Întreprinderea de Confecții Călărași. Ce a fost și ce a ajuns.

                                                     Prof. Nicolae ȚIRIPAN           

Înainte de război, industria textilă, a confecțiilor și tricotajelor se limita, în fostul județ Ialomița a cărei capitală era orașul Călărași, la satisfacerea necesităților strict locale, având de multe ori un caracter casnic. Exista în Călărași, numeroase ateliere de croitorie și de confecționat frânghii, de pălării de damă și de tricotaje. 

Actul de naștere al industriei fostului județ Ialomița, a cărei capitală era la Călărași, putem spune că poartă data de 26 octombrie 1960. Atunci, în clădirile aparţinând fostului Regiment 20 Artilerie (înființat la Călărași, în anul 1912)., situate în apropierea gării Călăraşi, preluate de Ministerul Industriei Ușoare de la Ministerul Forțelor Armate, pe o suprafaţă iniţială de 14 hectare, a luat fiinţă Sectorul IV Confecţii al Fabricii „Tehnica Confecţiei” din Bucureşti, cu un număr de 45 muncitori.

Planul orașului Călărași cu încadrarea regimentului 20 Artilerie

Vedere cu pavilioanele regimentului așa cum arătau imediat după construcție. Astăzi se mai păstrează pavilioanele marcate pe plan cu A și B (în dreapta imaginii), pavilionul B 2 fiind demolat pentru a face loc complexului Catex Șhopping Center

Acest sector a fost condus de tehnicieni din București și aprovizionat cu produse semifabricate care erau lansate și croite în cadrul întreprinderii din București.

Planul de amplasament și clădirile fostului regiment

 Începând cu anul 1962, pe măsura dotării sectorului și calificării personalului existent, s-a trecut treptat la gestionarea sectorului de către personal recrutat din Călărași. Astfel, s-a înființat sala de croit, toată producția croindu-se la Călărași, s-a înființat gestiunile de materii prime, auxiliare, s-a început pregătirea și organizarea sectorului pentru desprinderea acestuia de fabrica din București și la 1 iulie 1962, pe o suprafaţă redusă la 5 hectare, prin reorganizarea sectorului IV Confecții, în baza H.C.M. nr. 547/1962, se înființează Fabrica de Confecţii Călărași. La data înființării Fabrica de Confecții Călărași avea un număr de 300 salariați și o dotare cu utilaje și mobilier cu un grad mare de uzură, pe măsura posibilităților de dotare ale fabricii din București.

Slaba calificare a celor 300 de salariați, lipsa de tehnicieni și personal cu experiență în conducere și în organizarea procesului de producție, gradul avansat de uzură al utilajului primit prin transfer de la întreprinderea mamă, dar și de la alte întreprinderi, și-au pus, la început, amprenta asupra activității de ansamblu a fabricii. Din aceste motive, structura sortimentală a produselor a fost adaptată la nivelul de dotare și pregătire, începându-se cu produse pentru copii, rochițe, uniforme școlare, pantaloni de joc, apoi salopete, halate, combinezoane și pantaloni din doc.

Deși nou înființată, datorită dotării cu utilaje uzate, în primii ani de funcționare unitatea a înregistrat pierderi. Abia începând cu anul 1963 întreprinderea devine rentabilă, ajungând în scurt timp una dintre cele mai profitabile unităţi, având contracte atât pe plan intern cât şi extern, mărturie fiind numeroasele participări la târgurile şi expoziţiile organizate în ţară şi străinătate, unde a prezentat cu succes creaţii româneşti.

Până la construirea noului sediu al fabricii, s-a folosit clădirea iniţială, o construcţie cu parter şi etaj, dar și alte clădiri destinate sectoarelor de producţie, sectorului administrativ, cantinei şi depozitelor de materiale şi utilaje. Astfel, după executarea unor amenajări strict necesare, cu forțe și mijloace proprii, vechile dormitoare au fost utilizate pentru scopuri de fabricație, chiar dacă nu îndeplineau condițiile optime.

