PUNEREA PIETREI FUNDAMENTALE LA ŞCOALA Nr. 1, ASTĂZI GIMNAZIUL CAROL I

Marţi, 23 iunie 1881, după cum ne informează Monitorul oficial al României nr. 71 din 28 iunie (10 iulie) 1881 „a avut loc la Călăraşi punerea pietrei fundamentale a măreţului edificiu şcolar ce ridică acolo consiliul judeţean pe spesele sale. Serbarea, favorizată de un timp foarte frumos, a ocazionat o mişcare excepţională în, deordine, tăcutul oraş de reşedinţă al Ialomiţei. O lume imensă se adună la locul de serbare, unde era pregătit un frumos pavilion de verdeaţă, ornat de flori şi de multe drapele naţionale. La ora 1 p.m. sosi D. ministru al cultelor şi instrucţiunii publice, V.A. Urechia, însoţit de D. prefect Obedeanu. Muzica roşiorilor, venită anume de la Ostrov, cântă imnul naţional. Apoi clerul făcu sfinţirea apei sub pavilion, în prezenţa tuturor autorităţilor şi invitaţilor, între care D. consul otoman”.

După terminarea sfinţirii apei şi stropirea pietrei scavate, pregătită pentru depunerea pergamentului de fundaţie, revizorul şcolar a rostit următorul discurs, în numele consiliului judeţean: „Domnule ministru, Concetăţenii noştrii, aşteptau cu o vie nerăbdare sosirea D-voastre în mijlocul nostru, pentru a pune temelia celui dintâi şi, o putem spune cu mândrie, celui mai frumos local pentru învăţământul public”.  

      Suntem datori a mulţumi  pentru aceasta D-lui prefect Obedeanu, carele, cu o canstantă preocupare pentru instrucţiunea poporului, ca fidel reprezentant al guvernului, ne dă ocaziunea de a-i fi  recunoscători pentru stăruinţa ce a depus a se clădi atât acest frumos local de şcoală, precum şi alte şase noi localuri în comunele rurale din acest district, numai în cursul acestui an şcolar.

       Consiliul general judeţean, în solicitudinea sa pentru instrucţiunea primară în comunele rurale, a înscris asemenea în bugetul anului curent suma de 17.000 lei, pentru a se face o repartiţie între învăţători şi învăţătoare, care erau plătiţi numai din fondurile comunale; cu acest mod avem  în judeţul nostru Ialomiţa, D-le ministru, 32 şcoli mixte şi 14 şcoli de fete, plătite de comune şi judeţ, plus 30 de şcoli gradul I şi 25 de şcoli gradul II, plătite de Stat şi subvenţionate de comune; iar şcoli urbane trei de băieţi şi două de fete, care toate funcţionează în mod regulat.

       Comuna de reşedinţă, Călăraşi, pe lângă alte multe lucrări ce a săvârşit anul acesta, a proiectat şi dânsa clădirea unui local de şcoală de fete a cărei necesitate este imperios cerută.

       Astfel, D-le ministru, noi Românii, deşi un popor mic prin număr, dar învârtoşit prin lungile suferinţe a atâtor incursiuni seculare, suntem mândrii că am putut conserva naţionalitatea, limba şi religiunea strămoşilor noştrii, şi, pentru a lua loc în concertul european, navem decât a ridica asemenea localuri de focare ale luminei şi inteligenţei omenirii.

      Corpul didactic din acest district va fi fericit de a-şi  putea îndeplini cu sfinţenie datoria de adevăraţi învăţători ai poporului, întărindu-se astfel şi mai mult vechea credinţă că şcoala, alături cu biserica, a fost, este şi va fi menită a cimenta naţionalitatea noastră.

      Trăiască Majestăţile Lor Regele şi Regina!

      Trăiască România!”

( Monitorul Oficial ne informează:” Urări îndelungi prelungite umplură aerul pentru M.M.L.L. Regele şi Regina”).

