NOSTALGII PE STRADA MARE

 

Stimați prieteni de pe Facebook, iubitori ai Călărașiului de odinioară, cunoașteți demersurile, de loc ușoare, întreprinse de domnul Constantin Tudor de a readuce în prezent și a posta pentru cei interesați „Case celebre din Călărași” dispărute sau încă existente în arhitectura actuală a Călărașiului.  Sigur că, pentru mulți dintre călărășenii de vârsta a doua, dar mai ales a treia, aceste prezentări trezesc multe nostalgii.

Și postarea mea de astăzi, îmbogățită și cu fotografii de epocă, are darul de a trezi multe nostalgii. Voi posta un material, întocmit și prezentat la radio Voces Campi, de cunoscutul om de presă, Aurel David – Fie-i țărâna ușoară! -, material intitulat chiar „NOSTALGII PE STRADA MARE”.  Strada Mare nefiind alta decât fosta stradă Știrbei Vodă, devenită 7 Noiembrie după 1948, apoi Gheorghe Gheorghiu-Dej și în final, după evenimentele din Decembrie 1989, numită 1 Decembrie 1918. Fac aici o mărturisire care poate va deranja unele persoane, care se consideră bune cunoscătoare ale istoriei locale și naționale. Atunci când, împreună cu regretatul prof. Sorin Danciu, am întreprins acțiunea de personalizare a orașului Călărași, propunând schimbarea denumirii a 28 străzi din municipiu, una dintre acestea a fost chiar strada actuală 1 Decembrie 1918. Am propus atunci revenirea la denumirea de Știrbei Vodă, denumire întipărită în memoria istorică și a multor călărășeni, dar, dincolo de alte argumente, pe care le-am mai menționat, a fost adus și argumentul că 1 Decembrie 1918 este o dată din istoria României mult mai importantă decât a fost domnitorul Știrbei Vodă. Departe de mine gândul de a nega această realitate, dar personal consider că pentru orașul Călărași domnitorul Știrbei Vodă și ce a făcut el pentru Călărași este mai important decât 1 Decembrie 1918, care este un eveniment național, la fel de important pentru Călărași, cum este pentru oricare altă localitate din România. Și dacă tot se dorea acest lucru, denumirea de 1 Decembrie 1918 putea fi acordată unei alte străzi din oraș. Dar așa se întâmplă când nu se dorește  a se face o reparație istorică. Și aici aș mai da un exemplu, de ce înseamnă să iei decizii fără consultarea unor specialiști: atunci când a fost nevoie de a se da o denumire pentru Piața Mare, în loc să se revină la denumirea inițială de Piața Știrbei Vodă, așa cum s-a numit de la început și apare pe planurile orașului, i s-a dat o denumire nouă: Piața Unirii.

Dar să revenim la „Nostalgii pe Strada Mare” și să vedem ce spunea Aurel David: „Știrbei Vodă. Așa se chema ulița ce se desfășoară din coasta halelor pieții până în colțul cu clădirea prefecturii (fac precizarea că inițial strada Știrbei Vodă se întindea din strada Pompieri și până în strada Dobrogea –n.ns). Localnicii ignorau denumirea oficială. Pentru ei, ca și pentru cei ce poposeau vremelnic în Călărașiul anilor interbelici, aceasta este Strada Mare (denumire care apare chiar și pe unele ilustrate de epocă-n.ns). Loc de promenadă, de afaceri, de întâlniri amoroase…Poate, gândesc eu, era în acea ocolire a rostirii numelui primului domnitor al Țării Românești, numit pe baza Convenției de la balta Liman, după înăbușirea revoluției din 1848, un oarecare semn de respect. Adică, oamenilor le venea mai la îndemână să zică: „Ne-ntâlnim pe Strada Mare, la cinci trecute fix” și nu „Te-aștept pe …Știrbei”. Dar, mă rog…Strada mare a Călărașiului era și locul de preumblare, precum a fost și a rămas, în urbiile transilvane și bănățene, Corso.

Pe o distanță de aproximativ 300 de metri erau înșiruite cafenele, patru restaurante, patru librării, două cinematografe, trei frizerii, două tipografii, trei ateliere foto…

Împreună cu o veche și de suflet cunoștință, care este reputatul avocat și publicist Marinică Giurcă - și el plecat dintre noi, Fie-i țărâna ușoară!-, am de-al pământului, am refăcut din amintiri, interesanta și plină de farmec Stradă Mare din urbea de pe malul Borcei. Am pornit-o dinspre fosta prefectură și am reconstituit un crâmpei de viață din anul în care, copil fiind, frecventam cursurile Liceului particular Diacon Dobrescu. Într-o clădire impozantă pe vremea aceea se afla restaurantulCodrat Marinescu, apoi urma Casa Finți (loc de aprinse dispute pentru comercianții de cereale), farmacia Grunberg, foto Boni, cizmăria Boroș, Casa Școalelor. Îngăduiți-mi să fac un scurt popas aici, pentru a evoca nu numai interesantele întruniri organizate pentru slujitorii catedrei, ci și expoziția de sculptură a unui fidel ucenic de-al lui Constantin Brâncuși, talentatul artist George Teodorescu, smuls vieții la o vârstă mult prea timpurie de o boală necruțătoare.