Clădirile fostului regiment folosite de Fabrica de Confecții

Pavilionul administrativ (în plan marcat cu A)

Pavilionul administrativ

 

Pavilionul dormitoare

 

Sala de mese

 

Manejul

Remizele și grajdurile

 

Atelierul mecanic

 

Poarta de pază și pompierii

 Totuși aceste clădiri prezentau unele deficiențe, între care sunt amintite: planșeele din lemn care, datorită vechimii, începuseră să putrezească și să aibă o ușoară săgeată, ceea ce punea în pericol  securitatea muncitorilor; ferestrele de dimensiuni reduse care nu asigurau lumina suficientă, utilizându-se iluminatul artificial, ceea ce nu era nici economic și nici recomandat din punct de vedere al protecției muncii; instalațiile electrice de lumină și forță erau executate provizoriu, neîndeplinind condițiile impuse de normativele de instalații și securitate a muncii; instalațiile sanitare și grupurile sociale care erau necorespunzătoare.

Situația se va remedia în anii 1966-1967 când ministerul de resort a prevăzut fondurile necesare pentru  reparații capitale la pavilioanele de producție B și B2.

De la an la an fabrica își diversifică și crește producția, în anul 1965 devenind unitate fruntașă pe ramură, realizând circa 11.000 salopete, 32.000 cămăși, 11.000 pantaloni și alte produse, iar numărul salariaților crește la 1400.

Între anii 1966-1970 (din acest ultim an devine întreprindere) unitatea se dezvoltă foarte mult, apărând noi sectoare, diversificându-se producția și realizând: compleuri, rochii, jachete, pardesie, sacouri, paltoane, coastume, care erau exportate în Franța, Canada, Italia, URSS, Olanda, Libia, SUA.

În anul 1976, profilul sortimental al întreprinderii era foarte diversificat, curpinzând: rochii din țesături de bumbac, lână și poliester, fuste din stofă, bumbac și poliester, sarafane din stofă și poliester pentru fete și femei; costumașe din țesături de bumbac și stofă pentru copii; pantaloni din stofă, bumbac și poliester pentru fete, femei, băieți și bărbați; pardesie din stofă și poliester pentru fete, femei și bărbați; sacouri din stofă și poliester texturat pentru bărbați; scurte din stofă cașerată pentru bărbați; costume din stofă pentru bărbați; plăpumi și tricotaje din bumbac pentru copii, femei și bărbați.

Intreprinderea era organizată pe sectoare de producție, fiecare sector având un profil bine definit:

- Sectorul I, profilat să execute șorturi și chiloți sport pentru Vest;

- Sectorul II, profilat pe pardesie pentru piața internă și sacouri din stofă și poliester pentru femei și bărbați, care se expoertă în URSS;

- Sectorul III, profilat pe sacouri pentru export și scurte din stofă pentru bărbați pentru piața internă;

- Sectorul IV, profilat pe rochii din diferite țesături, fuste din stofă șipoliester pentru export și piața internă;

- Sectorul V, profilat pe sarafane din stofîă și poliester, pantaloni din stofă și poliester, compleuri din stofă și poliester pentru export și piața internă;

- Sectorul VI, profilat pe tricotaje pentru export și piața internă;

- Sectorul VII, profilat pe lohn (bluze, fuste, sarafane export vest(;

- Sectorul plăpumi, profilat pe plăpumi cu fețe de bumbac și mătase pentru piața internă.

