SUB SEMNUL CENTENARULUI

EROI CĂLĂRĂȘENI PE FRONTUL

ÎNTREGIRII NEAMULUI ROMÂNESC:

GENERALUL VIRGIL BĂDULESCU

- CAVALER AL ORDINULUI „MIHAI VITEAZUL”

           In județul Bacău, în anul Centenarului, cu prilejul comemorării bătăliilor de la Coșna și Cireșoaia, din primul război mondial,  au fost comemorați și doi eroi originari de pe meleagurile noastre: caporalul grenadier Constantin Mușat și generalul (căpitan și apoi maior la vremea bătăliilor) Virgil Bădulescu, căruia și colonelului Deculescu Nicolae, viața i-a surâs și s-a întors acasă, cu pieptul plin de decorații.

Cu prilejul venerării eroilor neamului pe Dealul Coșna dar și pe înălțimile Cireșoaiei , la Tîrgu Ocna, s-a amintit și despre luptele purtate de vânătorii de munte, conduși de maiorul Virgil Bădulescu. Arma vânătorilor de munte a luat ființă la 3 noiembrie 1916, când Marele Cartier General prin Ordinul nr. 234 a decis transformarea Școlii Militare de Schiori din București în Corpul Vânătorilor de Munte, organizat pe 3 batalioane a câte 3 companii fiecare, cu un efectiv de 1980 de mlitari. La 9 ianuarie 1917 va fi reorganizat în Batalionul Vânătorilor de Munte. La comanda acestui corp de trupă a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu, care potrivit academicianului Octav Oncescu „era un valoros, un educator desăvârșit și potrivit”, considerat părintele acestei arme.

          După ce la 24 ianuarie 1917, în prezența regelui Fedinand I, Batalionul Vânătorilor de Munte a primit Drapelul de Luptă, au depus jurământul în cetatea lui Șefan cel Mare de lângă Târgu Neamț, unde ajunseseră după un marș pe jos de aproape 500 km, și unde s-au instruit până la 8 august 1917, când a primit ordinul de luptă.

În ziua de 11 august 1917, sub comanda maiorului Virgi Bădulescu, vânătorii de munte au intrat în luptele de la Cireșoaia și Coșna, primind botezul focului. A atacat inamicul la baionetă, respingându-l și punând stăpânire pe Dealul Cireșoaia, capturând 400 de prizonieri și provocându-i mari pierderi în personal și tehnică de luptă.
În ziua de 13 august 1917, vânătorii de munte au atacat din nou trupele Diviziei 70 Infanterie austro-ungară, pe care le-au aruncat în Valea Slănicului, cucerind toată creasta marcată de Dealul Cireșoaia și Vârful Coșna, poziție pe care a rămas în ciuda unui puternic contraatac al inamicului, până în noaptea de 18/19 august 1917, când au fost înlocuiți și trecuți în rezerva Diviziei 7 Infanterie.

Placa de marmură de pe Monumentul Vânăt0rilor de Munte

Spiritul de sacrificiu, curajul, bravura şi dispreţul faţă de moarte manifestate de vânătorii de munte le-au atras unanime aprecieri pozitive din partea comandamentelor străine şi române, dar şi respectul adversarilor. Vânătorii de munte s-au remarcat prin imensul efort depus, prin comportare demnă şi bravură dovedite pe câmpul de luptă sub focul inamicului, pentru ţinuta, disciplina şi ordinea care i-a caracterizat.

Asaltul vânătorilor de munte pe Cireșoaia. Foto: Cireșoaia.ro

Pentru toate acestea, vânătorii de munte și comandanții lor au fost răsplătiți prin acordarea unor înalte distincţii, stipulate în Înaltul Decret Regal nr. 1188 din 16 octombrie 1917. Astfel maiorul Virgil Bădulescu şi căpitanii Mihai Ionescu, Gheorghe Ionescu Sinaia, Theodor Radu şi Constantin Pantazi (călărășean de-al nostru) au fost decoraţi cu Ordinul “Mihai Viteazul” clasa a III-a, la care se aduagă alte ordine și medalii primate.

