10 IUNIE 2021 – ZIUA EROILOR

 

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc, ostaşii şi luptătorii din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al BOR din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională Bisericească.
Revenind la eroi, trebuie să spunem că în cinstea lor, încă din cele mai vechi timpuri au fost ridicate altare de recunoştinţă, încercându-se prin aceasta de a se da nemurire numelor celor căzuţi la datorie şi semnificaţie sacrificiilor celor necunoscuţi.
Pomenirea celor ce şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă a devenit o preocupare evidentă în primele decenii ale sec. XX.

La noi, la români, pomenirea celor morţi pentru Neam şi Ţară, se făcea până la primul război mondial, în prima sâmbătă a moşilor din an. Un document consemnează că, la 26 mai/9 iunie 1918, când a căzut în acel an sărbătoarea moşilor, la Iaşi, „poporul în frunte cu iubita familie regală, a luat parte la pomenirea creştinească şi la proslăvirea vitejilor căzuţi în apărarea unui ideal sfânt”.

La scurtă vreme, ziarul „Neamul românesc” scria că s-ar cuveni „să se aşeze o sărbătoare naţională”, astfel ca „toţi să-şi aducă prinosul de admiraţie şi recunoştinţă pentru eroii cei mulţi ai naţiunii”. Prin Decretul-lege nr. 1693/1920 şi legea din august 1920 s-a reglementat comemorarea eroilor României în Ziua Înălţării Domnului, sărbătoare naţională care „aminteşte pururi urmaşilor desăvârşirea, înfăptuirea idealului naţională…închegării România Mare”.

La 31 mai 1927 a fost promulgată legea asupra regimului mormintelor de război din România care stipula la art. 8: „Comemorarea Eroilor căzuţi în război se va face în fiecare an la Ziua Înălţării Domnului, care este decretată ca sărbătoare naţională. Această zi va fi sărbătorită de autorităţile româneşti în mod cu totul demn, prin organizări de Te–Deum-uri, procesiuni şi sărbători cu înalt caracter naţional, la care vor participa toate instituţiile de stat şi particulare fără deosebire de origine etnică.”
Aceste prevederi au fost menţinute până în anul 1948, când Societatea „Cultul Eroilor”, devenită din anul 1940, „Aşezământul Naţional Regina Maria pentru Cultul Eroilor” a fost desfiinţată abuziv.

Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război a editat și o revistă, intitulată „Cultul eroilor noștri”, devenită ulterior “România eroică”, sub înalta ocrotire a Majestății Sale Regina Maria, cea care, în chiar primul număr al revistei, din aprilie 1920, semna un vibrant Apel intitulat „Pentru morții noștri”, în care, printre altele, scria: „În toate timpurile și la toate popoarele, cultul morților a fost religia căreia i s-au închinat toți, cei mari ca și cei umili.

Toți au cinstit și preamărit morții, cu obiceiuri și rituri păstrate cu evlavie, pentru pomenirea celor duși din viață. Din vremuri străvechi, totdeauna s-au ridicat monumente care să veșnicească numele mortilor (…).

Trebuie să ne unim și noi și să ne îngrijim de mormintele celor care și-au dat viața ca țara și neamul lor să trăiască. Și noi trebuie să înălțăm monumente în amintirea lor și să zidim biserici în care se vor citi rugi pentru odihna sufletului lor. Mulți au murit fără să știe care va fi sfârșitul, dacă am biruit sau dacă am fost învinși. Corpurile lor tinere zac în pământ și niciodată nu le vom mai putea spune că vitejiei lor datorăm biruința și că țara noastră acum este liberă și mare.

Unii au murit când totul părea fără nădejde, când întunericul și înfrângerea era cea din urmă viziune a lor pe pământ, alții au căzut văzând razele biruinții răsărind (…).

