MARIA  CUŢARIDA  CRĂTUNESCU - PRIMA FEMEIE     DOCTOR ÎN MEDICINA DIN ROMÂNIA

                                                            Prof. Nicolae ȚIRIPAN 

„Într-o vreme când femeilor sărace le era rezervată cratița iar celor înstărite mondenitatea saloanelor, o româncă de origine grecească, ajunge un medic reputat” – scrie Georgeta Filitti în ziarul „Metropolis”. Românca de origine grecească este Maria Cuțarida, fiica lui Vasilache Cuțarida – pitar, magistrat și a Elenei Vieroșanu, născută la 10 februarie 1857, în urbea Știrbei (Călărași, acolo unde slujba adusese familia Cuțarida, și când spunem acest lucru pornim de la faptul că cei patru copii ai familiei s-au născut fiecare în alt loc: Nicolae născut la Perieți - Ialomița, în anul 1854, de profesie inginer, cunoscut în istoria arhitecturii bucureștene – cum scrie d-na Oana Marinache (căreia îi mulțumim pentru că ne-a pus la dispoziție genealogía familiei Cuțarida) –, pentru antrepriza Casei Monteoru(1887-1889) și Palatului Justiției(1890-1895); Ioan (Jean) – născut în 1856 la Cacova (Dîmbovița) și Alexandrina, născută la București în 1861, ceea ce înseamnă că după nașterea Mariei familia un a mai stat la Călărași decât 2 sau 3 ani.

Dar, important este că, Maria Cuțarida în tot ceea ce s-a scris despre ea este amintită ca fiind născută la Călărași, deci este călărășeancă. Familia însă, este arhicunoscută în istoria Bucureștilor, prin drumul Cuțaridei, mahalaua Cuțaridei, dar mai ales prin Groapa Cuțarida, descrisă de Eugen Barbu în romanul „Groapa”. Răzvan Mateescu scrie pe sursazilei.ro: „În „Groapa lui Ouatu” au început să vină oameni pe la începutul secolului trecut, după ce inginerul N. Cuțarida a înființat o „fabrică sistematică” de cărămizi, situată la marginea Căii Grivița și a Filantropiei. Locurile rămase după scoaterea pământului vor fi cunoscute sub denumirea de „Gropile Cuțarida” sau mai simple „Cuțarida”. În anul 1947, aici, va fi amenajat Parcul  Copilului. 

                 Sursa foto: Ilustrațiunea română din 25 iulie 1929 

Despre prima femeie doctor în medicină din România s-a scris destul de mult până acum, printre primii care au pătruns în biografia acesteia fiind și regretatul profesor Nicolae Scăunaș.

Personalitatea primei femei medic din România ne-a preocupat şi pe noi, cercetări mai amănunţite efectuând în anul 2001, când am întocmit lista celor propuşi pentru acţiunea de personalizare a municipiului Călăraşi, numele acesteia, dacă consiliul local ar fi dat curs propunerii, urmând să fie atribuit unei străzi din municipiul nostru, ceea ce, după cum este cunoscut, nu s-a întâmplat. Personalitate de prestigiu a lumii medicale româneşti şi internaţionale, Maria Cuţarida Crătunescu şi-a găsit locul, la propunerea noastră,  în Calendarul pe care l-a realizat Instituţia Prefectului, cu ocazia Anului Nou 2007.

Pe baza celor cercetate anterior, dar și a descoperirii unor noi informații despre călărășeancă noastră, ne-am propus să vă prezentăm un material mai amplu despre Maria Cuţarida Crătunescu, născută la Călăraşi în ziua de 10 februarie 1857, într-o familie modestă, cu posibilităţi materiale reduse.

Sursa foto: mast-educațion.eu 

Un avem informații despre primii ani de viață ai Mariei Cuțarida, dar dacă avem în vedere că următorul copil al familiei, Eufrosina, se naște la București, în anul 1861, putem trage concluzia că familia deja se mutase la București. A urmat cursurile liceale la Școala Centrală din București, iar bacalaureatul l-a dat în Elveţia, la Zurich, unde se şi înscrie la facultatea de medicină, în anul 1877, într-o vreme când mai existau încă, ţări europene care interziceau accesul femeilor la facultăţile de medicină.

Iată ce scrie sub titlul „O româncă studentă în medicină”, ziarul „Telegraful” din 17 noiembrie 1877:„Universitatea de medicină de la Zuric, Elveția, a primit  în sânul său de câtva timp o inteligente fiică a României, pe d-ra Maria V. Cuțarida!

