“ASPECTE VESELE ŞI TRISTE” ÎN ALEGERILE COMUNALE DE ALTĂDATĂ

 

 

Așa cum s-a anunțat, dacă un cumva COVIDUL va schimba datele problemei, la 27 septembrie 2020, se va desfăşura scrutinul care va desemna aleşii locali şi judeţeni pentru următorii patru ani. Deși oficial campania electorală nu s-a declanșat, prin ceea ce întreprind candidații și partidele din care fac parte, putem spune că suntem în plină campanie electorală, cu tot ceea ce presupune aceasta: banere, afișe, pliante, întâlniri cu alegătorii etc. Cum se va desfăşura scrutinul şi care va fi rezultatul acestuia, nu putem şti acum. Cunoaştem însă şi, pentru comparaţie, putem să spunem cum s-au desfăşurat campaniile electorale și alegerile locale în perioada antebelică și interbelică a secolelor XIX și XX.

În 2 noiembrie 1890, ziarul „Voința Națională” găzduia o telegramă transmisă din Călărași de Periețeanu, Stoenescu, Enescu, Șerbănescu, în care citim: „Prefectul aduce pe alegători acasă și le impune candidați pentru apropiatele alegeri comunale.

Directorul prefecturii, cu ajutorul de primar și polițaiul orașului, umblă din casă în casă amenințând și promițând.

Așa se respectă cuvântul regal și circulara ministerială. Am reclamat primului ministru. Protestăm și rugăm publicați”, ceea ce ziarul a și făcut.

Aici, se impune să facem o precizare. Atunci prefectul chiar era reprezentantul guvernului în teritoriu, adică avea putere, dispunând și de bugetul județului, spre deosebire de situația de astăzi când prefectul are mai mult o funcție decorativă și face jocurile politice ale celor care l-au propulsat în funcție. Și încă un exemplu. Dacă prefectul controla o primărie și găsea ceva în neregulă, întocmea un referat pe care-l transmitea ministrului de interne. Acesta destituia imediat pe primar, iar Consiliul local își înceta activitatea. Era instituită o Comisie Interimară care gira treburile primăriei și organiza noi alegeri pentru Consiliul local și un nou primar. Precizăm că primarul era ales din rândul consilierilor locali, așa cum sunt aleși astăzi viceprimarii.

Urmărindu-și adversarii politici, în numărul din 19 august 1906, același ziar ne informează că, la Călărași: „Suntem în preziua alegerilor comunale și în toiul luptei electorale. Se știe că guvernul a pus în fruntea listei bizantine pe d. Gh. Dumitrescu, deputat și actual președinte al comisiunei interimare.

Pentru a se vedea cine este acest domn, reproducem mai jos părerea pe care o avea despre dânsul d. Mișu Cantacuzino, conducătorul bizantinilor din Ialomița (așa erau numiți conservatorii de către liberali – n.ns.) și pe care a tipărit-o acum un an în ziarul său personal „Deșteptarea Ialomiței!(ziar care apărea la Călărași-n.ns.). Iată ce zicea, textual, d. Mișu Cantacuzino în ”Deșteptarea” nr. 23 din 1905: „D. Ghiță Dumitrescu este un analfabet care comite numai imprudențe, un vrea să înțeleagă că un este om de o așa de mare valoare, încât să poată fi și deputat și primar, mai cu seamă că până acum i s-a dat tot ce a cerut și poate mai mult decât i s-a cuvenit”.

Asadar, într-un an de zile d. Gh.Dumitrescu a devenit dintr-un „analfabet” un om capabil, căruia i se cuvine și mandatul de deputat și primăria orașului Călărași.

„Ori atunci, ori acum v-ați înșelat”, observă cu drept cuvânt d-lui Mișu Cantacuzino ziarul nostru „Ialomița Liberală”(ziar care apărea la Călărași-n.ns.).

Dar afară de părerea d-lui Mișu Cantacuzino, să vedem ce spune despre acest domn, prin gazeta bizantină, faimosul Bădulescu, prefectul de Ialomița. Cităm teztual: „D. Ghiță Dumitrescu a dovedit că este lipsit de tact și de orice simț politic. Mărturisim că un putem vorbi nimic de bine despre d-sa și cât a fost printre noi, am fost siliți să-i tacem insuficiența. E un om mărginit și s-a încurcat într-un mod stupid în ițele d-lui Atanase Petrescu. A îndrăznit să pună listă în numele său personal?!

Dar cine este d-sa? Ce carte a învățat d-sa? Ce titluri are? Ce cultură posedă? Cere primăria? Dar a uitat ce triste urmări a lăsat când a fost altădată primar al acestui oraș și de ce stârpiciune a fost marcată trecerea sa pe la primărie”.

Acestea ar fi, deci – după spusa nu a adversarilor, ci a prietenilor-, calitățile morale și intelectuale ale d-lui G. Dumitrescu.