În ziua de 11 august 1917, sub comanda maiorului Virgi Bădulescu, vânătorii de munte au intrat în luptele de la Cireșoaia și Coșna, primind botezul focului. A atacat inamicul la baionetă, respingându-l și punând stăpânire pe Dealul Cireșoaia, capturând 400 de prizonieri și provocându-i mari pierderi în personal și tehnică de luptă.
În ziua de 13 august 1917, vânătorii de munte au atacat din nou trupele Diviziei 70 Infanterie austro-ungară, pe care le-au aruncat în Valea Slănicului, cucerind toată creasta marcată de Dealul Cireșoaia și Vârful Coșna, poziție pe care a rămas în ciuda unui puternic contraatac al inamicului, până în noaptea de 18/19 august 1917, când au fost înlocuiți și trecuți în rezerva Diviziei 7 Infanterie.

La 30 octombrie 1917 prin Înalt Ordin de Zi nr. 43, Batalionul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Regiment de Vânători de Munte, în fruntea căruia a fost numit comandant onorific Principele Moştenitor Carol (viitorul rege Carol al II-lea), primind denumirea de “Cap al acestui brav regiment”.

În ziua de 9 noiembrie 1917, prin Ordinul de zi nr. 9, generalul Arthur Văitoianu adresându-se vânătorilor de munte arăta : “În scurtul timp în care Batalionul Vânătorilor de Munte s-a găsit sub ordinele mele a dat dovadă de bravură şi dispreţ faţă de moarte, atât în tranşee cât şi în atac…”

La 14 martie 1918 Regimentul Vânătorilor de Munte a primit iarăşi denumirea şi statutul de Batalionul 8 Vânători de Munte, iar numai după o lună de zile, adică la 13 aprilie, din nou de Regimentul 8 Vânători de Munte, organizare cu care a participat în acelaşi an la împiedicarea jafurilor şi nelegiuirilor săvârşite de trupele ruse, după revoluţia bolşevică din 7 noiembrie 1917, pe timpul retragerii acestora din România.

La 14 martie 1918 drapelul de luptă al Regimentului 8 Vânători de Munte a fost decorat cu Odinul “Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

           Pentru a cinsti vitejia și spiritul de sacrificiu al vânătorilor de munte, s-a luat inițiativa ridicării unui monument dedicat acestora, a cărui inaugurare a avut loc la 28 iulie 1939, în prezența regelui Carol al Il -lea și a primului ministru Armand Călinescu, alături de mai mulți generali și ofițeri superiori ai corpului de armată al vânătorilor de munte și alături de oficialități ale județului Neamț.

Iată discursul rostit de regel Carol al II-lea, la inaugurarea monumentului: “Privesc cu mândrie și cu drag acest monument, care amintește vremurile pline de griji, dar și de entuziasm tineresc, care au prezidat la alcătuirea primului Batalion de “Vânători de Munte”.

Aici, în Târgul Neamț, unde plutea încă amintirea plăieșilor lui Ștefan cel Mare, s-a făurit acest admirabil instrument de luptă: “Vânătorii de Munte”.

Toată lumea a rămas uimită de acțiunea pe care au desfășurat-o la Târgul Ocna. Aceia dintre noi, cari cunoaștem mai de aproape secretul pregătirii lor, nu am rămas uimiți, dar am tras un învățământ, cari și astăzi cântărește greu în organizarea unei oștiri.

Minunea s-a săvârșit din cauza unei pregătiri temeinice, cum nu cred că a mai fost în oștirea noastră; și cum din trecut trebuie tras totdeauna un învățământ pentru viitor – și mai ales pentru tinerii ofițeri ai oștirii noastre – să se știe că pregătirea din timp de pace, cu cât este mai desăvârșită până în cele mai mici amănunte, cu atât posibilitățile de reușită pe câmpul de luptă sunt mai sigure.