Iată faptul îmbucurător, ce ni se comunică de către un amic și despre a cărui veridicitate ni s-a prezentat chiar acte emanate de la rectorul universității din Zurik. D. Vasile Cuțarida din București a avut fericita idee de a trimite pe fiica d-sale să studieze medicina în străinătate, să ofere cu alte cuvinte României o femeie-doctor, lucru care nu se vede decât foarte rar în Europa și numai la statele cele mai înaintate în cultura.

După o preparațiune de 6 luni în acel focar de lumină, d-ra Maria Cuțarida a fost admisă între studenții universității de medicină și azi urmează cu succes studiile, lucrează în sălile de disecție, ca și cum ar fi un bărbat, și promite prin inteligența și aplicațiunea sa a deveni în puțini ani un bun doctor.

Noi nu putem felicita îndeajuns pe părintele și pe fiica care  au îmbrățișat  această frumoasă și lăudabilă idee menită a face multă onoare țării și a da un bun exemplu celorlalți părinți, care trebuie să se intereseze de viitorul patriei și al fiilor lor.

Până mai ieri, România nu avea decât o singură bacalaureată; acum ea are și o universitară, o studentă la facultatea de medicină. Începutul e bun, și noi, urăm deplin succes tinerilor care se devotează științei, literelor și artelor, pe calea cărora vor putea ajunge la ceea ce numim emanciparea femeii.”

Deşi departe de ţară, nu rupe legăturile cu aceasta, iar Războiul de Independenţă nu o lasă indiferentă. Din „Monitorul Oficial” nr. 44 din 24 februarie (8 martie 1878), aflăm că: „D-ra Marie V. Cutzarida, studentă la facultatea de medicină din Zurich, prin scrisoarea adresată ministerului și înregistrată la nr. 1854, trimite și suma de lei 100, oferiți în folosul armatei… Pentru această patriotică ofrandă ministerul arată deplina sa mulțumire”

Totodată se publică și scrisoarea adresată Ministerului de Război: „Ca română (studentă la facultatea de medicină din Zurich) am simțit de la începutul resbelului ținut de Români și până azi, un numai o vie plăcere, dar chiar o datorie din a contribui și eu cu ceva pentru brava noastră oștire, al cărei eroism este admirat de toți străinii, carea cum stimează nobila națiune română. Totdauna am fost mândră de a fi română, însă de la glorioasele evenimente ale României, mi s-a îndoit mandria, și-mi place să sper că și eu la venirea mea în țară, ca medic, voi face onoare iubitei mele patrii; până atunci însă, vin, D-le ministru, a oferi cu plăcere din economiile mele de bani pe lună, ce-mi trimite tatăl meu, această mică sumă de 100 franci, în folosul ilustrei noastre armate, care, cum zic, mă face mândră și veselă. Vă rog dară, D-le ministru, să decideți dispunerea acestei mici sume ce este a se primi de la tatăl meu, care locuiește în București, strada Cometu, nr. 32.

Primiți, vă rog, D-le ministru, stima ce vă păstrez.

Marie V. Cutzarida”

 Un an mai târziu, în 1879, părăseşte Elveţia, plecând în Franţa unde îşi continuă studiile la vestita facultate de medicină din Montpellier. Deşi rezultatele obţinute erau foarte bune, continuarea studiilor era periclitată de greutăţile materiale cu care se confrunta familia în ţară. Din acest motiv este nevoită să adreseze Camerei Deputaţilor o petiţie prin care solicită o bursă pentru a-şi putea continua studiile. Cererea a fost prezentată Camerei de deputatul Pantazi Ghica - raportor al comisiei de petiţiuni, care adresându-se deputaţilor a spus: “Domnişoara Maria V. Cuţarida, prin petiţiunea dată onor. Camere legiuitoare, arată că sunt doi ani şi jumătate de când cu resursele tatălui său, care şi el are mijloace foarte restrânse, studiază medicina la facultatea de la Montpellier; că mai are încă trei ani şi jumătate spre a-şi săvârşi studiile începute, dar, din cauza relelor recolte, tatăl său, nemaiputând-o susţine în străinătate, se vede expusă a întrerupe cursurile sale şi se roagă de reprezentaţiunea naţională a ţării să i se dea un ajutor de trei sute franci pe lună şi taxa universităţii până ce-şi va săvârşi studiile ca să nu le întrerupă.”

Deputatul informează pe cei prezenţi că petiţia era însoţită de următoarele acte:

1. O gazetă franceză “Le Messager du Midi” nr. 208 din 30 iulie 1880, în care se  găseşte următoarea inserţiune: “D-şoara Maria Cuţarida, născută la Călăraşi, (România), a fost primită, sâmbăta trecută, la primul examen de doctorat în medicină la facultatea noastră. Această jună persoană a dobândit, după meritul său, la aceast greu examen, nota cea mai bună şi laudele membrilor juriului.”

