10 IUNIE 2021 – ZIUA EROILOR

                                          Prof. Nicolae ȚIRIPAN

 

În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc, ostaşii şi luptătorii din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al BOR din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională Bisericească.
Revenind la eroi, trebuie să spunem că în cinstea lor, încă din cele mai vechi timpuri au fost ridicate altare de recunoştinţă, încercându-se prin aceasta de a se da nemurire numelor celor căzuţi la datorie şi semnificaţie sacrificiilor celor necunoscuţi.
Pomenirea celor ce şi-au dat viaţa pe câmpurile de luptă a devenit o preocupare evidentă în primele decenii ale sec. XX.

La noi, la români, pomenirea celor morţi pentru Neam şi Ţară, se făcea până la primul război mondial, în prima sâmbătă a moşilor din an. Un document consemnează că, la 26 mai/9 iunie 1918, când a căzut în acel an sărbătoarea moşilor, la Iaşi, „poporul în frunte cu iubita familie regală, a luat parte la pomenirea creştinească şi la proslăvirea vitejilor căzuţi în apărarea unui ideal sfânt”.

La scurtă vreme, ziarul „Neamul românesc” scria că s-ar cuveni „să se aşeze o sărbătoare naţională”, astfel ca „toţi să-şi aducă prinosul de admiraţie şi recunoştinţă pentru eroii cei mulţi ai naţiunii”. Prin Decretul-lege nr. 1693/1920 şi legea din august 1920 s-a reglementat comemorarea eroilor României în Ziua Înălţării Domnului, sărbătoare naţională care „aminteşte pururi urmaşilor desăvârşirea, înfăptuirea idealului naţională…închegării România Mare”.

La 31 mai 1927 a fost promulgată legea asupra regimului mormintelor de război din România care stipula la art. 8: „Comemorarea Eroilor căzuţi în război se va face în fiecare an la Ziua Înălţării Domnului, care este decretată ca sărbătoare naţională. Această zi va fi sărbătorită de autorităţile româneşti în mod cu totul demn, prin organizări de Te–Deum-uri, procesiuni şi sărbători cu înalt caracter naţional, la care vor participa toate instituţiile de stat şi particulare fără deosebire de origine etnică.”
Aceste prevederi au fost menţinute până în anul 1948, când Societatea „Cultul Eroilor”, devenită din anul 1940, „Aşezământul Naţional Regina Maria pentru Cultul Eroilor” a fost desfiinţată abuziv.

Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război a editat și o revistă, intitulată „Cultul eroilor noștri”, devenită ulterior “România eroică”, sub înalta ocrotire a Majestății Sale Regina Maria, cea care, în chiar primul număr al revistei, din aprilie 1920, semna un vibrant Apel intitulat „Pentru morții noștri”, în care, printre altele, scria: „În toate timpurile și la toate popoarele, cultul morților a fost religia căreia i s-au închinat toți, cei mari ca și cei umili.

Toți au cinstit și preamărit morții, cu obiceiuri și rituri păstrate cu evlavie, pentru pomenirea celor duși din viață. Din vremuri străvechi, totdeauna s-au ridicat monumente care să veșnicească numele mortilor (…).

Trebuie să ne unim și noi și să ne îngrijim de mormintele celor care și-au dat viața ca țara și neamul lor să trăiască. Și noi trebuie să înălțăm monumente în amintirea lor și să zidim biserici în care se vor citi rugi pentru odihna sufletului lor. Mulți au murit fără să știe care va fi sfârșitul, dacă am biruit sau dacă am fost învinși. Corpurile lor tinere zac în pământ și niciodată nu le vom mai putea spune că vitejiei lor datorăm biruința și că țara noastră acum este liberă și mare.

Unii au murit când totul părea fără nădejde, când întunericul și înfrângerea era cea din urmă viziune a lor pe pământ, alții au căzut văzând razele biruinții răsărind (…).

Acum sunt morți. Liniștea și pacea îi acoperă, sunt despărțiți de noi cu o graniță pe care n-o putem trece. Și nu mai pot povesti vitejiile lor și glasurile lor nu se pot uni cu ale noastre în imnurile înălțate slavei! De aceea noi trebuie să povestim faptele lor, să săpăm numele lor sfinte în piatra veșnică, să facem din locurile lor de odihnă grădini cu flori, unde soarele să întârzie cu bucurie și păsările să-și cânte dulcele lor triluri.”