Dar această minune nu s-a mai putut îndeplini mulțumită numai pregătirii militare, ci și faptului că în acest corp de trupă a domnit o camaraderie și un suflet cum rar am mai văzut. Sunt mândru că am fost eu acela care am luat initiativa creerii trupelor de munte.

Și astăzi, în calitate de Cap al oștirii, sunt mândru de a vedea, că din sufletul acela care s-a plămădit la Neamț, a pornit o renaștere și o reorganizare a întregii mele armate.

Închinându-Mă, cu pioasă amintire, acelora care au căzut și s-au jertfit în acele glorioase zile de la Cireșoaia și Coșna, Mă gândesc la acei cari, atunci când țara va avea nevoie, vor ști să fie la înălțimea înaintașilor lor.

Cu această speranță – mai bine zis, cu această absolută siguranță -, strig din tot sufletul: să trăiască primul Batalion de Vânători de munte!

Ura! (Urale și ovații puternice).”

Amplasat în partea de nord-est a orașului, pe terasa de pe Culmea Pleșului, creată artificial în anul 1936, la o altitudine de 491 metri, monumentul poate fi remarcat cu ușurință din depărtare.
Monumentul-mausoleu a fost construit la propunerea Societății „Cultul Eroilor”, cu sprijinul Comitetului de inițiativă al vânătorilor de munte, cu sediul la București, în fruntea căruia se găseau două personalități călărășene: președinte – generalul Virgil I. Bădulescu, iar vicepreședinte – generalul Constantin Pantazi.

Autorul monumentului este arhitectul Theodor Burcă, cel care a realizat și monumentul eroilor călărășeni din primul război mondial, situat în fața Bisericii Catedrale „Sfântul Nicolae””.

Dar pentru Vânătorii de Munte s-a ridicat un monument chiar pe dealul Cireșoaia. Acest monument, ridicat prin subscripție publică, în cinstea eroilor care și-au dat viața în anul 1917, a fost dezvelit cu un ceremonial religios, în ziua de 19 mai 2018.

Sursa foto: https://history-prospectors.com

Pentru că viitorul general nu s-a remarcat numai ca militar pe câmpul de luptă, vom prezenta în continuare câteva aspect din biografia acestuia. S-a născut la Călărași, la 23 septembrie 1882, în casa situată pe strada Eliade Rădulescu, mahalaua Sfântul Nicolae, ca fiu al lu Iacovache Bădulescu – arendaș și al Smarandei Bădulescu - menajeră, adică casnică, fiind frate cu Alexandru Bădulescu, lider al Partidului Conservator local, prefect și parlamentar de Ialomița, probabil chiar în casa denumită astăzi, impropriu Poșta veche, casă care a fost donată primăriei de urmașii familiei Sofia și Alexandru Bădulescu.

A urmat școala primară în Călărași, după care merge la Iași, la Liceul Militar, iar după absolvirea acestuia în anul 1900, intră la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din București, de unde va fi trimis în Germania unde participă la cursuri de organizare a activităților sportive și de educație fizică în unitățile militare, precum și în Suedia, participând la cursurile Insitutului de Gimnastică din Stockholm (1910-1913). A fost avansat la gradul de căpitan, pe când se afla în capitala Suediei, pe baza bunelor rezultate obținute la cursuri (1912). După reîntoarcerea în țară, în anul 1913, este încadrat ca profesor de educație fizică la Liceul Militar de la Mănăstirea Dealu.

După război a continuat propaganda în favoarea sportului (înainte de razboi, tânăr locotenent fiind, fusese însărcinat cu organizarea activității de educație fizică în armată), ținând conferințe și desfășurând o bogată activitate în publicațiile “Izvor de energie”, revistă ce a apărut în anul 1921, sub conducerea sa, „Spirit militar modern”, „Buletinul Societății medicale de educație fizică”. Pe aceiași linie a creat și condus din anul 1934 „Analele de Educație Fizică”.

