CIMITIRUL PRIZONIERILOR DE RĂZBOI SOVIETICI DIN COMUNA BUDEȘTI 

În materialul nostru despre Lagărul de prizonieri nr. 7 Budești am amintit și despre obținerea autorizațiilor de înmormântare în cimitirul prizonierilor.

Așa cum toți românii plecați pe front, dar care au căzut prizonieri și au ajuns în lagărele de pe teritoriul Uniunii Sovietice, unii ne mai întorcându-se niciodată în locurile de unde au plecat, sunt considerați eroi de război și sovieticii au avut grijă ca prizonierii din lagărele de pe teritoriul României, să fie considerați eroi de război și pentru ei să fie amenajate cimitire și ridicate monumente, de către autoritățile române. De același tratament s-au bucurat și prizonierii morți în lagărul nr. 7 de la Budești.

Astfel, la 26 mai 1946, primăria comunei Budești primea de la pretura plășii Budești ordinul nr. 11.000/946 al Prefecturii județului Ilfov: „Ca urmare convorbirii care a avut loc în ziua de 23 mai a.c., de d-l Împuternicit al comisiei aliate de control cu privire la situația mormintelor și cimitirelor ostașilor din armata roșie care au căzut pe teritoriul județului în luptele cu armatele germane, vă rugăm a lua următoarele măsuri: 1) Se va stabili câte morminte separate, individuale și colective sunt pe raza fiecărei comune. În acest scop se va forma o comisiune compusă din primar și doi cetățeni martori, care vor face o cercetare amănunțită în comună și în împrejurimile comunei , întocmind un proces verbal în patru exemplare semnat de primar și cei doi martori și care va cuprinde: 1) câte morminte sunt pe teritoriul comunei; 2) locul unde se află fiecare și suprafața; 3) la ce dată au fost găsite fiecare; 4) ce cheltuieli s-au făcut sau sunt necesare pentru amenajarea mormintelor; 5) se vor anexa cinci fotografii prin diferite aspecte, mărimea 10/15. Pentru mormintele prizonierilor sovietici se va întocmi proces verbal separat.” În același ordin se ma menționa și faptul că primarii erau obligați să ia măsuri pentru ”a asigura o îngrijire excepțională a mormintelor izolate și neîngrijite, dacă se poate vor fi adunate la un loc. La fiecare mormânt izolat și colectiv se va face un monument împrejmuit purtând o inscripție(aici este înmormântat soldatul, ofițerul, etc.).”

Răspunsul primăriei către pretura plășii Budești pleacă în ziua de 27 mai 1946 și este însoțit și de procesul verbal întocmit de comisia formată din Ion Sima-primar ajutor al comunei și girant pentru luna mai ca primar, asistat de locuitorii Marin M. Savancea și Lazăr State ca cetățeni martori, iar cercetarea amănunțită a fost făcută în ziua de 27 mai 1946, la cimitirul prizonierilor sovietici. Din procesul verbal aflăm că locul cimitirului era pe teritoriul comunei Budești, în partea de răsărit, în punctul denumit  peste linie (Satul nou), vis-a-vis de lagăr. Suprafața cimitirului era de cca 1 ha, iar data la care au fost făcute mormintele este 4 septembrie 1942.

Din procesul-verbal mai aflăm că „a) Pe teritoriul comunei Budești se constată că nu sunt cimitire în care să fie înmormântați ostași sovietici din armata roșie care au căzut în lupte cu armatele germane.

Ținând seama de dispozițiunile ord. Prefecturei nr. 11.000/1946, către Dvs., prin care vi se cere o situație centralizatoare, referim că această comună se încadrează în prevederile punctului 5 din acel ordin, după cum urmează: 1) Cimitirul de prizonieri sovietici este situat pe teritoriul comunei Budești. 2) Morminte izolate…comuna Budești se află pe drumul județean Aprozi, partea dreaptă vis-a-vis de lagăr, în număr de 95 colective și 133 individuale. 3) Sunt împrejmuite cu gard viu, sunt îngrijite și au nevoie de un monument care în prezent este lipsă. 4) Cheltuieli s-au făcut numai de fostul comandament al Lagărului de prizonieri Budești, care nu se cunoaște. 5) Sun necesare cheltuieli pentru îmbunătățire în sumă de cca. 100.000.000 lei.”

În aceiași zi de 27 mai 1946, comuna cheltuise suma de 150.000 lei pentru fotografierea mormintelor prizonierilor sovietici (fotografii trimise la pretură: prima dată cinci, a doua oară opt), sumă care nu se încadra în normele stabilite de Comisia Română de legătură cu Comisia Aliată de Control.

La 13 mai 1948, notarul comunei Cristian Ghimpețeanu revine către pretură cu o nouă adresă din care aflăm că cimitirul sovietic de pe raza comunei are 96 morminte colective și 133 individuale, că este împrejmuit cu gard viu doar pe trei părți și că în primăvara anului 1948 s-a procedat la curățirea și amenajarea de alei în cimitir. Mai comunica că „Până la primirea fondurilor necesare executării operațiunilor de împrejmuire, am luat măsuri ca până la data de 20 mai a.c. prin muncă voluntară să se procedeze la amenajarea și înfrumusețarea cimitirului.”

Nu avem confirmarea că s-a întâmplat așa de repede cum promitea notarul Ghimpețeanu, dar ziarul Scânteia din 15 august 1949 ne informează că în cinstea zilei de 23 august „U.F.D.R.-istele din Budești-Ilfov ajută la amenajarea Cimitirului Eroilor Sovietici”. Aflăm astfel că: „Chemarea s-a dus din gură în gură, de la un capăt la altul al comunei Budești-Ilfov. La ora 4 d. m. din fața sediului organizației U.F.D.R. un grup de țărănci muncitoare și gospodine, cu lopeți, greble și târnăcoape, au pornit spre marginea comunei, în Cimitirul Eroilor Sovietici, De altfel, Comitetul Provizoriu al plășii luase mai de mult inițiativa amenajării cimitirului și ridicării unui monument în memoria ostașilor sovietici, căzuți pe pământul țării noastre. La această acțiune s-a alăturat și organizația U.F.D.R. a comunei…

Ajunse la locul de muncă, U.F.D.R.-istele au început să zorească. La curățarea molozului, la nivelat terenul sau la încărcatul roabelor, femeile prinseră să muncească cu nădejde, cu toate că de dimineață multe din ele au lucrat la câmp sau acasă în gospodărie…Și cum să nu lucreze cu drag Eleonora Gagiu, Rădelu Constanța, Onofrei Elena sau Nedelschi Galina, ele, care acum nu mai trudesc pe la moșierii lacomi și haini la suflet și care își croiesc o viață omenească. Unele își au copiii prin școli, altele îi au pe la cămine, îngrijiți cu dragoste de tovarășele noastre. Multe dintre ele au munci de răspundere în comună. Sunt respectate, sunt privite ca oameni, nu ca odinioară…

Eleonora Gagiu, o femeie mărunțică și vrednică, și-a terminat lucrul. Cu un colț al tulpanului își șterge sudoarea de pe frunte. Zâmbește mulțumită.

- Ce-ai Leano, ai obosit? – o întreabă secretara U.F.D.R. din comună.

- Ei, am obosit…dar și mâine și poimâine și tot timpul pân’ s’o termina lucrul, am să vin să ajut aici. Că dacă n’ar fi fost ei, ostașii sovietici, nu ne mai rămânea nouă comuna întreagă, când s-au retras nemții. Ș’apoi, odată cu Armata Sovietică, s’a întors și bărbatu-meu pe care boierii îl mobilizaseră să le apere moșiile. Ei, ce ziceți, cum să nu-mi fie inima alături de ei?

Către asfințit femeile lăsară lucrul. Vor mai veni și’n alte zile. Căci doar de numele fiecăruia dintre ostașii sovietici căzuți, de lupta pe care ei au dat-o acolo, pe pământul Budeștilor, este legată viața lor de acum. Cât de mândre sunt ele acum, când iau cuvântul în ședințe, când sunt chemate la cooperativă să asiste la împărțirea mărfurilor, când își privesc copiii voioși venind de la grădinița sezonieră sau când stau de vorbă cu Bădoi Elisabeta, membră în Comitetul Provizoriu, țărancă muncitoare ca și ele? Ce zori de viață minunată nu le-a deschis 23 august 1944?

De aceea când veni vorba de lupta pe care Uniunea Sovietică o duce în fruntea popoarelor pentru pace, se’nsuflețiră cu toatele.

…Păi da, când ai noștri erau ciuruiți de gloanțe pe front, bogătanii satului erau pe la București, pe la petreceri. Ce, au văzut ei vreodată frontul? De-aia șușotesc acum vrute și nevrute despre război. Că de, din război ei s-au ales „cu chimiru mare”, începu vorba o bătrânică, U.F.D.R-istă de frunte.

