LUCREȚIA ENESCU – O CĂLĂRĂȘEANCĂ

PUȚIN CUNOSCUTĂ

 

Atunci când vine vorba despre reprezentanții zonei călărășene în muzica clasică românească dintre cele două războaie mondiale ale secolului trecut, toți cei care au puțin habar de acest aspect al culturii românești îi vor aminti în mod sigur pe basul George Folescu, tenorul George Mihail și baritonul Mihail Vulpescu, personalități arhicunoscute în domeniu.

Astăzi însă vă propun să ne oprim asupra unei personalități a orașului nostru foarte puțin cunoscută, despre care nici eu nu știam nimic până am descoperit articolele la care am să fac referire, în continuare. Este vorba despre LUCREȚIA ENESCU.

În ziarul „Curentul” din 1 iunie 1935, Asociația Ialomițenilor stabiliți în București (De fapt, cei mai mulți erau călărășeni, dar cum Călărașii era capitala județului Ialomița, iar unii mai erau și din alte localități ale județului, de aici denumirea asociației. Despre această asociație am postat cu ceva vreme în urmă și în baza unor noi informații, voi mai posta), face următorul anunț: „Ne face o deosebită plăcere a sublinia că sâmbătă 1 iunie a.c. va cânta la Opera Română, în opera „Aida”, d-na Lucreția Enescu.

D-na Lucreția Enescu este călărășeancă. După ce a repurtat frumoase succese în Italia, în Argentina, în Spania, țările nordice și multe alte state, a revenit pentru scurt timp în țară.

Ialomițenii domiciliați în București sunt rugați să asiste la acest spectacol, pentru a arăta dragostea cu care trebuie îmbrățișat un element artistic de valoare și care face cinste țării și în special județului Ialomița.

Comitetul nostru a căpătat promisiunea d-nei Lucreția Enescu, ca atâta timp cât va mai rămâne în țară, să dea binevoitorul d-sale concurs pentru organizarea unui concert de cântece ialomițene, din cele culese și armonizate de d. prof. Mihail Vulpescu (o altă mare personalitate a culturii călărășene, de loc din Lupșanu), de la Academia Regală de Muzică”.

A doua zi, 2 iunie 1935, același ziar revine cu noi precizări: „Pentru publicul românesc în general și pentru ialomițeni în special, spectacolul ce se va desfășura sâmbătă 1 iunie, la Opera Română, va fi o revelație.

O concetățeancă, doamna Lucreția Enescu, plecată acum câțiva ani în străinătate, după ce-și însușise o deosebită cultură muzicală, s-a reîntors pentru scurt timp în țară.

Cu această ocazie, d-sa va apare în fața publicului bucureștean în câteva spectacole organizate de Opera Română.

Ialomițenii domiciliați în București sunt rugați să asiste la acest spectacol, pentru a arăta dragostea cu care trebuie îmbrățișat un element artistic de valoare și care face cinste țării și în special județului Ialomița.

În afară de rolurile ce le va interpreta pe scena Operei Române, d-na Enescu a promis comitetului ialomițenilor domiciliați în București, că atâta timp cât va mai rămâne în țară, să dea binevoitorul d-sale concurs, pentru organizarea unui concurs de cântece ialomițene, din cele culese și armonizate de d. prof. Mihail Vulpescu, de la Academia regală de muzică.”

Aflând aceste informații despre călărășeanca noastră, am început căutările și informațiile apărute sunt destule, anul său de debut fiind - se pare – 1925. Prima informație despre existența artistei este din 17 ianuarie 1925, când își dă concursul la a treia audiție a Societății Compozitorilor Români, la Teatrul Mic, alături de Georges Boskoff, Constantin Stroescu, Alfred Alexandrescu și N. Caravia.

 După ce în 26 februarie 1927 o găsim alături de basul Gheorghe Folescu în „Lohengrin”, la 15 martie 1925 aflăm că: „Matineul de duminică al Operei Române va da prilej unui interesant debut. D-ra Lucreția Enescu va cânta pentru prima oară rolul Leilei din opereta lui Strauss „O mie și una de nopți” Acest lucru se întâmpla chiar în ziua de 16 martie 1925, spectacolul având loc la Teatrul Carol cel Mare. Toamna anului 1925 o găsește în concert la Teatrul Național din Craiova, într-un program ce cuprinde arii și melodii italiene, precum și muzică românească.

