DATE NOI DESPRE CATASTROFA ȘALUPEI  “TELEORMAN”  ȘI GROAZNICA NENOROCIRE DIN PORTUL CĂLĂRAȘI

Nemulțumit de informațiile găsite cu privire la catastrofa șalupei „Teleorman” și ridicarea Crucii din Parcul Central în memoria grănicerilor înecați (și nu „Crucea Marinarilor”, cum greșit este percepută crucea respectivă), am încercat – așa cum fac cu toate evenimentele mai puțin clare din istoria Călărașiului – să depistez noi informații și în momentul când am intrat în posesia acestora, am publicat materialul în ziarul „Actualitatea de Călărași”, apoi l-am postat pe pagina de facebook, după care a fost publicat și în numărul special al revistei „Marina Română”, dedicat generalului Nicolae Dumitrescu Maican, în noiembrie 2017. Cum informațiile pe care le-am găsit și care au stat la baza materialului publicat, nu m-au mulțumit, deoarece și atunci ca și astăzi ziariștii „furau” informațiile din zbor și le publicau, de cele mai multe după o sumară verificare, am continuat să caut noi informații, care să clarifice, cel puțin numărul exact al celor înecați, pentru că în ceea ce privește scufundarea șalupei, lucrurile erau cât de cât clare.

Exemplific cele de mai sus prin ceea ce a consemnat Ștefan Matache la momentul respectiv în ziarul „Voința Națională”. Dacă în numărul  de vineri 2 noiembrie 1912 ne informează pe scurt despre scufundarea șalupei „Teleorman”, a doau zi sâmbătă 3 noiembrie sub titlul „Groaznica nenorocire din Portul Călărași”, scrie despre „Cum s-a scufundat șalupa Sentinela”, carea avea pe bord 56 de oameni din care au scăpat 8: „2 plutonieri, 3 marinari din echipaj și 3 soldați grăniceri. Restul și-au aflat moartea ăn valuri în mai puțin de 2 minute cât a durat scufundarea șalupei”.

Ziaristul reproduce și o „Convorbire cu soldatul Lazăr”: „Vădit emoționat, cu hainele și bocancii uzi încă, Lazăr Gheorghe, soldat grănicer, povestește cum a scăpat. Nu știe cum s-a răsturnat șalupa. Își dă bine seama însă că fiind azvârlit cu putere în apă, a trecut pe sub șalupă și deși nu știe să înaote, a fost scos la suprafață de puterea curentului. Revenindu-și în fire și-a descheiat mantaua și și-a rupt copcile de la gulerul tunicii. Apropiindu-se una din bărcile salvatoare, s-a agățat și s-a suit în ea”. 

Recent, am descoperit în ziarul „Deșteptarea Ialomiței”, ziar local, informații mult mai aproape de adevăr despre evenimentul amintit, necuprinse în alte surse, asta și pentru că ziariștii respectivi fiind chiar din Călărași, după ce au dat și ei date neclare, au continuat investigațiile pentru a oferi cititorilor informații noi cât mai apropiate de situația reală. Sigur, ideal ar fi fost dacă am fi avut documentația întocmită de comisia de anchetă, dar aceasta dacă există, ar trebui să existe în arhivele militare. Am fi aflat poate și de ce căpitanul Portului Călărași ,Ion Rugină, membru în comisia de anchetă, dă cifra de 130 soldați îmbarcați pe șalupă din care 101 s-au înecat. Cum nu avem această documentație ne mulțumim cu ceea ce ne oferă ziariștii acelei perioade.

Extras din Registrul istoric al Căpităniei Portului Călărași

Iată ce scrie ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 1 noiembrie 1912, sub titlul „O mare nenorocire națională. 49 de soldați înecați în Borcea”: „Miercuri la ora 1 și 45 minute, șalupa Teleorman a încărcat 48 soldați grăniceri ce veneau din județul Prahova să înlocuiască pe soldații liberați și a plecat din portul Călărași spre a-i transporta la Ostrov. Șalupa era comandată de plutonierul Talpeș. În șalupă mai erau un funcționar al pescăriei și trei soldați de marină. Șalupa fiind foarte mică, era supraîncărcată și oamenii abia puteau sta în genunchi, lipiți unul de altul. (Conform d-lui comandor dr. Marian Moșneagu, șalupa torpiloare avea un deplasament de 32 tone, o lungime de 20,9 m, lățimea de 3 metri și un pescaj de 1,40 m.)