La Călăraşi, o filială a Societăţii Mormintele Eroilor Căzuţi în Război, având ca organ de conducere un comitet judeţean, al cărui preşedinte era prefectul judeţului Ion F. Buricescu, a luat fiinţă în ziua de 7 mai 1920, iar evoluţia acesteia a urmat-o pe cea a societăţii mamă de la Bucureşti. Aceasta s-a implicat activ în ridicarea de opere comemorative de război sau îngrijirea celor existente, organizarea Zilei Eroilor, exhumarea osemintelor eroilor călărăşeni căzuţi pe câmpurile de luptă ale primului război mondial şi înhumarea acestora în Cimitirul Eroilor din municipiul Călăraşi, capitală a judeţului Ialomiţa în acea perioadă, dar și înhumarea în Cimitirul Eroilor a celor căzuti pe fronturile de luptă ale celui de-al doilea război mondial.

O primă realizare a constituit-o Cimitirul Eroilor, plasat în interiorul Cimitirului Ortodox al orașului. În ziarul „Deșteptarea Ialomiței” din 9 septembrie 1919, citim sub titlul „Pentru eroii ialomițeni căzuți în război”: „Un comitet de doamne din oraș, sub președinția D-nei Ana General Râșcanu a luat inițiativa de a aduna fondurile necesare împrejmuirei mormintelor ofițerilor și soldaților morți pentru țară și îngropați în cimitirul orașului.

În acest scop a avut loc în seara de 30 august a.c. o serată în saloanele clubului „Intim”.

Cu această ocazie s-au adunat următoarele sume: din vânzarea a 600 de bilete a 10 lei unul – 6000 lei;din intrări fără bilete – 205 lei; din vânzarea de flori – 247,25 lei; din vânzarea de cocarde – 106 lei; donația Băncii Agricole – 100 lei. Din suma totală încasată de 6.658,25 lei s-a cheltuit suma de 523 lei reprezentând: tipărit bilete și afișe – 50 lei; curățenia sălii – 43 lei; femei de serviciu – 30 lei; muzica – 100 de lei. A rămas suma de 6435,25 lei care s-a depus la Sucursala Băncii Agricole din Călărași, la dispoziția comitetului pentru începerea imediată a lucrărilor.

Un an mai târziu lucrarea, printre primele din România, era terminată  iar revista „Cultul eroilor noștri” din ianuarie 1921, sub titlul „Pilde de urmat” semnat de Dem. Gr. Rădulescu, scrie: „Ce poate face o mână de oameni de inimă, ne-a dovedit-o orașul Călărași.

Pe tăcute, fără trâmbițări, înzestrați cu o energie de fier și însuflețiți de cele mai înalte simțăminte, acești oameni au reușit să înfăptuiască o operă măreață, menită a cinsti, după cum se cuvine, memoria scumpilor noștri morți, jertfiți pentru Patrie.

Sufletele acestor eroi, de acolo de unde sunt ele, se vor simți fericite, văzând că cei rămași nu i-au uitat și că sublimul lor sacrificiu va rămâne pururea pildă vie generațiilor viitoare.

Rămășițele pământești ale eroilor înmormântați la Călărași, odihnesc în jurul unuia din cele mai frumoase monumente funerare din țară, care ar putea face cinste oricărui alt oraș.

Și numai după ce opera înfăptuită cu atâta trudă a fost desăvârșită, numai atunci acești vrednici fii ai Țării au chemat și pe alții să se bucure de bucuria lor. Fapta acestor oameni de bine vorbește de la sine.

Trecând peste spiritul de modestie al inițiatorilor, arătat cu prisosință tot timpul cât au durat lucrările, ne îndeplinim o datorie a-i da ca exemplu tuturor, citându-le numele.

Ei sunt: D-na și D-nul Gl Râșcanu, comandantul garnizoanei Călărași și D-nul Săndulescu, inginerul șef al județului Ialomița.

Menționăm că, cetățenii călărășeni, s-au arătat a fi la înălțimea inițiatorilor, acordându-le un înalt spirijin moral și material. Fie ca pilda lor, dovada unor înalte calități morale, să fie urmată de toate orașele și satele României Mari.

E o datorie obștească să îngrijim de mormintele celor care, înfruntând moartea , au înfăptuit visul nostru de veacuri.

Încrezători în virtuțile Neamului, așteptăm vestea din toate unghiurile țării, că toți fii ei, apreciind sacrificiul celor morți pentru Patrie, au pornit cu drag la muncă pentru cinstirea memoriei eroilor noștri.”