       A urmat apoi cuvântul ministrului cultelor şi instrucţiunii publice, din care vom spicui în continuare: „Nici o operă de artă nu caracterizează mai bine o epocă şi pe un popor ca construcţiunile, edificiile lui. Alt graiu grăeşte minţii noastre priveliştea Acropolei, altul Piramidele şi un altul Coliseul de la Roma! Şi în propria noastră ţară între triburile scitice şi podul lui Apolodor este distanţa dintre cultură şi dintre barbarie. Apoi tot ceea ce ne-a mai rămas de mai târziu de la moşi şi strămoşi, nu are un caracter propriu? Dacă istoria ar tăcea, dacă ea nu ne-ar spune dureroasele dar şi glorioasele zile din trecut, ne-ar grăi despre acestea contemplarea inteligentă a singurelor edificii, construcţiuni ce ne-au rămas de la strămoşi: bisericile şi mănăstirile. Cum este caracteristica acestor construcţiuni? Lupta de rezistenţă întemeiată pe credinţa în Dumnezeu. Mănăstirile noastre cele mai multe ridicatu-s-au pe osemintele celor căzuţi pentru apărarea patriei. Vedeţi însă unde sunt aşezate aceste mănăstiri? La munte, în mijlocul codrilor nestrăbătuţi, carele erau nu numai locuri de rugăciune, dar şi cetăţi de adăpostire a poporului la zile de păsuri şi ameninţare.Şi pe când în fundăturile, în creierii munţilor, construia Românul altare şi cetăţi, câmpia rămânea văduvă de orice edificii, până şi de locuinţe umane, căci era locul de scurgere a valului barbar. Abia simple popasuri, bordeie, locuinţe provizorii, adevărate moşoroae omeneşti, mult timp întâlneau în câmpiile ţării, pe şesurile D-v., Ialomiţeni. Instabilitatea era dar caracteristica aşa ziselor construcţiuni ale cîmpiei.

      Dar chiar şi la munţi construcţiunile moşilor şi strămoşilor noştri ne mai spun un fapt care socot util astăzi a-l reaminti; Românul chiar şi în trecut nu a construit ca popor, ca colectivitate, ci ca individualitate.Biserica lui Negru-Vodă, a lui Alexandru cel Bun, a banului..., iată ce avem, în loc de temple datorite la numeroase generaţiuni în curs de secoli! D-aci vine puţinătatea relativă a edificiilor noastre vechi, izolarea forţelor individuale nu putea da monumente ca acele ce crează colectivitatea.

      Amintesc aceasta astăzi cu bucurie, căci sunt chemat a pune piatra fundamentală la o construcţiune de o caracteristică cu totul alta: Construcţiunea ce începe azi în acest loc va grăi cu grai răsunător despre epoca actuală. Măreaţă ca nici una din ţară, această construcţiune nu mai este numai semn de stabilitate şi încredere  în viitor, ci mai ales opera care a încetat de a fi a individualităţei  spre a fi a colectivităţei, a unui între judeţ...( vii aplauze).Edificiul  D-voastră, al tuturor, va spune pe lângă aceasta, generaţiunilor viitoare, că D-v. aţi înţeles cum Călăraşiul ştie a-şi apăra ţara nu numai cu arma ci şi cu cartea românească. Da, aţi înţeles încă că alăturea cu altarele ridicate de strămoşi, noi trebuie să ridicăm altarele luminării minţii, singurele care, de vor fi bine conduse, vor ţine etern legat pe Români de religiunea strămoşească ca şi de patrie(aplauze).

     Cu această apreciere a operei D-voastră, ministrul cultelor şi instrucţiunii publice este fericit d-a fi părtaş cu D-v. la bucuria acestei zile şi aduce viile sale mulţumiri acelora care l-au invitat la asemenea frumoasă serbare....

     Azi, d-lor, veniţi a proba că şi D-v. Iubiţi cu adevărat libertatea căci faceţi din şcoală tare cetate pentru libertate. Da, ignoranţa  este fatală libertăţii; da, libertatea fără şcoală, fără lumină, este dezordinea, anarhia, peirea naţională!... De aceea, în numele guvernului actual, sunt fericit a proclama sus şi tare că judeţul Ialomiţa a făcut operă de adevărat liberalism prin această construcţiune. Este oare nevoie mulţumind D-lui prefect, consiliului judeţean, judeţului întreg, să le mai zic că au făcut şi operă naţională? Dunărea este colo la picioarele D-voastră şi după acel fluviu românesc, care trecător nu va binejudeca de poporul la care cel mai frumos edificiu este al şcolii. Edificiul D.voastră va trimite sfat bun ţărmului vecin şi va grăi cu el despre viitorul României şi despre rolul său în Orient.