Să vedem ce zice același autor despre temperamentul candidatului la primărie: „D. G. Dumitrescu a avut ocazia și a dovedit că e un temperament impulsiv, care poate să pună foc casei la cea mai mică supărare și că poate fi ușor sugestionat ca să comită orice fel de greșeli, cu convingerea că face lovituri de teatru.”

Dar d. Bădulescu găsește și câteva merite d-lui Ghiță Dumitrescu. De pildă:„Departe de noi ideia de a tăgădui d-lui Ghiță Dumitrescu, meritele sale în partidul conservator. Recunoaștem bucuros că d-sa este un bun agent electoral și că, condus și sfătuit de șefii săi, poate fi în partid un om folositor, dar numai condus de cineva, căci nu este o valoare prin el însuși”.

Dacă sărmanul d. Dumitrescu este beștelit astfel de prietenii săi, ce mai pot adăuga adversarii. O astfel de căzătură, cu asemenea „calități” intelectuale și morale, este opus unui om ca d. Ath. Stoianescu, candidatul partidului liberal, fost primar la Călărași, deputat și inspector general administrativ. Orice comparație ar fi o injurie pentru d. Stoianescu.”

Sub titlul „Triumful de la Călărași”, în numărul din 22 august 1906, al același ziar citim: „Avem să înregistrăm un nou succes, tot așa de mare și de frumos, ca și la R.-Vâlcea.

Liberalii din Călărași, strâns uniți, au reușit să aleagă pe candidații lor la comună, cu ocazia alegerii de ieri pentru noul consiliu comunal din localitate.

S-a dovedit la Călărași, ca și la R.-Vâlcea, că la colegiul I ingerințele și urgia administrativă n-au nici o înrîurire și alegătorii, conștienți de drepturile lor și de primejdia ce-i amenință prin jaful, risipa și nesocotința administrațiunilor comunale bizantine, își manifestă pe față și cu ostentație încrederea lor în partidul liberal. Cazul de la Călărași este cât se poate de semnificativ.

Îndeosebi, aci, amicii noștri au dat o luptă aprigă și de tot momentul  și ziarul nostru a publicat numeroase fapte din acel oraș, prin care s-a dovedit că și la județ, ca și la comună, se instalase o bandă de exploatare, puse ambele sub ocrotirea fățișă, manifestată ori de câte ori prilejul s-a prezentat, a d-lui Mișu Cantacuzino.

Jaf și afaceri la județ, de către banda cu prefectul în cap; jaf și afaceri la primărie de către bandă, pe vremuri la adăpostul d-lui Nenișor, și acum a d-lui Ghiță Dumittrescu, declarat analfabet, incapabil și incorect, chiar de ai lui.

Prietenii noștri și-au făcut datoria de a da în vileag toate potlogăriile, nesocotințele și nemerniciile ce se comiteau. Cuvântul lor, din fericire, a avut efect, căci ieri, cu toate presiunile, ei au învins cu o majoritate respectabilă, dacă se ține socoteala de toate împrejurările și condițiile în care s-a dat lupta electorală.

Ar fi fost de neînțeles ca alegătorii din Călărași, convinși pe deplin că timp de aproape doi ani, administrația bizantină n-a făcut nimic pentru orașul lor, să le reînoiască mandatul spre a se continua isprăvile de până acum.

Era și greu ca niște oameni socotiți să stea la îndoială între un bărbat ca d. Ath. Stoianescu, pe care faptele unei întregi vieți politice, închinată pe de-a întregul județului Ialomița și orașului Călărași, îl recomandă îndeajuns și d. Ghiță Dumitrescu analfabetul, incapabilul și incorectul, cum îl zugrăvesc înșiși prietenii lui, acei care ieri s-au făcut luntre și punte ca să-l aleagă.”

Sigur, dacă citim ziarele conservatorilor, vom găsi aceleași rânduri scrise despre candidații partidului liberal. Din acest punct de vedere, între ceea ce se întâmplă astăzi și ceea ce se întâmpla atunci un este nici o diferență: întotdeauna candidatul nostru este mai bun decât al celorlalți, chiar dacă el un este recomandat de nimic.

A doua zi, 23 august 1906, ziarul consemnează telegrama semnată de liderii organizației Ialomița a PNL, Ioan Poenaru Bordea, Ath. Stoianescu, Sima Niculescu, N. Alexiu, Neguț, Mănescu, Ciochină, Ușurelu, Maltezeanu, Gheorghiu, C. Niculescu, Atanasie Popescu și Niculcea: „Cu ocazia alegerii colegiului 2 comunal din Călărași, de astăzi, prefectul, directorul și toți funcționarii prefecturii și ai primăriei, disperați de căderea la colegiul I, sunt transformați în agenți electorali. Prefectul în persoană, astă noapte, dă ordin agenților să ne bată. Alegătorii, trasportați cu sila în cabinetul prefectului, sunt terorizați, cărțile de alegători ridicate din ajun și împărțite astăzi de prefect; alegătorii sechestrați sunt duși în sala de vot de agenții-funcționari cărora li s-au luat demisiunile de prefect.