Ulterior cimitirului i s-a adăugat arcul sub formă de boltă de la intrare, monumentul funerar – operă a sculptorului Vasile Ionescu Varo – și osuarul pentru înhumarea, în cadrul unei solemnități speciale, la 2 iunie 1938, a osemintelor celor 900 de eroi din regimentele 23, 63, 33, 73, 38 și 78 Infanterie, 74/80, 75/76, 63/79 Infanterie, 3 și 20 Artilerie, regimentul de Pontonieri, eroi care au murit în iarna anului 1917 în satele din județul Vaslui: Vulturești, Glodeni, Parpanița, Todirești, Bumești, Rafaila, Buda, Ipatele, Bâcu, Franciugi, Drăgușeni, Crăciunești, Scheea, Scânteia și Fălciu, în urma rănilor primite în luptă și a tifosului exantematic.

 

Tot pentru a cinsti memoria eroilor călărășeni, jertfiți pe altarul patriei, în anii 1925-1926 a fost ridicat în fața Bisericii Catedrale, din inițiativa primarului Gheorghe Cristodorescu, prin grija unui Comitet, Monumentul Eroilor călărășeni din primul război mondial, iar în anul 1927 monumentul din curtea Regimentului 5 Călărași (Vulturul), apoi, în perioada 1930-1943, biserica Sf. Gheorghe ridicată în memoria eroilor căzuți în primul război mondial.

O altă modalitate de a păstra vie în conștiințe, faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă de eroii călărășeni, a fost aceea de a denumi străzi din oraș cu numele acestora. Așa se face că în perioada interbelică, am avut în oraș străzi cu nume de eroi: colonel Alexandru Țopârlan (str. Independența), locotenent Gheorghe V. Haneș (str. Viitor), locotenent Balcanschi (str. Pieții), locotenent Gh. H. Echisciolu (str. Dobroga), locotenent  Popescu Constantin ( str. Flacăra), sublocotenent  Stoicescu M. Alexandru (str. Eroilor), sublocotenent Stoenescu Gh. Ștefan (str. Dorobanților), plutonier Nicolae Florea (str. Aurora).

În afara celor mai sus amintite, comemorarea eroilor a ocupat un loc aparte între preocupările filialei Călărași a Societății Mormintele Eroilor Căzuți în Război, aceasta  începând  la scurtă vreme de la încheierea războiului. Astfel, la 14 august 1919, Prefectura județului înștiința toate instituțiile locale din orașul Călărași că „sâmbătă 16/29 august 1919 va avea loc la Biserica catedrală a orașului un parastas pentru odihna sufletelor militarilor – militari și trupă – morți în timpul războiului și înmormântați în cimitirul din localitate” (până la amenajarea Cimitirului Eroilor, în anul 1920, toți eroii călărășeni au fost înmormântați în Cimitirul Ortodox).

Cu un fast deosebit s-a sărbătorit, pentru prima dată, Ziua Eroilor la 20 mai 1920, când Societatea Mormintele Eroilor Căzuți în Război a hotărât organizarea unor procesiuni generale în toată țara, pentru comemorarea eroilor. În programul manifestării pentru provincie scrie că: „Ziua Eroilor, morți pentru Patrie, fiind declarată zi națională, trebuie să pătrundă în conștiința întregului Românism ca fiind expresia cea mai desăvârșită a sufletului nostru național”.

După același tipic, s-a comemorat ZIUA EROILOR și în perioada următoare, până în anul 1948, când Ziua Eroilor a fost mutată în ziua de 9 mai.

 

 

 

 

După 1990 s-a revenit la sărbătorirea Zilei Eroilor în același timp cu sărbătoarea religioasă a Înălțării Domnului, dar nu am putea spune că acest lucru s-a făcut și se face cu entuziasmul care-i caracteriza pe români în perioada interbelică. De eroi ar trebui să ne aducem aminte în fiecare zi și să le înălțăm câte o rugăciune sau să le punem la mormânt câte o floare. Autoritățile noastre de după 1990, cu mici excepții, își aduc aminte de eroi doar cu ocazia acestei zile – declarată sărbătoare națională-, iar mulți o fac – o spun din constatările făcute de-a lungul anilor – din obligație legală. Am fost în anul 2020-2021 de multe ori în Cimitirul Ortodox central, în căutarea mormintelor unor personalități călărășene, care pur și simplu, au dispărut, ajungând și în Cimitirul Eroilor, dar niciodată nu am văzut picior de autoritate locală. Marți, 8 iunie, în ajunul sărbătorii, o armată de muncitori de la spații verzi, supravegheați de vreo două femei, curățau Cimitirul Eroilor, încărcând tomberoane de gunoi, vopsind și curățând crucile. Întrebarea care se pune este: De ce doar de sărbătoarea lor.