O alta din stânga ei, sotia învățătorului din comună, adaugă și ea: „Ați văzut cum s-au purtat tovarășii sovietici cand au trecut pe aici? Ne luau în brațe copiii, le dădeau bomboane, stăteau cu noi de vorbă ca frații. De aia sunt ei așa tari, că iubesc oamenii, că luptă pentru dreptate”. (exact contrariul a ceea ce ne povesteau bunicii și părinții noștri despre comportamentul trupelor sovietice-n.ns. N.Ț.)

Pentru că oricum, intreaga responsabilitate asupra cimitirelor și monumentelor ostașilor sovietici revenea autorităților locale, la 28 august 1952, Unitatea Militară 04391 București-Biroul Cazărmi, comunică Sfatului popular al comunei Budești că în conformitate cu Hotărârea Consiliului de Miniștri No. 984/952, deleagă pe lt. maj. Ștefan Marin  din M.F.A., „pentru a vă preda pe bază de proces verbal și plan de situatie Cimitirul Ostașilor Sovietici cu 18131 morminte”(subl. ns. N.Ț.). 

Conform H.C.M.-ului amintit „toate cimitirele eroilor sovietici și români trec direct sub îngrijirea și administrarea Sfaturilor Populare pe rază caruia se găsesc aceste cimitire”.

Având în vedere numărul de morminte mentionat în adresa mai sus menționată, considerăm că se impune o precizare: într-o situatie întocmită de Comisariatul Militar al raionului Oltenița la finele lunii octombrie 1963 de cimitirele și militarii sovietici căzuți pe raza raionului în timpul celui de al doilea război mondial, din cei 492 militari sovietici, 482 erau în cimitirul din Budești.

Din procesul verbal de predare-primire, încheiat în ziua de 28 august 1952, între delegatul armatei lt. maj. Ștefan Marin și Preda Mihai – secretarul Sfatului Popular al comunei Budești, aflăm că Cimitirul Eroilor Sovietici „este împrejmuit cu gard de beton, crucile din piatră și un monument construit tot din piatră cu plăci de marmură, pe care este săpată în litere o lozincă închinată acestor eroi.

Se mai află în curtea acestui Cimitir și un puț cu apă potabilă, care este dat spre folosință gospodăriilor țărănești vecine cimitirului.

Se menționează că pentru îngrijirea acestui cimitir, Sfatul Popular a întrebuințat brațe de muncă voluntară de la pionieri și salariații din comună, aceasta pentru că în bugetul financiar comunal nu este alocat nici-un articol pentru cheltuieli în acest sens.”  

La 16 octombrie 1952, Sfatul popular al raionului Oltenița trimite Sfatului popular al comunei Budești copie de pe adresa Unității Militare nr. 03186 București, semnată de General maior Mihail T. Maltopol, pentru a lua măsuri de buna întreținere a Cimitirului Eroilor Sovietici. Conform prevederilor decretului 48/1948 al Prezidiului Marii Adunări Naționale,  U.M. 03186 îi revenea sarcina  de a se ocupa de conservarea tuturor Operelor Comemorative de Război din România. În baza acestei prevederi, la data de 18 august 1952, unitatea a trimis un delegat în comuna Budești, pentru a lua legătura cu organele administrației locale  în scopul de a lua măsuri de amenajare a Cimitirului în vederea zilei de 23 august. Cu ocazia acestei vizite, delegatul unității a constatat că „Cimitirul nu era destul de bine întreținut, deoarece iarba de pe alei și lucerna de pe morminte nu se curățise complet, ci abia cu câteva zile înainte de prezentarea delegatului nostru începuse această operațiune cu sprijinul unor ostași și cu pionierii; nu a existat un izvor de apă pentru udatul acestei verdeți, care prin creșterea și cositul ei ar fi dat oarecari posibilități de a se aduna nutreț pentru vite, în loc de salariul paznicului.

De asemenea semnele funerare nefiind fixate mai adânc în pământ, sunt expuse căderii; iar semnul sovietic „STEAUA ROȘIE” de pe monument ruptă în două colțuri de către copiii oamenilor din apropierea cimitirului, după cum a afirmat președintele Sfatului popular.

Constatările făcute în teren, menționate în procesul-verbal încheiat între delegatul nostru și președintele Sfatului popular, asistați fiind de învățătorul Străchinescu de la șc. elementară din acea comună, au dus la concluzia că este absolut necesară angajarea unui paznic.

Față de cele constatate și față de propunerile făcute de organele Sfatului popular, vă rugăm a lua măsuri pentru punerea unui nou semn sovietic „STEAUA ROȘIE” pe Monument și a se interveni locului în drept pentru angajarea unui paznic la acest Cimitir, necesar pazei și bunei întrețineri, în scopul de a se da atenția deosebită ce se cuvine jertfei ostașilor sovietici căzuți pe teritoriul patriei noastre, în războiul anti-hitlerist.”

Întrucât în anul 1952 se dăduse o nouă Hotărâre a Consiliului de Miniștri cu nr. 984 din 18 iunie, prin care se stabilește că cimitirele eroilor ostași români, precum și cimitirele eroilor ostași ai armatei sovietice, căzuți în timpul războiului anti-hitlerist care se află pe teritoriul Republicii Populare Române, vor fi îngrijite și administrate de către Comitetele Executive ale Sfaturilor Populare sau orășenești în raza cărora se găsesc, preocuparea Sfatului Popular al comunei Budești pentru îngrijirea Cimitirului prizonierilor sovietici se accentuează.

Astfel, la 27 iulie 1955, Sfatul popular al comunei Budești se adresează Comitetului Executiv al Sfatului popular al orașului Oltenița aducând la cunoștință că: „la comuna Budești, există Cimitirul Eroilor Sovietici, care este împrejmuit cu gard de ciment de 0,50 m înalt pe toată lungimea, în mijloc având un frumos monument din ciment cu plăci de marmură.

Acest cimitir este vizitat adesea de organele noastre în drept precum și de membrii ambasadei U:R:S:S. de la noi din țară.

Cum la acest cimitir nu are pe nimeni care să facă de pază noaptea sau chiar și ziua, răi voitori strică noaptea lacătele de la porți și dau drumul la vite înăuntru, distrugând aleile, trotuarele, florile, arbuștii ornamentali și chiar însuși monumentul, spărgând plăcile, iar din cauza întunericului nu putem să-i identificăm.

De această stare de rea întreținere a acestui cimitir, am adus la cunoștința organelor în drept, pentru a lua măsuri și chiar au fost luate fotografii de către membrii ambasadei U.R.S.S.  din care cauză și anul trecut și acum și-au exprimat dorința de a se ilumina electric, pentru a preîntâmpina aceste distrugeri, lucru constatat și dorit chiar și de tov. General Malitopol care se ocupă cu aceste lucrări.(Ce se întâmplase oare cu iluminatul electric care exista la momentul vizitei episcopului militar, ori articolul nu prezenta realitatea de la acel moment-n.ns.N.Ț.)

Pe acest considerent noi am trimis delegat la I.R.E. București, cu adresă scrisă, care a fost înregistrată la ei sub nr. 3875 din 15 iulie a.c. pentru a trimite echipe pe teren în vederea măsurătorilor și formarea devizului, dar până în prezent nu a venit nimeni, mai mult ne-a spus verbal că nu au materiale…

Vă rugăm a dispune și interveni cum veți crede de cuviință celor în drept pentru a face această instalație întrucât se apropie 23 august și iarăși o să avem observații de acest ordin.”

La 30 iulie sosea răspunsul de la Sfatul popular al orașului Oltenița, care comunica următoarele: „Așa cum Dvs. ați înțeles în anii trecuți de a da toată atenția cuvenită acestui cimitir al Eroilor Sovietici, eroi ce ne-a adus libertatea și ne-a scăpat de jugul hitlerist, vă rugăm stăruitor a vă achita cu cinste și mai departe de această îndatorire patriotică pe care fiecare cetățean al R.P.R.  trebuie să o aibă pentru acești eroi care și-au jertfit viața pentru binele poporului nostru, organizându-vă munca în așa fel încât să cuprindeți în centrul preocupărilor Dvs. și această problemă, care trebuie să ne preocupe pe noi toți, în special pe Dvs. care sunteți foarte aproape de acest cimitir, noi sprijinindu-vă în muncă cu partea tehnică de întreținere și întocmire a documentațiilor pentru reparațiunile necesare acestui cimitir, pe baza fondurilor alocate în acest scop…

Cu privire la iluminatul electric pe care îl solicitați la acest cimitir, problema este cunoscută, suntem de acord și noi, și în acest scop s-a intervenit la Sfatul popular al raionului Oltenița, pentru a se aloca fondurile necesare și a se interveni la I.R.E.B., pentru întocmirea devizului necesar, pentru ca în cinstea zilei de 23 august să avem executată această lucrare.”