Bandele de bătăuși au cutreierat toată noaptea orașul și au amenințat chiar și astăzi pe alegători și pe fruntașii noștri. O adevărată teroare domnește în tot orașul.”

La 31 august 1906, din același ziar aflăm despre „Alegerile din Călărași”: „Reușita amicilor noștri din Călărași este desăvârșită. Au izbutit la colegiul I, au reușit să trântească în balotaj lista guvernamentală la colegiul II și ieri au învins și la alegerea de la balotaj. Astfel viitorul consiliu comunal de la Călărași, este liberal. Nu este nevoie să stăruim asupra succesului nostru de la Călărași. Dacă guvernul cu toate presiunile și urgia ce a desfășurat, n-a reușit nici la balotaj și la un colegiu compus, în marea lui majoritate, din funcționari și persoane expuse mai mult sau mai puțin la influența administrației, aceasta ne arată că în localitate este un puternic curent potrivnic regimului și reprezentanților săi de acolo. Lumea s-a săturat de administrația bizantină, de exploatarea bandei Băduleștilor, ocrotiți fățiș și cu ostentație de însuși fiul ministrului de interne.

Oricare ar fi explicațiile ce vor da ziarele guvernamentale, oricât vor învinovăți pe președintele biroului și alte năzdrăvănii, nu se poate tăgădui înfrângerea rușinoasă a guvernul într-o localitate considerată ca un fief al beizadelei cantacuziniste.

Călărășenii au arătat voința lor hotărâtă de a un mai tolera, cel puțin la comună, sistemul de jafuri, risipă și nemrnicie; ei voiesc administrație cinstită, capabilă și devotată intereselor orașului. Și, chemați să-și manifeste preferința lor, ei n-au șovăit, cu toate ingerințele, să-și dea încrederea candidaților liberali. Ar fi fost inexplicabil ca niște oameni socotiți și conștienți că lucrurile merg rău la comună, să instaleze din nou la primărie un incapabil, analfabet și incorect, fost primar, , după cum era zugrăvit chiar de ai săi, d. Ghiță Dumitrescu, și să mai stea la îndoială între acesta și un om de meritul, capacitatea și cinstea d-lui Ath. Stoianescu…”   

În urma acestor alegeri, primar al orașului a ajuns Athanase Stoianescu, reprezentantul Partidului Național Liberal, deși la guvern era Partidul Conservator. Dar, în februarie 1907, sunt organizate noi alegeri.   

Același ziar, în numărul din 13 februarie 1907, scrie: „Sâmbătă s-a făcut la Călărași alegerea col. I comunal. Cu toate presiunile și fărădelegile bandelor comandate în persoană de d. Mișu Cantacuzino, primarul Capitalei, lista național-liberală în frunte cu amicul nostru d. Ath. Stoianescu a întrunit 124 de voturi. Lista guvernamentală, după sforțări disperate, a întrunit 139 de voturi și a fost aleasă.”

Trei zile mai târziu, Un călărășean ne spune „Cum a reușit guvernul la Călărași”: „Ziarele guvernamentale și conservatorii, îndeosebi cei din Ialomița, jubilează pentru pretinsul triumf ce au obținut zilele acestea în alegerile comunale din Călărași.

Satisfacția ce arată denotă starea lor sufletească, dinainte de 10 februarie, atunci când se gândeau cu teamă la rezultat, fiind siguri că un vor izbuti, cu toate presiunile ce făceau.

Vom arăta mai jos, pe cât cunoaștem, parte din faptele cărora se datorește succesul listei oficiale și se va vedea pe deplin că nu voturile călărășenilor i-au trimis la primărie.

Cu zece zile înainte de alegeri, au început să străbată străzile orașului, bande de bătăuși beți și care amenințau peste tot, terorizând pe toți și în special pe alegătorii ce-i bănuiau că ar simpatiza cu liberalii. Capul bandelor era chiar fratele prefectului, adică Costică Gussi. Li s-a părut că nu sunt destul aceștia și au mai adus, ca să-i ajute, și pe vestitul Guță Paraschivescu, inspector comunal pe lângă primăria Capitalei, încă cu câțiva scandalagii.

Pe când bandele operau pe o parte, prefectul, ajutat după ordinul de sus de șefii de serviciu ai autorităților, lucra asupra funcționarilor și asupra rudelor acestora.

În toate serile erau convocați, la prefect acasă, funcționari și alegători și aici mai cu paharul, mai cu promisiuni și amenințări, se căuta să-i convingă să voteze cu guvernul.

Locuința prefectului

 

N-a fost slujbaș sau alegător ruda unui funcționar, ca să nu defileze pe dinaintea prefectului și a șefului său respectiv, și să un fie amenințați cu toată urgia puterii, dacă lista guvernului un va reuși. Li s-a spus curat că, dacă va cădea lista oficială, toți sunt răspândiți în cele patru colțuri ale țării.

Însuși d. Mișu Cantacuzino, care a venit în două rânduri pentru alegeri, în Călărași, cu autoritatea sa de fiu al primului ministru, întărea aceste amenințări.

