REGIMENTUL 5 CĂLĂRAȘI ȘI CONSTRUCȚIA CAZARMEI

Alături de trupele de dorobanți, la Călărași a existat și trupe de cavalerie. Astfel, la 27 ianuarie 1837, se anunța sosirea în oraș a primei unități de cavalerie, un escadron ce sosea de la Ploiești, sub comanda căpitanului Filipescu. Pentru cazarea acestui escadron, cârmuitorul I.M. Grădișteanu dă ordin să se repare ceea ce mai rămăsese din cazarma de cavalerie, care adăpostise trupele rusești. În anul următor, 1838, se face din ordinul Departamentului din Năuntru, o cazarmă de zid, învelită cu olane și pardosită cu scânduri, care a costat 16000 de lei, din care Comisia târgului a dat 5500 lei, restul provenind din contribuția locuitorilor.(despre această cazarmă găsiți informații în postarea cu amintirile lui Ion F. Buricescu)

În anul 1843, aflăm că s-a destinat pentru Călărași două escadroane de cavalerie, care odată sosite în oraș au fost instalate în cazarma nouă și în cea de cavalerie.

După revoluția de la 1848, a fost adus la Călărași divizionul I de la Zimnicea, dar la 12 septembrie 1851 divizionul de cavalerie, cu locotenentul Mavrocordat, pleacă la București. În cazarma de cavalerie, locotenentul Burileanu comandantul divizionului al doilea, instalează remontul adus din Rusia.

În anul 1880, Regimentul 3 de Călărași cu reședința la București, avea în componența sa 2 escadroane, ambele cu reședința la Călărași. Escadronul 3 servea pentru ordonanță la prefect și prefectură, transferarea de arestați, executarea de mandate judiciare, escorta expediții poștale cu diligența, gardă la magazia escadronului și pentru două subprefecturi și avea următorul efectiv: 1 sergent, 2 brigadieri, 25 soldați și 20 de cai, iar escadronul 4 avea aceleași efective și servea pentru serviciile administrative menționate la escadronul 3.

Prin Decretul Regal nr. 213 din 8 februarie 1888, se stabilesc circumscripțiile militare teritoriale. Corpul III Armată cu reședința la Galați, cuprindea și județul Ialomița. Cele două escadroane de cavalerie le găsim acum în component Regimentului 12 Călărași cu reședința la Buzău, aflat în subordinea Brigăzii a treia cu reședința la Galați. Regimentul 5 Călărași avea reședința la Brăila.

Un an mai târziu, în 1899, prin Decretul Regal nr. 556, Regimentul 5 Călărași, care avea reședința la Brăila și era format din escadroanele de Covurlui, Brăila și Tutova, a trecut escadroanele de Covurlui și Brăila la regimentul 6 Călărași, iar escadronul de Tutova la Regimentul 7 Călărași, oprind numai plutonul afară din rânduri și s-a format mixt, adică permanent și teritorial, cu reședința la Ploiești. În cadrul acestui regiment se găseau și cele două escadroane de cavalerie nr. 3 și nr. 4 de la Călărași.

Prin Decizia Ministerului de Război nr. 415 din 1893, Regimentul 5 călărași se reorganizează astfel: se mută reședința în orașul Călărași, constituindu-și cadrele din escadronul permanent și plutonul afară din rânduri al Regimentului 5 de călărași, la care s-a mai adăugat un număr de 53 recruți din anul 1893, pentru construirea trupei cu schimbul. Vechile escadroane 3 și 4, care se recrutase din județul Ialomița se desdoiesc și formează escadroanele 1 și 3, recrutându-se întregul regiment din județul Ialomița. În anul 1905 când prin Înaltul Decret regal nr. 2506 din 30 aprilie, se modifică locul cavaleriei în ordinea de bătaie a armatei, Regimentul 5 de călărași cu sediul la Călărași face parte din Corpul III Armată, Brigada a III-a Călărași cu sediul la Galați. Comandant al regimentului era locotenent colonel Victor Ghimpețeanu.  

După cum se observă și din schița alăturată, inițial regimentul a fost încazarmat în construcțiile militare ridicate pe terenul cu o suprafață de 2 hectare, cumpărat de Comitetul Permanent al județului Ialomița de la Primăria orașului Călărași, prin actul de vânzare-cumpărare din 19 iulie 1891, autentificat la Tribunalul Ialomița. Aici, s-au ridicat, în anii 1892-1896, cazarma, manejul, două grajduri – unul pentru 80 de cai și celălalt pentru 70 de cai -, bucătăria și potcovăria.

Dar cele două hectare erau insuficiente „pentru instalațiunea depozitelor și pentru construcțiunile proiectate, menite a completa toate clădirile trebuitoare acestui regiment și mai ales pentru barăcile ce se vor construi, sub care să se adăpostească soldații în contra intemperiilor în timpul concentrării”, după cum scria prefectului, comandantul regimentului.