Dispersarea sectoarelor de producție ajunsese să depășeaască, în anul 1980, suprafața de 8 hectare, iar numărul angajaților ajunsese la 3660, din care 89 % erau femei. Producția se menține la varietatea arătată mai sus, întreprinderea introducând în producție circa 1000 de modele noi, producând în anul 1985, 44 de milioane de tricouri și tricotaje. Întrteprinderea de Confecții Călărași era una din principalele întreprinderi care participau la exportul județului, o treime din producție fiind destinată exportului. Din totalul exportului de 265,9 milioane lei în anul 1984, 90,5 milioane lei au reprezentat valoarea exportului în țările socialiste și 175,4 milioane lei valoarea exportului în țările capitaliste. În anul 1987, întreprinderea înregistra o creștere a exporturilor de șapte ori față de 1975, în țări ca Franța, Elveția, RFG, URSS, Egipt, Arabia saudită, Canada, Danemarca, Austria, Belgia, Anglia, Irak, Iordania, Bulgaria, Libia, Italia, Siedia, Yemen și alte țări din Orient.

Dezvoltarea la care a ajuns întreprinderea a impus crearea de noi facilități pentru salariați, pe lângă cantina restaurant proprie fiind înființată o grădiniță și apoi o creșă de copii cu o capacitate de 120 locuri, un cămin de nefamiliști cu 300 de locuri, un magazin tip bufet pentru angajați și un punct al Crucii Roșii.

În anul 1989, unitatea avea o agendă de contracte încărcată, fiind planificată o producție de 3 ori mai mare decât cea realizată în anul 1980.

Dincolo de producția textilă, Întreprinderea de Confecții Călărași a fost și un rezervor de cadre, femei, pentru aparatul de partid. Iată ce scria Maria Manta în ziarul „Scânteia” din 11 ianuarie 1980: „Pe drept cuvânt, cineva observa că Întreprinderea de Confecții din Călărași, harnicul său colectiv de muncă, se constituie într-o adevărată școală muncitorească, o pepinieră de cadre. Primărițele din comunele Cuza Vodă și Modelu, două secretare ale Comitetului municipal de partid Călărași, alte femei care lucrează în prezent ca activiste de partid și de stat au fost până de curând muncitoare aici, în întreprindere.”

După 1990, toti cei care au candidat în alegeri, cu deosebire la cele pentru Parlamentul României, au fost prezenți în campania electorală la Catex SA, dorind să-și atragă voturile salariatelor acestei societăți.

ASPECTE DIN ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII

DE CONFECȚII CĂLĂRAȘI

 

I.C.Călărași – Sectorul 4

I.C. Călărași - Sectorul 4

6 ianuarie 1987. Atelier creație bărbați

30.09.1987. Verificarea calității produselor pentru export la sectorul 3

Se verifică produsele realizate

I.C. Călărași – Sectorul IV

Rusu Euzefina la mașina de cusut nasturi

Savu Iulian la mașina de tăiat și pregătire a semifabricatelor pentru export

 

La punctul de documentare

 

O echipă fruntașă în producție

25 iunie 1982. Demonstrație a salariaților din I.C. Călărași

 După 1990, ca și în cazul altor întreprinderi și asupra evoluției Întreprinderii de Confecții Călărași și-a pus amprenta procesul de privatizare, aceasta scindându-se în mai multe societăți: S.C. Catex S.A., S.C. Mertz S.A., S.C. Serca S.A., toate funcționând în fostele spații ale Fabricii de Confecții (denumire încetățenită în rândul călărășenilor). Dacă S.C. Mertz S.A. a falimentat, conform www.money.ro (26 decembrie 2007),  „Producătorul de confecții textile Catex Călărași a fuzionat prin absorbție cu firma Serca, din aceeași localitate, care va intra in procedura de dizolvare fără lichidare, potrivit unui anunț publicat in Monitorul Oficial. 

Catex, înființată in urma cu peste 45 de ani ca firma cu capital de stat, are 1.500 de angajați și produce aproximativ un milion de confecții pe an. Firma a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 28,4 milioane de lei și un profit de doua milioane de lei. Serca Călărași a fost controlata pana in anul 2006 de către președintele grupului J&R Enterprises, Joseph Seroussi, supranumit ’’regele confecțiilor’’, care a declarat că motivele care l-au determinat sa vândă angajaților fabrica din Călărași au fost lipsa personalului și diminuarea vânzărilor, ca urmare a lichidărilor operațiunilor din Marea Britanie. 