Acum sunt morți. Liniștea și pacea îi acoperă, sunt despărțiți de noi cu o graniță pe care n-o putem trece. Și nu mai pot povesti vitejiile lor și glasurile lor nu se pot uni cu ale noastre în imnurile înălțate slavei! De aceea noi trebuie să povestim faptele lor, să săpăm numele lor sfinte în piatra veșnică, să facem din locurile lor de odihnă grădini cu flori, unde soarele să întârzie cu bucurie și păsările să-și cânte dulcele lor triluri.”

La Călăraşi, o filială a Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, având ca organ de conducere un comitet judeţean, al cărui preşedinte era prefectul judeţului Ion F. Buricescu, a luat fiinţă în ziua de 7 mai 1920, iar evoluţia acesteia a urmat-o pe cea a societăţii mamă de la Bucureşti. Aceasta s-a implicat activ în ridicarea de opere comemorative de război sau îngrijirea celor existente, organizarea Zilei Eroilor, exhumarea osemintelor eroilor călărăşeni căzuţi pe câmpurile de luptă ale primului război mondial şi înhumarea acestora în Cimitirul Eroilor din municipiul Călăraşi, capitală a judeţului Ialomiţa în acea perioadă, dar și înhumarea în Cimitirul Eroilor a celor căzuti pe fronturile de luptă ale celui de-al doilea război mondial.

O primă realizare a constituit-o Cimitirul Eroilor, plasat în interiorul Cimitirului Ortodox al orașului. În ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 9 septembrie 1919, citim sub titlul „Pentru eroii ialomițeni căzuți în război”: „Un comitet de doamne din oraș, sub președinția D-nei Ana General Râșcanu a luat inițiativa de a aduna fondurile necesare împrejmuirei mormintelor ofițerilor și soldaților morți pentru țară și îngropați în cimitirul orașului.

În acest scop a avut loc în seara de 30 august a.c. o serată în saloanele clubului „Intim”.

Cu această ocazie s-au adunat următoarele sume: din vânzarea a 600 de bilete a 10 lei unul – 6000 lei;din intrări fără bilete – 205 lei; din vânzarea de flori – 247,25 lei; din vânzarea de cocarde – 106 lei; donația Băncii Agricole – 100 lei. Din suma totală încasată de 6.658,25 lei s-a cheltuit suma de 523 lei reprezentând: tipărit bilete și afișe – 50 lei; curățenia sălii – 43 lei; femei de serviciu – 30 lei; muzica – 100 de lei. A rămas suma de 6435,25 lei care s-a depus la Sucursala Băncii Agricole din Călărași, la dispoziția comitetului pentru începerea imediată a lucrărilor.

Un an mai târziu lucrarea, printre primele din România, era terminată  iar revista „Cultul eroilor noștri” din ianuarie 1921, sub titlul „Pilde de urmat” semnat de Dem. Gr. Rădulescu, scrie: „Ce poate face o mână de oameni de inimă, ne-a dovedit-o orașul Călărași.

Pe tăcute, fără trâmbițări, înzestrați cu o energie de fier și însuflețiți de cele mai înalte simțăminte, acești oameni au reușit să înfăptuiască o operă măreață, menită a cinsti, după cum se cuvine, memoria scumpilor noștri morți, jertfiți pentru Patrie.

Sufletele acestor eroi, de acolo de unde sunt ele, se vor simți fericite, văzând că cei rămași nu i-au uitat și că sublimul lor sacrificiu va rămâne pururea pildă vie generațiilor viitoare.

Rămășițele pământești ale eroilor înmormântați la Călărași, odihnesc în jurul unuia din cele mai frumoase monumente funerare din țară, care ar putea face cinste oricărui alt oraș.

Și numai după ce opera înfăptuită cu atâta trudă a fost desăvârșită, numai atunci acești vrednici fii ai Țării au chemat și pe alții să se bucure de bucuria lor. Fapta acestor oameni de bine vorbește de la sine.

Trecând peste spiritul de modestie al inițiatorilor, arătat cu prisosință tot timpul cât au durat lucrările, ne îndeplinim o datorie a-i da ca exemplu tuturor, citându-le numele.