Din acest moment începe o adevărată „bătălie” între Ministerul de Război, Corpul III Armată, Regimentul 5 Călărași, susținute de Prefectură (Armata amenința că dacă nu i se îndeplinesc condițiile, mută regimentul în altă locație) și Primăria orașului Călărași. La 29 aprilie 1895, Serviciul județean din cadrul Prefecturii adresa primarului rugămintea de a pune „chestiunea în dezbaterea Consiliului comunal și a stărui pe lângă membrii consiliului să aprobe vânzarea  a încă 1 ½ ha teren (3 pogoane) în vecinătatea imediată cu terenul ce posedau și cu același preț și condițiuni prevăzute prin actul solicitat”.

La 28 iulie 1895, inginerul județului trimite primăriei planul terenului ce urma să fie cumpărat (marcat cu culoarea roșie) și făcea cunoscut că terenul de 1,5 ha este insuficient, deoarece mai era nevoie de câmp de exercițiu, iar comandantul regimentului prin cereri ulterioare a insistat a i se procura terenul notat pe plan de 2 ha 73432,63 mp. Pe acest teren urma ca la fațada să verifice planul întocmit de inginerul județului cu terenul ocupat inspre șoseaua Călărași-Oltenița (astăzi strada București) să se construiască și un pavilion de administrație pentru care se și deschisese licitație. Primăria autoriza pe consilierul P. Petrescu ca împreună cu inginerul comunei să verifice planul întocmit de inginerul județului cu terenul ocupat și rezultatul să fie prezentat consiliului. În baza acestei verificări, Consiliul comunal prin încheierea nr. 6 din 10 ianuarie 1896, a hotărât ca comuna „să vândă de veci județului Ialomița un teren compus din 2 hectare pământ în jurul cazărmii Regimentului 5 Călărași, ce-i necesită pentru a se construi pe dânsul spre a completa instalațiunile și depozitele de construcțiuni proiectate, trebuincioase acelui regiment”. Prețul stabilit pentru terenul situat afară din oraș, la bariera București, în latura dinspre miazănoapte, era de 1000 de lei hectarul. Primăria cerea regimentului să elibereze „celălalt teren ocupat cu grajduri și șanțuri pentru manej, fiind proprietatea comunei”.

La 5 septembrie 1896, prefectura înștiința primăria că în urma corespondenței purtată cu Ministerul de Război, acesta comunica că „ia asupra sa cumpărarea celor două hectare de teren necesar la mărirea terenului ocupat de clădirile Cazarmei regimentului V de Călărași”. A doua zi, 6 septembrie, Corpul III Armată - Serviciul de Geniu – Biroul 4, trimitea primăriei ordinul Ministerului de Război nr. 3627 din 23 august 1896 și un plan de situație relativ la terenul vândut Ministerului de Război pe care se găsește pavilionul de administrație al regimentului, rugând să facă actele de vânzare. În ordinul Ministerului de Război se preciza că: „Terenul cumpărat de județul Ialomița pentru construcția cazarmei regimentului 5 Călărași nefiind suficient, Prefectura a intrat în tratație cu Primăria de Călărași pentru cumpărarea a încă 2 hectare teren și anume acela arătat pe alăturatul plan prin hașurare roșu cu preț de 1000 lei ha”. Suma urma să fie plătită de minister, fiind delegat maiorul Drăgotescu - șeful Serviciului de Geniu al Corpului III Armată ca să „reprezinte ministerul la facerea, autentificarea și transcrierea actului de vânzare.”

În baza acestei solicitări, Consiliul comunal al orașului Călărași lua în discuție vânzarea terenului situat pe raionul orașului, afară din bariera București, așa cum se stabilise prin încheierea nr. 6 din 10 ianuarie 1896 și decidea ca comuna urbană Călărași să vândă de veci către Ministerul de Război 2 ha teren din proprietatea sa.

În același timp, Primăria chema în judecată Ministerul de Război pentru a se vedea obligat să „delase în stăpânirea comunei o suprafață de 2908 mp ce cazarma regimentului 5 Călărași ocupa din proprietatea comunei pe latura de vest alături de drumul ce desparte proprietatea comunei de proprietatea Ministerului de Război, fără nici un titlu sau în caz contrar să plătească fiecare mp cu 30 de bani, în total 872,40 lei”.

