În „România. Cum era până la 1918. I. România Munteană”, Nicolae Iorga, care a vizitat în nenumărate rânduri oraşul nostru, aşterne cuvinte frumoase despre Călăraşi: "...Strada Mare (strada pe care se află vechiul sediu al primăriei –n.ns.N.Ţ.) se desfăşură largă, cu case dintre care multe au două rânduri şi o înfăţişare plăcută. Aici şi în alte părţi ale orăşelului zâmbesc trecătorului vile gospodăreşti, despărţite de stradă prin cochete grădini de flori”.
Una dintre aceste vile, care au încântat ochii marelui istoric (chiar daca nu se afla pe Strada mare), a fost în mod sigur şi clădirea care astăzi adăposteşte Direcţia pentru Cultură a judeţului Călăraşi, clădire restaurată graţie eforturilor depuse de directorul instituţiei, profesorul Sorin Danciu. Dincolo de faptul că este prima şi singura clădire de patrimoniu din municipiul Călăraşi , restaurată, cel puțin la exterior, în totalitate, trebuie spus că această clădire, care a aparţinut unei familii de seamă a oraşului nostru, are o istorie foarte interesantă.
În septembrie 1921 îşi deschidea porţile la Călăraşi, şcoala primară nr. 3 de fete, care neavând local propriu, funcţiona cu două clase în localul şcolii de fete nr. 1(sediul acesteia era în continuarea clădirii ce adăposteșe în prezent Cinema 3 D, fosta Casă de Cultură) şi cu o clasă în localul şcolii de fete nr. 2 (Școala 4 de mai târziu, apoi Școala Țopescu).
Doi ani mai târziu, la 24 aprilie 1923, primarul Călăraşiului primea o scrisoare de la Ecaterina I. Medigreceanu şi Petre Balaciu „copii şi moştenitori ai defuncţilor Ana şi Marinache Popescu, în amintirea regretaţilor noştri părinţi şi în dorinţa de a continua opera lor de ajutor şi binefacere am hotărât de a dărui în plină proprietate comunei Călăraşi, casele noastre părinteşti cu tot terenul lor, situate în oraşul Călăraşi, strada Mihai Viteazu nr. 11; acest dar îl facem fără nici o rezervă pentru noi moştenitorii, dar cu următoarele condiţiuni, în ce priveşte întrebuinţarea lui:
Având în vedere că este construcţie relativ nouă (conform inventarului din anul 1948, clădirea a fost construită în anul 1887), situată în partea centrală a oraşului, cu camere numeroase şi spaţioase, dorim ca imobilul să servească fie ca local de bibliotecă a oraşului, fie ca local pentru instalarea unei şcoli profesionale de fete (în continuare, primarul oraşului, Atanase Popescu Ulmu, care ştia că şcoala primară nr. 3 de fete nu are local propriu, a adăugat: "sau şcoală primară de fete" - n.ns.N.Ţ. ); de asemenea am mai dori ca corpul principal al clădirei, să servească în mod real la destinaţiunea lui, pentru personalul direcţiei sau de serviciu rezervându-se celelalte încăperi."

 Inventarul în care este înscrisă clădirea scolii de fete nr. 3

Semnatarii scrisorii solicitau ca în termen de 15 zile Primăria să se pronunţe, pentru a putea proceda la întocmirea actului de donaţie.
Clădirea, emblematică pentru orașul nostru, atunci dar și astăzi, o fost gazdă pentru regele Carol I, aflat în vizită la Călărași, în anul 1890. Aflăm acest lucru de la fostul director al gimnaziului „Ştirbei Vodă”, care-şi amintea peste ani: „În anul 1890 s-a făcut pregătire mare în oraşul Călăraşi şi judeţul Ialomiţa. Majestatea Sa Regele Carol I venea pentru prima dată în oraşul Călăraşi (în calitate de Rege, deoarece mai fusese la Călăraşi în 1866 –n.ns.N.Ţ.). Trecea prin Călăraşi, pentru ca apoi prin satul Dudeşti, să treacă la Cernavodă, ca să puie piatra fundamentală a podului de peste Dunăre. În octombrie 1890, Majestatea Sa a sosit la Călăraşi şi a fost găzduit într-o cameră, aranjată turceşte, a caselor marelui proprietar Marinache Popescu, tatăl lui Leon Popescu, fostul proprietar al teatrului liric”. (din Bucureşti –n.ns.)