În anul următor, 1926 debutează în rolul Antoniei din „Povestirile lui Hoffmann”.

În Rampa din 2 iunie 1927 găsim articolul „Dublări la Operă”: „La reprezentația de luni seara a „Ebreei”, în rolul Rașelei a apărut pentru prima oară d-na Lucreția Enescu. Cred că rolul Rașelei se potrivește de minune cu mijloacele sale vocale, fiindcă se cere o voce de soprano-lirico-spinto, cu un registru întins, cuprinzând și registrul de mezzo-soprană. În adevăr, d-na Enescu posedă o voce cu aceste calități, puternică, mlădioasă, amplă și de un timbru foarte plăcut.

La aceste rare și prețioase calități vocale, d-sa sa adaugă o dicțiune impecabilă, un temperament dramatic plin de nerv și un joc inteligent de scenă, care fac din d-sa o excelentă achiziție pentru Opera noastră și o interpretă ideală pentru rolul Rașelei din „Ebreea”. Publicul a răsplătit-o cu aplauze susținute la scenă deschisă după aria „El va veni” din actul II și cu repetate și insistente rechemări la rampă după fiecare act.”

 În 1928 o găsim într-o înscenare nouă, în rolul titular din opera „D-na Buterfly”. Cronica muzicală a ziarului Dreptatea din 21 octombrie 1928 care este intitulată „Buterfly” scrie că: „În poeticul cadru d-ra Lucreția Enescu a cântat cu o finețe și cu o căldură, care o pun printre marile interprete ale rolului”. 

Urmează rolul Sieglindei din „Walkiria” sub conducerea muzicală a lui Alfred Alexandrescu. Stagiunea Operei Române din toamna anului 1928 se deschide cu o lucrare originală „Năpasta” de Sabin Drăgoi, care a făcut unele schimbări interesante în libret, una dintre schimbări constând în faptul că rolul Ancăi este cântat pentru prima oară de Lucreția Enescu, alături de care îl găsim și pe marele George Folescu. Tot în această perioadă (noiembrie) participă la șezătoarea funcționarilor comerciale de la Ateneul Român, unde cântă alături de Nino Botti, fiind îndelung aplaudată.

Anul 1929 aduce pentru Lucreția Enescu noi premiere: în februarie este prezentă la manifestările organizate de Ateneul „Nicolae Iorga” la Teatrul Mic (Piața Palatului Regal); în martie are loc premiera operei originale ”Aleodor” de V. Gheorghiu în o montare excepțională, cu o distribuție excelentă cu Lucreția Enescu în rolul Miria; în aprilie Opera Română reia, după o întrerupere de 7 ani, opera comică „Mireasa vândută” de Hedrich Smelana, în care Lucreția Enescu interpretează pentru prima dată rolul Mariei; în noiembrie o găsim în rolul Elisabetei din „Tannhauser”, sub conducerea lui Alfred Alexandrescu.

La 12 mai 1929 avea loc la Opera Română sărbătoarea muzicii cehoslovace prin comemorarea lui Dvorak, în cadrul unui festival de gală completat și cu „Mireasa vândută”. „D. Mihăilescu-Toscani, tenorul care a creat pentru prima dată în România rolul principal din această operă și care apare pe prima noastră scenă lirică, după o absență de opt ani, va da o nouă strălucire acestei vesele opere, excelent interpretată de d-na Enescu și d-nii G. Niculescu-Basu, Baziliu și ceilalți protagoniști”.

Ziarul „Rampa” din 21 iunie 1929 ne anunță că în trecuta stagiune a Operei Române, soprana Lucreția Enescu a cântat 30 de spectacole în: Năpasta, Ebreea, Buterfly, Hofmann, Aleodor, Mireasa Vândută ș.a.

După ce în ianuarie 1930 o găsim în „Povestirile lui Hoffmann” de Offenbach și în rolul Leonorei din „Trubadurul”, Lucreția Enescu pleacă în Italia unde va rămâne vreme de cinci ani.

Ziarul „ Rampa” din 25 mai 1931 ne informează că: „La teatrul Puccini din Milano a debutat în „Aida” d-ra Lucreția Enescu. D-sa s-a bucurat de o bună primire, cu o presă favorabilă. A cântat trei spectacole!”

