, dacă n-aș fi văzut articolul d-lui
Buricescu și, dacă, mai ales, n-aș fi fost sesizat de râvna d-sale de a se
restabili adevărul.
În
anul 1917, cam prin aprilie, vine pe la mine, în Huși, în teritoriul liber al
Moldovei, unde eram refugiat din Durostor, cu familia, un tânăr soldat, în
haine de grănicer. Era Mușat Constantin. Aflase, se vede, tot de pe la vreun
Ialomițean, căci erau mulți în Huși, că sunt în orașul menționat. Mi-a povestit
câte ceva din viața de până acum, deoarece nu ne văzuserăm de mult, de prin
1905, și, după ce mi-a arătat cum a ajuns fără un brat, că e hotărât să lupte
mai departe – era în perioada de refacere a oastei noastre – mi-a dat o carte
poștală ce purta chipul lui de ostaș, cu mustățile groscioare și ascuțite la
vârfuri, scriind pe dosul ei: “Iubitului meu profesor Petre Petrescu, ca
amintire”. Voi căuta să aduc ziarului, de va fi nevoie și de voi găsi-o,
această carte poștală.
De
o statură mijlocie, pieptos, cu vorba hotărâtă și deschis la suflet, așa cum l-am
cunoscut în 1902, când mi-a fost elev și când avea numai 12 ani. Eram atunci la
începutul carierei de învățător, în satul Bogata, com. Rasa. La școala din
Bogata veneau și câțiva copii din satul vecin, Smârdan, deoarece în acest sat
nu se înființase încă școală. În acel an școlar, 1902-1903, Mușat a fost elev
în ca V-a, ultima clasă a cursului primar. El a absolvit școala, prin examen
înaintea unei comisiuni, în iunie 1903, cu media 8,65 și elogiat de toată
comisiunea. Ca elev mai mare, el mi-a fost de un neprețuit ajutor în unele
rosturi școlare, căci datorită sârguinței sale, spiritului de supunere, de
ascultare, îi puteam încredința unele servicii mai grele. Era un vrednic
conducător al celorlalți, impunându-li-se prin calități deosebite, prin evidente
trăsături de caracter, cari, mai târziu aveau să se afirme și în cel mai greu
moment de încercarea puterii omenești: în lupta pentru existența neamului și a
patriei.
Iată
cum feciorul de plugari neaoși din satul Smârdan, azi VoevodulMihai, din jud.
Ialomița, devine grenadirul Mușat Constantin, înscris printre eroii cei mari,
constituind o mândrie a neamului și, precum spune d. profesor Buricescu: “și un
motiv de mare mândrie pentru Ialomițeni, pentru că dacă județul nostru n-ar fi
contribuit decât prin eroica și glorioasa purtare a lui Mușat la înfăptuirea
idealului national și încă ar fi mult, mult de tot.”(subl.ns. N.Ț.)
Mergând pe urmele celor scrise de prof.
Petre R. Petrescu, am încercat să aflăm adevăratul loc al nașterii
grenadierului Constantin Mușat, unde a învățat acesta, precum și alte date mai
puțin clare din biografia sa.
Așa se face că cercetând documentele,
într-un tabel întocmit de Primăria comunei Crucea, în anul 1920, cuprinzând
militarii dispăruți și morți în războiul 1916-1918, la nr. crt. 5 este înscris
caporalul Mușat Constantin din Regimentul 2 Grăniceri, născut în anul 1890, în
comuna Domnești, plasa Sabarul, județul Ilfov[6].
O altă afirmație ce nu corespunde
realității este aceea că atunci “Când a
venit vremea concentrărilor, Constantin Mușat și-a luat ziua bună de la nevastă
și de la cei patru copii și a plecat la oaste”.[7]
În tabelul amintit, la rubrica “Dacă a fost sau nu căsătorit”, scrie “Nu”, iar la rubrica “Numărul urmașilor pe care-i întreține ca:
părinți, soție, copii minori etc.” este scris: “Nu întreține pe nimeni, mai are trei frați mai mari”.[8]
Aceiași informație o găsim și în tabloul pe care la 24 mai 1916, Comitetul
Județean al Casei de Sprijin “Familia Luptătorilor” îl trimite comunei Crucea.