In 2006, Serca a inregistrat o pierdere de 103.000 lei (circa 30.000 de euro), la o cifra de afaceri de 112.000 lei (aproximativ 32.000 de euro). J&R Enterprises, controlat de Jack Seroussi, deține in portofoliu fabricile Ikos Conf si Norada, din Odorheiul Secuiesc, Serconf, din Botoșani, si TJR, din Tulcea. Vânzările in industria textila din Romania sunt estimate la 9,5 miliarde euro anual”.

În același an, 2007, conform www,zf.ro, firma de textile Catex, specializată în producția în sistem lohn,  se reorganizează din cauza lipsei de personal.

Conform datelor furnizate de Ziarul Financiar, „De la un efectiv de 2.590 de angajați in 2002, personalul companiei s-a redus gradual in fiecare an pana la 1.700 de persoane in 2006, reprezentanții companiei motivând scăderea prin numărul mare de angajați care au ales sa părăsească fabrica in ultimii ani.

„Am trecut de la doua schimburi la unul singur deoarece pe măsură ce pleacă oamenii din domeniul productiv trebuie sa ne reorganizam. Aveam numeroși angajați necalificați care s-au reorientat, apoi o parte numeroasa dintre ei au plecat la munca in străinătate", spune Anișoara Andrei, directorul general al companiei cu sediul in Calarasi.

Andrei este de părere ca trendul descrescător in ceea ce privește numărul de angajați va continua și in anii care urmează, iar compania va avea nevoie de alte restructurări la nivel de producție. "Deocamdată investim in echipamente, însă daca va mai pleca multa lume, va fi nevoie de o alta reorganizare. Am putea chiar sa renunțam la una dintre liniile de producție", explica reprezentantul Catex…

In ciuda reducerilor drastice de personal, compania Catex a raportat un profit net de circa 600.000 euro in 2006 si o cifra de afaceri de 7 mil. euro. Atât profitul, cât și afacerile companiei au mers pe un trend descendent începând cu anul 2002. Astfel, comparativ cu anul 2005, cifra de afaceri a înregistrat o scădere de circa 13%, in timp ce rezultatul de anul trecut a fost cu 33% mai mic fata de cel raportat in 2004.

"Noi țintim pentru acest an spre o cifra de afaceri de 7 milioane de euro, însă aceasta a fost bugetată in condițiile in care ne aflam acum. Daca o sa se schimbe din nou legislația care ne privește direct sau pleacă în continuare foarte multa lume, situația se va înrăutați", explica Anisoara Andrei.
Printre piețele de desfacere a produselor companiei se numară Marea Britanie, Franța, Suedia, Italia sau Spania. SIF Moldova deține un procent de 5% din acțiunile Catex, in timp ce restul de 95% de acțiuni sunt împărțite intre 1972 de persoane juridice”.

Cert este că activitatea CATEX S.A. s-a diminuat de la un an la altul, iar cei care au ajuns stăpânii fostei fabrici (noii capitaliști) au găsit soluția de a obține importante venituri financiare, construind spații comerciale care au fost închiriate și care le aduc lunar, zeci de mii de euro. Așa a apărut, încă din anul 2007, școala KELIKON, apoi în 2012 magazinul KAUFLAND cu o suprafață de 5000 mp și o parcare cu 220 locuri, magazinul LIDL Călărași, în anul 2017, Centrul comercial CATEWX ȘHOPPING CENTER care cuprinde spații comerciale cu o suprafață de 1672 mp pentru magazinele Flanco, Noriel, Pepco și Deichmann, în anul 2019, iar  un an mai târziu și-a deschis porțile CATEX RETAIL PARK în care funcționează magazinele New Yorker, Sinsay, Jysk, Altex, Sportisimo și Martes sport.