2. Ziarul “Telegraful” de la 17 noiembrie 1877, în care, sub rubrica “Româncă studentă în medicină”, face lauda D-şoarei Maria Cuţarida, care urmează cu succes  studiile în medicină şi promite a deveni un bun doctor în medicină.

3. Ziarul “Pressa” de la 22 februarie 1880, unde, sub rubrica “O româncă în străinătate”, se face asemenea laudă D-şoarei Maria Cuţarida, care-şi urmează cu mult succes studiile în medicină, lucrând în sălile de disecţiuni şi punând silinţe meritorii spre a dobândi doctoratul.

Preluând știrea transmisă de ziarul „Le Messager du Midi” din Montpellier, cum că d-ra Maria Cuțarida a trecut cu succes prima parte a secundului examen de doctorat înaintea facultății de medicină din acel oraș, ziarul „Telegraphul de București” din 9 aprilie 1881 preia din sus zisul ziar următorul text: „Nu putem decât să felicităm pe această tânără domnișoară pentru silința ce-și pune la studiu și care i-a permisă obțină mențiunea foarte bine în ambele examene ce le-a trecut înaintea facultății noastre”. Iar ziarul „Telegraphul de București” scrie în continuare: „Felicităm și noi pe d-ra Maria Cuțarida  și-i urăm ca cu același succes să obțină și diploma de doctorat”.

Comisiunea de petiţiuni,

“Considerând că D-şoara Maria V. Cuţarida a fost întâia femeie care a cugetat a îmbrăţişa o profesiune liberă şi face pentru aceasta studii speciale în medicină; Considerând că o femeie medic poate aduce servicii insemnate societăţii; Considerând că asemenea silinţe lăudabile trebuiesc încurajate; Având în vedere că ar fi chiar în dauna societăţii ca o tânără studioasă să întrerupă învăţăturile urmate cu succes până aci din cauza lipsei de mijloace şi că este just, este bine să se acorde resurse la asemenea persoane meritorii, care se îndeletnicesc cu studiul ştiinţelor şi se pregătesc a-şi face o carieră prin specialitatea dobândită în o profesiune liberă; Mi-a făcut onorul a mă însărcina, ca raportor, să supun  la aprobarea D-voastră următoarea rezoluţiune:

Camera legiuitoare acordă D-şoarei Maria V. Cuţarida o bursă de 2.400 lei pe an, pe timp de patru ani, calculaţi de la 1 octombrie anul 1880, plus taxele anuale la facultatea de medicină de la Montpellier. Această bursă va înceta dacă D-şoara Maria Cuţarida va întrerupe studiile sale în medicină. D. ministru al cultelor şi instrucţiunii publice va veni cu o cerere de credit până la încetarea anului financiar 1880 şi va trece suma acordată în bugetul instrucţiunii publice la capitolul cuvenit pe anul 1881”.    

Interesant este că între deputaţii care s-au opus  a fost şi Vasile Maniu, care  va deveni deputat de Ialomiţa (Călăraşi). Acesta considera că era mai bine dacă venea Guvernul cu un proiect de lege, conform regulamentului rezoluţia neputând fi votată. Poziţia lui V. Maniu a stârnit mânia lui Pantazi Ghica care afirma: “D-lor, este o persoană care a făcut studii şi care, pe cât am văzut din ziare, a făcut studii strălucite. Este o persoană care ne-a prezentat atestate de progresele pe care le-a făcut şi comisiunea de petiţiuni a mers până acolo încât a făcut restricţiunea aceasta: dacă va înceta studiile, să înceteze şi subvenţiunea care i se acordă. Ei, D-lor, mi se pare că ar fi prea mult şi prea pernicios de a se căuta nod în papură şi d-a veni cu acea dorinţă de extreme economii, cum are D. Maniu”.

Supusă la vot rezoluţia nu a întrunit majoritatea regulamentară, motiv pentru care votul  s-a reluat în şedinţa din 2 februarie 1881, când concluziile comisiei s-au modificat în sensul de a se invita guvernul să aducă un proiect de lege pentru acordarea unei burse.

Proiectul de lege întocmit de guvern a fost votat  de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 17 aprilie cu 46 de voturi contra 16, de Senat în şedinţa din 8 mai cu 21 voturi contra 7 şi  promulgat de regele Carol I la 20 mai 1882, cu următorul articol unic: “Se acordă  D-rei Maria V. Cuţarida o bursă de 2.400 lei pe an, pe timp de 4 ani, calculate de la 1 octombrie 1882, plus taxele anuale la facultatea de medicină de la Montpellier. Această bursă va înceta dacă D-ra Maria Cuţarida va întrerupe studiile sale în medicină.”