Tot aici se menționează că are ca proprietate 3 pogoane de pământ de cultură,
fiind concentrat la “Grăniceri” Ungheni. Mai avea “un loc de casă, islaz și una mașină de cusut”, avere în valoare de
50 lei, iar la rubrica “Dacă are părinți
și dacă aceștia sunt în stare de a munci” scrie: “Mamă care poate munci și nu are pământ, vite, avere etc”.[9]
Că eroul este, însă, legat atât de satul
Floroaica, cât și de satul Smârdan rezultă și din faptul că este înscris
atât în “Cartea de aur”, care are
înscriși eroii din campania 1916-1918 din satului Floroaica[10],
cât și în cea a satului Smârdan.[11]
Faptul că eroul caporal Constantin
Mușat s-a născut la Domnești, județul Ilfov, este confirmat și de registrul
matricol din anul școlar 1900-1901 al școlii din satul Bogata, comuna Rasa,
județul Ialomița, astăzi comuna Grădiștea, județul Călărași (Școală care poartă numele eroului, dar
care astăzi nu mai funcționează din lipsă de elevi), singurul care, din
fericire, s-a păstrat (Acest lucru se întâmpla în anul 2001, când noi am
verificat registrul. Având în vedere indiferența manifestată atunci de
directorul școlii din Rasa, care, culmea, era și profesor de istorie, dar și de
învățătoarea școlii din Bogata, care nu auzise de eroul grănicer Constantin
Mușat, nu avem certitudinea că acest registru mai există astăzi), unde la nr.
matricol nr. 29 este înscris Constantin Mușat, fiul lui Ivan Mușat, plugar și
al Chirei Ivan Mușat, născut în comuna Domnești-Ilfov, fiind clasat al treilea
între cei 11 elevi ai clasei. Iată și notele obținute de viitorul erou, în anul
școlar 1900-1901, clasa a treia: Scriere – 6,75; Citire – 8; Compunere – 8,25;
Intuiție – 9,25; Aritmetică-Geometrie – 9; Religie – 8,75;
Istorie - 9; Geografie – 8,50; Caligrafie – 6,75; Desen – 6; Cânt – 6,75;
Educație fizică – 8,75 și Purtare – 10. Media generală a fost de 8,40, ceea ce
confirmă aprecierile învățătorului său Petre R. Petrescu.
Din spusele
învățătorului mai aflăm că viitorul grenadier a terminat școala în anul 1903,
când încă mai era în satul Smârdan. Cum a ajuns Constantin Mușat și familia sa
de la Domnești – Ilfov în satul Smârdan, comuna Ciocănești, la sfârșitul
secolului al XIX-lea nu este greu de aflat. Satul Smârdan a luat ființă în baza
legii de împroprietărire din 1892, iar aceștia au venit aici pentru a primi
pământ. După moartea tatălui, familia se va muta în satul Ciocănești-Mihai Vodă
(viitorul sat Floroiaca), comuna Crucea, în anul 1906.
La scurtă vreme
după mutarea în satul Floroaica, Constantin Mușat pleacă la București, pentru a
învăța meseria de croitor. Acest lucru este confirmat și de menționarea mașinii
de cusut între bunurile deținute ca avere, dar și de faptul că în „Tabelul cu comercianții și meseriașii de
marcat pe anul financiar 1910/1911” din satul Ciocănești – Mihai Vodă, la
nr. crt. 11 este înscris crotorul Costică Ivan Mușat.[12]
La 1 noiembrie 1911, Constantin Mușat,
care avea 21 de ani, a fost înmatriculat la Cercul de Recrutare Ialomița din
Călărași, în registrul cu tinerii contingentului 1912, fiind repartizat initial
la Regimentul de Infanterie Matei Basarab – Dobrogea și apoi la Regimentul 2
Grăniceri Cernavodă, în ale cărui scripte se afla și în momentul tragicului său
sfârșit. Dacă lucrurile ar fi decurs normal, la 1 noiembrie 1914, ar fi trebuit
să fie lăsat la vatră și să se întoarcă acasă. Izbucnirea războiului i-a
schimbat cursul vieții, transformându-l mai apoi într-un erou despre care au
învățat la școală generații, după generații de elevi și ar mai fi învățat încă
dacă istoria nu ar fi căzut în desuetudine și nu ar fi fost înlocuită cu una
telenovelistă, cu figuri de vedete de televiziune, maneliști și alte creații
ale democrației noastre originale.
Deși a fost considerat un simbol al
eroismului încă din epocă, fiind asemănat cu eroina de la Jiu – Ecaterina
Teodoroiu -, pe Constantin Mușat nu-l găsim în revista Societății Mormintele
Eroilor Căzuți în Război, “Cultul Eroilor”
devenită mai apoi “România Eroică”,
nici în Galeria eroilor, dar nici amintit ca erou al primului război mondial.
Abia în anul 1923, caporalul Mușat Constantin, din Regimentul 2 Grăniceri,
compania 7-a, este omagiat, în numărul 5-6 al revistei prin publicrea poeziei
EROU ÎNTRE EROI[13],
de prof. Serafim Ionescu,
RÂPA ROȘIE (Lupta
din 16 decembrie 1916)
La
Râpa Roșie, hăt, sus, în munții mari ai Vrancii,
În
miezul iernei, când trosnesc și pietre și copacii
De
ger cumplit, s-a petrecut cea luptă-nverșunată
Prin
care s-a adeverit atunci încă odată,
C-au
fost și oameni și profeți bătrânii-odinioară
De
râpei „Roșie”, i-au zis, când ei o botezară;
C-atâta
sânge s-a vărsat, încât tot se roșise:
Pământ
și cer, și crângul tot cu roșu se boise…
Și
au căzut mulți grăniceri, dar nici că se clintiră.