De grija de monumente ce să mai vorbim. Monumentul de la 5 Călărași ani de zile părea că a fost părăsit, steagul ce-l străjuiește la catarg părând a fi o otreapă, placa dinspre b-dul Republicii a Monumentului Eroilor din cel de-al doilea război mondial este căzută. Fără eforturile președintelui filialei călărășene a Asociației Naționale Cultul Eroilor „ Regina Maria”, domnul Nicolae Dragu, de multe monumente din municipiu și județ s-ar fi ales praful.

”E o datorie obștească să îngrijim de mormintele celor care, înfruntând moartea , au înfăptuit visul nostru de veacuri”, scrie în articolul din revista „Cultul eroilor noștri”. Că în vremurile noastre nu este chiar așa, constatăm vizitând monumentele eroilor din județ și mormintele din cimitire, multe dintre ele aflate într-o stare jalnică. Voi exemplifica cu două cazuri pe care le-am documentat în anii 2019-2020, când am realizat Cartea eroilor din comunele Cuza Vodă și Vâlcelele.

Să începem cu Cuza Vodă. Pentru a cunoaște tot ce s-a realizat de-a lungul anilor în cele trei sate ale comunei, în afara monumentului aflat în fața primăriei, am vizitat școlile, bisercile și cimitirele din Cuza Vodă, Ceacu și Călărașii Vechi. Am constata cu acest prilej că, exceptând monumentul din fața primăriei, aflat într-o stare nesatisfăcătoare, asupra acestuia neintervenindu-se de zeci de ani, monumentele funerare aflate în curțile celor trei biserici sunt bine întreținute și îngrijite, ca și placa comemorativă aflată la intrarea în curtea bisericii din Cuza Vodă.

Așa arăta monumentul în perioada interbelică

Așa arată monumentul din fața primăriei Cuza Vodă astăzi

Monumente funerare din curtea bisericii din Ceacu

Monumente funerare în curtea bisericii din Călărașii Vechi

Cunoscând din documente că, la aproape un an de la intrarea în război, în primele zile ale lunii martie 1942, dat fiind faptul că pentru eroii căzuți pe front și aduși pentru a fi înmormântați acasă nu exista un cimitir separat, “Prin grija unui mănunchi de vrednici intelectuali ai satului, s-a amenajat în comuna Cuza Vodă o porțiune de teren, lângă cimitir, destinată a găzdui mormintele eroilor căzuți pe câmpul de onoare, în războiul sfânt al neamului.

Zilele trecute, s-a făcut slujba de înmormântare pentru eroul fruntaș Răducan Gheorghe, fiu al acestui sat; au luat parte autoritățile administrative, membrii corpului didactic și întreaga populație a comunei, care a ținut să omagieze faptele de vitejie ale bravilor ostași, care și-au sacrificat viața pe altarul Patriei, luptând pentru dezrobirea hotarelor străbune și pentru crucea lui Hristos.

Cu acest prilej s-a oficiat parastasul pentru pomenirea eroilor Păun D. Gheorghe și Cojocaru C-tin, de asemenea căzuți pe câmpul de onoare. La sfârșitul pioasei ceremonii au rostit cuvântări, aducând omagii de recunoștință pentru faptele de vitejie ale acestor vrednici fii ai satului, S. Sa Păr. Ion Mihăilescu, d-nii Gh. I. Breazu – notar și Gh. D. Ionescu – primarul comunei.”

La intrarea în spațiul destinat eroilor, astăzi aflat în interiorul Cimitirului Ortodox din satul Cuza Vodă, în anul 1958 a fost amplasată o placă comemorativă, sub formă de obelisc,  din marmură (astăzi, sparta), pe fațada căreia sunt înscrise numele a 40 de eroi din satul Ceacu și 21 din satul Cuza Vodă. Pe spatele plăcii au fost de asemenea înscrise numele unor eroi, pe care patina timpului le-a șters, astăzi nemaifiind lizibile decât numele eroilor Sofonea V. Ion și Costache I. Dtru și câteva parțial lizibile.

Fotografii ale Cimitirului Eroilor din Cuza Vodă

 

 

 Ajungând la fața locului am constatat că mormintele eroilor par a fi prăsite, crucile fiind căzute, dovadă că îngrijirea acestora nu a interesat pe nimeni, cel puțin în ultimii 30 de ani.

