CASARMA POMPIERILOR

              După ce la 24 septembrie 1852, prin hrisovul cu nr. 9 adus chiar de domnitorul Barbu Ştirbei, Călăraşii deveneau oraş liber, emancipându-se de sub Epitropia Spitalului Colţea ( iată se împlinesc 155 de ani de la acel act de importanţă istorică pentru oraşul ai cărui locuitori suntem, ceea ce ar trebui să constituie prilej de mare sărbătoare atât pentru autorităţi, cât şi pentru locuitori), dar mai ales după ce în anul 1875 se încheie Actul de tranzacţiune prin care s-a convenit stingerea conflictelor dintre Eforia spitalelor civile şi Primăria Călăraşi, oraşul a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării sale, sfârşitul de secol XIX marcând aici, în urbea de pe malul Borcei, sub aspect edilitar construcţia unor impunătoare edificii, cele mai multe dintre acestea emblematice atunci ca şi astăzi: Şcoala nr. 1 de băieţi(astăzi Gimnaziul Carol I), Palatul comunal (Primăria) de la a cărei recepţie se împlinesc în octombrie 120 de ani), Clădirea veche a spitalului, Cazarma Regimentului nr. 23 Infanterie, Palatul Administrativ şi Judecătoresc( Prefectura), Casarma Pompierilor, Scoala nr. 2 de fete ( nr. 4 de mai târziu), Şcoala nr. 2 de băieţi etc.

               Una dintre aceste clădiri este Casarma Pompierilor, astăzi sediul Direcţiei Judeţene Călăraşi a Arhivelor Naţionale.

               Problema construirii unei cazarme pentru pompieri s-a pus încă de timpuriu, dar mijloacele financiare de care dispunea comuna n-au permis realizarea acestui lucru. Spre exemplu, în darea de seamă prezentată de primarul Panait Şerbănescu pentru anul 1893, între lucrările propuse se afla şi “ Facerea unei cazarme de pompieri cu un foişor de foc, precum şi întreţinerea Bateriei de pompieri regulaţi …” Problema unui spaţiu corespunzător se pune cu şi mai mare acuitate după ce în anul 1895, urmare a intervenţiilor făcute de Primărie, Ministerul de Interne aprobă înfiinţarea la Călăraşi a unei secţii de pompieri cu comandă militară, în subordinea Ministerului de Război.

                Eforturile întreprinse atât de primărie, cât şi de comanda secţiei vor fi încununate de succes în anul 1897. Astfel,  în şedinţa din 29 ianuarie 1897, Consiliul comunal al urbei Călăraşi ia în dezbatere problema construirii unei cazarme de pompieri cu toate dependinţele ei, deoarece “ este de absolută necessitate”, iar localul în care funcţiona ( arestul preventiv al judeţului) era “ cu totul vechi, deteriorat şi impropriu de a servi pentru casarmă şi grajdurile pompierilor dând un aspect urât din toate punctele de vedere.”

                Consiliul având în vedere că oraşul “posedă un loc suficient de 4225 m.p. între stradele Vânători (astăzi, Flacăra), Călăraşi (astăzi, Pompierilor), Spitalului (astăzi, Progresul) şi Sf. Împăraţi (astăzi, Eroilor)… pe care se poate construi toate aceste localuri” , aprobă planurile şi devizul estimativ, întocmite de inginerul arhitect al oraşului Ion M. Neculcea, precum şi caietul de sarcini. Valoarea lucrărilor după deviz se cifra la suma de 43.000 lei.

              La 7 februarie 1897, Primăria oraşului comunica Ministerului de Interne că “lucrarea construirii casărmii de pompieri se face prin împrumutul ce comuna va contracta la CEC, de un million de lei, pentru care consiliul a şi înscris în bugetul pe anul viitor 1897/1898 plata anuităţii”. Peste o săptămână, la 15 februarie , Ministerul de Interne comunica primăriei că pe baza avizului dat de Consiliul Tehnic Superior, s-a aprobat “proiectul relativ la construirea unei cazarme pentru pompieri în acest oraş.”