Aci, eroului Mușat ei brațul stâng
zdrobiră
Dus
la spital, fu cercetat de doftori cari aflară
Că
n-au alt mijloc a-l scăpa și…brațu i-l tăiară.
Mușat scrâșnește de dureri, dar
lacrimă nu scoate.
Regina
zână-l îngriji și-l mângâie – cum poate…
Atuncea
numai începu, o lacrimă să-i cază,
Văzând
Cel suflet îngeresc, ce lângă el, veghează.
Când rana-i se tămădui, află cu întristare
Că
doftorii l-au reformat…El cere sus și tare
Să
fie scos, dus la raport…Dorința-i se-mplinește.
Cu
capul sus, dârz și senin, el șefilor grăiește:
-„Bravi
comandanți, zic: să trăiți!...Mă reformați?...Ei, bine,
Gânditu-v-ați
că mă jigniți?...S-ndur astă rușine?...
Când
Domnului eu am jurat și neamului credință,
Să
lupt, să mor luptând în foc, cum ar fi cu putință
Să
stau pe loc să mucezesc, ca și o babă slută,
Când
trupul mi-e nevătămat și dreapta tot m-a ajută?
Să
știu cum camarazii mei țin piept cu bărbăție
Dușmanului
și eu să stau?... Ar fi o josnicie!...
Lăsați-mă
să plec la ei, să-mi apăr scumpa țară!”
-
”Dar,
ce-ai putea tu să mai face?” cei mari îl întrebară.
-
„
Ce? … vreți să știți numaidecât?...Bărbat sunt, nu muiere,
Cu dreapta încă pot zvârli grenade cu
putere!”
Și, vestea-n țară a străbătut, iar Vodă
când aflat-a
De sufletul cel românesc al lui Mușat.
El dat-a
Prin ordine de zi la toți drept pildă
să rămâie
Eroul nostr-ntre eroi!...Dorința lui
cea vie
Pe data i s-a împlinit…
Când iar
pe front sosește
Fu-mbrățișat de camarazi, și șeful îi
grăiește:
-„Bine-ai sosit, Mușat, - dar cum?...de
n-ai rămas acasă
Și-ai mai venit iar înapoi”
”Păi vezi că nu mă lasă
Nici inima, nici firea mea!... Veni-i
drept vă voi spune,
Să-mi caut stânga; dar de nu, aiasta
s-o răzbune!”
A zis și dreapta a ridicat; salută și
zâmbește:
”Erou, de azi ești caporal!” cel
căpitan grăiește.
Chioșurile (lupta
din 31 iulie 1917)
Sunt toți la chioșuri, în vârtej.
Distanța e cam lungă.
Mușat nu poate arunca grenade să-i
ajungă
Pe dușmani, dar a apucat o armă-o
sprijinește
De parapet și trage-n plin cu dreapta
de-i znopește;
Iar, când asaltul se dădu, în frunte-i
el, străbate,
Trimite moartea în vrăjmaș cu
bombele-aruncate.
O schije de obuz căzu și-l spintecă…El
zice,
Tot mai cercând de va putea cumva să se
ridice:
-„Eu mor!...dar Țara va trăi și…Regele”
și moare
Erou-ntre eroi, zâmbind ca raza cea de
soare.
……………………………………………………………………
…………………………………………………………………….
Sub ploaie, grindină, infern de gloanțe
și șrapnele,
Cei camarazi l-au ridicat și, fără
temenele,
Cu toți pioși și-ngândurați îl duc
și-nmormântează;
Iar preotul, după prohod așa le
cuvântează:
-„Voinici, luați pildă de la el!...Mușat
nu-i mort, trăiește.
Căci un erou ce pentru neam, ca dânsul,
se jertfește,
E un martir, este un sfânt, trecut la
nemurire;
Prin ăști martiri, noi înviem
și-ajungem la mărire!”
În annul 1929, aceiași revistă
înserează poezia lui Mircea Rădulescu intitulată “Mușat Grenadierul”[14]:
“Potop
de foc. Vârtejuri de lava. Orizontul
Vuia
de tunuri grele. Se clătina văzduhul
Sub
viforul vulcanic ce năpădise frontul:
Părea
că-ntreg pământul e-aproape să-și dea duhul.
Ai
nostrii stau de strajă în umeda tranșee
Și-n
zloata ce-n adâncuri le-nămolea bocancii;
Cântând
pe camp de luptă divina epopee
Ei
apărau pământul bătrân din muncii Vrancii!
Păreau ciopliți în piatră și nu clintea niciunul,
Cu hainele ncleștate de vifor și de humă;
De-asupra lor șrapnelul plesnea. Și dacă tunul
Vuia, în zări, mai aprig, ei răspundeau c-o glumă.
- Păzea că vine scroafa: E Berta, măi fârtate!
- „Acuși îi vezi purceii!” „Aține-te cu casca!”