La 29 august fusese rezolvată și problema cea mai arzătoare, aceea a stâlpilor, în număr de 12, aceștia fiind livrați de către Șantierul Naval Oltenița. 7 dintre aceștia intrau în distanța de la rețeaua de alimentare a S.M.T. Budești până la cimitir.

10 mai 2010. Cimitirul prizonierilor sovietici din Budești

10 mai 2010. Ambasadorul Federației Ruse la București

vizitează Cimitirul prizonierilor sovietici din Budești

 

 

LAGĂRUL DE PRIZONIERI NR. 7 DIN BUDEȘTI

Intrarea României în cel de-al doilea război mondial, la 22 iunie 1941 și victoriile rapide obținute de armatele germane și române în prima parte a războiului, au condus, în mod inevitabil, la capturarea unui mare număr de prizonieri sovietici, mulți dintre aceștia ajungând și în România. Pentru cazarea acestora au fost înființate lagăre de prizonieri, unul dintre acestea fiind Lagărul nr. 7 din comuna Budești, județul Ilfov (astăzi oraș al județului Călărași). Din puținele documente ce ne-au stat la îndemână, nu am putut stabili data exactă a înființării acestui lagăr. Dacă însă avem în vedere că domnul Alesandru Duțu, în articolul „Prizonieri de război sovietici în România (1941-1944)”, nu-l menționează între lagărele existente în România în luna august 1942, dar primul prizonier a decedat în lagărul de la Budești în ziua de 17 septembrie 1942, iar în procesul verbal nr. 909 din 27 mai 1946, data la care au fost făcute mormintele este 4 septembrie 1942, putem accepta ideea că lagărul a fost înființat la sfârșitul lunii august sau începutul lunii septembrie 1942.

Interesant este că mai găsim la Budești, în aceiași perioadă lagărele de prizonieri nr. 3, 4 și 5. Astfel, la 20 aprilie 1944, Marele Stat Major-Secția 8-a, Biroul I, adresându-se Spitalului Anexă din Budești, cu privire la eliberarea camerelor din jurul spitalului, comunica că „Ministerul de Război – Secția Financiară – ne încunoștiințează cu nr. 80.052 din 14 aprilie 1944 că s-a dat ordine Lagărelor 3 și 4 că nu au dreptul a locui în satul Budești ofițerii și subofițerii acestor lagăre (subl.ns.).

Vor locui în satul Budești numai colonelul Constantinescu A., comandantul lagărului 4 și ofițeri la lagărului 7 care se găsesc de 2 ani în această localitate.”

Despre lagărul nr. 3 aflăm atunci când la 29 aprilie 1944, notarul comunei Cristian Ghimpețeanu se adresa pretorului plășii Budești, aducându-i la cunoștință că Lagărul de prizonieri nr. 3 stabilit în această localitate, solicită să fie aprovizionat zilnic, cu un număr de 50 de pâini, ceea ce nu este posibil deoarece „cota de făină atribuită brutarului din localitate de către Prefectură, este numai pentru satisfacerea nevoilor populației civile și instituțiile din comună.”

În cazul lagărului nr. 4, lucrurile sunt clare, fiind vorba de Lagărul nr. 4 Vaslui stabilit în localitatea Budești-Ilfov cu denumirea în multe documente de Lagărul de prizonieri nr. 4 Budești. La 25 aprilie 1944, aflăm din tabelul de ofițerii și subofițerii care luau masa la popotă și nu aveau nevoie de cartelă, că acest lagăr avea ca și comandant pe colonelul Constantinescu Abd., un maior-Manole Zaharia, un căpitan-Rânciog Ștefan, 23 de locotenenți, un plutonier major, 11 p-lutonieri, 7 sergenți majori și 4 doctori evrei. De precizat că 24 dintre ofițeri și 21 dintre subofițeri erau la Budești și cu familiile și că la un moment dat nu se mai respectă prevederea că nu au dreptul să locuiască în satul Budești, cei 24 de ofițeri cu familiile și doctorii evrei fiind încartiruiți în case ale locuitorilor comunei.

 

Despre lagărul nr. 5 aflăm că era la Budești, din publicația nr. 2851 din 8 martie 1945 a Lagărului de prizonieri nr. 5 Budești, care aducea la cunoștință „amatorilor că în ziua de 26 martie 1945, orele 11, se va ține licitație publică la acest lagăr pentru vinderea reformei provenită din efecte prizonieri, aproximativ 40.000 kgr. și 3000 kgr. deșeuri încălțăminte.” Publicația este semnată de comandantul lagărului de prizonieri nr. 5, maior Boldur Alf. și Șeful Serv. Îmbrăcăminte, locotenent Lăscărescu V.

Dar pentru că pe noi ne interesează lagărul nr. 7 să revenim asupra acestuia. Primele informații oferite de documente le găsim în cele 379 de adrese ale lagărului către primăria comunei Budești, însoțite de actele de verificare a morții prizonierilor din lagărul nr.7/13 Budești, primele fiind din 23 februarie 1943. Acestea erau necesare pentru eliberarea autorizației de înmormântare în cimitirul de prizonieri al lagărului. Din actele de verificare a morții rezultă că toți prizonierii au avut drept cauză a morții o boală.

 

La 29 septembrie și 13 octombrie 1943, Secția prizonierilor de război din Marele Stat Major, lansa licitație pentru 100.000 metri pânză de rufărie albă sau de alte culori, dar nu roșie sau verde, de bumbac, cânepă sau in cu maximum 50 la sută celofibră și care să reziste la fierbere o oră în soluție de săpun, necesară pentru Lagărul de prizonieri nr.7 Budești.

Spre sfârșitul lunii decembrie 1943, 1, 23 și 24. ianuarie 1944, era lansată o nouă licitație pentru una sută mii prosoape pentru prizonieri. Acestea trebuia să fie confecționate din pânză naturală (in sau cânepă) și în cazul că nimeni nu oferta această calitate se admitea și prosoape din pânză de bumbac sau de cânepă cu maximum 35% celofibră. Pânza nu trebuia să fie vopsită. Predarea urma să se facă în 14 zile de la comunicarea aprobării la magazia Lagărului nr. 7 Budești, pe cheltuiala furnizorului.

În ziua de 29 noiembrie 1943, la ora 4 după amiază, P.S.S. Dr. Partenie Ciopron, episcopul armatei, venit în Capitală pentru a participa la ședințele Sf. Sinod, a făcut o vizită inopinată la Lagărul de prizonieri din comuna Budești- Ilfov. Iată cum descrie ziarul Universul din 4 decembrie 1943, această vizită: „P.S.S. Dr. Partenie Ciopron, însoțit de părintele protopop colonel Ion Dăncilă, vicarul episcopiei militare și preotul căpitan I. Barbu, a fost întâmpinat de către d. col. Gheorghe Teodor, comandantul lagărului din Budești și toți ofițerii și subofițerii din administrația lagărului.

Lagărul acesta-așezat într-o poziție minunată și amenajat cu tot ce este necesar, începând cu lumina electrică și sfârșind cu aleile frumos pietruite – este un orășel în miniatură. În el sunt adăpostiți peste 700 de prizonieri, care trăiesc în cele mai bune condiții de higienă. Din fiecare colț răsare o lumină; din fiecare baracă se desprinde grija deosebită și râvna neprecupețită care se depun pentru îmbunătățirea soartei prizonierilor. Îmbrăcămintea și încălțămintea lor nu lasă nimic de dorit. Dl col. Gh. Teodor este numit cu drept cuvânt de către prizonieri „părintele nostru”. Nimic nu i-a scăpat nerealizat acestui om în sufletul căruia pâlpâie flacăra omeniei.

P.S.S. Episcopul armatei a vizitat: capela (frumos aranjată și înzestrată cu icoane, vestminte și obiecte de cult), sala de conferințe, biblioteca, magazia cu alimente, bucătăria, brutăria, baia, spălătoria, dormitoarele, infirmeria, atelierele de cismărie, croitorie și lemnărie, sala de mese, etc.

Urmând pilda Domnului Mareșal Ion Antonescu, Conducătorul Statului, care întotdeauna s-a înclinat asupra durerii-chiar și a unui suflet vrăjmaș-, P.S.S. Episcopul armatei s-a interesat îndeaproape de viața prizonierilor, de suferințele și dorințele lor. P.S.S. a împărțit personal fiecărui prizonier cărți de rugăciuni și de zidire sufletească, cruciulițe și icoane, binecuvântându-i.