A doua zi, ziarul Adevărul găzduiește articolul „Succesul unei cântărețe românce în Italia” din care aflăm că: „Soprana Lucreția Enescu, care a repurtat frumoase succese la Opera Română din București, a plecat încă de astă toamnă în Italia, unde intenționează să-și perfecționeze educația muzicală.

Ziarele italiene din Milano, sosite în Capitală consacră, în unanimitate, în cronicile muzicale, calitățile superioare ale compatrioatei noastre, care a debutat la Teatrul Puccini, în rolul titular din „Aida”. Într-un ansamblu de prim ordin și în cetatea muzicii, universal recunoscută, d-ra Lucreția Enescu s-a bucurat de o primire excepțională din partea marelui public și a criticii.

„Corriere dela Sera” spune: „Dintre interpreți s-a distins soprana Lucreția Enescu, care în rolul principal a dat o bună interpretare dramatică și a dovedit că posedă o voce sigură, bine întrebuințată, de mare anvergură, mai ales în registrul acut… „Il Popolo d Italia”, „La Sera”, „Il Sole”, etc. consacră de asemenea în cronicile muzicale calitățile vocale excepționale ale compatrioatei noastre.”

Despre perioada italiană a carierei sale aflăm câte ceva din articolul „Cu d-na Lucreția Enescu, reîntoarsă în țară după patru ani de succese în străinătate” pe care-l găsim în ziarul Rampa din 23 martie 1936: „Drumul spre cabina d-rei Lucreția Enescu duce prin grădina japoneză din „M-me Butterfly”- spectacolul în care d-sa și-a făcut reapariția vineri seara în fața publicului Capitalei.

O bătaie în ușă și un glas melodios îmi răspunde, poftindu-mă să intru.

Dar pragul odată trecut, mă retrag surprins: în fața mea…„M-me Butterfly”.

- Scuzați vă rog!.. Am greșit desigur ușa.

- Pe cine căutați?

- Pe d-ra Lucreția Enescu…

- Eu sunt!...

M-me Buterfly este aceea care mi-a răspuns…Orice îndoială este exclusă, Sub machiajul și peruca japoneză o identific pe simpatica noastră cântăreață, care este în prezent oaspetele Operei Române.

Mai sunt cinci minute până la ridicarea cortinei, când după o lipsă din țară de șase ani, d-sa urmează să dea ochii cu publicul nerăbdător din sală.

Iată-mă gata pregătită (din toate punctele de vedere) să apar în fața publicului nostru care-mi este atât de drag. Această seară îmi reamintește una similară – cu zece ani în urmă – când îmi făceam debutul pe scândurile aceleiași scene în „1001 de nopți” de Strauss. Era în anul 1926 și succesul debutului a marcat începutul unei cariere pe care o pot numi, fără falsă modestie și teamă de desmințire, prodigioasă...

 După patru ani, în 1930, am făcut marele salt de a debuta în Italia. Se știe cât de dificil este publicul din acele meleaguri, meloman la exces. Totuși, impresarul, acordându-mi deplină încredere, nu m-a întrebat nimic din trecutul meu artistic. M-a supus doar unui examen preliminar și după numai două luni, apăream în fața publicului italian…

A urmat o perioadă de mari succese, de adevărat triumf. Glasul meu m-a purtat prin multe locuri depărtate. Am străbătut astfel Italia, Spania, Suedia, Norvegia, Cehoslovacia, Elveția și America de Sud – părăsindu-mi cuibul pe care mi l-am realizat în Italia și părăsindu-l și de astădată, cuprinsă de un nemărginit dor de țară…

Reapar astă seară în „M-me Butterfly” și vor urma o serie de spectacole cu: Ebreea, Aida, Bohema, Bal mascat poate și Mireasa vândută, etc. adică cu o parte din repertoriul meu cu care am cunoscut mari succese în peregrinările turneelor din străinătate..

- Aveți emoții?

- De loc!...Apar doar în fața unui public pe care-l cunosc și care mă cunoaște…Emoții nici nu aș avea dreptul să am…căci strică vocea. Reapar mândră că mi-am reprezentat țara cu demnitate, aplaudată pretutindeni.

- Planuri de viitor.

- Dorința de a-mi realiza un vis, mirajul tuturor cântăreților: Să cânt la Scala din Milano.