Pe unde nu prindeau amenințările și promisiunile, banii completau convingerea alegătorului. Așa, un alegător a declarat altuia care l-a întrebat că de ce a luat 100 de lei, că ce să facă, iarna a fost prea grea. Unui comerciant, prieten al nostru, i s-a propus 100 de lei, dacă în ziua alegerii lipsește din oraș. Alt alegător, care în ajun un avea nici un franc, în seara alegerii, beat, arată o hârtie de o sută de lei, prețul votului său, deosebit de altă făgăduială ce i se mai făcuse. 

Totuși, pentru că nu erau siguri că d. Ghiță Demetrescu va reuși, au recurs să spună, că în această alegere este în joc chiar situația partidului conservator din Ialomița și că d. Cantacuzino dacă va cădea lista conservatoare, pleacă definitiv politicește din Ialomița. Chiar d. Mișu Cantacuzino a confirmat cele de mai sus la mai mulți alegători.

Mai mult, d.Cantacuzino, bănuind că d. Bădulescu, fostul prefect, și devotații săi, nu ar vota lista oficială, l-a chemat pe acesta și l-a amenințat cu excomunicarea din partid în caz de vor cădea. Amenințarea a avut efect, căci d. Bădulescu și cu toți prietenii au mers la vot în bloc pentru guvern și au susținut cu căldură lista oficială.

Pe lângă amenințări, s-a făgăduit fiecăruia orice a cerut, și pentru că unii erau mai pretențioși, au fost satisfăcuți imediat în cererile lor. Astfel, d-lui Petre Minculescu, comerciant, pentru două voturi, i-au mutat telegrafic pe cumnatul său Petre Iatănescu, telegrafist, de la Tulcea la București, și i-au mai făgăduit să-l treacă în direcțiunea centrală cu serviciul și să-l facă să reușească și la concursul de oficianți. Pe altul l-au numit secretar al Primăriei și i-au mai promis că și pe fiul său, sub-comisar la Mangalia, o să-l avanseze și să-l transfere la Călărași. Pe altul au promis să-l numească casier comunal și numărul acestora este mare, căci grea era și nevoia în care se găsea partidul.

În ziua de alegeri presiunile și amenințările au ajuns la culme. Toți funcționarii, înainte de a vota – și sunt peste 50 de funcționari alegători -, au fost chemați în fața prefectului, unde, după ce au fost iarăși rugați, au fost trimiși la vot pe căprării. Aci, înainte de a intra în localul de vot, defilau prin fața d-lui Mișu Cantacuzino care, contrar legii și nefiind nici măcar alegător -, a staționat la intrarea sălii de votare, de la orele 2 p.m. până la 5 p.m. când s-a închis urna.

Și, cu toate acestea, încă reușita un era a lor, dacă nu se importau alegători străini de localitate și care figurează în listele comunale. Iată alegătorii care au fost aduși la vot pe socoteala Statului: 1) Constantin I. Bădulescu, fratele fostului prefect Alex. Bădulescu, funcționar la ministerul lucrărilor publice; 2) sublocotenent Constantin Nisipeanu, aflat la Bacău; 3) Ghiță T. Borșaru, inspector comunal, de la comuna Ciocănești; 4) locotenent Gh. Manolescu, din Botoșani; 5) George V. Sfetescu, dispărut din Călărași de mai bine de un an de zile și care un se știa unde se afla, a fost adus la vot, după ce poliția din Buicurești l-a căutat zece zile, până să-i dea de urmă; 6) Gh. Ionescu, șeful muzicii regimentului de infanterie din Giurgiu; 7) Petre Iatanescu, telegrafist la Tulcea; 8) Spiru Murgulescu, maior în cavalerie la Brăila; 9) Augustin Iugescu, secretar comunal la Slobozia; 10) Nae G. Demtrescu, funcționat la primăria Capitalei; 11) Eduard Mavrodin, funcționar la Roman; 12) Ioan S. Ștefănescu, sub-comisar de poliție la Mangalia; 13) Mihai A. Noreanu, funcționar la primăria Capitalei; 14) locotenent Dumitru Ionescu, comandantul companiei din Slobozia și 15) Ioan Oprescu, mecanic la Predeal.

Aceștia, iar nu orășenii, au decis prin voturile lor de soarta Călărașiului, pentru că voturile lor au decis victoria guvernului. D. G. Demetrescu se poate lăuda, căci reprezintă și sufragiile acelora ce se află răspândiți prin țară, un numai o parte din locali.

Guvernul mai datorește reușita și faptului că s-a oprit de prefect la vot peste 12 alegători, bănuiți că ne-ar fi votat, cum și împrejurării că 5 membri ai partidului național liberal nu au votat, și anume: trei au fost bolnavi, unul se afla în străinătate și celuilalt i s-a cerut de birou ca Decizia Curții de Casație, prin care a fost înscris în liste, să fie investită cu tiltu executoriu, cu toate că în august votase tot cu această decizie.

