SUB SEMNUL CENTENARULUI

EROI CĂLĂRĂȘENI PE FRONTUL

ÎNTREGIRII NEAMULUI ROMÂNESC:

SUBLOCOTENENT STOENESCU ȘTEFAN

Între eroii călărășeni care s-au jertfit pe fronturile primului război mondial, pentru ca România să devină Mare, la loc de cinste se situează sublocotenentul Stoenescu Ștefan, originar din Călărași.

La 22 martie 1920, colonelul D. Caloianu, comandantul Regimentului 5 Ialomița nr. 23, ruga pe comandantul Brigăzii 19 Infanterie să intervină la primăria orașului Călărași ca „diferitele străzi cu nume fără importanță istorică bine justificată, să fie înlocuite cu numele ofițerilor și ostașilor prevăzuți în alăturatul tabel (eroi Ialomițeni) căzuți eroic pe câmpul de luptă în campania 1916-1918 pentru întregirea neamului românesc.

Această datorie pioasă se cuvine amintirii celor jertfiți pe altarul Patriei, iar viitorului va servi ca un exemplu viu că eroii neamului nu pot fi uitați niciodată.”

Câteva zile mai târziu, la 27 martie 1920, comandantul Brigăzii 19 Infanterie, colonel M. Florescu, înainta primăriei orașului Călărași, raportul comandantului Regimentului 23 Infanterie și tabelul cuprinzând ostașii și ofițerii călărășeni, căzuți eroic pe câmpul de luptă în campania 1916-1918, pentru întregirea neamului românesc.

În continuarea adresei acesta nota: „...Pentru ca numele lor să fie cetit de toată lumea și ca semn de recunoștință din partea noastră, cred nimerit a propune D-voastră ca parte din străzile acestui oraș ce n-au așa importanță istorică să poarte numele acestor nemuritori eroi ai Patriei, care s-au jertfit pe altarul datoriei.

Știu, de asemenea, că parte din străzi poartă numele unor anumiți foști  fruntași ai orașului sau oameni de bine faceri, nu-i însă mai puțin adevărat că nici acești eroi ai neamului nu trebuiesc uitați.

Cred aceasta numai un început și-mi place să sper de asemenea, că se va lua inițiativa ridicării unui monument în amintirea acestora și a altor mulți ialomițeni morți pentru același scop, fie din diferite fonduri de rezervă, fie prin liste de subsxripție.[1]

Între cei înscriși în tabel se află și sublocotenentul Stoenescu Ștefan, mort eroic în fruntea unității sale în atacul de la Epurești (Vlașca), la 16 noiembrie 1916.

Dând curs raportului întocmit de comandantul Regimentului 23 Infanterie și dorind să eternizeze memoria eroilor călărășeni morți în luptele pentru întregirea neamului, Consiliul comunal al orașului Călărași, înscrie la punctul II al ordinii de zi a ședinței din 15 octombrie 1930 procesul verbal dresat de comisia instituită pentru revizuirea nomenclaturii străzilor orașului. În unanimitate Consiliul aprobă procesul verbal și stabilește ca strada Dorobanților să poarte denumirea Locot. Stoenescu Ștefan (subl. ns. N.Ț.).

Despre sublocotenentul Stoenescu Ștefan aflăm mai multe din descrierea lui N.T.Simionescu[2]: „O datorie de pietate și patriotică, în același timp, îmi incumbă datoria de a trasa în câteva rânduri moartea, în războiul pentru întregirea neamului, a celui mai bun prieten al meu sublocotenentul Stonescu Ștefan, fost în reg-tul 23 infanterie.

Deși au trecut atâția ani de la război, imaginea lui este încă vie în mintea mea, mă urmărește pas cu pas și pentru a-i aduce omagiul meu, postum, memoriei patriotului încarnat, aceluia ce a luptat contra unei idei intime, am găsit cu cale ca aceste câteva rânduri să găsească lumina tiparului într-o revistă. Sublocotenentul Stoenescu Ștefan, licențiat în drept și student în anul al IV-lea la Filosofie, născut dintr-o familie cu grele poveri, a reușit, datorită inteligenței lui, să se remarce în lumea studențească, unde războiul ne găsi încă colegi. Fire romantică și filozofică, dotat cu cele mai alese calități oratorice, era în stare să miște masele populare.