 

ASPECTE DIN ACTIVITATEA CATEX S.A.

(sursa: www.catex.ro)

 

 

IATĂ CE A APĂRUT PE TERENUL OCUPAT DE FOSTA ÎNTREPRINDERE DE CONFECȚII CĂLĂRAȘI

 

 

IATĂ CE A MAI RĂMAS DIN FOSTA ÎNTREPRINDERE DE CONFECȚII CĂLĂRAȘI (aici fiind inclusă și Școala Helikon)

A (Corpul Pavilionul administrativ astăzi)

Corpul B (Pavilionul dormitoare astăzi)

 

 

 

 

 

 

 

PESCUIT ȘI VÂNĂTOARE PE MOȘIA REGELUI LA MÂNĂSTIREA

                                                                      Prof. Nicolae ȚIRIPAN

 

În numărul din 24 aprilie 1935 al revistei „Realitatea ilustrată„ găsim un material cu titlul „Viața prin bălți. De vorbă cu pescarii de pe moșia Regelui”, semnat de Alex. F. Mihail.

Însoțit de fotograful Bergman, acesta a plecat cu automobilul de la București, și  în timp ce cobora pe șoseaua tăiată în povârnișul ce dă spre lacul Mostiștea, de lângă Dunăre, a auzit comanda: „Ho! Dândouă!”, rostită de „vătaful pescarilor, care trăgeau năvodul, același năvod cu care au prins peștele confiscat astă vară de autoritățile din București, sub pretext că ar fi prea mic. Deși peștele venea de pe un lac situat pe moșia Regelui – domeniul Mânăstirea – urmând să ușureze nevoile populației sărace din București, totuși inspectorii ministerului nu s-au sfiit să aplice legea, care prevedea ocrotirea puieților, adică a peștelui nu îndeajuns dezvoltat.

„Ho! Dândouă!” înseamnă: „Opriți-vă din amândouă părțile!”. E o comandă dată pentru un repaus complet.

Pescarii din lotcile numite „dube”, de unde trăseseră cu un odgon năvodul, ba dintr-o parte, ba din alta, se odihneau acum, dezmorțindu-și brațele, încordate în timpul lucrului.

Pescarii strâng năvodul

Cei din „ormatică” adică din luntrea încărcată cu pește, porniră spre canalul ce duce la „cherhanaua” improvizată pe mal, adăpostită de un umbrar de papură, spre a feri peștele de razele soarelui. Aici este și o ghețărie, apoi putini și butoaie, pentru sărat peștele.

Spre cherhana 

Barca cu pește înaintează, mânată de vâslele harnice, dar la un moment dat se împotmolește în noroi. Nu se mai poate vâsli în canalul ce duce la cherhana. Fără a sta mult pe gânduri, pescarii sar în mocirlă, unde piciorul li se afundă adânc. Împing din toate părțile, se opintesc din răsputeri, gâfâie, își scot cu greutate picioarele din pământul cleios, unde uneori se înfundă până peste genunchi, cârmesc lotca, ba într-o parte, ba în alta, nădușeala le curge peste față, amestecându-se cu stropii de apă noroioasă, părul năclăit le cade în dezordine peste chipurile obosite. 

Pescarii noștri privesc cu îngrijorare – căci n-a plouat de luni de zile prin partea locului -, ca o urgie divină, o pedeapsă venită numai pentru dânșii.

După cum Egiptul este fertilizat prin revărsarea Nilului, tot astfel bălțile de pește din regiunea inundabilă a Dunării, seacă atunci când comunicația dintre dânsele și marele fluviu se întrerupe, iar peștele moare sufocat.

La Mostiștea apele se retrag aproape văzând cu ochii. Câte o barcă, lăsată peste noapte, în apropiere de mal, în apă, rămâne deodată pe uscat sau se pomenește împotmolită în glod.