Când șalupa a voit să urmeze curba pe care o face canalul Borcea, după ce iese din port, la oscilațiile ei, oamenii care nu mai călătoriseră pe apă, temându-se să nu se înece, au trecut de la o margine la alta, adică când șalupa s-a aplecat spre stânga, oamenii s-au împins spre dreapta și când șalupa s-a lăsat spre dreapta, oamenii s-au dus spre stânga. Șalupa nemaiputând să-și reia echilibrul din cauză că în acel moment greutatea oamenilor era mai toată pe stânga, șalupa s-a răsturnat, târând cu dânsa spre fundul apei pe soldați, armele și ranițele lor... Soldații grăniceri erau toți niște tineri voinici și frumoși. Ei au fost văzuți trecând prin oraș dimineața când veneau de la gară și când au trecut pe strada principală a orașului, toți care-i vedeau admirau ținuta și frumusețea lor. Se știe că la grăniceri și la jandarmerie se aleg numai soldații cei mai inteligenți, care au făcut un an instrucție la regimentele de infanterie.”

În continuare, suntem informați că s-au înecat 45 soldați grăniceri, cărora le dă și numele și trei soldați marinari al căror nume nu-l aflaseră încă, mecanicul  șalupei și două ajutoare ale sale, un total de 51 persoane, fiind salvați plutonierul de grăniceri Udroiu Ion, comandantul șalupei Talpeș Constantin, soldații de marină Dragomir Neculae și Arion Petre, precum și fostul funcționar de la pescăriile statului Stancu Ispas.

Mai aflăm că mecanicului șalupei i s-a agățat de gât un soldat și chiar dacă a înotat până aproape de debarcader, neprimind nici un ajutor, s-au înecat amândoi, iar 14 ranițe care pluteau pe apă au fost scoase la mal.

Imediat ce această știre s-a aflat în oraș, toate autoritățile în frunte cu prefectul Al Negutz – Demetrescu și un mare număr de public au alergat pe chei. Toată ziua, până noaptea târziu, grupe de oameni au staționat pe străzi discutând și comentând nenorocirea întâmplată.

Ziariștii de la gazeta amintită au continuat documentarea și în numărul din 6 noiembrie sub titlul „Catastrofa din Portul Călărași. Victimele catastrofei – Înmormântarea lor – Răspunderile”, ne oferă noi informații: „Sâmbătă  (3 noiembrie 1912 – n.ns. N.Ț.) au fost transportate la cimitirul orașului 15 dintre victimele catastrofei provocată de scufundarea șalupei Teleorman, în ziua de 31 octombrie 1912.

Aceste cadavre erau așezate pe două mari catafalcuri improvizate pe chei și îmbrăcate în negru. Cele 15 cadavre erau puse pe acestre catafalcuri, în coșciuge îmbrăcate în pânză albă. Femeile și populația din oraș acoperiseră aceste coșciuge cu flori și coroane.

Cheiul și împrejurimile erau pline de lume. Împrejurul catafalcurilor era o gardă compusă din soldați de toate armele, aflați în oraș, precum infanterie, artilerie, cavalerie și grăniceri. Corpul ofițeresc era reprezentat prin toți șefii și ofițerii de la cele trei regimente, precum și ofițerii de grăniceri împreună cu comandantul lor d-l locotenent colonel Ștefănescu.

La serviciul religios au luat parte toți preoții din oraș în cap cu protoiereul județului Sf. Sa Părintele N. Alexandrescu, bătrânul preot Tache Bădulescu, Preotul Iancu Popescu, Preotul Sofie Popescu, Preotul Dumitru Dobrescu, Preotul Vasile Nanculescu, Preotul Marin Dumitrescu.

Cadavrele sunt ale următoarelor victime, a căror identitate a fost stabilită de autoritățile militare: mecanicul șalupei Căpitănescu, grănicerii Arsu Ilie, Voicu Florea, Drăghiciu Gheorghe, Dumitru Gheorghe, Manea Mihaiu, Brăescu Gheorghe, Neculăeaș Iancu, Ștefan Constantin, Pârvu Ion, Pănoiu Ion, Guță Ion, Surugiu Constantin, Gheorghe Dumitru și Calciu Vasile”.