Mobilizați, amândoi, la Kurt-Bunar, în Dobrogea, odată cu decretarea mobilizării, în ținuta ca și în cuvântările lui alese, a dat dovadă de cel mai înalt patriotism.

Luptasem cu el la Kurt-Bunar contra unei divizii de cavalerie bulgară, am făcut apoi împreună cu trupa de sub comanda noastră, retragerea spre capul de pod Silistra. Niciodată n-am văzut în ochii lui o văpaie, ca cea aprinsă de protest contra acestei retrageri strategice ordonată. Din socialistul moderat de odinioară, războiul transformase acest om în patriotul cel mai înverșunat. A urmat apoi o luptă de despresurare a Turtucaiei la Sarsânlar, unde s-a avântat în primele rânduri, încurajând cu darul lui oratoric trupele din jurul lui.

Turtucaia căzând, conform planului strategic am părăsit și Silistra, abandonând lucrările de artă construite în vreme de pace, la care lucrări luasem parte amândoi ca concentrați.

Mergeam tăcuți, obosiți de marșurile zilei, cu destinație pentru noua zonă de front și această tăcere era întreruptă de desele lui izbucniri de speranță. „Mă cunoști, dragul meu prieten, din copilărie, am făcut liceul împreună, Universitatea de asemenea, datoria cea mare și sfântă ne găsește de asemenea împreună. Mi-am azvârlit la o parte crezul meu politic, atunci când datoria imperioasă îmi cere sacrificiul suprem. Îmi voi face datoria până la capăt pentru această bine cuvântată patrie. Idealul nostru trebuie să se realizeze căci suferințele milenare a celor de peste Carpați nu mai pot fi suportate împilătorilor”. Așa vorbea socialistul patriot de odinioară, în amurgul unei seri din august 1916, pe drumul ce ducea către Cuzgun. În luptele de la Enigea-Cocargea Dobrogea fiind rănit, a trebuit să părăsesc câmpul de luptă pentru scurt timp, fiind transportat la Medgidia și de acolo la Călărași, orașul natal al subl. Stoenescu.

Luptele de la Tekir-Ghiol Constanța, ne găsește tot împreună, cum și retragerea spre Babadag - Tulcea. În luptele de la Măcini - Ciobanul se arată și dă dovadă de cea mai mare bravură. Pe front, în marșuri, la popotă, glasul lui care vibra de patriotismul cel mai curat, se face ascultat. El știe să însuflețească pe cei slabi și să întărească mai mult pe cei tari. „Războiul până la sfârșit” era deviza lui. Comandanții îl stimau și îl dădeau de exemplu celor ce li se furișase îndoiala în suflet.

Dar lupta cea mare unde patriotismul subl. Stoenescu Ștefan apare în toată amploarea lui, unde făcându-și pe deplin datoria își sacrifică viața pe altarul patriei, este memorabila luptă de la Stâlpul-Gorneni-Vlașca, în ziua de 19 noiembrie 1916.

În noaptea de 18 spre 19 noiembrie 1916 el a fost destinat de d-l col. Oprescu Mincu, bravul ostaș, pe atunci comandantul regimentului 23 infant., să facă recunoașterea pădurii Nebuna-Vlașca, eu secondându-l cu plutonul meu. Abia am ieșit din pădure unde era regimentul și artileria inamică a și deschis un foc de baraj. Frontul inamic fiind la câteva sute de metri, această situație fiind raportată comandantului, se ordonă ocuparea poziției inamice și respingerea la baionetă, fiind urmați de restul regimentului. Comanda supremă de “năvăliți ura” a subl. Stoenescu, a rămas neștearsă în mintea mea și azi după atâția ani. Era vibrarea supremă care îl ducea la izbândă sau la moarte. Îl secondez cu toată vigoarea fizică și sufletească ce aceste supreme momente fac să renască ființa noastră și într-un avânt impetuos, inamicul este dat peste cap. Ne îmbrățișem, alegându-ne cu o importantă captură și cu câte o pătură în care și-a petrecut ultima noapte subl. Stoenescu. Ocupându-se poziția inamică, în acea noapte se ordonă lucrări provizorii și expectativă până în dimineața zilei de 19 noiembrie 1916, inamicul format din trupe germane ocupând Stâlpul și având organizată moara de la întretăierea șoselelor Alexandria-București-Bulbucata-Gorneni.