Chiar în mijlocul lacului apa nu trece de o jumătate de metru.

Totuși, cu multă voie bună, ne poftesc într-o lotcă, pe care în cinstea noastră au acoperit-o cu niște velințe.

-         Să facem o preumblare pe lac, boieri!

Cu barca pe lac

 Pescarii voiesc să ne arate meșteșugul lor minunat, pe care-l iubesc, și cu care s-au deprins din copilărie, moștenit în aceleași familii din tată în fiu.

Pe când trecem prin aleile de trestii, papură și rogoz, pe lângă micile parcuri acvatice, grațioase insule de flori de nufăr și admirăm vreun stârc de baltă – un fel de cocostârc -, care stă filosoficește în papură și „se sorește”, adică se lăfăiește leneș la soare, sau altădată se repede vioi cu ciocul înhățând cu îndemânare vreun pește ce s-a încumetat să treacă chiar pe lângă picioarele lui, pescarii ne explică cum năvoadele ude trebuie întinse la uscat pe „pelii”. De fapt e vorbă de niște simpli pari, băgați în apă, pe o lungime de câțiva kilometri în în șiruri paralele. Mi-au mai arătat cum se prinde peștele cu năvodul. Are plumbi la o parte și plute la alta, cum se scoate vânatul din „matricea” năvodului cu „minciogul”, un fel de lingură mare de lemn, o lopată cu strecurătoare de plasă. M-au dus apoi la „vârși”, niște ingenioase curse de pește, plase puse pe cercuri, unde peștele intră, dar nu mai poate ieși.

- Din pricina apei mici, vârșile stau numai pe jumătate acoperite, ceea ce e o mare pagubă, ni s-a spus.

Dușmanii peștilor din baltă sunt pescărușii, care sboară peste toată suprafața apei, stârcii, pelicanii și bâtlanii. Totuși paguba ce o fac aceștia n-ar avea nici o importanță, dacă seceta n-ar fi fost atât de neîndurătoare.

 

De altfel, chiar acum se mai găsește în balta Mostiștea, pește destul de frumos, în greutate mijlocie de 3-5 kg un pește. Uneori se prind pești până la 14 kg greutate”.

Aflăm din articolul respectiv că pescarii vin la Mostiștea de la Oltenița, Turtucaia și satele din jur. Vin singuri, lăsându-și nevestele și copii acasă, la treburile gospodăriei sau la câte un mic ogor pe care îl au. Aduc cu ei toate uneltele necesare, care de obicei sunt proprietatea vătafului sau a mai multor persoane din tovărășie. Năvoadele și vârșile sunt reparate cu grijă în timpul iernii.

Pescarii repară sculele

 Pescuitul începea la 15 iunie, deoarece în lunile aprilie și mai era prohibiție, vânatul fiind interzis. Pescarii stăteau șase luni la baltă și o părăseau cu părere de rău, abia pe la 15 decembrie, când îngheța lacul. Până atunci se îndărătniceau să rămână la postul lor, orbecăind aproape goi prin nămolul rece și prin apa ce începea a prinde o pojghiță de gheață.

În picioare își puneau „tuzluci” cuvânt turcesc care înseamnă un fel de cizme de pânză impermeabilă. Hainele însă, tot li se udă, iar autorul articolului se mira „cum de nu se îmbolnăvesc cu toții”.

Vara locuiau în niște colibe de papură, numite „poloage”, realizate pe mal, acoperite cu trestii de baltă. Tot aici își țineau și uneltele de rezervă, sub paza unui „odagiu”, care se chema că este de pază la „marne”(în sensul de margine).