- Aș fi crezut că vă tentează mai mult „Metropolitan Opera” din New York…

- Cine cântă la Scala ajunge pe urmă ușor la Metropolitan…”

Chiar și în perioada italiană a carierei sale, Lucreția Enescu a mai poposit în România cântând în spectacolele Operei Române.

Odată reîntoarsă în țară, Lucreția Enescu intră în atenția presei dar și a Asociației Ialomițenilor din București care o țin aproape de tot ceea ce întreprind.

Ziarul Curentul  din 10 mai 1935 găzduiește articolul „M-me Butterfly cu doamna Lucreția Enescu” din care aflăm următoarele: „Lipsește din țară de 5 ani. În tot acest timp cunoscuta noastră cântăreață de operă a cântat pe numeroase scene din străinătate, în special din Italia și Spania: Milano, Torino, Pavia, Brescia, Bologna, Veneția, Florența, Barcelona, etc.

Presa străină, în unanimitate, a consacrat pe compatrioata noastră, ca o reputată cântăreață de operă, protagonistă încercată a celor mai pretențioase roluri. Calificative ca: „artistă desăvârșită, voce robustă, timbru plin de duioșie și dramatism, una din cele mai bune Butterfly, excelenta Eleonoră, interpretare desăvârșită” – abundă în mai toate ziarele italiene: „Corriere dela sera”, „Popolo d Italia”, „L Ambrosiano”, „L Italia”, „La sera”, etc”.

Și Rampa din 12 mai 1935 înserează o cronică a operei, Al. Petrovici scriind: „Ca și în anii trecuți, Opera Română, dă prilej spre sfârșitul stagiunii, să apară pe scenă și alte elemente în afară de cele din ansamblul permanent.

În genere, aceste spectacole, oricât de buni ar fi interpreții, au supărătorul inconvenient de a auzi vorbindu-se și în alte limbi decât cea românească.

…Dar să revenim la d-na Lucreția Enescu interpreta operei Butterfly de joi seara. Această cântăreață înzestrată cu reale calități, a făcut parte din ansamblul operei române și a cântat de nenumărate ori rolul Butterfly în românește.

Era natural să-l cânte tot în românește. Și nu ne vine să credem că în trei sau patru ani de ședere în Italia d-sa a uitat complet românește. D-sa a ținut să cânte în italienește. Interpretarea rolului e mult superioară celor de acum câțiva ani.

Compoziția rolului a fost completată cu prețioase nuanțe în ce privește jocul de scenă, iar vocea d-nei Lucreția Enescu deși n-a câștigat în amploare, s-a perfecționat mult în maniera de a cânta…

De aceea – după o atât de mare avut de câștigat de pe urma celor 5 ani cântați în Italia, fără îndoială că a câștigat și țara noastră reprezentată pe atâtea scene, în chip atât de onorabil de compatrioata noastră.

De aceea – după o atât de mare absență – spectacolul anunțat pentru această seară, joi 9 mai, la Opera Română, cu d-na Lucreția Enescu, în M-me Butterfly, ne îndreptățește să ne așteptăm cu adevărat la un spectacol artistic. O așteptăm și în Aida, în care a obținut un real succes în străinătate”.

În august 1935 o găsim concertând la Băile Herculane și în stațiunea Călimănești. Despre concertul Lucreției Enescu la Băile Herculane, ziarul Curentul din 25 august 1935 scrie printre altele că: „Duminică a concertat în sala Cazinoului, marea actriță de operă, Lucreția Enescu…Sezoniștii au avut prilejul să asculte un adevărat regal muzical.

Calitățile neobișnuite de voce și școala înaltă ce o posedă d-na Enescu, au ocazionat elitei sezoniste un spectacol de mare artă.

Programul a cuprins arii din popularele opere (Cavaleria rusticană, Fedora, Madame Butterfly, Andrea Chenier și Tosca); apoi câteva duioase canzonete napoletane și la urmă o serie de romanțe populare românești alese din culegerea admirabilă a lui Monzia (La fântâna cu găleată, Mândro mândrulița mea, La crâsmuța cea din deal, Floare fui, floare trecui, Bade, mânce-te amarul, Păi și ochii albaștri-s drăgălași)”, iar din același ziar datat 2 septembrie 1935, aflăm că: „Sfârșitul lunii august a prilejuit sezoniștilor din băile Călimănești un spectacol de adevărată artă. E vorba de concertul dat în sala de festivități a Cazinoului de d-na Lucreția Enescu de la Scala din Milano.…Concertul d-nei Enescu, s-a bucurat de o afluență neobișnuită și de un succes rar în ce privește concertul în sine”.