Ca teoretician al sportului, Virgil Bădulescu a publicat o serie de lucrări de specialitate, care s-au bucurat de un larg interes atunci dar și mai târziu. Amintim dintre acestea: „Instrucția de luptă a individului și pregătira pentru luptă”, în 1910; „Educația fizică o problemă națională”, în 1917; „Manualul de jocuri”, care a cunoscut mai multe ediții, în 1919; „Gimnastica femeii”, în 1924. În anul 1926, inițiază „Biblioteca sportivă”, în care publică prima monografie de specialitate „Football. Călăuza arbitrului. Reguli oficiale și metode de antrenament”. Din lunga listă a lucrărilor de specialitate mai amintim: „Organizarea timpului liber în România”; „Încercare de sistematizare a jocurilor copilărești după vârstă”; „Instrucțiuni asupra gimnasticii suedeze și sporturilor”; „Date sumare asupra performanțelor și stării fizice a recruților” etc.
În calitate de organizator al mișcării sportive din România pune în anul 1922 bazele Oficiului Național de Educație Fizică în cadrul căruia a luat ființă Insitutului Național de Educație Fizică și Sport (ANEFS-ul de astăzi), al cărui director general a fost. Pentru înființarea acestor instituții a obținut sprijinul familei regale, a lui Dimitrie Gusti – directorul Casei Culturii Poporului și a profesorului Vasile Pârvan.

În anul 1923, în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal , pune bazele construirii stadionului ANEF (devenit după 1948 Republicii și demolat în 1988 pentru a face loc bulevardului “Victoria Socialismului”), a cărui tribună principală era gata în 1934. Între 1927-1929 a construit pavilionul central al Complexului sportiv de la Eforie.
Pentru activitatea sa a fost decorat cu Legiunea de Onoare a Franței (12 martie 1918), Crucea Comemorativă de Război (1 decembrie 1918), Steaua României în grad de ofițer (30 noiembrie 1922), Crucea de Război a Cehoslovaciei (5 mai 1925), Meritul Cultural pentru Sport și Cercetare (11 iunie 1929), Ordinul Spadei în grad de comandor de la regele Gustav al Suediei (20 decembrie 1940).

În anul 1927 , pune bazele Societății profesorilor de educație fizică din România, al cărui președinte a fost.

Militând pentru „regenerarea neamului și prin educație fizică”, precum și pentru promovarea sportului de masă (era un adversar, din principiu, al sportului profesionist) Virgil Bădulescu, care a ajuns până la gradul de general de brigadă, face parte din galeria celor care au contribuit la ridicarea pe o treaptă superioară a sportului românesc, asigurându-i și o bază științifică, fiind unul din primii teoreticieni, oganizatori și sprijinitori ai mișcării sportive din România.

Cel are considera că „profesorii trebuie să se identifice cu jocurile copiilor, să-i învețe jocuri noi, iar dacă se simt în stare să participe la ele”, s-a stins din viață la 27 decembrie 1944, la vârsta de 62 de ani.
În alte localități ale țării este venerat și comemorat cum se cuvine. La Călărași ce mai amintește de Virgil Bădulescu. În afara unei expoziții, organizată cu ani în urmă, de Florin Rădulescu, la Muzeul Dunării de Jos, doar registrul de stare civilă în care este consemnată nașterea sa. Avem baze sportive, săli de sport, instituții sportive, care ar fi putut primi numele acestei mari personalități. De ce ce nu s-a întâmplat, nu suntem noi cei mai în măsură să spunem. Poate că cei care i-au decizii nu au auzit de Virgil Bădulescu și activitatea sa, așa cum de fapt nu au auzit nici de alte mari personalități călărășene, ceea ce nu este în regulă.