Pe coșciuge erau coroanele aduse din partea următoarelor autorități și societăți: Ministerul de Război, a Ministerului de Finanțe, a Prefecturii județului Ialomița, a Poliției orașului Călărași, a Primăriei orașului Călărași, a Garnizoanei Călărași, a meseriașilor din Călărași, a Marinei Militare, a școlii de meserii din Călărași, a elevilor Gimnaziului Știrbei Vodă, a magistraților din Călărași, a ofițerilor din Călărași, a trupei soldaților din Călărași, a companiei a III-a de grăniceri din Predeal, a comercianților din Călărași, a Ligii Culturale – secția Călărași, a ofițerilor de rezervă, a baroului avocaților, a Navigației Fluviale Române, a căpitanilor vaselor comerciale, a funcționarilor din Grefa Tribunalului Ialomița.

După terminarea serviciului divin, colonelul Negrutzi – comandantul Garnizoanei locale a rostit „o mișcătoare cuvântare adresată camarazilor, spunând că victimele au murit făcându-și datoria pentru Patrie”.

Apoi a vorbit locot. colonel Boboc, reprezentantul Ministerului de Război, „salutând pe morți și rugând pe Dumnezeu ca țărâna Patriei, pentru care s-au jertfit, să le fie ușoară”.

A vorbit de asemenea comandantul companiei de grăniceri din Predeal, companie care avea între victime 21 de soldați și directorul Prefecturii, Al. Nițescu.

Coșciugele au fost puse în trei care funebre special făcute, îmbrăcate în negru și trase de câte șase cai, precedate de preoți și de corul gimnaziului local. Erau urmate de corpul ofițerilor din garnizoană, primarul orașului și consiliul comunal, directorul Prefecturii, magistrații Tribunalului, funcționarii Grefei Tribunalului, ai Prefecturii, ai primăriei și o mare mulțime de locuitori ai orașului și nu numai.

„Cortegiul a umplut întreaga stradă Știrbei Vodă de o lungime aproximativă de patru sute de metri. Apoi, după public, venea muzica militară, un pluton de grăniceri comandat de locotenentul Vlad Victor, două companii de infanterie, sub comanda d-lor căpitani Ionescu și Floreșteanu, un escadron de călărași comandat de d-l căpitan Rusu și o baterie de artilerie sub comanda d-lui căpitan Erbiceanu.

Cortegiul parcurge străzile Știrbei Vodă (astăzi, 1 decembrie 1918),” Slobozia, București și Eliade Rădulescu până la cimitir, unde în partea dinspre răsărit sunt săpate mai multe gropi (Când vremea se va mai ameliora va trebui să fac o explorare a cimitirului în zona menționată, pentru a descoperi locul unde au fost îngropați – n.ns. N.Ț.). S-au pus câte patru coșciuge într-o groapă, câte două unul peste altul. Cadavrul mecanicului s-a îngropat singur într-o groapă deosebită. Cadavrele ce se vor mai găsi vor fi îngropate pe rând, fără alt ceremonial, decât rugăciunea preoților.

În privința răspunderilor scufundării șalupei, aflăm că o comisiune formată din amiralul Barbieri, colonelul Negrutzi – comandantul Garnizoanei locale, comandorul Siropol, căpitanul Ciornei, căpitanul Portului Rugină Ion, locotenent colonelul Ștefănescu – comandantul Corpului de grăniceri și căpitanul Chiriac – comisarul regal al Corpului 5 de armată, cercetează cauzele.

Ziariștii locali, pun răspunderea scufundării asupra comandantului șalupei, plutonierul Talpeș Constantin, pornind de la o declarație a comandorului Siropol – comandantul Navigației Fluviale, ofițer de marină competent să judece asemenea responsabilități: „Eu, am rămas foarte puternic impresionat de nenorocirea care ne-a lovit și am venit aici să fac anchetă mai mult din punct de vedere tehnic. Am supus pe toți supraviețuitorii la interogatorii și din explicațiile lor nu ar rezulta decât că șeful vasului, lipsit de cunoștințele tehnice necesare, a primit pe vas prea mulți oameni fără să-și dea socoteală că strică echilibrul șalupei.

Cu toate că tonajul „Teleormanului” e considerabil, însă neavând pe fundul vasului cărbuni sau altă greutate și plecând pe canal cu o supraîncărcare pe covertă, contrabalansarea trebuia să devină puternică și scufundarea vasului a fost ușoară.

Plutonierul Talpeș, când a fost întrebat de mine, cum a putut primi așa mulți oameni pe o șalupă, care ca construcție e făcută numai pentru 14 – 15 persoane, mi-a răspuns că așa s-a procedat și în trecut.

El, se vede, nu și-a dat seama că dacă au trecut de dimineață 60 de oameni, pe de o parte erau în fundul vasului, cantități mai mari de cărbuni, iar partea superioară a vasului nu era așa de mult încărcată”.