   Tot la Montpellier, are prilejul, în 7 mai 1882, de a-l cunoaşte pe bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri, sărbătorit pentru poezia Ginta latină. Călărăşeanca noastră a fost cea aleasă să-i ofere poetului o cunună de flori din partea studenţilor români, recitându-i “o poezie personală, unică în viaţa ei”.

În anul 1884 îşi susţine teza de doctorat în Franţa, la Facultatea de medicină din Paris, unde făcuse un stagiu de un an pentru a-şi pregăti teza de doctorat cu tema “Despre hidroree şi valoarea ei semiologică în cancerul colului uterin”, lucrare pe care a dedicat-o discipolilor săi de la facultatea din Montpellier şi profesorilor din cadrul Facultăţii de Medicină din Paris. Ziarele din țară au elogiat succesul călărășencei, devenită prima femeie doctor în medicină. După ce ziarul „România liberă” din 31 mai 1884, scria: ”D-șoara Cuțarida, în urma unor studii distinse, a obținut cu mari elogiuri titlul de doctor în medicină de la universitatea din Paris. Recipiendara e întîia femeie română care obținu laurii doctoratului. Urările noastre pentru briliante succese în cariera medicală”, în ziarul „Telegraful de București” din 1 iunie 1884 citim: „Anunțăm cu plăcere că d-ra Cuțarida, în urma unor strălucite studii, a obținut cu mari elogiuri titlul de doctor în medicină de la Facultatea din Paris.

Felicităm pe d-ra Cuțarida, întâia femeie română care obține laurii doctoratului.”

Și revista „Familia” de la Oradea în numărul din 10(22) iunie 1884, consemna reușita Mariei Cuțarida:„Dșoara Cuțarida, din România, a susținut în mod distins teza de doctor în medicină la facultatea de medicină din Paris; dșoara Cuțarida e prima femeie română care a obținut această distincțiune.”

După absolvirea facultăţii revine în ţară, echivalându-şi diploma cu menţiunea “Magna cum Laude”, ceea ce i-a acordat dreptul de liberă practică. Despre această situație ziarul „România liberă” din 13 septembrie 1884, scria: „D-șoara Cuțarida, care și-a trecut cu multă laudă doctoratul în medicină la Paris, s-a întors în țară spre a practica delicata profesiune de medic. În zilele acestea, prima noastră doftoriță își trece examenul de liberă practică, dinaintea facultății de medicină din București.” Ziarul „Telegraful de București” din 24 octombrie 1884, scria: „D-ra Cuțarida, doctor în medicină din Paris, după mari dificultăți făcute de decanul facultății de medicină din București, a fost în fine admisă a-și practica profesia în țară. Acest fapt e un pas înainte care ne face multă bucurie.”

Faptul în sine era confirmat și de Direcţia Generală a Serviciului Sanitar, la 31 octombrie 1884: “D. decan al facultăţii de medicină din Bucureşti, prin adresa nr. 346 din 1884, comunică că D-şoara Maria Cuţarida, născută în 1857 în Călăraşi, cu diploma de doctor în medicină de la facultatea din Paris, conform prescriptului – verbal al juriului examinator din 30 octombrie 1884, a obţinut dreptul de liberă practicare a medicinei în ţară. Se publică aceasta spre cunoştinţă generală”. 

În toamna anului 1884 și-a deschis un cabinet particular și, în același timp, face și o cerere pentru primul post de medic secundar la Spitalul Brâncovenesc, secția „Boli ale Femeilor”, dar este respinsă fără nici o explicație, oferindu-i-se în schimb un post la catedra de igienă de la Externatul secundar de fete al capitalei. Ziarul „Voința Națională” din 12 noiembrie 1884 ne informează că: „M.S. Regele a semnat decretul prin care se acordă d-rei Maria V. Cuțarida, doctor în medicină de la Facultatea de Medicină din Paris, medalia Bene Merenti, clasa II-a pentru publicațiile sale științifice.”

În 1885 reușește să ocupe un post de medic secundar la Spitalul Filantropia din București, unde acordă consultații gratuite la maternitatea din cadrul spitalului.  În scrisoarea de solicitare, adresată Eforiei Spitalelor, la 14 ianuarie 1885, face următoarea remarcă:”…. Am trecut examenele de doctorat nu ca orice bărbat mediocru, ci ca cei care au făcut studii bune…”. Aici strange materialul care va sta la baza elaborării lucrării “Despre hemoragiile uterine în primele 6 luni ale gravidismului”. 