În cazul comunei Vâlcelele situația se prezintă oarecum diferit, în sensul că acolo, tot ce ține de Ziua Eroilor este legat de bustul grenadierului Mușat, amplasat în imediata apropriere a bisericii din satul Floroaica. Aici, în fiecare an are loc comemorarea eroilor comunei, în prezența autorităților locale și a invitaților de la București, Călărași sau Oltenița. La doar câțiva metri de bustul eroului grenadier, în curtea bisericii, se află mormintele unor eroi înscriși pe plăcile monumentului lui Mușat. Le-am descoperit în aceiași situație ca cele de la Cuza Vodă, acoperite de iarbă, neîngrijite.

Monumentele funerare din curtea bisericii din satul Floroaica

 

În satul Vâlcelele, dacă cele două monumente aflate în imediata apropriere a primăriei, se află într-o stare mulțumitoare, mormintele eroilor îngropați în curtea bisericii Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, se aflau într-o stare jalnică. Iarba crescută mai mare decât crucile, cruci strâmbe sau căzute, dădeau o imagine nedemnă pentru micul cimitir al eroilor din sat.

 

 Monumentele funerare din curtea bisericii din Vâlcelele

 

Abia după ce am adus la cunoștință domnului primar situația jalnică în care se găseau mormintele aflate în curtea bisericilor din Floroaica și Vâlcelele, situația a fost remediată.

Încheiem cu precizarea că întreaga responsabilitate privind îngrijirea monumentelor și mormintelor eroilor revine Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, organizație guvernamentală, care colaborează pe această linie cu primăriile, a căror obligație este de a avea un angajat cu responsabilități privitoare la starea monumentelor și mormintelor din raza de activitate a UAT-ului respectiv. În realitate nu cred că există vreo primărie la care să se întâmple așa ceva.

 

Întreprinderea de Confecții Călărași. Ce a fost și ce a ajuns.

                                                     Prof. Nicolae ȚIRIPAN           

Înainte de război, industria textilă, a confecțiilor și tricotajelor se limita, în fostul județ Ialomița a cărei capitală era orașul Călărași, la satisfacerea necesităților strict locale, având de multe ori un caracter casnic. Exista în Călărași, numeroase ateliere de croitorie și de confecționat frânghii, de pălării de damă și de tricotaje. 

Actul de naștere al industriei fostului județ Ialomița, a cărei capitală era la Călărași, putem spune că poartă data de 26 octombrie 1960. Atunci, în clădirile aparţinând fostului Regiment 20 Artilerie (înființat la Călărași, în anul 1912)., situate în apropierea gării Călăraşi, preluate de Ministerul Industriei Ușoare de la Ministerul Forțelor Armate, pe o suprafaţă iniţială de 14 hectare, a luat fiinţă Sectorul IV Confecţii al Fabricii „Tehnica Confecţiei” din Bucureşti, cu un număr de 45 muncitori.

Planul orașului Călărași cu încadrarea regimentului 20 Artilerie

Vedere cu pavilioanele regimentului așa cum arătau imediat după construcție. Astăzi se mai păstrează pavilioanele marcate pe plan cu A și B (în dreapta imaginii), pavilionul B 2 fiind demolat pentru a face loc complexului Catex Șhopping Center

Acest sector a fost condus de tehnicieni din București și aprovizionat cu produse semifabricate care erau lansate și croite în cadrul întreprinderii din București.

Planul de amplasament și clădirile fostului regiment

 Începând cu anul 1962, pe măsura dotării sectorului și calificării personalului existent, s-a trecut treptat la gestionarea sectorului de către personal recrutat din Călărași. Astfel, s-a înființat sala de croit, toată producția croindu-se la Călărași, s-a înființat gestiunile de materii prime, auxiliare, s-a început pregătirea și organizarea sectorului pentru desprinderea acestuia de fabrica din București și la 1 iulie 1962, pe o suprafaţă redusă la 5 hectare, prin reorganizarea sectorului IV Confecții, în baza H.C.M. nr. 547/1962, se înființează Fabrica de Confecţii Călărași. La data înființării Fabrica de Confecții Călărași avea un număr de 300 salariați și o dotare cu utilaje și mobilier cu un grad mare de uzură, pe măsura posibilităților de dotare ale fabricii din București.