Mingi roșii de văpaie sburau învolburate
Și-n văi trosneau copacii pădurilor ca iasca...
Posnaș era din fire Mușat Grenadierul
Da ne-ntrecut la muncă și hotărât la faptă
C-o vorbă mai isteață însenina tot cerul
Și mai avea o faimă: ochia cu mâna dreaptă!
De mic el se trudise ca piatra s-o asvârle
Așa cum discobolii svârleau în aer discul
Lovea cu-ndemânare în viezuri și-n șopârle,
Prin pomi, țintea în grauri, rupea la ulii pliscul...
De păsări hrăpitoare el mântuia ograda;
Ereții pe departe aterizau cu teamă,
Și cum chitea cu piatra el mânui grenada
Și aștepta minutul, în Nemți să dee iama...
În șanțul plin de zloată el stă ca la un praznic,
Pândind cu resemnare ca să se dea atacul,
Și cum bombardamentul era acum năprasnic
Știa, românul, bine, că-n mâna lui stă leacul.
-
Sunt tari de la distanță și dârji, nevoie mare!
Că Neamțul cu mașina și-a socotit destinul,
Dar vreau să vie-aproape cu noi să se omoare,
Și n-o să mai zărească, în veci de veci, Berlinul!
Atacul începuse...Sub trageri lungi. Dușmanii
S-apropiau. Sonoră cânta mitraliera.
Tir de baraj. Rețele ghimpate. Chipuri stranii
Cu strigăte de luptă brăzdară atmosfera
Învolburați, vrăjmașii, goneau spre baricade...
Dar și Mușat, la rându-i, își pregătise tirul:
El le va opri avântul c-o ploaie de grenade...
-
„Ochește bine, Gheorghe, și-n frunte pune-i mirul!”
-
“Dă,
Toadere, de svântă și spulberă grămada…”
Neobosit la muncă și fără să-nceteze
Mușat ochia vrăjmașul și, când cădea grenada,
Făcea spărturi cumplite în rânduri bavareze.
Isvoare vii de sânge țâșneau. Strigau răniții.
Treceau lumini de fulger prin zarea violetă...
Dar se sfârși de-odată mormanul de muniții,
Și-n crunta ofensivă cu-asalt de baionetă,
Cum sta-ncordat cu pieptul în volbura păgână,
Dârz, așteptând trufia vrăjmașului s-o nfrângă,
Mușat grenadierul se prăvăli-n țărână:
O schijă bavareză îi rupse mâna stângă.
*
* *
Talaz primăvăratic de soare-ntăritor
Prin geamuri larg deschise intra în alba sală
Învăluind răniții și suferința lor,
Punând aureole de sfinți pe fruntea
pală...
Mușat privea, prin geamuri, azurul luminos
Și gândul lui, ca sborul de pasăre ușoară,
Călătorea departe, pe Ialomița-n jos,
Spre satul lui cu soare, cu pomi, cu primăvară...
Ce-or fi făcând bătrânii? Or mai trăi ai săi?
Fără nutreț acolo, o fi murit juncana...
Era belșug, pe toamnă, de stoguri și de clăi...
Dar floarea de pe luncă, Ileana lui, Ileană?...
*
* *
- „Acela, Maiestate, luptat-a la Oituz!
Și-a suferit eroic c-o rană-n piept, enormă...
Celalt rănit, la Cașin, de-o schije de obuz,
Ceilalți în Munții Vrancii... Propuși pentru reformă...”
Ologi și ciungi... Eroii! Așa se-nfățișau
Ostașii ce-mpliniră a vitejiei lege,
Și-n timp ce ofițerii cu regele vorbeau
Soldatul fără mână s-aproprie de Rege.
-
„Trăiți! Sunt caporalul Mușat din Grăniceri!
Și-aș vrea o rugăminte s-o fac Măriei Voastre...”
Iar regele se-ntoarce, urmat de ofițeri,
De doamne și de medici cu uniforme albastre.
Și, Regele își pleacă urechea spre soldat:
- „Grăește caporale, comisia așteaptă...
- Un dor am, Maiestate, să nu fiu reformat...
- Dar îți lipsește-o mână...Mă lupt cu mâna dreaptă”
„Mă lupt să-mi apăr țara ca ori-și-ce plugar,
Să mor pe front, alături de brazda ce mă leagă
Sunt ciung de mâna stângă, Măria Voastră, dar
Voința mi-e deplină și inima întreagă!
Cât timp mai am o mână și pot să dau cu ea
Rămân la datorie...De moarte nu mi-e frică!”
Uimit
viteazul Rege, înduioșat privea
Ce
suflet fără seaman bătea sub o tunica.
Și
Ferdinand-Cel-Mare, adânc mișcat grăi:
-
“Cu-așa
voinici ca tine, nu piere-această țară!
Să
fie dat ca pildă prin Ordinul de zi…”
Și-i
prinse pe tunica Virtutea Militară!”