Ceea ce ne-a impresionat a fost repeziciunea și ușurința cu care au învățat prizonierii să vorbească românește și modul de adaptare al lor cu obiceiurile noastre.

În sala de mese P.S.S. Dr. Partenie Ciopron, după ce a binecuvântat masa, a vorbit în prezența prizonierilor și a celorlalți oaspeți, despre drepturile sfinte pentru care luptă românii și necesitatea de a duce până la capăt acest război pentru cauza libertății și drepturilor la viață ale poporului românesc. Noi am intrat în război numai pentru a ne recâștiga pământurile răpite și libertatea fraților subjugați. Am crezut și credem în dreptatea neamului și adevărurile credinței nu pot fi înfrânte.

Cei mai mulți dintre prizonieri au învățat românește. Ei au fost profund impresionați de cuvântul răspicat al reprezentantului puterii și armatei.

În fiecare duminică un protoiereu rus – Petru Adamov – adus special pentru aceasta, slujește liturghia în capela prizonierilor care, constituiți în cor pe două voci, dau răspunsurile la slujba religioasă. Același protoiereu le ține predici și conferințe cu caracter religios, în fiecare duminică.

După ce a împărțit ofițerilor și soldaților români din administrația lagărului, cărți și cruciulițe, P.S.S. Dr. Partenie Ciopron a semnat în registrul de inspecții al lagărului, manifestându-și mulțumirea pentru starea excepțională de organizare a lagărului.

La ora 6,30 d.a., în urările prizonierilor, în rândul cărora a lăsat o vie impresie - fiind primul vlădică ortodox care le face o vizită -, P.S.S. a plecat la București.

Sergent T.R., Ghinescu Constantin.”

Dintr-un tabel întocmit în anul 1944 de comandantul lagărului lt. col. Teodor Gheorghe, aflăm numele ofițerilor și subofițerilor lagărului și al locuitorilor din comună unde erau cartiruiți: comandantul lagărului, în 2 camere la locuitorul Petre Cioc; lt. Botezatu G. și lt. Huțanu Vasile, în 2 camere la Niculae Tănase; lt. Hudiță Gheorghe, în 2 camere la Marin Eftimie; lt. Maleș Gheorghe, într-o cameră la Ion Ciocârlan; lt. Barboș Gheorghe, într-o cameră la Georgescu C-tin; sublt. Topus Vasile, într-o cameră la Elena Teodorescu; sublt. Poliski V., într-o cameră la Dumitru G. Zaharia; sublt. Fuioagă C-tin, în 2 camere la Ciobanu Marin; plutonierii Ionescu Mihail, Culea Vasile și Mănescu Ilie în câte o cameră la locuitorii Tănase D-tru Drișu, Dumitru G. Păunică, respectiv Petre I. Florea.

La 26 august 1944, în ziarul Universul găsim o publicație a Secției Prizonieri  că are nevoie de: cincizeci de mii prosoape, două mii cearceafuri, două mii fețe pernă și cinci sute dosuri saltele, primele trei articole din țesături de in sau cânepă curată sau bumbac cu maximum 40% celofibră, iar dosurile de saltele să fie din cânepă curată. Toate acestea urma să fie predate în maxim zece zile de la comunicarea aprobării la magazia Lagărului nr. 7 Budești.

Dintr-o adresă a Primăriei comunei Budești din 6 octombrie 1944, aflăm că pe lângă lagărul de prizonieri, existent aici de mai multă vreme, în vara anului 1944, începând cu luna aprilie și până la 15 septembrie, „au fost evacuate din București o mulțime de instituții, printre care, în principal, Spitalele Colțea, Colentina, Pantelimon, precum și Spitalul Militar Regina Elisabeta, iar pe de altă parte în mare număr și populație civilă”, la care se adăuga faptul că școlile și alte clădiri importante erau ocupate de trupele sovietice.

Dintr-o altă adresă, datată 10 mai, aflăm că la Budești care avea circa 3000 locuitori, erau circa 5000 refugiați, evacuați și sinistrați, o cantină pentru refugiații care treceau prin comună, Fabrica de brichete furajere din Odesa, Serviciul Sanitar al județului Ilfov, Direcția Silozurilor Regionale, Centrul și ocolul agricol Budești, Centrul de Motocultură al județului Ilfov, precum și Lagărul de prizonieri cu un efectiv de cca 15.000 persoane. Pentru aprovizionarea populației comunei, a populației din plasa Budești și a celor menționați, singura moară era H. Garabet, care avea nevoie lunar de 10.000 kgr. motorină.

Pentru că după trecerea României de partea Națiunilor Unite, la 23 august 1944, dar mai ales după pătrunderea trupelor sovietice, s-a creat un fel de haos, mulți dintre prizonieri plecați din lagăr ne mai întorcându-se la locul de unde plecaseră, iar lagărele trebuiau predate trupelor sovietice, la începutul lunii noiembrie 1944 ziarul Scânteia lansa următorul APEL pentru foștii prizonieri sovietici: „Toți foștii prizonieri sovietici care se mai găsesc încă la diferite munci unde au fost repartizați sau cei care din diferite motive au părăsit lagărele în care erau și astăzi încă mai rătăcesc prin țară, se vor prezenta la Legiunile de jandarmi ale județelor în care se află.

În acest scop, posturile de jandarmi, precum și polițiile, îi vor îndruma la legiunile de jandarmi respective. Legiunile de jandarmi îi vor aduna și trimite cu însoțitori, pe calea ferată, asigurându-le și hrana pe timpul transportului, la următoarele lagăre: a) Cei din Muntenia și Dobrogea la Lagărul nr. 7 Budești-Ilfov…

Până la data de 7 noiembrie a.c., toți foștii prizonieri rămași răzlețiți pe teritoriul țării, trebuie readuși în lagărele susmenționate”. 

Deși de când este lumea și pământul, în războaie s-au luat prizonieri, iar în cazul celor la care ne referim, drepturile erau clar stabilite prin convenții internaționale, pe care – trebuie să recunoaștem - nimeni, niciodată nu le-a respectat în totalitate, regimul instalat de tancurile sovietice, după 6 martie 1945, i-a considerat pe cei care au condus și administrat aceste lagăre, criminali de război și i-a tratat ca atare. Astfel, ziarul Universul din 24 noiembrie 1950, ne informează în articolul cu titlul „Condamnați pentru tratament barbar aplicat prizonierilor”, că „Curtea București, Secția III-a penală, a judecat un lot de 11 acuzați de crimă de război în legătură cu tratamentul barbar aplicat prizonierilor sovietici în 1941-1944, care se aflau în lagărul de la Budești-Ilfov.

Aceștia au fost supuși de către acuzați la munci excesive fără a fi hrăniți; erau expuși frigului și bolilor fără a li se da îmbrăcăminte suficientă și nici îngrijiri, astfel că din cauza înfometării, a stării de mizerie, a epuizării forțelor, la care se adăugau și lovituri aplicate fără milă, mulți din prizonieri au sucombat.

Prin decizia pronunțată, Curtea a condamnat pe acuzați, precum urmează: Gheorghe D. Teodor, fost lt. col., domiciliat în Ploiești, str. Armeni 129, la 15 ani temniță grea și degradare civică. (la vizita episcopului armatei, același ziar scria că lt. col. Gh. Teodor era numit de prizonieri „părintele nostru”-n.ns).

Ștef. Nicolae Mișca, șef de lucrări la Institutul de Medicină din Timișoara, domiciliat în Timișoara, str. Emil Zola 9, la 5 ani temniță grea și 10 ani de degradare civică; Alex. Arsene la 12 ani temniță grea și degradare civică; Preot Gh. Adamov la 6 ani temniță grea și 10 ani degradare civică; Savu Anton la 6 ani temniță grea și 10 ani degradare civică; Gheorghe Buciuc la 6 ani temniță grea și 10 ani degradare civică; Ivan Melniciuc la 6 ani temniță grea și 10 ani degradare civică; Vasile Blaga, fost plutonier, la 5 ani temniță grea și 10 ani degradare civică; Gheorghe Hudiță, fost ofițer activ, la 3 ani temniță grea și 10 ani degradare civică; Vasile Huțan, fost ofițer de rezervă, la 3 ani temniță grea și 10 ani degradare civică.”

Aceluiași ziar, în numărul din 11 iunie 1951, înștiința că „De asemenea, a rămas definitiv condamnat, prin respingerea recursului de către Suprema Curte, la 6 ani temniță grea și 10 ani degradare civică, acuzatul Sandu Anton, care în timpul războiului, în calitatea ce a avut-o de secretar al Companiei de pază de la lagărul de prizonieri sovietici din satul Budești(Ilfov), s-a purtat ca o adevărată brută cu prizonierii și, în afară de aceasta, îi ținea în condițiuni nepermise, nehrăniți, neîmbrăcați și obligați la munci grele.”  