Programul asemănător cu cel de la Herculane, iar acompaniamentul la pian a fost susținut, cu mult rafinament, de tânărul pianist Rabega.

Așa cum aminteam, Asociația Ialomițenilor domiciliați în București nu a pierdut-o din vizor pe Lucreția Enescu, odată revenită în țară. La 22 noiembrie 1935 a avut loc ședința de comitet a asociației. Pe lângă alte probleme discutate, comitetul a decis ca „…fruntașii asociației, care prin meritele lor au urcat treptele unei frumoase situații să fie sărbătoriți în cadrul unei mese comune, cu caracter de sărbătoare prietenească și primii către care s-au îndreptat gândurile tuturor au fost d-nii ministru Aurelian Bentoiu și primar Mihail Berceanu, care prin dragostea arătată asociației și scopului ei, îndreptățesc comitetul să creadă că această mișcare va fi îmbrățișată cu aceiași căldură de toți fruntașii ialomițeni….

Cu această ocazie va avea loc o masă comună și un festival artistic, la care vor da binevoitorul concurs marele talent, călărășeanca LUCREȚIA ENESCU, care, de curând venită din Italia, urmează a se reîntoarce acolo, unde marile talente sunt apreciate la justa lor valoare, precum și d-nii profesor Mihail Vulpescu, Ene Dobre de la Teatrul Național, etc.”

Într-adevăr, în seara zilei de 1 decembrie 1935, la restaurantul Helveția din București a fost sărbătorit Aurelian Bentoiu, subsecretar de stat la Ministerul Justiției. La final, Lucreția Enescu, acompaniată la pian de Fucs, a cântat arii naționale și canțonete italienești.

La 7 martie 1936, asociația îl sărbătorește pe Ioan Filitti, membru al Academiei Române și al Consiliului Superior Legislativ , cu ocazia împlinirii a 30 de ani de publicistică în domeniul dreptului românesc. În cadrul manifestării, Lucreția Enescu acompaniată de cunoscutul pianist Th. Fucs, a executat – cu talentu-i cunoscut – mai multe bucăți românești.

În aceiași lună, la 20 martie 1936, ziarul Curentul ne informează că la Opera Română începe ciclul de spectacole, cu concursul sopranei Lucreția Enescu, reîntoarsă în țară, după ce a repurtat succese în întreaga Europă și în America.

Ciclul urma să înceapă cu M-me Butterfly și va continua cu „Aida”, „Bal mascat”, „Ebreea”, „Bohema”, etc.

În numărul din 23 martie 1936 al aceluiași ziar, aflăm că Asociația Ialomițenilor la restaurantul „Splendid Park” a sărbătorit-o pe „d-na Lucreția Enescu de la Opera Română, pentru creația făcută în „M-me Butterfly”.

Au luat parte d. ministru Aurelian Bentoiu, d-na și d. avocat C. Vasilescu-Duca, d-na și d. avocat N. Secăreanu, dr. avocat Lizetta Gheorghiu, d-na și d. Virgil Stoenescu, d. dr. Dinu Neagu, d-nii avocați Puiu Lăzărescu, Raul Gheorghiu, Puiu Popescu, Ivănescu, Filipescu și N. Doicescu, d-na și d. Sima Ionescu, d-na și d. avocat I. Neagu, etc.”

Pentru a putea revedea plaiurile Bărăganului, în care ialomițenii domiciliați în București, au zburdat în anii copilăriei, comitetul asociației a hotărât organizarea unei excursii la Călărași, pentru 27 septembrie 1936, în fruntea excursioniștilor aflându-se președintele activ al asociației Aurelian Bentoiu, prof. Ion F. Buricescu – vicepreședinte al asociației, Vasile V. Haneș un alt fiu distins al Călărașiului.  În după amiaza zilei cu excursia urma să aibă loc o serbare cultural artistică cu concursul Lucreției Enescu, Mihail Vulpescu, Toni Lupescu și Nae Secăreanu, precum și cele două coruri din Călărași.

După ce în februarie 1937 o găsim prezentă la sărbătorirea prof. Ion F. Buricescu de către Asociația ialomițenilor, în perioada următoare informațiile despre călărășeanca noastră sunt din ce în ce mai sărace.