Revenind la reflexia –propunere în
același timp – pe care o făcea în 1939 prof. Ion F. Buricescu, trebuie să
spunem că aceasta n-a devenit realitate niciodată pentru capitala fostului
județ Ialomița.
O primă încercare de aducere a
osemintelor eroului, neconcretisată însă, a venit din partea Oficiului I.O.V.
Călărași, care lansa un apel: „Rugăm
invalizii, văduvele, pe părintele Sporea, pe d-nii învățători din com. Crucea
și pe toți cei care l-au cunoscut pe Caporalul Mușat Vasile (în realitate,
Constantin-n.ns.) din Reg. 2 Grăniceri,
să ne comunice orice relații despre el. Acest caporal a făcut minuni de vitejie
la Oituz, luptând cu o mână amputată, ca aruncător de grenade, până la ultima
picătură de sânge. Se zice că ar fi de fel din com. Crucea și ne-ar interesa
orice data asupra lui, pentru că intenționăm ai aduce osemintele aici și a-i
ridica un monument cu chipul său în Călărași.
Nemții,
în mâinile cărora a căzut mort, l-au sărbătorit așa cum nu s-a mai văzut”.[15]
O altă încercare s-a întâmplat în annul
1942 când în ședința din 27 martie 1942, a Consiliului local al orașului
Călărași s-a prevăzut “ridicarea unui
mausoleu pentru înhumarea Eroului grănicer Mușat, originar din județul nostru,
ale cărui rămășițe pământești se află în cimitirul Eroilor din comuna
Bogdănești, județul Bacău (lângă comuna Oituz, la 15-16 km vest de gara
Onești).
Va
trebui ca rămășițele pământești ale Eroului Ialomiței să fie aduse și așezate
cu toată cinstirea într-un mausoleu, spre pilda generațiilor viitoare.”[16]
În acest sens au fost făcute și unele
demersuri. La 20 februarie 1942, primarul orașului Călărași, Eugen Cialîc, se
adresa primarului orașului Bacău, M. Marinescu: “Am luat la cunoștință prin comunicările d-lui dr. Samarian (băcăuan,
la origine - n.ns. N.Ț.), fost Director
al Spitalului local, că Dvs. aveți cunoștință de locul unde sunt înhumate
rămășițele eroului ialomițean Grenadirul Mușat, căruia în calitate de
reprezentant al soc. “Cultul Eroilor” i-ați dat până în prezent întreaga
cinstire.
De
asemenea, D-sa ne informează că sunteți în situația de a ne putea da întreg
concursul necesar pentru aducerea în localitate a acestor sfinte rămășițe, care
așezate într-un mausoleu special construit, să amintească celor de astăzi și
viitorimii despre eroismul și jertfa ostașului ialomițean.
În
acest scop, avem onoare a vă ruga să binevoiți a ne comunica toate amănuntele
în legătură cu chestiunea de mai sus și a ne da orice alte indicațiuni pentru
lucrările pregătitoare acestei atât de importante initiațive, pe care o datorăm
în total bunăvoinței Dvs.
Primiți,
vă rog Domnule Coleg, expresia celor mai distinse sentimente.
PRIMAR,
EUGEN CIALÎC”[17]
La 2 martie 1942, sosea răspunsul
primarului municipiului Bacău[18]:
Cimitirul
Eroilor din Bogdănești,
județul Bacău
“DOMNULUI PRIMAR AL
ORAȘULUI CĂLĂRAȘI
Jud. Ialomița
Referindu-mă
la comunicarea ce am avut onoarea a vă face și despre care tratează adresa Dvs.
No. 2267 din 20 februarie a.c. am onoare a vă comunica următoarele:
Osemintele
eroului grănicer Mușat, originar din județul Dvs. se află în cimitirul Eroilor
din comuna Bogdănești, județul Bacău (lângă comuna Oituz la 15/16 km vest de
gara Onești).
Eu
sunt prezent și alături oricândAcolo se află sub atenta priveghere a populației
locale, care-i cunosc vitejescul sfârșit pe câmpul de onoare, iar Dl Constantin
Vasiliu, fost Primar, deputat și învățător din acea comună (Bogdănești) îi
poartă de grijă, așteptând conform înțelegerei ce are cu noi, ca oricând să
stea la dispoziție pentru oricine i se prezintă în această chestiune.
Regret că n-a fost timpul potrivit ca înainte de scumpetea și evenimentele de azi să se fi făcut tot ceea ce se cuvenea pentru un astfel de erou între eroi, fiu al frumosului Dvs. județ.
Când
am avut ocaziunea am vorbit și D-lui General Georgescu
(ialomițean la origine –n.ns. N.Ț.) în
această chestiune, regretatului camarad Petrescu Miron (căpitan, invalid de
război, președintele IOV Călărași-n.ns. N.Ț.) și părerea mea ar fi ca să-l
așezați într-un sarcofaj (de tipul celui zis de la muzeul din Constanța),- sub
o cupolă – deschisă – totul lucrat în ciment și piatră cioplită de Oituz, după
modelul ce-l puteți afla în broșurile (2) de la Societatea Cultul Eroilor
București, iar în localitate (la preotul din comuna Oituz); se poate afla un
meșter Groza, ardelean, specialist în asemenea lucrări, pentru asemenea
realizări, care cinstesc neprețuitele jertfe ale eroilor.