Ei sunt: D-na și D-nul Gl Râșcanu, comandantul garnizoanei Călărași și D-nul Săndulescu, inginerul șef al județului Ialomița.

Menționăm că, cetățenii călărășeni, s-au arătat a fi la înălțimea inițiatorilor, acordându-le un înalt spirijin moral și material. Fie ca pilda lor, dovada unor înalte calități morale, să fie urmată de toate orașele și satele României Mari.

E o datorie obștească să îngrijim de mormintele celor care, înfruntând moartea , au înfăptuit visul nostru de veacuri.

Încrezători în virtuțile Neamului, așteptăm vestea din toate unghiurile țării, că toți fii ei, apreciind sacrificiul celor morți pentru Patrie, au pornit cu drag la muncă pentru cinstirea memoriei eroilor noștri.”

Ulterior cimitirului i s-a adăugat arcul sub formă de boltă de la intrare, monumentul funerar – operă a sculptorului Vasile Ionescu Varo – și osuarul pentru înhumarea, în cadrul unei solemnități speciale, la 2 iunie 1938, a osemintelor celor 900 de eroi din regimentele 23, 63, 33, 73, 38 și 78 Infanterie, 74/80, 75/76, 63/79 Infanterie, 3 și 20 Artilerie, regimentul de Pontonieri, eroi care au murit în iarna anului 1917 în satele din județul Vaslui: Vulturești, Glodeni, Parpanița, Todirești, Bumești, Rafaila, Buda, Ipatele, Bâcu, Franciugi, Drăgușeni, Crăciunești, Scheea, Scânteia și Fălciu, în urma rănilor primite în luptă și a tifosului exantematic.

 

Tot pentru a cinsti memoria eroilor călărășeni, jertfiți pe altarul patriei, în anii 1925-1926 a fost ridicat în fața Bisericii Catedrale, din inițiativa primarului Gheorghe Cristodorescu, prin grija unui Comitet, Monumentul Eroilor călărășeni din primul război mondial, iar în anul 1927 monumentul din curtea Regimentului 5 Călărași (Vulturul), apoi, în perioada 1930-1943, biserica Sf. Gheorghe ridicată în memoria eroilor căzuți în primul război mondial.

O altă modalitate de a păstra vie în conștiințe, faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă de eroii călărășeni, a fost aceea de a denumi străzi din oraș cu numele acestora. Așa se face că în perioada interbelică, am avut în oraș străzi cu nume de eroi: colonel Alexandru Țopârlan (str. Independența), locotenent Gheorghe V. Haneș (str. Viitor), locotenent Balcanschi (str. Pieții), locotenent Gh. H. Echisciolu (str. Dobroga), locotenent  Popescu Constantin ( str. Flacăra), sublocotenent  Stoicescu M. Alexandru (str. Eroilor), sublocotenent Stoenescu Gh. Ștefan (str. Dorobanților), plutonier Nicolae Florea (str. Aurora).

În afara celor mai sus amintite, comemorarea eroilor a ocupat un loc aparte între preocupările filialei Călărași a Societății Mormintele Eroilor Căzuți în Război, aceasta  începând  la scurtă vreme de la încheierea războiului. Astfel, la 14 august 1919, Prefectura județului înștiința toate instituțiile locale din orașul Călărași că „sâmbătă 16/29 august 1919 va avea loc la Biserica catedrală a orașului un parastas pentru odihna sufletelor militarilor – militari și trupă – morți în timpul războiului și înmormântați în cimitirul din localitate” (până la amenajarea Cimitirului Eroilor, în anul 1920, toți eroii călărășeni au fost înmormântați în Cimitirul Ortodox).