Condamnate au fost și alte persoane din afara lagărului, care ar fi aplicat rele tratamente prizonierilor sovietici. Astfel, aceiași Curte din București, secția III-a penală, a judecat „pe acuzatul Oprea Petre din Negoiești, fost în timpul dictaturii antonesciene, administrator al moșiei lui Const. Brănescu, situată pe teritoriul acelei comune.

La cererea lui Petre Oprea, au fost repartizați moșiei ce administra, opt prizonieri sovietici, de către lagărul Budești. Pe acești prizonieri, oameni liniștiți și muncitori, Petre Oprea i-a tratat atât de neomenos, încât a revoltat și pe localnici, care au compărut ca martori ai acuzării, atât în cursul cercetărilor făcute de către parchet, cât și în fața instanței care a judecat procesul acuzatului. Acesta îi supunea la munci istovitoare, zi și noapte, fără nici o considerație pentru o ființă umană. Îi ținea aproape nemâncați, neîmbrăcați, într-un hal de murdărie nepermis și foarte adesea îi bătea în mod sălbatic; acuzatul, care înainte fusese plutonier major în armată, a pus în aplicare cu acest prilej, practicile pe care le întrebuința în armata de pe vremuri.

Prin decizia pronunțată, Curtea l-a condamnat pe Oprea Petre, pe baza legii criminalilor de război, la 3 ani temniță grea și la 20.000 lei amendă. Curtea a dispus și confiscarea averii acuzatului.”

 

 

ISTORIA UNEI STATUI: REGELE FERDINAND I DE LA SILISTRA

                                                                                    Prof. Nicolae ȚIRIPAN

 

În ziua de 9 mai 2008 când la Călărași s-a dezvelit statuia ecvestră a regelui Carol I, fiind prezent pentru prima dată, în urbea de pe malul Borcei și regele Mihai, în cuvântul pe care l-am rostit, spunem că în toamna anului 1940, urmare a tratatului de la Craiova, statuia regelui Ferdinand I cel Loial, operă a sculptorului Ioan C. Dimitriu – Bârlad, căruia îi fusese încredințată confecționarea de către Comitetul de inițiativă din cadrul Prefecturii județului Durostor, a fost luată de pe strada Regina Maria din Silistra și evacuată la Cernavodă. Au solicitat să le fie cedată pentru amplasare, orașele Cernavodă, Giurgiu și Călărași, iar Ministerul Cultelor și Artelor a decis ca statuia să fie repartizată pentru amplasare orașului Călărași, poate și pentru faptul că cele mai strânse legături, sub toate aspectele, deși era parte a Dobrogei, Silistra le avea cu orașul de la cotul Borcei. (pentru corespondența celor trei orașe cu Ministerul Educației Naționale, Artelor și Cultelor  vezi Delia Roxana Cornea, Restituiri culturale- Povestea statuilor regale din Dobrogea de sud, repatriate în toamna anului 1940, în Analele Dobrogei, seria a treia, An II/2020, nr. 1, pag. 79-99). Conform studiului amintit, la 13 noiembrie 1940, Direcția Artelor din ministerul amintit, îl informa pe primarul orașului Călărași de hotărârea adoptată de către minister, iar arhitectul Gheorghe Ionescu era însărcinat a se deplasa la Călărași pentru a realiza planurile soclului pe care urna să fie ridicată statuia. Situația internațională de atunci, nu a făcut posibilă amplasarea statuii la momentul, în locul și cum au dorit autoritățile călărășene, iar numele arhitectului Gheorghe Ionescu nu este amintit în documentele care s-au păstrat de la primăria orașului Călărași.

 Dar până la momentul amplasării să rememorăm istoria statuii.

Așa cum este cunoscut Silistra, reședința județului Durostor, a ajuns în componența României în anul 1913, odată cu întreg Cadrilaterul. Ca multe alte orașe din componența României Mari și Silistra era un oraș lipsit de simboluri ale cinstirii înaintașilor, cum erau considerate busturile, statuile, etc. Așa se face că în anii treizeci ai secolului trecut, edilii acestei urbe de pe malul bătrânului Danubiu și-au pus o astfel de problemă, iar rezultatul a fost apariția în parcul din fața Prefecturii a busturilor  din bronz ale lui Ion. I. C. (Ionel) Brătianu, fost șef al Partidului Național Liberal și prim ministru și Alexandru Constantinescu, fost ministru al Domeniilor și care contribuise într-o oarecare măsură la colonizarea Cadrilaterului.(În afara acestora mai erau alte două monumente: cel al eroilor jandarmi și cel al eroilor aflat pe șoseaua Silistra Constanța). Că au fost și contestate aceste busturi, pentru motive cum ar fi acela că nu prea erau cunoscuți de cetățenii din Cadrilater, nu mai insistăm asupra acestui aspect, dar acest lucru a făcut ca nu peste mult timp, să se ajungă la amplasarea unei statui a regelui Ferdinand, considerat făuritor al Marii Uniri. Iată ce citim în Semănătorul Român din 15-31 mai 1938, sub titlul „Monumentul Regelui Ferdinand”: „Silistra tinde a deveni un oraș interesant din punct de vedere al datoriei cu monumente evocatoare ale trecutului…”

După ce evocă monumentele existente și faptul că au fost criticate, ziarul scrie: „A trebuit ca să intervină cel mai cuminte și mai bun gospodar din jud. acesta, d-l col. Eugen Demetrescu prefectul județului, pentru ca jena care apasă pe oraș, să fie risipită. Și astfel din inițiativa și cu sprijinul domniei sale, la 10 mai a.c. în asistența d-lui V. Dragu – primarul orașului și a reprezentanților autorităților militare și civile s-a pus piatra fundamentală a unui măreț monument, neuitatului Rege Ferdinand I cel Loial, Înfăptuitorul României Mari. Serviciul religios o a fost oficiat de Cucernicul Protoiereu C. Popescu, înconjurat de un sobor de preoți. Au luat cuvântul V. Dragu primarul orașului, care a arătat necesitatea unui asemenea monument, a cărui înfăptuire se datorește în totul d-lui col. E. Demetrescu, președintele comitetului de inițiativă și construcție. Au mai vorbit d-nii: P. Papahagi direct. lic., membru al Academiei Române, Protoiereul Popescu, Iord. Lefterov avocat, etc. care au scos în evidență necesitatea manifestărilor naționale și de recunoștință față de Coroană, lăudând inițiativa d-lui Prefect col. Demetrescu. La urmă a răspuns d-l Prefect, mulțumind tuturor celor care i-au dat sprijinul pentru înfăptuirea acestui monument care eternizează recunoștința poporului față de Marele lor Rege Ferdinand I și față de Coroană. Monumentul va fi din bronz și se va ridica falnic în grădina din fața primăriei.”

Același ziar, în numărul său din 21 noiembrie 1938, anunța faptul că: „Din inițiativa D-lui col. Eug. Demetrescu, prefectul județului, s-a ridicat, în Silistra, un foarte frumos monument Regelui Ferdinand Întregitorul Neamului.

În prezent, monumentul este gata și se așteaptă fixarea datei pentru inaugurare. La acesta, care este al doilea din țară, se speră a lua parte și M. S. Regele Carol II și membrii Înaltului Guvern”.

Evenimentul a fost pregătit în cele mai mici detalii. Încă din 15 iunie 1939, Pretura plășii Călărași, care primise ordin de la Prefectura județului, înștiința primarii și notarii comunelor din plasă că „Duminică 18 l(una) c(urentă), ora 9 d(imineața) se va oficia la Silistra, dezvelirea monumentului Reg. Ferdinand I, serbare ce se va difuza prin posturile noastre naționale de radio. 

Vă rugăm luați măsuri  ca în com. Dv. locuitorii să asculte în nr. cât mai mare discursurile ce se vor rosti, instalând posturi de radio recepție publice.”

La 17 iunie 1939, căpitanul Portului Oltenița Bordenache se adresa comandantului bacului B.G.D. Dunărea B 1, aducându-i la cunoștință că „Mâine, 18 iunie 1939, urmează a sosi la Oltenița, Domnii miniștri Ghelmegeanu, Titeanu, Cornățeanu, Băran și alții spre a trece cu mașinile spre Silistra.

Astfel că mâine 18 iunie la orele 5 (cinci) dimineața, veți fi cu vasul la Oltenița și nu veți pleca decât la ordinul meu”.