PRIMAR
/ss/ indescifrabil”
Demn de menționat este faptul că la 11
septembrie 1928, avocatul Mihail I. Văgăonescu din Bacău se adresa Comitetului
pentru ridicarea Monumentului Eroilor din Bușteni cu rugămintea ca o delegație
să depună o coroană de flori la monumentul eroului caporal, situat în satul
Bahna, comuna Bogdănești, județul Bacău:
“Mihail
I. Văgăonescu
Avocat,
Bacău
11
septembrie
Onor
Comitet al monumentului din Bușteni, jud. Prahova
Luând
cunoștință de inaugurarea frumosului monument din pitoreasca Dv. localitate și
felicitându-vă cordial pentru frumoasa idee ce ați avut de a simboliza și acolo
pe legendarul grănicer Mușat, îmi permit a vă aduce la cunoștință următoarea
știre, care poate fi de prisos pentru unii și anume:
Osămintele
grănicerului Mușat însemnate printr-o modestă cruce se găsesc pe fostul front
al Oituzului și anume pe teritoriul satului Bahna din comuna Bogdănești, jud.
Bacău, unde ar fi nimerit cred – să i se așeze o coroană de admiratorii săi din
Bușteni și ocaziunea ar fi binevenită la 23 septembrie curent când se
inaugurează marele monument de la Tg. Ocna-Măgura și când cred că se va face un
pelerinaj la mormântul acestui brav între bravi.
Cu
toată stima,
I.Văgăonescu,
maior invalid de război, cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, Președinte al
Soc. Invalizii de război și al Soc. Cultul Patriei”[19]
Dacă ialomițenii nu au reușit să realizeze, în epocă, un
monument care să cinstească eroismul și memoria eroului, au făcut-o camarazii
săi din Regimentul 2 Grăniceri, rămași în viață, care în
anul 1923, au ridicat pe locul unde a căzut Constantin Muşat o cruce din
piatră. Aceasta se află acum expusă lângă Monumentul Eroilor de pe Măgura,
fiind adusă de pe Coşna în anul 1976 şi inaugurată la 15 octombrie 1977.
Alături de cruce a fost scris și
parcursul eroului pe câmpul de luptă, pe care-l reproducem în continuare:
„În
luptele grele ce s-au desfăşurat în Campania anului 1916 (august-decembrie), la
Predeal, pe valea Oltului, în Munţii Vrancei, soldatul Constantin Muşat din
Regimentul 2 Grăniceri era mereu în fruntea celor care ieşeau din tranşee, la
atac. Rănit uşor, în primele lupte, a refuzat de câteva ori evacuarea în
spatele frontului. La 16 decembrie 1916, în timpul luptelor grele de lângă
Soveja, a fost lovit de o schijă. Ţandăra de oţel încins i-a sfârtecat braţul
stâng. S-a trezit târziu pe patul unui spital de campanie, cu braţul stâng
amputat din umăr. După ce a părăsit spitalul, comisia medicală l-a propus
pentru reformare.
Crucea-Monument ridicată în anul 1923, pe locul unde a căzut eroul.
Foto: cnipttîrguocna.ro
Soldatul
Constantin Muşat s-a împotrivit acestei hotărâri şi a cerut să fie trimis din
nou pe front, ca aruncător de grenade, punându-şi la dispoziţie în luptele ce
aveau să urmeze braţul sănătos ce îi rămăsese, motivând că nu poate fi de folos
celor de acasă. Pentru faptele sale de arme a fost avansat caporal şi citat la
Marele Cartier General prin înaltul ordin de zi nr. 32 / 12 februarie 1917,
semnat de regele Ferdinand, care consemna următoarele: “Cu multă bărbăţie şi însufleţit de cele mai frumoase sentimente de
dragoste de ţară, numitul soldat a stăruit să nu fie reformat şi să fie trimis
pe front ca aruncător de grenade, având mâna dreaptă în bună stare. Cinste lui
pentru pilda frumoasă dată camarazilor de arme.”
Foto: cnipttîrguocna.ro
În
august 1917, la opt luni de la pierderea braţului, se găsea din nou cu
Regimentul 2 de Grăniceri pe frontul de la Oituz, angajat în bătălia de la
“Porţile Moldovei” pentru mult disputata cotă 789 (Coşna), care era cheia
câmpului de bătălie de la Oituz. În dimineaţa zilei de 13 august 1917, în
timpul unui contraatac, un plumb l-a surprins în avântul unei lansări cu braţul
drept, care nu obosea niciodată, gata să catapulteze para de foc şi fontă cât
mai departe în rândurile inamice.