În ziarul pe care l-am mai menționat, la începutul materialului, Georgeta Filitti scrie că: „În 1885, o ofertă venită din partea unei pașale turcești de a-i îngriji soția și a se stabili pentru aceasta la Constantinopol, pe Bosfor, dă măsura notorietății de care începuse doctorița să se bucure. Să spunem că religia musulmană un îngăduie femeilor să fie consultate de bărbați. A refuzat să stea mai mult de un an în Imperiul Otoman, spre uimirea multor români, mai ales că i se oferiseră 60.000 lei pe an (în același timp la bucurești o familia medie trăia  cu 85-100 de lei pe lună).”

 După ce din ziarul „Telegraful de București” din 27 aprilie 1886, aflăm că „D. profesor și avocat N. Crătunescu, se căsătorește cu d-ra doctor Cuțarida”, iar „Voința Națională” din 29 aprilie 1886 ne informează că „d-șoara doctor Cuțarida s-a logodit cu d. N. Crătunescu, profesor de drept roman la facultatea de drept din București”, „România liberă” din 7-8 iulie 1886, ne informează că: „Ieri s-a oficiat la Mitropolie căsătoria d-lui Nicolae Crătunescu cu d-șoara doctor Cuțarida. Lume multă și aleasă a venit să facă urări de fericire simpaticei perechi. Căsătoriții au părăsit țara, la orele 4, cu trenul Fulger.” Această informație infirmă cele consemnate în fișa Mariei Cuțarida de către Biblioteca Județeană Călărași, unde scrie că Nicolae Crătunescu era inginer constructor și antreprenor, calitate în care a condus lucrările de construcție a Cazărmii de Infanterie din Călărași, precum și pe cea din „Mica enciclopedie„ unde se afirmă că ar fi fost medic.

Cine era de fapt Nicolae Crătunescu, aflăm din articolul „Moartea profesorului N. Crătunescu”, găzduit de ziarul „Voința Națională” din 20 iulie (2 august) 1904: „Alaltăieri la orele 3 d.a. a încetat din viață subit, la Craiova, profesorul N. Crătunescu, decan al facultății juridice din București și senator de Dolj.

Defunctul era profesor de drept roman la facultatea de drept unde a lucrat până în ultimul moment, când facultatea a luat vacanță.

Vineri plecase la o rudă a sa, d. Dianu din Craiova, unde l-a ajuns de pe urmă moartea.

Știrea morții profesorului Crătunescu a produs o impresie profundă și pretutindeni a stârnit unanime regrete, căci el se bucura de o nemărginită dragoste din partea studenților facultății și a concetățenilor săi.

Profesorul Crătunescu era un valoros și statornic membru al partidului național liberal, în care lasă un gol simțitor. Iată câteva note biografice asupra vieții regretatului defunct: S-a născut la 14 martie 1842 la Craiova, era deci în vârstă de 62 de ani. Doctor în drept la facultatea din Paris; profesor de drept roman la facultatea din București de la 1876; avocat. Fost profesor la școala de comerț din București și la liceul Matei Basarab.

În 1882 a fost ales membru în comitetul județean de Ilfov; în 1885 membru în consiliul permanent al instrucțiunii. Între anii 1874 și 76 a colaborat la ziarele „Alegătorul liber”, „Munca Democratică” și la alte ziare liberale, precum și la ziarul juridic „Dreptul”. De la 1875 era avocat al creditului rural. În ianuarie 1888 a fost ales senator la Ilfov și apoi la Muscel. De la 1892-1895 a fost ales senator de Dolj și vicepreședinte al Senatului; în martie 1901 a fost reales senator. În 1903 a fost ales decan al facultății. Purta decorația „Coroana României” în gradul de comandor. Azi corpul său a fost transportat în Capitală”.  

 Din ziarul „ Voința Națională” din 22 iulie (4 august) 1904, aflăm despre „Înmormântarea profesorului N. Crătunescu”: „Ieri s-a făcut înmormântarea mult regretatului profesor N. Crătunescu, fost senator și decan al facultății juridice din București.

În jurul catafalcului defunctului erau depuse următoarele coroane: din partea d-lui președinte al consiliului Dimitrie A. Sturdza, a profesorilor facultății de drept, a profesorilor celorlalte facultăți ale universității din București, a soc. studenților în drept „C. Bozianu”, a ministerului instrucțiunii publice, a soc. creditului funciar urban, a familiei D. Protopopescu, a clubului național-liberal, a clubului „Tinerimei”, a d-lui dr. col. Zorileanu, a d-lui N. Leon, a familiei N. Mitescu, a funcționarilor soc. creditului rural, a d-lui A.D. Mincu, secretarul facultății de drept, a soc. „Maternitatea”, a d-lui N. Crisoloveni, a d-lui Al.P. Ghica, a baroului Capitalei, a d-lor Emil Brăescu, ing. Pușcariu, avocat Căpitanovici, a asociației studenților universitari, a d-nei Eugenia Crătunescu, a d-lui și d-nei Nicu și Zoe Cuțarida (fiica dr. Davila, care era cumnata Mariei Cuțarida-Crătunescu, deci este greșită informația din unele materiale cum că Maria Cuțarida ar fi descendentă a celebrului doctor-n.ns.), a fiilor defunctului Ionel, Marioara, Nicușor și Titică, etc.”