Slaba calificare a celor 300 de salariați, lipsa de tehnicieni și personal cu experiență în conducere și în organizarea procesului de producție, gradul avansat de uzură al utilajului primit prin transfer de la întreprinderea mamă, dar și de la alte întreprinderi, și-au pus, la început, amprenta asupra activității de ansamblu a fabricii. Din aceste motive, structura sortimentală a produselor a fost adaptată la nivelul de dotare și pregătire, începându-se cu produse pentru copii, rochițe, uniforme școlare, pantaloni de joc, apoi salopete, halate, combinezoane și pantaloni din doc.

Deși nou înființată, datorită dotării cu utilaje uzate, în primii ani de funcționare unitatea a înregistrat pierderi. Abia începând cu anul 1963 întreprinderea devine rentabilă, ajungând în scurt timp una dintre cele mai profitabile unităţi, având contracte atât pe plan intern cât şi extern, mărturie fiind numeroasele participări la târgurile şi expoziţiile organizate în ţară şi străinătate, unde a prezentat cu succes creaţii româneşti.

Până la construirea noului sediu al fabricii, s-a folosit clădirea iniţială, o construcţie cu parter şi etaj, dar și alte clădiri destinate sectoarelor de producţie, sectorului administrativ, cantinei şi depozitelor de materiale şi utilaje. Astfel, după executarea unor amenajări strict necesare, cu forțe și mijloace proprii, vechile dormitoare au fost utilizate pentru scopuri de fabricație, chiar dacă nu îndeplineau condițiile optime.

Clădirile fostului regiment folosite de Fabrica de Confecții

Pavilionul administrativ (în plan marcat cu A)

Pavilionul administrativ

 

Pavilionul dormitoare

 

Sala de mese

 

Manejul

Remizele și grajdurile

 

Atelierul mecanic

 

Poarta de pază și pompierii

 Totuși aceste clădiri prezentau unele deficiențe, între care sunt amintite: planșeele din lemn care, datorită vechimii, începuseră să putrezească și să aibă o ușoară săgeată, ceea ce punea în pericol  securitatea muncitorilor; ferestrele de dimensiuni reduse care nu asigurau lumina suficientă, utilizându-se iluminatul artificial, ceea ce nu era nici economic și nici recomandat din punct de vedere al protecției muncii; instalațiile electrice de lumină și forță erau executate provizoriu, neîndeplinind condițiile impuse de normativele de instalații și securitate a muncii; instalațiile sanitare și grupurile sociale care erau necorespunzătoare.

Situația se va remedia în anii 1966-1967 când ministerul de resort a prevăzut fondurile necesare pentru  reparații capitale la pavilioanele de producție B și B2.

De la an la an fabrica își diversifică și crește producția, în anul 1965 devenind unitate fruntașă pe ramură, realizând circa 11.000 salopete, 32.000 cămăși, 11.000 pantaloni și alte produse, iar numărul salariaților crește la 1400.

Între anii 1966-1970 (din acest ultim an devine întreprindere) unitatea se dezvoltă foarte mult, apărând noi sectoare, diversificându-se producția și realizând: compleuri, rochii, jachete, pardesie, sacouri, paltoane, coastume, care erau exportate în Franța, Canada, Italia, URSS, Olanda, Libia, SUA.

În anul 1976, profilul sortimental al întreprinderii era foarte diversificat, curpinzând: rochii din țesături de bumbac, lână și poliester, fuste din stofă, bumbac și poliester, sarafane din stofă și poliester pentru fete și femei; costumașe din țesături de bumbac și stofă pentru copii; pantaloni din stofă, bumbac și poliester pentru fete, femei, băieți și bărbați; pardesie din stofă și poliester pentru fete, femei și bărbați; sacouri din stofă și poliester texturat pentru bărbați; scurte din stofă cașerată pentru bărbați; costume din stofă pentru bărbați; plăpumi și tricotaje din bumbac pentru copii, femei și bărbați.

Intreprinderea era organizată pe sectoare de producție, fiecare sector având un profil bine definit:

- Sectorul I, profilat să execute șorturi și chiloți sport pentru Vest;

- Sectorul II, profilat pe pardesie pentru piața internă și sacouri din stofă și poliester pentru femei și bărbați, care se expoertă în URSS;

- Sectorul III, profilat pe sacouri pentru export și scurte din stofă pentru bărbați pentru piața internă;

- Sectorul IV, profilat pe rochii din diferite țesături, fuste din stofă șipoliester pentru export și piața internă;

- Sectorul V, profilat pe sarafane din stofîă și poliester, pantaloni din stofă și poliester, compleuri din stofă și poliester pentru export și piața internă;

- Sectorul VI, profilat pe tricotaje pentru export și piața internă;

- Sectorul VII, profilat pe lohn (bluze, fuste, sarafane export vest(;

- Sectorul plăpumi, profilat pe plăpumi cu fețe de bumbac și mătase pentru piața internă.