Cu un fast deosebit s-a sărbătorit, pentru prima dată, Ziua Eroilor la 20 mai 1920, când Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război a hotărât organizarea unor procesiuni generale în toată țara, pentru comemorarea eroilor. În programul manifestării pentru provincie scrie că: „Ziua Eroilor, morți pentru Patrie, fiind declarată zi națională, trebuie să pătrundă în conștiința întregului Românism ca fiind expresia cea mai desăvârșită a sufletului nostru național”.

După același tipic, s-a comemorat ZIUA EROILOR și în perioada următoare, până în anul 1948, când Ziua Eroilor a fost mutată în ziua de 9 mai.

 

 

 

 

După 1990 s-a revenit la sărbătorirea Zilei Eroilor în același timp cu sărbătoarea religioasă a Înălțării Domnului, dar nu am putea spune că acest lucru s-a făcut și se face cu entuziasmul care-i caracteriza pe români în perioada interbelică. De eroi ar trebui să ne aducem aminte în fiecare zi și să le înălțăm câte o rugăciune sau să le punem la mormânt câte o floare. Autoritățile noastre de după 1990, cu mici excepții, își aduc aminte de eroi doar cu ocazia acestei zile – declarată sărbătoare națională-, iar mulți o fac – o spun din constatările făcute de-a lungul anilor – din obligație legală. Am fost în anul 2020-2021 de multe ori în Cimitirul Ortodox central, în căutarea mormintelor unor personalități călărășene, care pur și simplu, au dispărut, ajungând și în Cimitirul Eroilor, dar niciodată nu am văzut picior de autoritate locală. Marți, 8 iunie, în ajunul sărbătorii, o armată de muncitori de la spații verzi, supravegheați de vreo două femei, curățau Cimitirul Eroilor, încărcând tomberoane de gunoi, vopsind și curățând crucile. Întrebarea care se pune este: De ce doar de sărbătoarea lor.

De grija de monumente ce să mai vorbim. Monumentul de la 5 Călărași ani de zile părea că a fost părăsit, steagul ce-l străjuiește la catarg părând a fi o otreapă, placa dinspre b-dul Republicii a Monumentului Eroilor din cel de-al doilea război mondial este căzută. Fără eforturile președintelui filialei călărășene a Asociației Naționale Cultul Eroilor „ Regina Maria”, domnul Nicolae Dragu, de multe monumente din municipiu și județ s-ar fi ales praful.

”E o datorie obștească să îngrijim de mormintele celor care, înfruntând moartea , au înfăptuit visul nostru de veacuri”, scrie în articolul din revista „Cultul eroilor noștri”. Că în vremurile noastre nu este chiar așa, constatăm vizitând monumentele eroilor din județ și mormintele din cimitire, multe dintre ele aflate într-o stare jalnică. Voi exemplifica cu două cazuri pe care le-am documentat în anii 2019-2020, când am realizat Cartea eroilor din comunele Cuza Vodă și Vâlcelele.

Să începem cu Cuza Vodă. Pentru a cunoaște tot ce s-a realizat de-a lungul anilor în cele trei sate ale comunei, în afara monumentului aflat în fața primăriei, am vizitat școlile, bisercile și cimitirele din Cuza Vodă, Ceacu și Călărașii Vechi. Am constata cu acest prilej că, exceptând monumentul din fața primăriei, aflat într-o stare nesatisfăcătoare, asupra acestuia neintervenindu-se de zeci de ani, monumentele funerare aflate în curțile celor trei biserici sunt bine întreținute și îngrijite, ca și placa comemorativă aflată la intrarea în curtea bisericii din Cuza Vodă.

Așa arăta monumentul în perioada interbelică

Așa arată monumentul din fața primăriei Cuza Vodă astăzi

Monumente funerare din curtea bisericii din Ceacu

Monumente funerare în curtea bisericii din Călărașii Vechi

Cunoscând din documente că, la aproape un an de la intrarea în război, în primele zile ale lunii martie 1942, dat fiind faptul că pentru eroii căzuți pe front și aduși pentru a fi înmormântați acasă nu exista un cimitir separat, “Prin grija unui mănunchi de vrednici intelectuali ai satului, s-a amenajat în comuna Cuza Vodă o porțiune de teren, lângă cimitir, destinată a găzdui mormintele eroilor căzuți pe câmpul de onoare, în războiul sfânt al neamului.