Serviciul religios a fost oficiat de un călărășean, arhiereul Sofronie Vulpescu Craioveanul, din Lupșanu, asistat de preoții bisericii. În afară de membrii familiei, „se afla de față un foarte numeros public. Am remarcat pe d-nii: Dimitrie A. Sturdza președinte al consiliului cu d-na Zoe Sturza, C.I. Stoicescu – ministrul domeniilor, Em. Porumbaru – ministrul lucrărilor publice, C. Dumitrescu-Iași, dr. N. Manolescu, dr. Stoicescu, Gr. Vulturescu, I.G. Saita, C. Sărățeanu – secretar general al ministerului de justiție, col. dr. Zorileanu, N. Mitescu, Cuculi de la Curtea de casație, Polizu-Micșunești, dr. Obreja, N.P. Ianovici, Zamfirescu de la Curtea de apel, profesorii C. Disescu, N. Basilescu, D. Onciul, P. Negulescu, etc., d-nii Pretorian, etc., mulți avocați, magistrați, studenți, amici și cunoscuți ai defunctului….

Cu moartea lui Crătunescu, societatea a pierdut un cetățean ales, partidul național liberal un nestrămutat luptător, studenții facultății de drept un eminent profesor și un părinte iubit, baroul un element de o valoare reală și societatea creditului rural pe cel mai iubit și valoros decan al avocaților ei.”

Au scos în evidență personalitatea defunctului, primul ministru Dimitrie A. Sturdza, avocatul Gr. Vulturescu, prof. C. Disescu și studentul G. Vasiliu-Berești.  

Colaborează cu Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în 1886, oferindu-i-se un post la catedra de igienă de la Azilul “Elena Doamna” în locul dr. Istrati, demisionat, iar de la 1 iulie 1891, conduce şi serviciul de ginecologie din spitalul Filantropia. Datorită şicanelor permanente puse de Eforia Spitalelor, atunci când dorea să se înscrie la ocuparea unor posturi, la începutul anului 1895, îşi dă demisia şi începe să lucreze ca medic la Fabrica de tutun din Bucureşti, asigurând asistenţa medicală muncitoarelor din întreprindere. Aici, Maria Cuţarida a înfiinţat, în 1899, prima creşă de fabrică din România.

 

Continuând activitatea pe tărâm medico-social, în 1897, iniţiază înfiinţarea societăţii “Leagănul”, care urma să funcţioneze cu o creşă şi un cămin de zi pentru copiii muncitorilor. Neînţelegându-se cu preşedinta societăţii, Ecaterina Cantacuzino, părăseşte societatea înainte de înfiinţarea creşei şi în semn de protest, la 16 octombrie 1897, pune bazele unei societăţi pentru îngrijirea copiilor Societatea “Materna”, care în 1898 a fost recunoscută ca persoană juridică. În „Albina” din 16 noiembrie 1897, citim că: „Prin stăruința d-nei  dr. Cuțarida-Crătunescu s-a întemeiat în București o societate numită „Materna”. Această societate are de scop să îngrijească pe copiii găsiți, pe copiii de doici, de servitoare, pe copiii orfani și de oameni săraci. Se vor forma două diviziuni, una numită Leagăn, în care vor fi îngrijiți copiii până la vârsta de trei ani, alta numită Școala maternă, în care vor fi îngrijiți copiii de la 3-7 ani. Societatea aceasta e pusă sub patronajul M.S. Reginei și are ca prezidentă activă pe cunoascuta filantroapă, d-na Elena Turnescu. Dorim trăinicie unei asemenea folositoare instituțiuni.”

În această calitate, dar şi ca vicepreşedintă a societăţii “Cultura şi ajutorul femeii”, Maria Cuţarida se dedică nu numai creşterii copiilor proprii, după moartea prematură a soţului, ci şi îngrijirii copiilor nevoiaşi. 

Despre activitatea societății „Materna” aflăm din ziarul „Voința Națională” din 19 decembrie 1901 (1 ianuarie 1902): „Ieri, luni, 17 decembrie 1901, societatea Materna ținând adunara sa generală anuală sub președinția de onoare a A. S. R. Principesa Maria, la palatul de la Cotroceni, d-na doctor Cutzarida-Crătunescu, presidenta Maternei, a făcut următoarea dare de seamă despre mersul societății în cursul anului trecut (al 4-lea de la înființare):

Alteță Regală,

Dați-mi voie, ca mai înainte de toate să vă aduc în numele societății Materna expresiunea celei mai profunde recunoștințe pentru grațiosul și puternicul scut, sub care ați binevoit a pune instituțiunea Materna.