Istoricul
Constantin Kiriţescu îi făcea caporalului Muşat următoarea
caracterizare: “Ca să nu lase ţara fără serviciul singurului braţ care-i
rămăsese, a murit la postul de mare cinste, pildă mişcătoare a datoriei către
ţară, dincolo de marginile fixate şi de legile firii şi a omului…”
Camarazii
săi, rămaşi în viaţă, din Regimentul 2 Grăniceri, în anul 1923, au ridicat pe
locul unde a căzut Constantin Muşat o Cruce Comemorativa din piatră. Aceasta se
află acum expusă lângă Monumentul Eroilor, fiind adusă de pe Coşna în anul 1976
şi inaugurată la 15 octombrie 1977.
Constantin
Muşat a fost un erou dintre cei 14.000 de ostaşi români căzuţi în luptele din
cadrul frontului de la Oituz, Măgura şi Cireşoaia – Târgu Ocna.”
Autoritățile și locuitorii din zonă l-au considerat
întotdeauna pe eroul grenadier ca fiind unul de-al lor, cinstindu-i eroismul și
memoria.
O dovadă în acest sens o constituie faptul că lângă
Nicorești, pe dealul Coșna, în apropiere de monumentul ridicat în cinstea
vânătorilor de munte, la cota 789, se află un monument dedicat eroului
grenadier Constantin Mușat. Monumentul format dintr-o cruce așezată pe un
postament în două trepte, a fost ridicat în anul 1976 în locul celui ridicat în
anul 1923, care a fost mutat pe Măgura-Târgu Ocna. Pe placa memorială de pe cruce
sunt următoarele înscrisuri:
Sub placa memorială se află două fotografii ale eroului, într-una dintre acestea fiind înfățișat cum aruncă o grenadă.
Aici, la acest monument, în ziua de 10 august 2017, după manifestările omagiale organizate pe dealul Coșna pentru a comemora eroii căzuți pe aceste locuri, în urmă cu un secol, autoritățile locale și cele ale județului Bacău, în prezența unei numeroase asistențe, au depus coroane de flori, eroul și faptele sale de arme fiind omagiat în cuvinte calde și emoționante. Asistența a fost profund impresionată de cuvintele rostite de prof. Neculai Barna, director al Şcolii Pârgăreşti (școală care poartă numele eroului – n.ns. N.Ț.), despre eroul grenadier Constantin Muşat, al cărui sacrificiu a intrat în legendă: “Caporalul Constantin Muşat şi-a pierdut braţul stâng pe front, a fost internat la Spitalul din Iaşi, însă după vindecare a refuzat să fie lăsat la vatră, cerând să lupte în continuare atât timp cât mai poate arunca grenadele cu mâna dreaptă. A intrat iar în luptă, a participat la alte numeroase bătălii, însă la unul din asalturile pentru cucerirea dealului Coşna, un glonte i-a străpuns inima, aici, la baza acestui deal, unde camarazii i-ai ridicat un monument.
Glorie lui şi
camarazilor lui! Ne aflăm pentru prima dată la o asemenea manifestare, după 100
de ani, este de datoria noastră, este de datoria oficialităţilor locale,
judeţene şi naţionale, a statului român pentru a cărei existenţă miile de
militari şi civili s-au sacrificat aici, pentru apărarea ţării, a gliei
străbune, ca aici, la Coşna, la fel ca la Mărăşti, Mărăşeşti, Măgura Ocnei, să
se ridice un mare monument, un mausoleu, în amintirea şi spre cinstirea tuturor
care şi-au dat viaţa pentru ţară. Nu-i mult, este prea puţin, faţă de
sacrificiul lor”.[20]
Revenind la meleagurile de unde a plecat la oaste cel care
avea să intre în istorie ca eroul grenadier Constantin Mușat, se impune să
menționăm că, dacă mausoleul nu s-a putut realiza în
anii patruzeci ai secolului trecut, pentru păstrarea veșnică a amintirii
eroului grenadier, caporalul Constantin Mușat și pe meleagurile Călărașiului,
al cărui fiu este considerat, chiar dacă nu s-a născut aici, i s-a ridicat un
binemeritat monument, în satul Floroaica, comuna Vîlcelele, care a fost
dezvelit în ziua de 30 octombrie 1994.
Bustul eroului, operă a sculptorului
Florin Mustea, de la Studioul de Arte Plastice al Armatei este din bronz, iar
soclul statuii din beton mozaicat. Realizarea monumentului a fost posibilă
datorită eforturilor unui fiu al satului Floroaica, regretatul colonel (r)
farmacist Dumitru Răducan (care nici în fața celor mai evidente probe – pe care
i le-am prezentat și de existența cărora era conștient - nu concepea
apartenența lui C. Mușat altei localități decât Floroaica) și sprijinului
primit din partea Ministerului de Interne, de la organele administrației
publice locale și a numeroșilor sponsori, militari sau civili, care au susținut
financiar ridicarea monumentului. În ziua de 28 mai 1998, ziua cinstirii
eroilor neamului românesc, pe soclul monumentului au fost montate crucea și
placa omagială pe care sunt imortalizate numele fiilor satului jertfiți pe
altarul datoriei militare în războaiele din 1916-1918 și 1941-1945, placă
realizată prin contribuția aceluiași om de suflet, col. rez. farmacist Dumitru
Răducan[21],
iar în anul 2009, prin strădania aceluiași colonel (r) Dumitru Răducanu, au
fost primite de la Ministerul Apărării Naționale, două tunuri care străjuiesc
monumentul și îi conferă titlul de monument militar national.