Zilele trecute, s-a făcut slujba de înmormântare pentru eroul fruntaș Răducan Gheorghe, fiu al acestui sat; au luat parte autoritățile administrative, membrii corpului didactic și întreaga populație a comunei, care a ținut să omagieze faptele de vitejie ale bravilor ostași, care și-au sacrificat viața pe altarul Patriei, luptând pentru dezrobirea hotarelor străbune și pentru crucea lui Hristos.

Cu acest prilej s-a oficiat parastasul pentru pomenirea eroilor Păun D. Gheorghe și Cojocaru C-tin, de asemenea căzuți pe câmpul de onoare. La sfârșitul pioasei ceremonii au rostit cuvântări, aducând omagii de recunoștință pentru faptele de vitejie ale acestor vrednici fii ai satului, S. Sa Păr. Ion Mihăilescu, d-nii Gh. I. Breazu – notar și Gh. D. Ionescu – primarul comunei.”

La intrarea în spațiul destinat eroilor, astăzi aflat în interiorul Cimitirului Ortodox din satul Cuza Vodă, în anul 1958 a fost amplasată o placă comemorativă, sub formă de obelisc,  din marmură (astăzi, sparta), pe fațada căreia sunt înscrise numele a 40 de eroi din satul Ceacu și 21 din satul Cuza Vodă. Pe spatele plăcii au fost de asemenea înscrise numele unor eroi, pe care patina timpului le-a șters, astăzi nemaifiind lizibile decât numele eroilor Sofonea V. Ion și Costache I. Dtru și câteva parțial lizibile.

Fotografii ale Cimitirului Eroilor din Cuza Vodă

 

 

 Ajungând la fața locului am constatat că mormintele eroilor par a fi prăsite, crucile fiind căzute, dovadă că îngrijirea acestora nu a interesat pe nimeni, cel puțin în ultimii 30 de ani.

În cazul comunei Vâlcelele situația se prezintă oarecum diferit, în sensul că acolo, tot ce ține de Ziua Eroilor este legat de bustul grenadierului Mușat, amplasat în imediata apropriere a bisericii din satul Floroaica. Aici, în fiecare an are loc comemorarea eroilor comunei, în prezența autorităților locale și a invitaților de la București, Călărași sau Oltenița. La doar câțiva metri de bustul eroului grenadier, în curtea bisericii, se află mormintele unor eroi înscriși pe plăcile monumentului lui Mușat. Le-am descoperit în aceiași situație ca cele de la Cuza Vodă, acoperite de iarbă, neîngrijite.

Monumentele funerare din curtea bisericii din satul Floroaica

 

În satul Vâlcelele, dacă cele două monumente aflate în imediata apropriere a primăriei, se află într-o stare mulțumitoare, mormintele eroilor îngropați în curtea bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, se aflau într-o stare jalnică. Iarba crescută mai mare decât crucile, cruci strâmbe sau căzute, dădeau o imagine nedemnă pentru micul cimitir al eroilor din sat.

 

 Monumentele funerare din curtea bisericii din Vâlcelele

 

Abia după ce am adus la cunoștință domnului primar situația jalnică în care se găseau mormintele aflate în curtea bisericilor din Floroaica și Vâlcelele, situația a fost remediată.

Încheiem cu precizarea că întreaga responsabilitate privind îngrijirea monumentelor și mormintelor eroilor revine Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, organizație guvernamentală, care colaborează pe această linie cu primăriile, a căror obligație este de a avea un angajat cu responsabilități privitoare la starea monumentelor și mormintelor din raza de activitate a UAT-ului respectiv. În realitate nu cred că există vreo primărie la care să se întâmple așa ceva.