În aceiași zi, căpitanul Portului se adresa și Agentului de Port Cojocaru I. „Să se îngrijească ca mâine 18 iunie 1939, la orele 5 (cinci) dimineața bacul statului și 2 bacuri particulare să fie plecate la Oltenița spre a duce la Turtucaia 4 domni miniștri și însoțitorii D-lor, cu destinația Silistra.

Luați măsuri de comunicare din chiar seara aceasta, reprezentanților sau proprietarilor de vase, rămânând responsabili de neexecutare.”

A doua zi, 18 iunie 1939, la orele 8 dimineața au trecut spre Silistra cu mașinile ministrul Titeanu, însoțit de numeroși gazetari cu 8 mașini, pentru a participa la dezvelirea monumentului regelui Ferdinand. Tot atunci au mai trecut 4 autobuze ale S.T.B. cu un număr de 92 persoane în uniforma Frontului Renașterii Naționale.

Ziarul Universul din 17 iunie 1939, își anunțându-și cititorii despre „Dezvelirea monumentului Regelui Ferdinand la Silistra” scria: „Duminică 18 iunie a.c., se va dezveli la Silistra monumentul Regelui Ferdinand, ridicat prin inițiativa unui comitet compus din col. Demetrescu - prefectul județului, Melidon – primarul orașului, Ionescu – directorul sucursalei Băncii Naționale, prof. Gh. Vasilescu – directorul liceului, preot Stelian Popescu – protoiereul orașului, Pericle Papahagi – membru al Academiei Române, d-na Banu – directoarea liceului de fete, Gh. Chiajna – fost revizor școlar, Hristu Bobef – comerciant din Silistra, Hasan Hagy Bekhir – muftiul județului, Mihail Laiu – avocat, Ilie G. Bănescu, Ștefan Hartular – medic, prof. Mihail Mircea, căp. Anghel Vlădescu și Nicolae Ionescu.

Pe un soclu de 6 metri se înalță impunătoare statuia de 4 m, prezentând pe marele Rege în picioare.

Subsecretariatul de stat al propagandei, folosind acest prilej, pentru a răspunde în aceiași măsură frumoaselor inițiative , pornite de la granița de sud, pregătește serbarea de duminică, într-un cadru cât mai impunător.

La orele 10,30 un serviciu religios va fi oficiat de P. S. Gherontie, Episcop al Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți. După dezvelirea monumentului, vor urma cuvântările și apoi defilarea străjerilor, a poporului și a armatei.

Va urma un praznic de 1200 de tacâmuri, pentru poporul din județ și primarii tuturor comunelor urbane și rurale.

La ora 16,30 pe câmpul aviației, va fi o demonstrație sportivă a străjerilor din Silistra și din județul Durostor, urmată de curse de cai și căruțe cu cai pur sânge dobrogean.

Ministerul Agriculturii și Domeniilor, Subsecretariatul de Stat al Propagandei și Prefectura județului, vor decerna cu această ocazie, premii în bani”.

Și ziarul Curentul din 18 iunie 1939 ne informa cum se vor desfășura  marile festivități de la Silistra și solemnitatea dezvelirii monumentului Regelui Ferdinand, moment „menit să amintească  de-a pururi poporului dobrogean, figura măreață a Regelui întregitor de neam.

Pentru evidențierea importanței acestui eveniment, serbările ce se vor desfășura cu această ocazie, vor avea o amploare deosebită.

Subsecretariatul de stat al propagandei luând sub egida sa organizarea întregului program, a dispus realizarea a numeroase lucrări necesare desfășurării evenimentului într-o formă cât mai impresionantă. Astfel, au fost decorate toate clădirile publice și străzile principale din Silistra. Vitrinele magazinelor au fost de asemeni decorate.

O hartă a României și numeroase portrete regale de dimensiuni impunătoare vor împodobi clădirile mai de seamă din oraș.

Întregul program va fi radio-difuzat. Direcțiunea cinematografică s Subsecretariatului propagandei va realiza cu această ocazie un film-jurnal. La toate marile încrucișări de străzi au fost instalate megafoane puternice, care vor retransmite întregul program

Participanților care vor veni din județele Dobrogei, li se vor împărți broșuri, materiale de propagandă, stegulețe tricolore, etc.

Seara, după terminarea festivităților, vor fi organizate reprezentații cinematografice de propagandă națională, sub cerul liber, cu ajutorul a cinci camionete cinematografice…”

Sursa foto: Curentul din 19 iunie 1939 

Ziarul local Semănătorul Român, dar și cele centrale Universul, Curentul și România, au acodat spații largi serbărilor de la Silistra.

În ziarul local Semănătorul Român, găsim titluri ca: „În cetatea Dârstorului stă de strajă statuia Regelui Ferdinand” sau „Recunoștința poporului către Regele Întregitor…”, din care vom spicui, în continuare: „Cu ceremonialul obișnuit unei asemenea solemnități, în prezența domnilor miniștri Cornățeanu (călărășean de-al nostru, născut la Șocariciu, Unirea de astăzi) și Eugen Titeanu, duminică 18 iunie, s-a dezvelit la Silistra, în vechea cetate a Dârstorului, stăpânită de Mircea cel Mare, monumentul Regelui Ferdinand întregitor de țară…

Armânii, reprezentativi descendenți ai vechilor coloniști veniți aici pentru a se întregi și ei cu patria mumă, vor avea în mijlocul lor pe Ferdinand cel Loial, care a înfăptuit cu eroism și nobilă abnegație, un visul milenar.

Coloniștii de astăzi ca și cei de ieri, veniți din cetatea Romei, pe plaiurile necunoscute ale fericitei Dacii, sun pionerii unei civilizații și ale unei stăpâniri românești, cu drepturi sfinte și consfințite de istoria noastră viforoasă….

Festivitățile desfășurate la Silistra, cu prilejul inaugurării statuii sunt și într-alt fel demne de reținut. În adevăr, - ca simbol al unității noastre naționale și ca o mărturie că între conlocuitorii țării, - oricare le-ar fi naționalitatea -, domnește un spirit de perfectă cordialitate, trebuie să subliniem entuziasmul unit cu pietatea care a însuflețit miile de participanți, veniți din toate unghiurile Dobrogei și ale țării întregi.

Dezvelirea statuii Regelui Ferdinand la Silistra, se înscrie deci, în istorie, și prin această manifestare de solidaritate sufletească a tuturor românilor.”

După cum scria și ziarul Curentul din 20 iunie „… orașul Silistra a îmbrăcat haine cea mai de sărbătoare; uriașe drapele tricolore fâlfâie pe geamii și pe minarete; arcuri de verdeață urează bun venit tuturor oaspeților… Prin grija subsecretariatului presei  și propagandei, care și-a trimis aici caravanele de mai multe zile, întreg orașul a fost decorat în stilul festiv care a fost inaugurat, cu prilejul serbărilor Restaurației.

Din toate părțile Dobrogei și ale Ținutului Mării, au sosit delegațiuni de săteni și coloniști, capi de autorități și fruntași „F.R.N.”

Sursa foto: România din 22 iunie 1939 

Piața din fața marii moschei este un enorm triunghi, înviorat de costumele naționale ale autohtonilor, de șalvarii de mătase ai frumoaselor turcoaice, care și-au lăsat numai feregeaua de pe ochi, de albele costume ale străjerilor, de pitorescul port al macedonenilor fârșeroți și de turbanele și fesurile credincioșilor musulmani.

Pergole de flori și răsaduri de trandafiri înconjoară soclul înalt de marmură albă, de pe care domină statuia Regelui, înfășurată încă în pânză albă.

Sursa foto: monumentul.blogspot.com

Patru coloniști macedoneni străjuiesc monumentul Regelui Întregitor de țară și colonizator al Cadrilaterului.

Minaretul geamiei se profilează subțire și înalt lângă statuie, ca o săgeată ascuțită spre cer.

 

Sursa foto: monumentul.blogspot.com

 Două estrade au fost construite: una în fața statuii, pentru clerul care va oficia slujba divină, alta în dreapta statuii, pentru demnitarii care vor participa la solemnitate.

Alături de cei doi miniștri amintiți, între oficialitățile prezente la solemnitate, mai amintim pe: N. Ottescu – rezident regal al Ținutului Marea, generalul Ciupercă – comandantul Corpului de armată, generalii Pleniceanu și Vlădescu, colonel Trincu – comandantul garnizoanei Silistra, colonel Vasile Nica – prefectul județului Ialomița, colonel Alexandru Țopârlan – comandantul regimentului 23 Ialomița, ing. Radulovici – secretar de stat la domenii, col. Gorschi – prefectul jud. Caliacra, col Nena Victor – prefectul jud. Constanța, Eugen Cialîc – primarul orașului Călărași și Lazăr Belcin – ajutor de primar, primarii orașelor Balcic și Bazargic, Tașcu Pucerea – fost prefect de Durostor, magistrați, funcționari, etc. Alături de aceștia a sosit de la București o întreagă echipă de gazetari români și corespondenți ai marilor agenții de presă.