Este bine însă să se știe și numărul voturilor obținute de fiecare listă, de aceea îl arătăm: Au fost votanți 267 și au obținut: conservatorii 139; liberalii 124; anulate – 4. Diferența dar între liste a fost de 11 voturi, cele anulate fiind tot ale noastre, iar guvernul a scăpat cu 5 voturi peste majoritate. Acesta un este triumf și o deplasare de 6 voturi sau să fi votat toți alegătorii ce au fost opriți de la vot și să nu se fi adus alegători străini și succesul se schimba în dezastru.

Reușita listei guvernamentale este, cum am arătat, datorată amenințărilor, promisiunilor și corupțiunei. Ea nu reprezintă expresiunea voinței alegătorilor, ci a administrațiunei și a celor străini de județ și oraș.

Simpatiile de care partidul liberal și candidații săi se bucură în localitate sunt aceleași și alegerea de acum a dovedit-o încă odată. Voturile întrunite de lista noastră sunt voturile oamenilor cu dor de bine și conștiință de nevoile orașului, pe când acelea ale adversarilor sunt datorite numai minciunii, corupțiunei și ingerințelor”.

Așa cum am mai amintit, să nu credeți, stimați cititori că ceea ce ați citit mai sus era specific doar conservatorilor. În același mod, dacă nu, uneori, chiar mai rău, procedau și liberalii când se aflau la putere și organizau ei alegerile.

Iată ce consemna ziarul „Deșteptarea Ialomiției” din 22 noiembrie 1898, sub titlul „Casarea alegerilor”: „…Dar în țară cum au fost alegerile? Desigur că libere, vor răspunde liberalii, mai cu seamă că aici nu s-a casat nimic. Dar e admisibil acest lucru. Adică liberalul din județe diferă în moravuri de liberalul din Capitală? Adică colectivistul (liberalul-n.ns.) provincial e mai cioplit decât colectivistul bucureștean? Petre C. Enescu (primarul de la Călărași-n.ns) mai liniștit decât C.F. Robescu? Doamne ferește!

Secretul însă e acesta. În provincie prefectul și primarul au utilizat toate mijloacele de ingerințe și dacă au văzut că pot avea 100 de funcționari și 30-40 alegători sfioși, au renunțat la bătăi; au avut însă grija să ia toate garanțiile posibile pentru ca controlul buletinelor să se facă cu toată siguranța. Vă asigur însă că dacă în provincie lupta se dădea tot cu aceiași înverșunare ca în Capitală, sângele ar fi curs în toată țara. Așchia nu cade departe de copac.

Să studiem puțin care au fost mijloacele de ingerințe în provincie și în special în Capitală. Cu o lună sau două înainte de 1 noiembrie prefectul și primarul, câte unul sau amândoi, în trăsură sau pe jos, au cutreerat mahalalele, promițând sau amenințând pe alegători pentru a se asigura de votul lor.

Cabinetul prefectului se transformase în birou electoral, fiecare alegător era chemat și dăscălit asupra modului cum are să voteze.

S-au ținut întruniri intime și publice cu invitațiuni de la primar și împărțite de poliție, la care publicul era adus de comisari și în care sub formă de discursuri li se atrăgea atenția că autoritățile veghează.

Pentru ca publicul să nu vie la întrunirile conservatoare, la fiecare răspântie erau postați agenți care întorceau pe alegători. La fiecare alegător din alte părți i s-a trimis bilet de tren și bani de drum. În ziua votului primarul a stat lângă urnă și a însemnat pe cel care nu vota cu guvernul, căci buletinele se cunoșteau prin plicuri, care nu erau destul de groase. Afară din sală, vai de bietele buzunare ale alegătorilor; mâinile tuturror colectiviștilor intrau întrînsele pentru a căuta buletinele opoziției.

Și acum cred că am arătat îndeajuns de ce în provincie nu s-au întâmplat bătăi.”

Iată ce consemna un ziar călărăşean din anii treizeci ai secolului trecut, la rubrica „Aspecte vesele şi triste,” despre  alegerile locale din Călăraşi: ”Localul de vot, Şcoala nr. 2 de băieţi (astăzi localul nu mai există, dar era amplasat în zona blocului ce a găzduit vechiul sediu al CEC –n.ns.) împodobită cu manifestele guvernului, ia aspect de sărbătoare. Programele tuturor partidelor, respectate astăzi printr-un acord tacit, stau cuminte unul lângă altul: ţărăniştii cu averescanii, Uniunea naţională lângă gogişti, iar lupiştii, georgiştii şi vechiul partid liberal, formează o agreabilă treime, cu gânduri nu tocmai amicale, faţă de CERCUL care aminteşte, fără să vrea, infinitul dureroaselor agonii financiare.

Localul școlii nr. 2 de băieți

Agenţii tuturor partidelor, în fruntea cărora lucrează un venerabil bătrân care cu această ocaziune şi-a înstrăinat şi ultimele simpatii, îşi freacă mâinile ca înaintea unui meci.