     Înainte dar cu mistria, meşteri Manoli ai culturii naţionale! Ridicaţi tot mai sus cetatea luminei, templul culturii şi al naţionalităţii! Şi luând pildă de la vasele D-voastre, care la pupă au divinitatea titulară, O! Călărăşeni, când murii acestei construcţiuni vor fi ajuns la înălţimea ce le-aţi destinat, puneţi-le în frunte şi voi, ca marinarul, geniul titular al României moderne: înscrieţi în frontispiciul şcolii voastre, numele iubit care izbucneşte din adâncul inimei noastre când strigăm:

      Trăiască M.S. Regele Carol I !

       Trăiască M.S. Regina Elisabeta !

( Publicul prezent a acoperit aceste cuvinte cu frenetice aplauze, urări lungi, prelungite, însoţite de cântările muzicii militare). Astăzi, la 125 de ani de existenţă clădirea a primit ceea ce recomanda ministrul V.A. Urechia, adică numele domnitorului Carol I.

       După discursul elevului G. Popescu din clasa a IV-a, prefectul Obedeanu a mulţumit ministrului şi guvernului că au onorat serbarea judeţului şi a dat lectură pergamentului de fundaţiune: „ ROMÂNIA. Consiliul general al judeţului Ialomiţa. Astăzi, marţi, la 23, luna iunie, anul 1881, al cinci-spre-zecilea al  domniei şi întâiul al  proclamării M.S. Carol I de Rege al României şi M.S. Regina Elisabeta, s-a pus prima piatră fundamentală a acestui edificiu de şcoală, în oraşul Călăraşi, de către D. ministru de culte şi instrucţiune publică, Vasile Alexandrescu- Urechia şi de D. prefect al districtului, major Vasile Obedeanu, fiind pe scaunul mitropolitan I.P.S.S. Mitropolit-Primat Calinic Miclescu, preşedinte al consiliului de miniştri, ministru de finanţe şi ad-interim la resbel, D. Ion C. Brătianu, ministru de interne D. C.A. Rosetti, ministru de externe D. Eugenie Stătescu, ministru de justiţie D. Mihail Perekyde, ministrul comerţului, agriculturii şi lucrărilor publice D. colonel Nicolae Dabija şi ministru de culte şi instrucţiune publică D. Vasile Alexandrescu-Urechia.

      Această şcoală s-a clădit cu fondurile districtului Ialomiţa, fiind preşedinte al consiliului general D. Scarlat Perieţeanu, preşedinte al comitetului permanent D. Scarlat Gr. Ulescu şi membrii comitetului permanent D-nii Ioan Brădescu şi Dinu Teodorescu; iar membrii ai consiliului general d-nii: Mihail Poenaru-Bordea, Ioan Mihăileanu, Mihail Gheţu, dr. Petre Degerăţeanu, Alecu Bădulescu, Ioan Vlădoianu, locotenent-colonel Dimitrie Dimitrescu Maican şi căpitan Nicolae Stoica; comandant al regimentului 23 de dorobanţi Ialomiţa D. colonel Alexandru Papadopol, comandant al regimentului 3 de călăraşi d. colonel Grigorie Polisu, director al prefecturii D. George Baronzi, primar al oraşului D. Panait Şerbănescu, secretar al comitetului D. Alexandru C. Doicescu şi inginer diriginte al construcţiunei D. Petre Radovici.”

      Ministrul V.A.-Urechia, toate autorităţile judeţene, consulul otoman şi multe din persoanele prezente au subscris apoi actul care s-a închis ermetic în o sticlă şi adăugându-se numeroase medalii contemporane, monede române şi antice, crucea „Trecerea Dunării”, medalia bene-merenti s-a procedat la sigilarea pietrei scavate în care s-a depus sticla cu actul şi medaliile. Apoi, ministrul, prefectul, autorităţile şi invitaţii, au încins şorţul şi descinzând în şanţ, au pus câte o cărămidă, „în sunetul muzicii şi urările entuziaste ale poporului adunat la serbare, care se termină apoi la orele 3 după amiază, lăsând neştearsă întipărire în mintea şi inima tuturor Călărăşenilor”

         În încheiere Monitorul Oficial consemnează că :”Această serbare nu va întârzia să-şi aibă perechea sa. Consiliul comunal de Călăraşi nu voieşte să fie întrecut de cel judeţean şi nu va întârzia, deci, de a construi şi el un frumos local pentru şcolile de fete”.Acest lucru se va întâmpla în 1897, când în acelaşi timp cu Palatul Administrativ şi Casarma Pompierilor se va ridica o altă impunătoare construcţie: localul şcolii nr. 2 de fete.