             Odată puse la punct toate amănuntele, la 5 aprilie 1897 se anunţă licitaţie pentru darea în antrepriză a lucrării. Licitaţia finală s-a ţinut la 6 iunie 1897 şi a fost adjudecată de antreprenorul Giuseppe Ciconi, cel care construia alături, peste drum, Palatul Administrativ şi Judecătoresc şi care intrase în impas cu continuarea lucrărilor din cauza lipsei fondurilor. Rezultatul licitaţiei a fost aprobat de Consiliul comunal în şedinţa din 21 iunie 1897.

              La 7 iulie 1897 inginerul Ion M. Neculcea se adresează primăriei arătând că: “Pentru casarma de pompieri ce se construieşte fiind de mare necesitate a se face şi un turn de observaţie şi după toate proiectele făcute pentru a-l face separat de corpul clădirii ar costa minimum 16.000-20.000 lei, cu onoare vin a vă pune la cunoştinţă că acest turn cu cheltuială cel mult de 3.500-4.000 de lei s-ar face deasupra clădirii, înfrumuseţând atât aspectul clădirii, cât şi o cheltuială mare de a face pe viitor un asemenea turn. Această lucrare se poate aproba ca un supliment la lucrarea corpului de cazarmă şi s-ar face acum mai uşor prelungind zidurile interioare şi având de la soclu până la galeria turnului 14 m înălţime, care înălţime ar fi suficientă pentru a vedea peste tot oraşul.” 

              Inginerul dădea în referatul său toate detaliile necesare, astfel că luând în dezbatere propunerea, consiliul local aproba în aceiaşi zi „facerea unui turn de observaţie care va servi în cazuri de incendiu, deasupra cazărmii pompierilor în sensul arătat în referatul d-lui inginer arhitect.”

              La 10 iulie 1897, între primăria oraşului Călăraşi, reprezentată de primarul Petre C. Enescu şi antreprenorul Giuseppe Ciconi italian la origine, dar devenit călărăşean prin căsătorie, cu domiciliul în Călăraşi, strada Independenţa nr. 36 cu ieşire şi prin bulevardul Traian ( astăzi, str. 1 Mai), antreprenor de lucrări publice, se încheie contractul de luare în antrepriză a construirii casarmii pompierilor.Contractul prevedea că: „Lucrarea o voi începe de îndată după subscrierea contractului şi o voi termina negreşit până la finele lunii octombrie anul curent 1897.”

               Într-adevăr, la 15 iulie 1897 începeau lucrările de construcţie a Casărmii pompierilor, clădire ce va fi ridicată într-un timp record. Conform procesului-verbal semnat de primarul Petre Enescu, consilierii comunali Constantin Predeleanu şi M. Nicolescu, inginerul arhitect Ion M. Neculcea şi antreprenorul Giseppe Ciconi, recepţia provizorie a clădirii s-a făcut la 15 noiembrie 1897, fiind găsită „executată conform devizului, planului şi caietului de sarcini”.

               Lucrarea, construită în acelaşi timp cu Palatul Administrativ şi cu Şcoala nr. 2 de fete, a costat în final 48.000 de lei, era alcătuită din parter, unde erau amplasate remisele pentru pompe, sacale şi grajdurile cailor, etaj, unde se alfau cancelaria şi dormitoarele, şi foişorul de observaţie, înălţimea  de 18 m dându-i anvergura de cea mai înaltă construcţie din oraş.

              Chiar dacă a fost depăşită în înălţime de noile construcţii ale oraşului, Casarma Pompierilor, care adăposteşte astăzi sediul Arhivelor Naționale Călărași, a rezistat tuturor intemperiilor şi vicisitudinilor timpului vreme de peste un veac, păstrându-şi caracterul maiestuos şi impunător, reprezentând şi astăzi una din emblemele oraşului noastru. Din păcate, o spunem cu regret, clădirea ( ca şi altele de aceiaşi factură), nu se bucură de atenţia necesară din partea celor care o administrează – Ministerul Afacerilor Interne, prin  Inspectoratul Judeţean de Poliţie -, dar nici din partea autorităţilor locale, astfel că în momentul de faţă aceasta nu arată ca o clădire cu care comunitatea se mândreşte că o are, iar continuarea acestei situaţii poate avea consecinţe la care nici nu dorim să ne gândim.