Din același număr al ziarului aflăm că șalupa a fost ridicată la suprafață luni pe la orele 3 d.a. și că după ce s-a pompat apa dintrânsa s-a găsit jos în șalupă trei cadavre dintre care două ale unor soldați grăniceri și unul al unui soldat de marină ce servea de focar al șalupei, acesta din urmă având și semne de arsuri pe corp. În șalupă s-au mai găsit șase arme, patru ranițe și o sabie a plutonierului de grăniceri Udroiu.

În afara celor trei amintiți, au mai fost scoși doi soldați, care au fost înmormântați duminică 4 noiembrie, astfel că totalul cadavrelor ajunsese la 20.

Pe șalupă s-au aflat 5 soldați marinari, din care s-au salvat doi: Arion Petre și Dragomir Nicolae, iar trei s-au înecat: Nicolae Petre, Chirieac Ion și Oprea Petre.

S-au înecat 45 soldați grăniceri, un caporal grănicer, plutonierul Udroiu Ion și cei trei soldați marinari, în total cincizeci (50), atâția câți sunt înscriși și pe cele  trei plăci ale monumentului. Ziarul dă numele acestora: A-Floarei Constantin, Cassaru Ion, Cruceru Ion, Petre A-Lizicăi, Popescu Constantin, Catană Constantin, Grigoraș Nicolae, Trandafir Ion, Sârbu Ion, Voicu Florea, Pană Vasile, Guzgă Nicolae, Enache Ion, Nicolăeș Iancu, A-Petrei Toader, Surugiu Constantin,  Fânaru Petre, Mitrea Neculae, Popovici Gheorghe, Calciu Vasile, Savu Nicolae, Mirică Dumitru, Ghiță Ion, Lazăr Gheorghe, Tudorache Ion, Constantin Ion, Georgescu Simion, Neamu Nicolae, Pănoiu Ion, Săndulescu Petre, Gheorghe Dumitru, Potârcă Ion, Pupăză Constantin, Manea Mihaiu, Panait Gheorghe, Sarapan Constantin, Pănoiu Ion, Dumitru Gheorghe, Zimțea Ion, Poli Natal, Ene Ion, Brăescu Gheorghe, Drăghici Gheorghe, Arsu Ilie, Voicu Alexandru, plutonierul Udroiu Ion, total 47 grăniceri și trei marinari menționați mai sus.

Numele militarilor înecați consemnate de ziarul Adevărul din 2 noiembrie 1912 

Ziariștii de la „Deșteptarea Ialomiței” preiau și ceea ce au consemnat cei de la „Epoca” în numărul din 3 noiembrie 1912: „Nu a trecut șase săptămâni de la nenorocitul accident al șalupei „Trotușul” (scufundată la Hârșova, la 17 septembrie 1912 – n.ns. N.Ț.) și a trebuit să înregistrăm un al doilea asemenea accident cu șalupa „Teleorman”.

Accidentele acestea au costat viețile a peste 60 de ofițeri și soldați, ele constituiesc o adevărată nenorocire și nu pot fi nici uitate, nici scuzate. Este ceva de îndreptat probabil în conducerea flotei noastre militare, fiindcă nici accidentul șalupei „Trotușul”, nici acela al șalupei „Teleorman” nu s-au petrecut în condițiuni ce ar putea să justifice invocarea fatalității.

De altfel, pentru scufundarea șalupei „Teleorman” ancheta făcută de ofițerii superiori constată, după cum spun ziarele, absoluta nepricepere a conducătorului șalupei care după ce a scufundat vasul și a ucis patruzeci și opt (acum se constată că sunt 50 –D.N.L.) de oameni a avut grijă să se salveze pe sine.

Da, sunt zguduitoare sinistrele acestea, în care am pierdut o sumă de bravi și distinși ofițeri și cincizeci de soldați. Am putea să vărsăm valuri de cerneală deplângând pierderea lor, dar nici lacrimile nici accentele sfâșietoare nu îndreaptă răul și trebuie să ne dăm seama că este un rău care se impune să fie imediat îndreptat, dacă nu voim să înregistrăm alte noi accidente.

Cele trei plăci ale monumentului pe care sunt inscripționate numele militarilor înecați

Bine, este îngrozitor să ne găsim în această stare ca să nu putem face cu siguranță transportarea trupelor cu vasele marinei noastre de război, nici măcar în apele noastre.”