Să continuăm a revedea cu ochii minții magazinul de bijuterii Goldstein, hotelul Unirea (zgâlțâit zdravăn de cutremurul din 1940), cinematograful Tănăsescu și, în sfârșit, singura clădire funcțională și astăzi de pe această parte a străzii, cea a primăriei orașului. (clădirea, funcțională și astăzi, nu mai este primărie ci adăpostește Muzeul Municipal Călărași). Dincolo de ea, Cazinoul, magazinul cu articole de lux „Lis”, tipografia Săvulescu, atelierul de frizerie și coafură Agopian, sala de cinematograf „10Mai”, mezelăria Dima, frizeria Scorcearof, un debit de tutun, restaurantul Doiciu, cafeneaua Lazu, o brutărie în care nu găseai niciodată franzelă veche și…halele.

Ne înapoiem pe cealaltă parte a străzii, adăstând o clipă în curtea fostului Liceu Comercial (astăzi Liceul Economic, unde au oficiat reputații profesori Vasile Marinescu, Virgil Degheto, Isac Ionescu…), pentru a continua să evocăm alte și alte prăvălii și prăvălioare, firme mai mici sau mai mari ce au ființat în trecutele decenii. Între acestea, atelierul de pălării „La Românca”, librăria Filip Filciu, cafeneaua Radu Avramescu, cizmăria „La Vică Coca”, atelierul de frizerie și coafură Bărbulescu, simigeria Naumovici, atelierul foto Nicu Cristescu, magazinul universal Nicu Traian, restaurantul de lux Filip Antonescu (unde concerta orchestra studenților de la Politehnică), magazinul de cafea și dulciuri Tazlagian, cofetăria Nițulescu (locul tradiționalelor întâlniri ale intelectualilor Călărașiului), magazinul de manufactură și mercerie Bălan, atelierul fotografic Romy Grigorescu, hotelul Penciu, ceasornicăria Avram Demayo, restaurantul Gheorghiță Antonescu, magazinul de manufactură Dumitru Handrabulea, depozitul de ziare Sandu Vlad (în realitate, un veritabil magazin în care se găsea presă din toată România, precum și din multe țări europene, loc de întâlnire și de ample dezbateri politice și civice, miniparlamentul orașului din acele vremuri), o spălătorie chimică, atelierul de fierărie Vlădoianu, librăria „Cartea Românească” a lui Gheorghiu, atelierul de ceaprazărie și croitorie militară Borundel, librăria și tipografia Ioniță Cristescu, librăria Bărăganul, casa telefoanelor, Federala Borcea (bancă de credit pentru mediul rural), o librărie. Între aceste firme erau intercalate și câteva case particulare. Destul de puține ca număr.

Strada Mare, mini Lipscani-ul Călărașiului, a rămas doar în amintirile unor localnici mai vârstnici. Numai două clădiri mai dăinuiesc: cea a primăriei și cea a liceului economic. În locul celorlalte s-au edificat câteva blocuri cu magazine și ateliere meșteșugărești la parter, un palat al telefoanelor, hotelul-restaurant Călărași. Vis-a-vis de fosta prefectură iese din pământ  o construcție cu viitoare misii culturale (așa era gândită atunci. Între timp, cea mai mare parte a clădirii, a fost acaparată de administrația locală și județeană-n.ns.). Fundația acesteia este făcută pe ruinele medievale ale unor coridoare subterane în care își găseau adăpost localnicii în vremurile de restriște ale pericolelor otomane. Ruine distruse ori îngropate fără milă și fără a fi cercetate, stinse odată cu tainele pe care le-au înmagazinat peste secole.

 Strada Mare de ieri a rămas și astăzi un loc de promenadă pentru localnicii. Cu deosebire că mozaicului de magazine i-au luat locul cofetăriile Arcadia și Călărași, librăriile Flora și Centrală, magazinul Select, de articole sportive, autoservirea, farmacia, un șir de ateliere meșteșugărești. Singura firmă de difuzare a presei a fost ascunsă, abuziv, în spatele halei centrale. Între viitoarele corecturi ce ar trebui să i se aducă pentru a o umaniza cât de cât, mă gândesc la una ce se impune cu stringență: schimbarea actualei denumiri.(de la momentul însemnărilor lui Aurel David, putem spune că Strada Mare a fost abandonată, au dispărut magazinul Select, cofetăria Arcadia și librăria Flora…-n.ns.)

Nu pot pune punct acestor fugare însemnări înainte de a mai aminti că pe Strada Mare a mai existat un loc viran  unde vara se organizau spectacole ale companiilor teatrale bucureștene, iar în parcul comunal, ca și la Teatrul Popular  au fost prezenți, la neuitatele întâlniri cu publicul local (care venea – greu de crezut astăzi - în număr impresionant, sălile fiind arhipline-n.ns), oameni de seamă ai culturii naționale, între care Nicolae Iorga, Ion Minulescu, Panait Istrati, Mircea Eliade, Ionel Teodoreanu, Maria Filotti, Ion Manolescu, Elvira Godeanu, Grigore Vasiliu-Birlic…(și mulți, mulți alții, pe care i-am amintit și noi în Monografia municipiului Călărași și în postările noastre-n.ns.)