Serbarea dezvelirii monumentului s-a desfășurat astfel: la ora 10,30 serviciul religios oficiat de P. S. S. Gherontie - episcopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți. De la 11 la 12, dezvelirea monumentului și cuvântări ocazionale. De la 12 la 13 defilarea poporului, străjerilor și armatei prin fața monumentului. La ora 13, praznic în Piața Muncii pentru 1200 de săteni delegați de județ. La ora 13,30 dineul oficial în sala Cercului militar. La ora 16, 30, demonstrații sportive – pe câmpul de aviație – executate de străjeri. Alergări de cai și căruțe înhămate pentru care s-au dat premii în valoare de 30.000 lei.

 Sursa foto: Curentul din 20 iunie 1939

Așa cum se menționează în program, serbarea s-a deschis cu oficierea slujbei religioase de către P. S. S. Gherontie, episcopul Tomisului, înconjurat de un sobor de preoți din toată Eparhia Dobrogei, îmbrăcați în sfinte odăjdii.m Corul bisericii „Sf. Petru și Pavel” sub conducerea prof. Nicolof, a dat răspunsurile. Apoi, episcopul Gherontie, urmat de cler, s-a îndreptat spre monument, pe care l-a stropit cu sf. aghiasmă, în cele patru colțuri, unde făceau de gardă patru macedoneni îmbrăcați în pitorescul lor port național. A urmat dezvelirea, pânza care-l acoperea căzând jos și lăsând să se vadă, de pe înălțimea soclului, statuia regelui Ferdinand.

Sculptorul Dimitriu- Bârlad „l-a conceput în ținută de campanie, cu privire care vor să pătrundă înseși tainele viitorului ce voia să-i făurească țării sale. Regele stă marțial, ca un paznic etern al graniței de sud…”

Sursa foto: România din 21 iunie 1939

După dezvelire a urmat seria cuvântărilor. Au ținut cuvântări: N. Ottescu- rezidentul regal al Ținutului Marea, Eug. Titeanu –  ministru subsecretar de stat al Propagandei, col. Eugen Demetrescu – prefectul județului, Prof. Nicolae Cornățeanu – ministrul agriculturii și domeniilor, P. S. S. Episcopul Gherontie, Ervante Melidon – primarul orașului Silistra, Preot St. Popescu – protoiereu, general Nicolae Ciupercă, Gerhard Christof – reprezentantul presei străine, Pericle Papahagi, E. Lefterov – avocat, președintele comunității bulgare, Abdulahim Selim – avocat și deputat, reprezentantul turcilor și reprezentant al presei străine.

Deschiderea a făcut-o Nicolae Ottescu, rezidentul regal al Ținutului Marea, care a spus, între altele: „Se dezvelește astăzi, aici la Silistra, statuia regelui Ferdinand I. Ea evocă desigur figura marelui dispărut ea simbolizează pietatea și recunoștința noastră, dar mai presus de orice evocă sentimentul nostru dinastic. Alături de amintirile de luptă, de jertfa de sine, de greutăți și glorie pe care bronzul

Regelui Ferdinand I le redeșteaptă în sufletele noastre să nu uităm faptul că statuia lui se înalță astăzi în acest colț de țară din inițiativa și contribuția locuitorilor unui oraș sărac.

Este un simptom, este o dovadă și este o pildă. E un simptom de coeziune în jurul unei idei, e o dovadă de credință, e o pildă de conștiință civică.

Gestul acesta al silistrenilor, născut dintr-un imbold lăuntric asemănător dragostei în vremea tinereții, este în același timp și un simbol. Prima statuie care s-a ridicat pe pământul Dobrogei noastre este aceea a lui Ovidiu la Constanța, s-a dezvelit astăzi aceea a regelui Ferdinand. Ele exprimă împreună cele două caracteristici ale firii românești: latinitate și dinasticism.

În fața acestei statui, la umbra de bronz a celui care identificat cu dorul neamului, l-a întregit de veci pentru slava lui și a noastră, înviorate sunt inimile noastre. Înviorate sunt inimile noastre, fiindcă cei care pot desluși slova istoriei și destinul popoarelor știu că fericit e neamul care răsplătește cu recunoștință, pe cei mari care s-au săvârșit din viață, și cu devotament pe cel care trăiește pentru liniștea, consolidarea și înălțarea lui.”

După cuvântul rezidentului regal, a urmat cel al subsecretarului de stat Eugen Titeanu, apoi al reprezentanților locali, prefectul județului și primarul orașului Silistra.

În cuvântul său, Eugen Demetrescu – prefectul județului, a spus, printre altele:

„Domnilor Miniștri,

Doamnelor, Domnilor și Iubiți Români,

În vorbirea curentă se spune, așa cum se spun multe vorbe fără control, că și regii și împărații, nu sunt decât oameni. Dacă nu ne-am sluji decât de exemplul dat de Regele Ferdinand, încă ar fi de ajuns să dărâmăm această falsă credință. Pentru că, orice s-ar spune, capetele încoronate sunt ceva mai mult, iar Regele Ferdinand, așa cum l-am cunoscut, așa cum l-a consemnat istoria și cum îl vor purta veacurile, înfățișează ceva divin, ceva predestinat. Din clipa în care a devenit Regele României, el a renunțat la tot ce era pământesc, la tot ce era omenesc, la tot ce era trecător, pentru a se supune unei porunci venită de sus, de la providența care-l investise cu prerogative cerești. „Un rege este mare în măsura în care poate fi un martir” spune Voltaire într-o scrisoare adresată lui Frederic cel Mare, iar adevărul rostit de marele scriitor, nu țâșnește de nicăieri mai tumultuos, mai convingător și mai majestuos ca din destinul regelui nostru Ferdinand. Acei care l-au cunoscut în viața lui omenească, povestesc de o sfiiciune de copil, de o discreție și de o delicatețe de poet. Blând, afectuos, respectuos, stăpânit de grija de a nu supăra pe nimeni, preocupat arzător de problemele lui istorice și științifice, duios în sentimentele lui de soț, de părinte și de prieten, era o chintesență a nobleței și a distincției. Una din marile lui dorințe, rămasă nerealizată, a fost crearea acelui guvern de forțe unitare care să scoată țara din febra politicianismului și să dea Statului tăria și prestigiul impus de noul ritm de viață.

Când valurile de foc ale marelui război, au atins cele mai uriașe limite, Regele Ferdinand a înțeles un adevăr pe care nimeni nu-l sesizase și nu-l enunțase, acela că existența Neamului nostru este condiționată de întregirea lui. El, care prin alcătuirea lui sufletească, era un pacifist dublat de un poet, nu numai că a recunoscut și s-a convins de necesitatea războiului, dar s-a pătruns de imposibilitatea neutralității. Eram prea mici ca să putem sta departe, iar comandamentul istoric și moral era prea puternic ca să putem accepta, cu resemnare, sinuciderea.

Regele Ferdinand a fost un biruitor! A fost mare în măsura în care a fost martir! Biruințele lui, deși câștigate în zăngănit de arme, poartă pecetea spiritualității. Ca să biruiești, trebuie să te biruiești. El s-a biruit și a biruit! Marea comunitate românească îi datorează nu numai întregirea neamului, ci și recunoașterea unei atitudini a cărei semnificație morală strălucește mai puternic decât însăși biruința. Țara noastră, alcătuită din plugari și din ostași, toți creștini, trebuie să îngenunche în fața Mucenicului care s-a lăsat sfâșiat pentru mântuirea noastră. Iar monumentul de aici, pe care noi l-am cioplit și l-am înfipt pe pământul lui Mircea, să fie simbol și pildă tuturor, de abnegația, devotamentul și suferințele marelui rege….”

Sursa foto: România din 21 iunie 1939

 Voi, cetățeni ai Silistrei și locuitori ai Durostorului, primiți micul nostru dar de bronz și păstrați-l ca pe o mare comoară de aur. Descoperiți-vă, ori de câte ori veți trece pe lângă el, pentru că înfățișează pe cel mai leal, pe cel mai generos, pe cel mai fericit dintre biruitorii neamului. Descoperiți-vă și împărtășiți-vă de cumințenia lui. Iubiți și respectați simbolul mândriei, nobleței și biruinței românești….”

În cuvântul său, primarul orașului Melidon, a spus între altele că: „ Înălțarea acestui falnic monument, în această parte a țării, are darul de a menține veșnic treaz, în sufletele și mintea celor care, mai presus decât conștiința datoriei împlinite, au dat dovadă că a face un apostolat aici, este actul cel mai natural dar și cel mai patriotic”, după care a mulțumit tuturor autorităților care au onorat cu prezența această sărbătoare.