Alteță, Doamnelor și Domnilor,

Întrunirea generală de azi are de scop darea de seamă a societății Materna pe anul al IV-lea. Pentru că însă această adunare este pentru prima oară onorată de augusta președinție a A. S. R. Principesa Maria, și pentru că majoritatea doamnelor membre nu au asistat niciodată la întrunirile din trecut, rog să mi se dea voie ca mai înainte de a expune darea de seamă a anului curent, să arăt, în câteva cuvinte numai, mersul societății noastre de la înființarea ei și până azi.

Societatea Materna s-a constituit la 16 octombrie 1897 sub Înaltul Patronaj al M. S. Regina Elisabeta, cu un comitet de d-ne patronese și cu 160 membri fondatori și aderenți. Această societate avea de scop înființarea unei sau mai multor instituțiuni Materna în care să se crească copiii necesitoși de la naștere și până la vărsta de 7 ani.

Două luni după înființarea ei, societatea Materna a fondat Leagănul Elisabeta, adică prima diviziune a instituțiunei sale.

La început, societatea un avea ca fond decât modesta sumă de 14.000 lei, dar avea însă sprijinul puternic al M.S. Regina și 160 membri care și-au dat în mod generos concursul pentru sporirea acestei opere umanitare și sociale.

Nu împlinise încă un an de existență și societatea Materna a fost recunoscută ca persoană morală și juridică; - și abia trecuse 6 luni de la fondarea ei, când a obținut grațiosul și Augustul Patronaj al AA. LL. RR. Principele Carol și Principesa Elisabeta. Societatea Materna se poate felicita căci primul patronaj acordat unei opere de binefacere de către AA. LL. RR. Micii Principi a fost pentru ea. Azi avem și Augustul și neprețuitul sprijin al A. V. R.; cu asemenea susținători și cu generosul concurs al publicului român, putem dar lucra cu încredere căci ne este permis să întrevedem un strălucit viitor pentru opera noastră.

În ceea ce privește mersul material al societății, pot spune cu mulțumire, că fără să fim bogați, fondurile s-au mărit pe fiecare an, și cu toate greutățile timpurilor și cu toate cheltuielile mari ce reclamă întreținerea acestei societăți, totuși am adunat o sumă de 82.000 lei care este depusă la Banca Națională în scrisuri urbane. Actualmente veniturile, fără ca să fi scăzut, un mai pot acoperi suma cheltuielilor anuale care s-au mărit cu numărul copiilor din instituție. Astfel că situațiunea noastră financiară de azi lasă de dorit.

Numărul copiilor în Leagănul Elisabeta era mic la început; aveam numai 2 copii pe care însăși M. S. Regina i-a depus în primul leagăn al instituțiunei. De atunci însă, numărul lor a sporit cu cîte 10 pe fiecare an, astfel că azi la începutul anului al V-lea avem 42 de copii și că până la Crăciun, când vom inaugura a doua diviziune a instituțiunei, adică școala Materna Principesa Maria, vom avea 50 de copii. Acești copii sunt mai toți orfani săraci și numai o mică parte din ei sunt copii de doici în serviciul Maternei sau de servitori, adică copii care un pot fi crescuți la domiciliul părinților.

Două cuvinte încă asupra stării sanitare și termin. În primul an starea sanitară a lăsat mult de dorit, fie din cauza localului, fie din cauza organizării (cu doi copii o singură doică), fie chiar din neexperiența personalului, astfel că am avut de înregistrat 7 victime ale unei epidemii de gastroenterită. În anii următori însă, s-au făcut oarecari reforme higienice, care au ameliorat mult starea sanitară. Afară de epidemia de scarlatină de la martie 1899, care a dat 8 victime, n-am mai avut nici o altă epidemie, și azi starea sanitară a instituției Materna, grație în mare parte și noului local, nu lasă aproape nimic de dorit. Copiii sunt sănătoși, veseli și nu cer decât să trăiască.

Pentru aceasta facem un respectuos și călduros apel la augusta bunătate a A. S. R. Principesei Maria, ca să binevoiască a organiza o sărbătoare care să producă suma necesară pentru întreținerea acestor mici dezmoșteniți.”