Comandantul gărzii, un simpatic şi inteligent artilerist, dă cu glas domol şi totuşi energic ultimele ordine oamenilor săi. Preşedintele intră calm, sigur şi serios. În sală au apărut asistenţii, delegaţii şi câţiva candidaţi... Se ivesc primii votanţi. Sunt majoritatea săteni. Agenţii îşi laudă partidele din care fac parte; unul mai stăruitor laudă cercul, invocând amintirea fericirilor trecute şi solicitând încrederea pentru culmea mizeriilor viitoare.

Alegătorii dau sceptic din cap, resemnaţi ca vitele duse la tăiere. În raza localului de vot se continuă tapetarea pereţilor imobilelor învecinate. Diseurul Berechet lipeşte manifestele liberalilor ducişti pe casa Boni. Apare proprietarul, care fără alte vorbe, rupe două manifeste. Berechet îşi continuă activitatea. Boni rupe şi al treilea manifest. Atunci harnicul lipitor, cu glas de stentor cere protecţia Poliţiei. Boni, fără a mai aştepta intervenţia sergentului, părăseşte câmpul de luptă, închizându-se ca un melc, în “hall-ul” salonului de fotografie artistică.

Căldura se lasă moleşitoare, aerul devine greu şi apăsător.  Din când în când , răzbeşte vocea preşedintelui, care dă ordine: “Alţi 11! Mai repede!” Electorii guvernului fac front. Apare un candidat, os de fost şi viitor prim-ministru. Venit din lumea mare a Capitalei, activitatea de zi a alegerilor îl oboseşte şi după un sfert de oră de tăcere resemnată, se retrage pentru a se odihni. După câteva momente (de la hotel REGAL) se aude sforăitul senin al unui om lipsit de griji.

Rând pe rând soseşte Prefectura, condusă de actualul titular, care-şi caută  o mască serioasă şi gravă, dar pe care cu toate obositoarele-i sforţări, nu reuşeşte să şi-o menţină; cu gesturile-i cunoscute, mimează incidentul de la Perieţi, în care, în treacăt fie zis, un recent admirator al domnului Răducanu (fruntaş naţional ţărănist, preşedinte al organizaţiei judeţene Ialomiţa –n.ns.) a fost puţin şifonat, de un fost admirator al aceluiaşi domn.

Vin şi măturătorii care votează sub supravegherea “conducătorului” comerţului local. Comandantul sergenţilor îşi duce la vot cohorta. Şi administraţia financiară vine la vot compactă. Primăria singură, reuşeşte să fie mai independentă. Se rupe şi împarte în fracţiuni, care scapă de sub controlul sever al agenţilor guvernamentali. Georgiştii sunt în extaz, domnul căpitan Petrescu descoperă în fiecare grupă de 11, cel puţin 12 voturi georgiste.

Un candidat socialist, dezertează de pe listă şi arborând la piept un cerc cât o roată, încearcă să facă politica guvernului. Incidentul se termină la biroul electoral judeţean, unde se face dreptatea lui Solomon. Candidatul este despuiat de delegaţie, dar i se permite accesul în localul de vot.

Rezultatul scrutinului este un duş rece pentru toate grupările, de altfel necesar în căldura de cuptor în localul de vot. Iar la sfârşit, tinichelile pregătite de guvernanţi, pentru liberalii ducişti, sunt retrase prudent şi depozitate în curtea toptangiului de pe Strada Mare, căruia desigur îi vor fi de folos la alegerile colegiului său”.

S-a spus dintotdeauna că ar fi bine ca anumite categorii profesionale să nu facă politică. Una dintre acestea este cea a corpului didactic. Şi astăzi însă, ca de altfel, dintotdeauna, sunt cadre didactice care fac mai mult politică decât învăţământ şi educaţie. Iată ce consemna ziarul Năzuinţa, sub titlul „Corpul didactic în alegerile comunale”, în numărul său din 28 iunie 1937: „Înrolaţi în diferite partide membrii corpului didactic vor să întroneze un spirit nou, de adevărată gospodărie la primărie.

De la început ne manifestăm părerea de rău văzându-i risipiţi şi fără forţe unite în lupta pentru ridicarea oraşului Călăraşi, printr-o gospodărire modernă. Prea mulţi oameni buni se dezbină, se ceartă, fărâmiţându-şi energiile, pentru a face pe placul partidelor şi spre a satisface poftele unor nărăviţi oameni politici. Cetăţenii stau nedumeriţi văzând atâtea liste şi atâtea candidaturi.