Dispersarea sectoarelor de producție ajunsese să depășeaască, în anul 1980, suprafața de 8 hectare, iar numărul angajaților ajunsese la 3660, din care 89 % erau femei. Producția se menține la varietatea arătată mai sus, întreprinderea introducând în producție circa 1000 de modele noi, producând în anul 1985, 44 de milioane de tricouri și tricotaje. Întrteprinderea de Confecții Călărași era una din principalele întreprinderi care participau la exportul județului, o treime din producție fiind destinată exportului. Din totalul exportului de 265,9 milioane lei în anul 1984, 90,5 milioane lei au reprezentat valoarea exportului în țările socialiste și 175,4 milioane lei valoarea exportului în țările capitaliste. În anul 1987, întreprinderea înregistra o creștere a exporturilor de șapte ori față de 1975, în țări ca Franța, Elveția, RFG, URSS, Egipt, Arabia saudită, Canada, Danemarca, Austria, Belgia, Anglia, Irak, Iordania, Bulgaria, Libia, Italia, Siedia, Yemen și alte țări din Orient.

Dezvoltarea la care a ajuns întreprinderea a impus crearea de noi facilități pentru salariați, pe lângă cantina restaurant proprie fiind înființată o grădiniță și apoi o creșă de copii cu o capacitate de 120 locuri, un cămin de nefamiliști cu 300 de locuri, un magazin tip bufet pentru angajați și un punct al Crucii Roșii.

În anul 1989, unitatea avea o agendă de contracte încărcată, fiind planificată o producție de 3 ori mai mare decât cea realizată în anul 1980.

Dincolo de producția textilă, Întreprinderea de Confecții Călărași a fost și un rezervor de cadre, femei, pentru aparatul de partid. Iată ce scria Maria Manta în ziarul „Scânteia” din 11 ianuarie 1980: „Pe drept cuvânt, cineva observa că Întreprinderea de Confecții din Călărași, harnicul său colectiv de muncă, se constituie într-o adevărată școală muncitorească, o pepinieră de cadre. Primărițele din comunele Cuza Vodă și Modelu, două secretare ale Comitetului municipal de partid Călărași, alte femei care lucrează în prezent ca activiste de partid și de stat au fost până de curând muncitoare aici, în întreprindere.”

După 1990, toti cei care au candidat în alegeri, cu deosebire la cele pentru Parlamentul României, au fost prezenți în campania electorală la Catex SA, dorind să-și atragă voturile salariatelor acestei societăți.

ASPECTE DIN ACTIVITATEA ÎNTREPRINDERII

DE CONFECȚII CĂLĂRAȘI

 

I.C.Călărași – Sectorul 4

I.C. Călărași - Sectorul 4

6 ianuarie 1987. Atelier creație bărbați

30.09.1987. Verificarea calității produselor pentru export la sectorul 3

Se verifică produsele realizate

I.C. Călărași – Sectorul IV

Rusu Euzefina la mașina de cusut nasturi

Savu Iulian la mașina de tăiat și pregătire a semifabricatelor pentru export

 

La punctul de documentare

 

O echipă fruntașă în producție

25 iunie 1982. Demonstrație a salariaților din I.C. Călărași

 După 1990, ca și în cazul altor întreprinderi și asupra evoluției Întreprinderii de Confecții Călărași și-a pus amprenta procesul de privatizare, aceasta scindându-se în mai multe societăți: S.C. Catex S.A., S.C. Mertz S.A., S.C. Serca S.A., toate funcționând în fostele spații ale Fabricii de Confecții (denumire încetățenită în rândul călărășenilor). Dacă S.C. Mertz S.A. a falimentat, conform www.money.ro (26 decembrie 2007),  „Producătorul de confecții textile Catex Călărași a fuzionat prin absorbție cu firma Serca, din aceeași localitate, care va intra in procedura de dizolvare fără lichidare, potrivit unui anunț publicat in Monitorul Oficial. 

Catex, înființată in urma cu peste 45 de ani ca firma cu capital de stat, are 1.500 de angajați și produce aproximativ un milion de confecții pe an. Firma a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 28,4 milioane de lei și un profit de doua milioane de lei. Serca Călărași a fost controlata pana in anul 2006 de către președintele grupului J&R Enterprises, Joseph Seroussi, supranumit ’’regele confecțiilor’’, care a declarat că motivele care l-au determinat sa vândă angajaților fabrica din Călărași au fost lipsa personalului și diminuarea vânzărilor, ca urmare a lichidărilor operațiunilor din Marea Britanie. 