Razele soarelui de noiembrie din această zi memorabilă pentru mine, reușesc cu greu să străpungă deasa ceață ce se lăsase până aproape de pământ. O turmă de oi fără păstor ale căror talăngi sunau dangătul de eternitate a socialistului de odinioară, se găsea răsfirată între cele două fronturi. E ora 8 dimineața. Ordinul sosește. Subl. Stoenescu va ataca cu vigoare moara unde inamicul se organizase, fiind urmat de unitatea de sub comanda mea. Fără nici o șovăire se scoală din masca lui și îmbrățișându-mă îmi spune: „De va fi să cad în această luptă, transmite celor ce mi-au fost tovarăși politici, că nu i-am uitat, că mi-am făcut pe deplin datoria față de ei, dar când o datorie și mai mare și mai sfântă mi-a cerut supremul sacrificiu, n-am oscilat o clipă de a-mi face această datorie pe care orice român, indiferent de crezul lui politic, trebuie să și-o îndeplinească”.  

A pornit la baionetă contra inamicului, organizat în moara de la Stâlpul, cu cuiburi de mitraliere care deschisese un foc viu contra unității sale. Îl urmăresc pas cu pas. Iată-l aproape de poziția inamicului. O mică oprire în șanțul șoselei. Se ridică impetuos și transfigurat strigând către mine: „Salus patriae suprema lex esto”. Ultimele silabe i-au înghețat pe buze. Un trup inert se prăvălește la pământ. Glonțul inamic nu-l cruțase, lovindu-l drept în inimă. A fost îngropat în cimitirul din satul Bălăria și apoi după război prin grija Societății Cultul Eroilor, a fost reînhumat în Cimitirul Eroilor din orașul său natal Călărași-Ialomița. Astfel s-a jertfit pentru patrie în războiul cel mare pentru întregirea neamului, Sublocotenentul Stoenescu Ștefan din Reg. 23 Infanterie”.  

Despre aducerea osemintelor unor eroi ziarul „Liberalul”[3] scria: „Șapte eroi: locot. de rezervă Ștefan G. Stoenescu (subl. ns. N.Ț.), medic locot. Octav. Găliceanu, locot. asimilat P. Negreanu, sub-locot. de rezervă N. Bătrânu, sub-locot. G. Petrescu, medic Teodor Balcanschi și sergent Ion Ștefănescu, care și-au jertfit viața pentru țară, în diferite lupte, au fost deshumați de prin locurile pe unde căzuseră și aduși prin îngrijirea Societății Mormintelor Eroilor și stăruinței membrilor familiilor lor la Călărași. Pioasa solemnitate a transportării osemintelor lor de la gară la cimitirul local în capelă a fost săvârșită joi 21 mai a.c. Garnizoana Călărași cât și autoritățile militare au ținut să dea foștilor lor camarazi ultimul salut și onoarea demnă de niște eroi. La ora 10 dimineața, după  un scurt serviciu religios, oficiat de întregul cler la gară, cele șapte sicrie, acoperite cu tricolor și de jerbe de flori, au fost puse pe un afet de tun și în sunetele muzicii militare, a corului, au fost transportate prin oraș la cimitir, urmate de o mare mulțime. Înhumarea se va face joi 28.

Cu această ocazie ținem să accentuăm că autoritățile civile au cam lipsit. Oare acestor eroi nu li se cuvine cel puțin „post mortem” Onoare, ca răsplată a jertfei lor?”