Ar vrea bietul cetăţean să-i aleagă din liste, dar sistemul electoral se opune. Odată cu cei buni de pe listă eşti sortit să votezi şi indezirabili, care încep să se creadă populari şi devin după alegeri obraznici”. (câte asemenea exemple nu ne-a oferit sistemul postdecembrist)

Gazeta prezenta şi pretendenţii la locurile de edili ai urbei din rândul corpului didactic, membrii ai Partidului Naţional Ţărănesc: „Prof. Tiberiu Chiril, fost în două rânduri primar, integru, punctual, bun educator, cu o puternică forţă morală; Mihail Muşetescu, fost director al Şcolii Superioare de Comerţ, bun orator, erudit dascăl, cu o frumoasă cultură filozofică, istorică şi juridică; Nicolae Ţopescu (bunicul cunoscutului crainic sportiv Cristian Ţopescu), fruntaş al învăţământului, fost deputat, cunoscut pentru viaţa sa demnă, pentru munca sa neîntreruptă mai bine de un pătrar de veac aici, la noi, animator  la Liga Culturală înainte şi după război - în fruntea listei naţional-ţărăniste”.

Localul Primăriei unde se găsea fotoliul pe care doreau candidații să-l ocupe

 

La naţional – creştini, cap de listă era prof. Ioan Ştefănescu, fost director al liceului Ştirbei Vodă, „care printr-o muncă asiduă a reuşit să-şi marcheze un loc de seamă printre fruntaşii generaţiei tinere de azi. Bun şi popular, prof. I. Şefănescu promite a realiza mult pentru oraşul unde s-a născut şi unde a preferat să vină să profeseze. Lângă el candidează doctorul Constantin Belciu, medic şcolar, pe care-l pasionează lupta de fiecare zi pentru asigurarea sănătăţii copiilor”.

Despre modul cum se desfăşurau alegerile, fie ele locale sau generale, şi hibele sistemului electoral, finul şi atentul observator care a fost Eugen Cialîc, nota în numărul din 12 ianuarie 1935 al ziarului pe care-l conducea: „Alegerile s-au sfârşit. În afară de majorităţile compacte pe care le-a dat partidul liberal, care fiind l-a putere le-a făcut (în perioada interbelică a secolului trecut era de neconceput ca partidul care organiza alegerile să le piardă. Acest lucru s-a întâmplat o singură dată, în 1937, iar rezultatul a dus la instalarea dictaturii personale a regelui Carol al II-lea – n. ns.), alegerile au evidenţiat hotărât o tristă stare de lucruri, care merită să oprească atenţiunea tuturor celor care cugetă în ţara asta.

Fără să fii nici aristocrat, nici reacţionar, rezultatul alegerilor îţi cere un serios examen, a cărui concluzie nu poate fi decât una singură: cu actualul sistem electoral mergem din rău în mai rău, ne scufundăm în ticăloşie, ne prăpădim. Să lăsăm perfidia la o parte şi să spunem tare ceea ce gândim cu toţii, că datorită sistemului nostru electoral, naţia s-a lichelizat profund, iar laşitatea obştească s-a substituit înţelepciunii şi bunului simţ al poporului nostru.

Priviţi cifrele şi cântăriţi rezultatele: Din patru milioane şi jumătate de alegători s-au prezentat la vot mai puţin de trei milioane. Din aceştia, pentru jumătate de milion cel puţin, au votat de câte 10-15 ori agenţii guvernului. Şi nu fac din aceasta o vină partidului de la putere; căci la rândul lor toţi au practicat acelaşi ticălos sistem.

Din cei care au votat efectiv, nu putem număra din nenorocire nici jumătate de milion de voturi conştiente. Câţi n-au votat ca omul meu din curte, care analfabet fiind, a aşezat cu gravitate ştampila pe spaţiul alb dintre primele patru liste ale buletinului de vot. Câţi n-au votat ca lăutarul, care pentru a nu supăra pe cei câţiva candidaţi cărora le cântă la zile mari, a pus ştampila pe toate listele care-i cuprindea. Câţi n-au votat cu cheia, ca să-şi asigure stabilitatea în postul ce-l ocupă şi în care statul – reprezentat desigur, prin partidul de la putere -, îl plăteşte? Şi câţi n-au votat ca să obţină avantajele şi bunele graţii ale guvernului? (Locuitorii unui sat din judeţul nostru au votat acum doi ani lista Uniunii Naţionale, ca să li se dea un islaz în baltă, apoi au votat acum un an cu naţional-ţărăniştii, ca să li se dea un teren ce aparţinea unei ferme a Statului, iar anul acesta, pentru a li se rotunji suprafaţa obţinută, au votat cu liberalii...).

O fi el bun votul universal. Dar în mâna analfabetului, a prostului sau interesatului, dreptul de vot, dreptul naţiei de a-şi alege conducătorii – mai ales astăzi când partidele sunt ceea ce sunt -, a transformat alegerile într-o perioadă de dezmăţ incalificabil, iar naţiunea într-o imensă şi nesăţioasă armată de lichele şi profitori.

Sistemul a devenit periculos. Urmările tragice au început să se vadă. Oare n-ar fi mai practic să i se pună deocamdată punct?” – se întreba Eugen Cialîc, concluzionând că: „Alegătorul n-ar pierde nimic, dar ţara ar câştiga” şi propunea discuţiei cinstite a politicienilor această „reacţionară soluţie”.