In 2006, Serca a inregistrat o pierdere de 103.000 lei (circa 30.000 de euro), la o cifra de afaceri de 112.000 lei (aproximativ 32.000 de euro). J&R Enterprises, controlat de Jack Seroussi, deține in portofoliu fabricile Ikos Conf si Norada, din Odorheiul Secuiesc, Serconf, din Botoșani, si TJR, din Tulcea. Vânzările in industria textila din Romania sunt estimate la 9,5 miliarde euro anual”.

În același an, 2007, conform www,zf.ro, firma de textile Catex, specializată în producția în sistem lohn,  se reorganizează din cauza lipsei de personal.

Conform datelor furnizate de Ziarul Financiar, „De la un efectiv de 2.590 de angajați in 2002, personalul companiei s-a redus gradual in fiecare an pana la 1.700 de persoane in 2006, reprezentanții companiei motivând scăderea prin numărul mare de angajați care au ales sa părăsească fabrica in ultimii ani.

„Am trecut de la doua schimburi la unul singur deoarece pe măsură ce pleacă oamenii din domeniul productiv trebuie sa ne reorganizam. Aveam numeroși angajați necalificați care s-au reorientat, apoi o parte numeroasa dintre ei au plecat la munca in străinătate", spune Anișoara Andrei, directorul general al companiei cu sediul in Calarasi.

Andrei este de părere ca trendul descrescător in ceea ce privește numărul de angajați va continua și in anii care urmează, iar compania va avea nevoie de alte restructurări la nivel de producție. "Deocamdată investim in echipamente, însă daca va mai pleca multa lume, va fi nevoie de o alta reorganizare. Am putea chiar sa renunțam la una dintre liniile de producție", explica reprezentantul Catex…

In ciuda reducerilor drastice de personal, compania Catex a raportat un profit net de circa 600.000 euro in 2006 si o cifra de afaceri de 7 mil. euro. Atât profitul, cât și afacerile companiei au mers pe un trend descendent începând cu anul 2002. Astfel, comparativ cu anul 2005, cifra de afaceri a înregistrat o scădere de circa 13%, in timp ce rezultatul de anul trecut a fost cu 33% mai mic fata de cel raportat in 2004.

"Noi țintim pentru acest an spre o cifra de afaceri de 7 milioane de euro, însă aceasta a fost bugetată in condițiile in care ne aflam acum. Daca o sa se schimbe din nou legislația care ne privește direct sau pleacă în continuare foarte multa lume, situația se va înrăutați", explica Anisoara Andrei.
Printre piețele de desfacere a produselor companiei se numară Marea Britanie, Franța, Suedia, Italia sau Spania. SIF Moldova deține un procent de 5% din acțiunile Catex, in timp ce restul de 95% de acțiuni sunt împărțite intre 1972 de persoane juridice”.

Cert este că activitatea CATEX S.A. s-a diminuat de la un an la altul, iar cei care au ajuns stăpânii fostei fabrici (noii capitaliști) au găsit soluția de a obține importante venituri financiare, construind spații comerciale care au fost închiriate și care le aduc lunar, zeci de mii de euro. Așa a apărut, încă din anul 2007, școala KELIKON, apoi în 2012 magazinul KAUFLAND cu o suprafață de 5000 mp și o parcare cu 220 locuri, magazinul LIDL Călărași, în anul 2017, Centrul comercial CATEWX ȘHOPPING CENTER care cuprinde spații comerciale cu o suprafață de 1672 mp pentru magazinele Flanco, Noriel, Pepco și Deichmann, în anul 2019, iar  un an mai târziu și-a deschis porțile CATEX RETAIL PARK în care funcționează magazinele New Yorker, Sinsay, Jysk, Altex, Sportisimo și Martes sport.

 

ASPECTE DIN ACTIVITATEA CATEX S.A.

(sursa: www.catex.ro)

 

 

IATĂ CE A APĂRUT PE TERENUL OCUPAT DE FOSTA ÎNTREPRINDERE DE CONFECȚII CĂLĂRAȘI

 

 

IATĂ CE A MAI RĂMAS DIN FOSTA ÎNTREPRINDERE DE CONFECȚII CĂLĂRAȘI (aici fiind inclusă și Școala Helikon)

A (Corpul Pavilionul administrativ astăzi)

Corpul B (Pavilionul dormitoare astăzi)