Începând din anul 1995, în fiecare an,
cu prilejul Zilei Eroilor, în prezența autorităților locale și județene, dar și
a unor invitați de la București, aici au loc manifestări de cinstire a eroilor
din comuna Vâlcelele care s-au jertfit pe câmpurile de luptă ale celor două
mari conflagrații mondiale ale secolului trecut.
[1] Constantin Dobrescu, Nicolae Ionescu, Monumentul
din Bușteni-simbol al eroismului ostașului român din primul război mondial,
în „Anuar”, vol. VIII, Edit. Silex, Ploești, 1996, p. 278, doc. Nr. 18;
Constantin Dobrescu, Monumentul din
Bușteni – simbol al eroismului ostașului român din Primul Război Mondial,
în gazetaph.ro
[2] “Pământul”, anul V, nr. 121-122 din 12 ianuarie 1936
[3] Prof. Ion F. Buricescu, Grenadirul
Constantin Mușat, în „Gazeta Ialomițenilor”, anul II, nr. 14 din 1939
[4] Textul scrisorii poate fi citit în lucrarea La răscruce de veacuri. La răscruce de drumuri. Comuna Vâlcelele,
județul Călărași. Schiță monografică, Editura Pământul, 2010, p. 44
[5] Petre R. Petrescu, Grenadierul C-tin
Mușat (Complectarea articolului D-lui prof. Buricescu), în „Gazeta
Ialomițenilor”, anul II, nr. 15 din 1 martie 1939.
[6] BJAN Călărași, fond Primăria
comunei Crucea, dos. 84/1920, f. 141
[7] Ioan Scurtu, Presărați pe-a lor
morminte ale laurilor foi, Editura Albatros, 1978, p.146-152
[8] BJAN
Călărași, fond Primăria comunei Crucea, dos. 84/1920, f. 141
[9] Ibidem, dos, 57/1916, f. 104, 114
[10] BJAN
Călărași, fond Primăria comunei Floroaica, dos. 1/1916, f. 2
[11] BJAN
Călărași, fond Primăria comunei Voevodul Mihai, dos. 1/1916, f. 2
[12] BJAN
Călărași, fond Primăria comunei Crucea, dos. 16/1910, f. 138
[13] Serafim Ionescu, Erou între eroi, în „Cultul
eroilor noștri”, nr. 5-6, august-septembrie 1923, p. 12-13
[14] Mircea Rădulescu, Mușat Grenadierul,
în „România Eroică”, anul X, nr. 3, martie 1929, p. 6-9
[15] „Cuvânt către Invalizi, Văduve și Orfani de război”, anul I, nr. 2 din 1
ianuarie 1935
[16] BJAN
Călărași, fond Primăria orașului Călărași, dos. 47/1942, f. 37v
[17] Ibidem, dos. 51/1942, f. 29
[18] Ibidem, f. 30
[19]
Constantin Dobrescu, art. cit.
[20]
Gheorghe Băltățescu, Coșna – ultima
redută care a salvat Moldova și România, în “Deșteptarea” din 11 august
2017.
[21] Evenimentul s-a bucurat de numeroase articole de presa, dintre care
amintim: Regele Ferdinand citează prin
ordin de zi pe grenadierul erou Constantin Mușat, în „România Liberă” din
28 octombrie 1993; colonel (r) Constantin Tatu, Dezvelirea monumentului ridicat în memoria eroului grănicerilor,
caporal Constantin Mușat, în „Frontiera”, nr. 41-42 din 7 noiembrie 1994;
colonel Ioan Strujan, Eroul s-a întors
acasă, în „Observatorul militar”, nr. 45 din 9-15 noiembrie 1994; La Floroaica Statuie pentru eroul caporal –
grenadier Constantin Mușat, în „Viața Armatei”, nr. 12/ 1994; Gheorghe
Cumpătă, Om de onoare, în
„Frontiera”, nr. 13-14 din 8 aprilie 1996; Rememorări
la Floroaica, în „Observatorul militar”, nr. 22/2-8 iunie 1998, etc.
Informații suplimentare despre Monumentul eroului din satul Floroaica, cei
interesați pot găsi în lucrarea semnată de Constantin Strună și Teodora
Dumitru-Delcă, Vâlcelele și Floroiaca
două sate din inima Bărăganului, Editura Semne, Bucure;ti, 2002, p. 36-70