Avocatul Gheorghe Angelescu, din Urziceni, scria în articolul „Politica duşmanul ţării”: „Par că este un făcut ca, în fiecare an, într-o anume epocă, cetăţenii ţării să se învrăjbească, să se urască de moarte, să uite de legăturile de sânge şi prietenie.

Aşa este şi în epoca de alegeri... Dintr-o dată, pe negândite, omul a uitat cărţile sfinte care propagă înfrăţirea, iubirea şi ajutorarea aproapelui şi se foloseşte de cărţi nescrise, care-i pun la îndemână cuţitul, revolverul, ciomagul, arme de distrugere, pentru ca prin ele şi cu ele să se ridice în viaţa socială cu o treaptă mai sus decât ceea ce a fost.

Cine-i scormoneşte acest instinct adormit vreme de un an? Ce fapt de seamă în viaţa cetăţeanului îl face să ia drumul fărădelegilor? Numai politica cu tot cortegiul ei de minciuni, de demagogie desmăţată, care nu va înceta de a fi aşa, atâta vreme cât ţara păstrează formele alegerii de astăzi.

Şi cel puţin dacă a-i vedea că de pe urma politicii – aşa cum se face la noi -, ţara ar primi o altă faţă, că starea de lucruri de un an în urmă s-ar fi schimbat întratât încât s-o poţi pipăi şi să faci o deosebire, să vezi un pas înainte, să constaţi că nu mai este sărăcie, că omul a ieşit din ea şi-şi ocroteşte noi orizonturi de muncă.

Dar, ferească Dumnezeu de aşa ceva! Sărăcia merge înainte mai îngrozitoare decât ieri, omul nu poate găsi loc şi surse de muncă şi rămâne astfel mai departe tot cum a fost ieri, adică îmbrăcat cu aceiaşi sărăcie, cu aceleaşi griji.

Şi dacă aceasta este realitatea pură, te întrebi uimit: de ce în fiecare an alegeri, care aduc cu ele sute de milioane de lei cheltuiţi fără rost? Pentru ce se dă acest spectacol pe care nimeni nu-l doreşte?” (comparativ cu acea perioadă, în epoca postdecembristă, a devenit obişnuinţă ca cei care câştigă alegerile să rămână la putere, cu mici excepţii, pe toată durata mandatului).

Şi tot pe seama politicii şi politicianismului punea această stare de lucruri şi cunoscutul profesor şi avocat, fost deputat şi senator Vasile V. Stanciu, care scria că: „Avem şefi de partide care nu sunt deloc orientaţi. Partide care nu se deosebesc între ele decât prin ambiţiile fruntaşilor, fiecare politician vrea să aibă partidul lui. Revoluţionari în serviciul siguranţei. Reformatori având ca unică deviză: NU e rău să fie bine! Miniştri analfabeţi. Bărbaţi de stat, samsari ordinari. Din cauza ambianţei, oamenii noştri politici nu pot, cu toată bunăvoinţa lor, să se compromită”.

În continuare, ilustra personalitate, se referă la spectacolul ce urmează alegerilor: „Contramandarea măsurilor luate de precedenţi. Concedierea funcţionarilor, arestările ilegale cu acel caracteristic dispreţ de persoana omenească pe care Anglia nu-l mai cunoaşte de veacuri – dinainte de habeas corpus -, dezorganizarea serviciilor din capriciu ori răzbunări personale... Iată apecte pe care viaţa publică a altei ţări nu le poate oferi. Pentru că la noi în atmosfera caricaturală a vieţii publice, însăşi politica este caricaturizată sub forma politicianismului.

Noi nu avem oameni politici, ci politicieni. Deosebirea între unii şi alţii este mare... Cât de rareori ideile sunt acelea care determină atitudinile şi activitatea politică şi cât de frecvente sunt cazurile în care interesele – legate de relaţii personale – sunt cele decisive. De altfel, în acest mediu în care politica este ocupaţia principală a titraţilor noştrii, numai politica de persoane contează....

Politică de idei? Dar ideile, biete abstracţiuni, nu au mâini ca persoanele fizice, ca să te împingă în Parlament, Primării, Consilii. În ţara aceasta sunt foarte puţini oameni politici şi aceia subvalorificaţi, stau surghiuniţi în câte un partid. A trăi este a te adapta. Ori aceşti oameni, bieţi visători, refuzând sau neputând să se adapteze, vor să înfângă mediul.

În schimb, ţara e plină de politicieni. Deasupra tuturor valorilor sociale, în toate domeniile de activitate, în ştiinţă ca şi în literatură, în artă ca şi în administraţie, tronează atotputernic, rânjind dispreţuitor, „bestia politicianistă”.

Aceste cuvinte erau scrise de una din marile personalităţi ale omenirii, avocatul Vasile V. Stanciu, sărbătorit de UNESCO, în anul 1992.

Dacă s-a schimbat ceva, dacă sunt multe diferenţe între ceea ce se întâmpla atunci şi ceea ce se întâmplă astăzi, numai Dvs. cei care citiți aceste rânduri sunteți în măsură să spuneți.