Vânzarea fiind făcută, încep discuțiile privind plata terenului. La 10 februarie 1897, Primăria scria Ministerului de Interne că, în urma ordinului primit, a vândut Ministerului de Război, prin maiorul Drăgotescu Dimitrie – șeful Serviciului de Geniu al Corpului III de Armată, 2 ha pământ necesar pentru construirea pavilionului la cazarma regimentului 5 Călărași, cu 2000 lei și ruga să efectueze plata. Urmare intervenției Ministerului de Interne, la 28 februarie 1897, Direcția IV-a Geniu din cadrul Ministerului de Război, comunica că pentru plata terenului a înaintat Corpului III Armată ordonanța de restituire încă din data de 6 februarie 1897 și a scris din nou pentru a o primi. Abia la 8 martie 1897, Corpul III Armată – Serviciul de Geniu, trimite primarului ordonanța de restituire pentru suma de 2025,35 lei, costul celor 2 ha de teren vândut Administrației Războiului, în sumă intrând și plata pe jumătate a taxelor de timbru și înregistrare.

Plata se efectuase, dar problemele nu se terminaseră încă. La 18 martie 1897, Regimentul V de Călărași solicita Primăriei să dispună „a se trimite urgent inginerul comunei Călărași, care împreună cu un ofițer delegat al Corpului de Armată sosit în garnizoană, să determine odată pentru totdeauna terenul hotărât a se ocupa de acest regiment și a se ști astfel până unde se întinde punctele de împrejmuire ale acestui teren”. 

La 24 martie 1897, ing. Ion M. Neculcea - șeful Serviciului tehnic al orașului, comunica primarului că a fost la cazarma regimentului împreună cu căpitanul Ghindaru, delegatul Corpului III Armată și că din dosarele nr. 30/1891 și 44/1896 a rezultat că comuna a vândut 4 (patru) hectare, azi încă regimentul posedă în plus 7404 mp, loc pe care se află depozitul de fân. Neputând cădea de acord cu delegatul Corpului III Armată, nu a putut determina punctele, deoarece au spus că acel loc este necesar regimentului.

„Războiul” pentru teren nu se va opri aici, în anii următori primăria vânzând regimentului încă 6 hectare de teren din islazul orașului, pentru suma de 6000 lei, suprafața ocupată ajungând la 10 ha și 2908 mp, mărginit la sud de șoseaua județeană Călărași – Oltenița (astăzi strada București), la est șanțul ce înconjoară terenul cazarmei despre strada marginașă a orașului (astăzi bulevardul Cuza Vodă), la nord locul comunei pentru bâlci (dincolo de bulevardul Republicii de astăzi) și la vest șanțul terenului comunei închiriat lui Th. I. Miulescu (astăzi bulevardul Nicolae Titulescu). (subl. ns. N.Ț). 

Sub comanda colonelului Florescu Ion, a participat la primul război mondial, în componența Brigăzii 3 Călărași, care făcea parte din Armata a II-a condusă de generalul Averescu. A luat parte la acțiunile militare de pe front pe toată perioada războiului, în 1916 participând la a doua bătălie de pe Valea Jiului și la bătălia pentru București, iar în 1917, la bătălia de la Mărășești, sub comanda colonelului Aristide Bălăceanu. În anul 1918, a luat parte la lupta împotriva anarhiștilor bolșevizați din Republica democratică Moldovenească (Basarabia). Demn de amintit ar fi faptul că în primul război mondial, maiorul Nicolae Rădescu, viitor general al armatei române și  prim ministru, s-a distins la comanda de divizion în Regimentul 5 Călărași.

În anul 1927, în curtea regimentului a fost dezvelit Monumentul Eroilor (cunoscut astăzi ca Monumentul „Vulturul” de la 5 Călărași) regimentului căzuți pe câmpul de onoare în Războiul de Independență și Primul Război Mondial. Basoreliefurile de pe monument, reprezentând scene din luptele purtate, sunt opera sculptorului Vasile P. Iponescu Varo..

După primul război mondial, regimentul a cunoscut o serie de reorganizări. Aici și-a început activitatea care  avea să-l înalțe pe cele mai înalte culmi ale gloriei spotive, ofițerul de cavalerie Felix Țopescu, fiu al orașului Călărași.

La începutul celui de al doilea război mondial, regimentul făcea parte din Divizia 6 Cavalerie, care se afla în Moldova în subordinea Corpului 30 Armată German. A participat la luptele din Basarabia, ajungând până la râul Kuban, poalele Munților Caucaz și malul Mării Azov. Pentru faptele de arme ale ostașilor, regimentul a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa III-a. În timpul retragerii, a participat la apărarea litoralului Mării Negre și al Peninsulei Kerci, la rezistența de la Sevastopol, după care a fost evacuat în țară. După 23 august 1944, regimentul a fost dislocat în București, pentru a asigura paza internă a orașului. Drapelul regimentului a fost decorat cu Steaua României clasa III-a.

Regimentul a fost desființat în luna noiembrie 1944, arhiva și materialele fiind predate Regimentului 4 Roșiori din București.