Atanase Popescu Ulmu nu a stat mult pe gânduri şi în calitate de preşedinte al Comisiei Interimare a oraşului Călăraşi, în ziua de 28 aprilie 1923, a convocat pe membrii acesteia în şedinţă extraordinară aducându-le la cunoștință “donaţiunea pe care moştenitorii defunctului Marinache Popescu voiesc a o face comunei, constând din imobilul situat în oraşul Călăraşi str. Mihai Viteazu nr. 11 (astăzi, 13 decembrie – n.ns. N.Ţ.), colţ cu str,. Griviţa, pentru local de şcoală primară” şi că „moştenitorii defunctului Marinache Popescu , fost mare proprietar în acest oraş, în dragostea ce au avut şi au pentru oraşul Călăraşi, unde şi-au făcut copilăria şi în amintirea iubitului lor părinte, voiesc ca să doneze imobilul descris mai sus, pentru a servi ca local de şcoală, care să poarte numele de „Şcoala primară de fete Marinache Popescu”. Le reaminteşte că „defuncta Ana M. Popescu, mama moştenitorilor, pe când era în viaţă, a construit şi dăruit de asemenea un local de şcoală primară, pentru băieţi, care poartă numele „Şcoala primară de băieţi Ana M. Popescu” (în anul 1905, Ana M. Popescu a donat primăriei terenul situat pe strada Ştirbei Vodă (astăzi Progresul) colţ cu strada Călărăşilor (azi, Pompieri) şi suma de 50.000 lei, pe care , în anii 1906-1907, s-a construit şcoala amintită. - n.ns.N.Ţ.), iar astăzi copiii şi moştenitorii numiţilor defuncţi, vin să completeze operele de ajutor şi binefacere începute de numita defunctă...”
Luând act de cele prezentate, Comisiunea Interimară “acceptă donaţiunea pe care o fac moştenitorii def. Ana şi Marinache Popescu, donaţiune care consistă din casele părinteşti situate în oraşul Călăraşi, str. Mihai Viteazu nr. 11, colţ cu str. Griviţa, cu tot terenul lor, cu condiţiunea ca să servească ca local de şcoală primară de fete” şi-l autoriza pe preşedinte să-i asigure de „recunoştinţa pe care cetăţenii oraşului Călăraşi, o vor păstra veşnic donatorilor, fiind una din puţinele familii din acest oraş, care prin ajutorul dat au contribuit la completarea localurilor de şcoli, de care învăţământul primar a avut şi are încă atâta nevoie”.
Odată donaţia acceptată, la 20 iunie 1923, cei doi donatori, domiciliaţi în Bucureşti, de comun acord, întocmesc actul de donaţie, autentificat la Tribunalul Ilfov – secţia Notariat, la nr. 14.447 şi transcris la Tribunalul Ialomiţa din Călăraşi sub nr. 4458 din 3 iulie 1923. Imobilul a fost luat în primire de către Atanase Popescu Ulmu, iar de la acea dată, aici a funcţionat şcoala primară de fete nr. 3 “Ana şi Marinache Popescu”.
Din procesul – verbal încheiat de membrii Comitetului şcolar, care formau comisia de constatare şi verificare a averii şcolii, la 15 decembrie 1946, aflăm că „această donaţie s-a făcut la intervenţia şi stăruinţa depusă în Moldova, la Huşi, în timpul pribegiei, de către fraţii Atanase Popescu-Ulmu, fost primar în Călăraşi, C. Sa Preot Sofie Popescu, actual preot în Călăraşi şi preşedinte al acestui comitet şcolar şi a defunctului diacon Alex. Dobrescu, fost profesor şi deputat, prieteni cu unii din moştenitorii localului”.
La 25 octombrie 1923, donaţiunea era aprobată şi de Ministerul de Interne.