Aspect de pe Mostiștea 

Spre toamnă, când se dezlănțuia vântul, începea o viață de troglodiți pentru pescari. Se retrăgeau spre peretele lutos al râpei, unde-și construiau niște locuințe mai adăpostite și mai bine amenajate împotriva ploilor. Unii își ridicau niște bordeie conice, numite „ surle”, acoperite cu trestii, în care puteau dormi și câte 12 inși, unul lângă altul. Alții săpau colibe în mal, spre a se adăposti noaptea de vântul rece.

În ceea ce privește câștigul, acesta era nesigur, depinzând de norocul pescarului. Uneori depindea mai mult de pește, iar altădată, cu aceiași muncă, nu se aduna nimic. Pescarii erau plătiți la kilogram, un leu și jumătate pentru peștele mic și trei lei pentru peștele mare. Ajungeau la un câștig de 10-14 lei, foarte rar 20 de lei pe zi. Iarna și primăvara, când se ocupau de repararea și confecționarea uneltelor, nu câștigau nimic. Pescarii se plângeau că îi „prăpădesc dările”. Un pescar, care avea 70 de vârși, plătea ca impozit profesional anual, suma de 2.031 lei. Pentru un năvod se plătea 6.000 de lei. De multe ori, pescarul nu reușea să scoată nici banii de impozit, așa că de dus bani acasă ce să mai vorbim.

La fața locului, ziaristul a găsit așteptând, un număr de care cu cai slabi. Aceștia erau „ pescarii mălăieri”, care nu vânau la baltă. Ei cumpărau peștele pe care-l preschimbau apoi prin sate, pentru mălai, grâu și porumb. Aceștia umblau de la un capăt la altul al țării, cutrierând toate bălțile și satele din drumul lor.

Întoarcerea ziaristului la București, s-a făcut „pe șoseaua paralelă cu digul ridicat de la Oltenița la Dorobanțu, pe o lungime de 44 de kilometri, care a costat 140 de milioane și a redat culturii vreo două zeci de mii de pogoane. În anumite locuri digul era străbătut de canale, care făceau legătura între Dunăre și bălțile situate la nordul acesteia. Când apele veneau prea mari, stăvilare de fier, mânuite cu îndemânare, reglau scurgerea puhoiului, care aducea cu el și bogăția: reîmprospătarea cu pește a lacurilor. Acum însă, canalele erau secate, rămânând pe ici, pe colo, câte o baltă mică, noroioasă, în care peștele murise de mult.

În afara pescuitului, pe domeniul regal de la Mânăstirea, se organizau și vânători, cu participarea membrilor familie regale, a altor autorități guvernamentale și nu  numai.

Foto: Ilustrațiunea română din 9 martie 1932

 Referitor la partidele de vânătoare de pe moșia regală de la Mânăstirea, într-un interviu din anul 2020 (jurnalul.antena3.ro), unul dintre localnici, Moise Gheorghe Voicu, își amintea: „Mi-aduc aminte, eram un copil de vreo 9 ani, cum pe moșie păzeau soldații. De obicei, atunci când se anunța vizita Regelui Carol al II-lea, femeile de serviciu făceau imediat curat, să fie totul lună. Atunci când venea Mihai, bucătăresele găteau pentru el special urzici cu mămăliguță. Era unul Ionică Sustache, pe care Mihai îl agrea, și de câte ori venea la Mânăstirea îl ruga să-i facă urzici cu mămăliguță. Era așteptat la poartă de un docar cu doi cai frumoși murgi, intra la palat, unde avea și dormitor, și cameră de zi, de oaspeți, se odihnea, iar a doua zi de dimineață pleca în baltă, la Ghiborțiu, la vânătoare. Erau fazani, iepuri, de obicei păsăret mult. Era pădure mare, de aici până la Dunăre. Se ducea în pădure, aștepta să vină păsările sălbatice, pe care apoi le împușca. Mai vâna iepuri, vulpi, pentru blană, că era scumpă. În fiecare lună venea de cel puțin două ori, alături de cei din anturajul de la Palatul Regal…”   

Foto: Ilustrațiunea română din 9 martie 1932