 

Sursa foto: România din 21 iunie 1939

 

A urmat defilarea, în capul coloanei defilând un grup de turcoaice, în pitoreștile lor costume. Urma membrii F.R.N. în uniforme albastre, străjerii de la toate școlile din oraș, cu stegulețe în mână și cu fotografia M. Sale Regelui și premilitarii cu sapele pe umeri.

 

Sursa foto: România din 22 iunie 1939

Coloana românilor macedoneni, în portul lor caracteristic a defilat, parte din ei călări, în aplauzele mulțimii. După ei veneau coloniștii olteni, apoi cei din Bucovina. Și defilarea armatei având în frunte pe col. Bușta și lt. col. Anton Georgescu a fost primită cu puternice aplauze.

 

Sursa foto: Universul din 22 iunie 1939 

La banchetul desfășurat în sala cercului militar au fost ținute alte cuvântări, din care vom reproduce pe cele ale reprezentanților minorităților bulgară și turcă.

I. Lefterov (la alții, Lefterof), a spus: „Din partea comunității bulgare din Durostor și în numele comunității bulgare din acest oraș, țin să exprim mulțumirea acestei minorități pentru tratamentul de care se bucură în acest colțișor de țară (vii și prelungite aplauze, strigăte de bravo). Această minoritate a colaborat în mod cinstit și sincer cu toate guvernele române și a înțeles să devină punte pentru apropierea celor două popoare.

Intelectualitatea din acest județ înțelege astăzi că este momentul oportun și de datoria noastră este de a întinde această mână frățească pentru ajungerea la un bun sfârșit pentru prosperitatea țării românești ai cărei fii suntem și noi (vii și prelungite aplauze, strigăte de bravo).

N-am avut ocazia să ne plângem. Am respins întotdeauna actele necugetate care vin din afară (Aplauze prelungite).

Nu primim nici o sugestie și am înțeles să ne conducem noi singuri, din inspirația celor care au conducerea destinelor țării românești. (Vii și prelungite aplauze, strigăte de bravo).

Dacă vreodată sentimentele acestei populații de origine bulgară din acest județ au putut fi interpretate în mod greșit, vă rog pe toți să mă credeți că eu, ca unul care m-am luminat în școala românească, într-adevăr vorbesc în mod sincer. (Aplauze)”

Și reprezentantul comunității turce, avocatul Selim Abdulahim a rostit o cuvântare. „În calitatea mea de exponent al populației turcești din Dobrogea și Cadrilater, să-mi dați voie să-mi exprim, cu acest solemn prilej, adânca noastră mulțumire față de noul regim, față de guvernul Majestății Sale Regelui și în special față de Marele nostru Suveran, pentru tratamentul acordat minorităților, fiindcă noi nu am înțeles să ne constituim într-un partid al populației turcești. (Aplauze) Noi am căutat întotdeauna să ne încadrăm în viața de Stat român și am dat cu prisosință dovadă de purtarea noastră leală. (Aplauze)

Pentru toată solicitudinea și tratamentul civilizat de care ne-am bucurat în țara românească, aduc o modestă contribuție de recunoștință printr-un exemplu personal. În recentele alegeri parlamentare, am fost îndemnat să candidez la locul de deputat, pentru a reprezenta această populație înfrățită cu poporul românesc și vă declar că am avut teama că nu voi reuși, fiindcă prin natura ocupațiilor mele trebuia să candidez la categoria intelectuali, la care populația turcească în acest ținut, nu numără decât trei sute de voturi. Am avut marea satisfacție sufletească să constat – o satisfacție morală care se răsfrânge și asupra populației turcești și care dovedește lealitatea și înfrățirea noastră – că am obținut 3300 de voturi, din care 300 sunt turcești și 3000 sunt românești. (Aplauze)”

La serbarea dezvelirii monumentului au luat parte peste 15.000 de persoane, iar serviciul religios și cuvântările au fost radiodifuzate.

Dar a venit Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940 și România a trebuit să cedeze Cadrilaterul și odată cu acesta și Silistra unde se afla statuia regelui Ferdinand. La 23 septembrie 1940, găsim în ziarul Universul consemnate următoarele: „Constanța, 10 sept. Se știe că acum un an a fost dezvelită la Silistra statuia Regelui Ferdinand I, una din cele mai frumoase statui din Dobrogea.

Această statuie a fost ridicată e la Silistra și adusă la Ostrov și din câte am fost informați este vorba ca să fie reinstalată la Călărași, capitala județului Ialomița.

Credem că s-ar face o mare greșeală mutându-se această statuie din pământul Dobrogei. Singura localitate indicată spre a o adăposti  ar fi numai Constanța, deoarece, ridicată de dobrogeni, ea trebuie să rămână a lor.”

Conform celor publicate de Virgil Z. Teodorescu, statuia a ajuns la Cernavodă. S-au înscris pentru a o primi în vederea amplasării orașele Cernavodă, Giurgiu și Călărași. Nu cunoaștem motivele pentru care Ministerul Cultelor și Artelor a decis repartizarea acesteia orașului Călărași, dar dacă avem în vedere intensele legături, mai ales culturale, dintre cele două orașe vecine, precum și insistențele „primarului cultural” Eugen Cialîc, alegerea făcută pare a fi cea mai bună. Acest lucru este confirmat și de știrea din ziarul Universul din 24 septembrie 1940, unde sub titlul „Statuia Regelui Ferdinand din Silistra a fost mutată la Călărași” citim următoarele: „Călărași, 20 sept. În urma hotărârii luată de rezidența regală a Ținutului Marea, statuia regelui Ferdinand din Silistra, inaugurată în anul trecut, va fi mutată pe una din piețele orașului nostru.

Lucrările de demontare au și început (ceea ce infirmă știrea din 10 septembrie cu aducerea la Ostrov-n.ns.), iar remontarea ei se va face în scurtă vreme.”     

 Locul ales pentru amplasarea statuii a fost terenul Băncii Naționale din Călărași, situat în centrul orașului, în Piața Știrbei Vodă, teren pe care urma să se construiască Palatul Băncii Naționale, dar pe care la acel moment, așa cum ne informează ziarul Universul din 8 mai 1940 se amenajase un parc modern.

Nu cunoaștem motivele pentru care aprobarea pentru amplasare a fost tergiversată, dar la 16 iunie 1941 sucursala B.N.R. Călărași comunica primăriei că „administrația noastră centrală ne-a rugat să vă comunicăm că rezolvarea cererii Dvs. de a așeza statuia defunctului Rege Ferdinand I, pe terenul Băncii din Călărași, str. Dobrogea, a fost amânată pentru mai târziu”.

Această amânare a determinat primăria să caute un alt loc pentru amplasarea statuii și acesta a fost găsit în Parcul Central. La 4 octombrie 1941, prin decizia nr. 12.983, având în vedere raportul biroului bunuri și economat, prin care procurarea din comerț a materialelor necesare instalării statuii regelui Ferdinand, evacuată de la Silistra; având în vedere devizul estimativ întocmit de Serviciul tehnic comunal, în valoare de 9,155 lei; având în vedere și referatul biroului contabilității din care reieșea că pentru procurarea materialelor  este fond disponibil, primăria aproba procurarea materialelor necesare instalării statuii regelui Ferdinand, prin tratare directa.

La 9 octombrie 1941, prin deciziunea nr. 13.312, primăria confirma rezultatul tratării directe ținută în aceiași zi și adjudeca definitiv darea în întreprindere a instalării statuii Regelui Ferdinand, asupra lui Constantin Dumitrescu, cu prețul de 3.750 lei.

Pentru că nu se obținuse aprobarea administrației centrale a Băncii Naționale ca statuia să fie amplasată pe terenul B.N.R., acolo unde mai târziu va fi hala de legume și pește a Pieței Centrale și unde astăzi este în construcție o nouă hală, statuia va fi amplasă în Parcul Central pe locul unde astăzi sunt pinguinii, într-o poziție din care regele Ferdinand I Întregitorul privește, parcă cu tristețe, spre teritoriul din care a fost evacuat.

Statuia regelui Ferdinand în Parcul Central din Călărași

 

Aici va rămâne până în anul 1948, când va avea aceiași soartă ca și alte statui din Călărași cum ar fi cea a domnitorului Barbu Știrbei, a lui Mihail Cantacuzino sau a lui Vasile N. Stanciu. Regretatul avocat Aurică Giurcă îmi povestea că a fost martor la tăierea statuii care urmă să fie predată la topit. Și…așa s-a sfârșit istoria impresionantei statui, dezvelită în ziua de 18 iunie 1939 la Silistra și topită la Călărași circa 10 ani mai târziu.