Momentul aducerii osemintelor eroului pentru a fi reînhumate în Cimitirul Eroilor din Călărași, se bucură și de o altă descriere: „Asemănătoare unei zile mari este pentru orașul nostru vestirea datei de 19 mai 1924, când revin în pământul natal mărturiile mai multor viteji, care în 1916 și 1917 au căzut la postul de onoare  întru apărarea moșiei strămoșești.

Se anunță că, cu trenul, vor sosi din diferitele părți ale fronturilor, rămășițele pământești a celor care au fost: Nicolae E. Bătrânu, Locotenent de rezervă Ștefan Gr. Stoenescu, Locotenent de rezervă Octav I. Găliceanu – medic militar, Teodor G. Balcanski – medic militar, Gh. Petrescu-Ciocănești – Sublocotenent de rezervă, Petre Negreanu – oficiant superior la poștă, Ion D. Ștefănescu – sergent, Radu E. Bătrânu-soldat.

...Peronul și împrejurimile seamănă cu o mare de capete. Peste tot flori, frumoase flori: e luna mai, luna florilor.

Trenul își vestește apropierea, apoi se oprește lin. Un vagon înfășurat cu tricolor arată că acolo este comoara neprețuită, mult așteptată...

Ce pană e capabilă să descrie momentul revederii!

Toți caută pe cel mai drag sufletului lor însetat. Văzduhul răsună sfîțietor de jale adâncă. Întreg poporul plânge...E o clipă imposibilă de redat în scris... După ce jalea se mai curmă, vedem că:

Din niște făpturi cât bradul din munte, le vine câte un pumn de lut...

Aceasta este legea firii....

...Dar națiunea i-a primit, așa cum se cuvine unor eroi.

Gara Călărași în așteptarea osemintelor eroilor

Orașul a îmbrăcat haina de sărbătoare: tricolorul fâlfâie de la palat până la umila colibă; cetățenii și școalele de toate gradele având capetele descoperite, scumpa armată înșirată pe tot parcursul – ia arma pentru onor – aducând ultimul omagiu acelora care au fost frații lor buni de arme. Muzicile, gorniștii, corul, toate intonează prelung imnurile de onoare, primind și preamărind pe cei acum sfințiți.

Soborul de preoți, înduioșați, cu greu încep serviciul divin, căruia noi îi îngânăm duioasele răspunsuri ale impresionantului prohod.

Apoi cortegiul pornește spre cimitir unde coșciugele toate îmbrăcate în tricolor, sunt depuse, provizoriu, sub mormanele de flori, ale bogatului mai, cu care, tot cetățeanul s-a silit să aducă prinos de admirație celor vrednici de cinste.

Înhumarea lor s-a făcut cu mare pompă, în ziua Înălțării (Ziua eroilor), la cimitirul eroilor, creațiunea în veci neuitatului mare cetățean, General Const. Rășcanu, fost comandant al brigăzii (chemat și el acum la Domnul) precum și a bunei sale soții D-na Ana Rășcanu, aflată acum la Iași, unde e înmormântat scumpul său soț.

Voi, părinți, soții, copii, frați și surori fiți mândri că de acum sunteți înrudiți cu eroii!

 Ei simbolizează, pentru noi, tot ce avem mai scump! Numele lor sfinte vor fi pomenite cu cinste, cât neamul nostru va trăi!”[4]

---

[1] Biroul Județean Călărași al Arhivelor Naționale, fond Primăria orașului Călărași, dos. 17/1920, f. 5-7

[2] N.T.Simionescu, Sublocotenentul Stoenescu Ștefan, în „România eroică”, nr. 1-2, ianuarie-februarie 1932, p. 10,13.

[3] Aducerea osemintelor unor eroi în “Liberalul”, anul I, nr. 2 din 24 mai 1925.

[4] Freamătul Călărași. 20 de ani de activitate muzicală 1912-1932, Tipografia Ioan Nicolescu, Sșlobozia, 1932, p. 26-27.