Câteva luni mai târziu, la 16 februarie 1924, preşedintele Comisiei Interimare se adresa ministrului Instrucţiunii. După ce-i face cunoscută lipsa de localuri de şcoli şi gestul celor doi moştenitori scrie că „este una din cele mai mari şi mai solide case din oraş, a cărui valoare se ridică azi la peste 1 milion de lei ...Acest local a fost amenajat de primărie, făcându-i reparaţiunile de care a avut nevoie şi în el s-a instalat şcoala de fete nr. 3, care şi-a început cursurile la timp.
Pentru această faptă, comuna prin mine, a mulţumit donatorilor şi neavând alt mijloc să răsplătească aşa cum se cuvine dragostea ce D-na Ecaterina I. Medigreceanu şi D-l Petre Balaciu, au avut şi au pentru şcoală, mă adresez cu rugămintea la Domnia Voastră, Domnule Ministru, să binevoiţi a-i avea în vedere pentru ca să li se acorde aceiaşi răsplată, care s-a acordat de D-Voastră, tuturor acelora care contribuiesc prin asemenea donaţiuni la completarea localurilor de şcoli, de care învăţământul are încă atâta nevoie”.
La 27 mai 1924, de la minister se comunica că „în urma recomandării D-lui Ministru al Instrucţiunii, M.S. Regele, a binevoit să confere prin Înaltul Decret nr. 1579 din 1924 medalia „Răsplata muncii pentru învăţământ” cl. I, Dnei Ecaterina Medigreceanu şi Dlui Petre Balaciu”. Trimitea şi brevetele cu rugămintea de a fi înmânate celor doi.
De asemeea, în semn de rcunoștință față de actul întreprins de moștenitori și pentru a păstra în memoria călărășenilor amintirea celui ce construise imobilul, în ședința din 26 septembrie 1925, Consiliul local al orașului Călărași hotăra ca strada Spitalului să poarte denumirea de strada Marinache Popescu (subl.ns. N.Ț.).
Se pot scrie multe despre evoluţia clădirii, despre reparaţiile pe care le-a suferit, dar vom mai aminti numai un moment, petrecut în anul 1928.
După ce s-au făcut fotografiile „scumpilor donatori Ana şi Marinache Popescu”, care au fost expuse în sala cea mare a şcolii, donatorii erau inştiinţaţi că în ziua de 18 octombrie 1928, “am hotărât să facem un parastas pentru pomenirea prea fericiţilor Ana şi Marinache Popescu, părinţii D-Voastră, în numele cărora aţi donat localul acestei şcoale.
În numele Comitetului Şcolar, avem onoarea să vă rugăm respectuos să binevoiţi a lua şi D-Voastră sau delegatul D-Voastră parte la această solemnitate, care va avea loc în biserica Catedrală (Sfântul Nicolae –n.ns. N.Ţ.) în acea zi ora 11 dimineaţa”.
Din Slobozia Clinceni, unul din moştenitori, D.M. Popescu mulţumea din suflet, se scuza că nu poate veni, dar asigura comitetul că „la prima venire în Călăraşi îmi voi permite a vă vizita şi a vă mulţumi pentru iniţiativa lăudabilă luată”.
Ecaterina Medigreceanu, domiciliată în strada Dionisie 63, Bucureşti, scria la 13 octombrie 1928: „Vă mulţumesc pentru invitaţia D-Voastră la parastasul părinţilor mei. Regret însă că din cauza sănătăţii mele nu pot veni ca să asist la această ceremonie. Cu toate că voi fi departe, gândul şi sufletul meu vor fi cu D-Voastră. Vă trimit prin mandat poştal 1000 (una mie) lei pentru parastas. (se păstrează cuponul mandatului –n.ns. N.Ţ.). Salutări distinse”.
La parastasul organizat şi prin contribuţia elevelor, au luat parte autorităţile locale, corpul didactic al şcolii şi elevele. S-a făcut şi o procesiune la mormântul foştilor proprietari, cu elevele şcolii.
Am ales pentru încheiere finalul dării de seamă a comitetului şcolar din anul 1928, care aducea laude „marilor noştri donatori, Ana şi Marinache Popescu şi a fiilor lor care au făcut donaţia în numele părinţilor răposaţi. Dumnezeu să-i fericească pe cei morţi aşezându-i în corturile drepţilor şi să îndulcească viaţa fiilor adânc recunoscători şi vrednici ai lor urmaşi”.