În continuare, Maria Cutzarida-Crătunescu prezintă bilanțul societății pentru perioada 15 octombrie 1900 – 15 octombrie 1901, din care aflăm că societatea a avut încasări în sumă de 40.541, 40 lei, provenind din: cotizația membrilor, donații, subvenții, liste de subscripții, dobânda capitalului depus, sume rezultate din serbarea de la Cotroceni și taxele copiilor din leagăn și cheltuieli în sumă de 27.656, lei lei, reprezentând: chiria, salariile personalului, hrana personalului, lapte pentru copii și personal, încălzit, iluminat, drogheria și farmacia, îmbrăcăminte și mobilier, instalații, reparații, cheltuieli de cancelarie, gratificații, cheltuieli pentru serbarea de la Cotroceni. Adăugând și suma de 14220, 20 lei depuși la Banca Națională, suma totală a cheltuielilor se ridică la 41.876,65 lei.

Același ziar, în numărul din 21 decembrie 1902 (3 ianuarie 1903) găzduiește un material din care aflăm că: „Marți, 17 decembrie, la orele 5 p.m., a avut loc, la Palatul de la Cotroceni, sub președinția A. S. R. Principesei Maria, adunarea generală a societății „Materna”, la care a participat un număr de peste 60 de membri”.

Cu această ocazie, Maria Cutzarida-Crătunescu, a prezentat adunării darea de seamă asupra mersului societății pentru al cincelea an al existenței sale 1901-1902. Din darea de seamă prezentată aflăm că societatea avea sub conducerea ei instituția „Materna” compusă din Leagănul „ Regina Elisabeta” și „Materna-Principesa Maria”. Se aduce la cunoștință celor prezenți pierderea uneia dintre cele mai bune membre ale societății, Maria Cantacuzino, „care știa să facă binele, să producă o influență binefăcătoare în mijlocul micilor orfani, pe care îi vizita adeseori și pe care îi mângâia prin tot felul de mijloace, contribuind, până în momentul din urmă al vieții sale, la îmbunătățirea soartei lor, prin legatul de 3000 lei făcut societății noastre, legat despre care cred că aveți cunoștință.

Acest legat, afară de importanța lui materială constituie pentru societatea „Materna” un testat dat de o persoană competentă în binefaceri și al cărui exemplu va fi cu siguranță urmat și de alții.

 

Sursa foto: researchgate.net 

Să-mi fie dar permis ai aduce aci, în numele societății „Materna”, omagiile noastre de regrete eterne și de vie recunoștință. Rog asemenea pe d-nele și d-nii membrii să mă autorizeze ca să aduc familiei testatoarei mulțumirile noastre de recunoștință în numele societății.”

În anul analizat, mersul societății a fost satisfăcător, chiar dacă 4 membri s-au retras prin demisie, ei fiind înlocuiți de alți 7 membri și de 4 fondatori, iar numărul membrilor societății a ajuns la 126. Amintește și de tragerea loteriei societății din 15 decembrie, când prin vânzarea a 92.380 de bilete s-a încasat suma de 43.681 lei din care scăzându-se cheltuielile a rămas beneficiu suma de 12.911,50 lei. Starea financiară era mai bună ca în anul ce trecuse, plătindu-se deficitul rămas din anul trecut, acoperindu-se cheltuielile, depunându-se la Banca Națională suma de 4337 lei și rămânând în casa societății 4835 lei. Această ameliorare financiară era datorată în mare parte Principesei Maria, care a dat suma de 13.365 lei, „beneficiul chermesei de la Cotroceni”, dar și concursului dat de membrii societății.

În ceea ce privește mișcarea copiilor, aflăm că: „Din 50 de copii care se aflau în ianuarie curent în instituțiune, au ieșit 5 sănătoși, au murit 26 La spital (victime ale unei epidemia de tuse convulsivă, rujeolă și 2 cazuri de angină difterică-n.ns), și au rămas 19 pe timpul de vară; apoi din august și până azi, au mai intrat încă 21, astfel că actualmente avem 40 de copii în „Materna”.

Moartea celor 26 de copii „ a descurajat pe o mare parte din membrii societății și a indispus pe mulți medici, nu în contra instituțiunei „Materna” în special, ci în contra leagănelor, în principiu. Înțeleg ca d-nii medici să fie în contra acestor instituțiuni, din causa inconvenientelor ce le aduce aglomerațiunea, dar ar fi de dorit ca d-lor să vadă și părțile cele bune, și să ne dea mâna de ajutor păentru realizarea reformelor și ameliorărilor necesare, ca aceste instituțiuni să-și poată da rezultatele la care sunt menite.

Ameliorarea cea mai urgentă n-ar fi alta, decât construirea unui local special, după sistemul pavilionar și după toate regulile higienice. Atunci numai, mortalitatea copiilor se va putea reduce la un număr minim.

De aceea, fac apel la A. V. Regală, la d-voastre, doamnelor și domnilor membri, cum și la toate persoanele cu greutate, să uzeze de influența d-lor, pentru a ni se da fie un loc, fie un local; și să binevoiți a da concursul dv. în interesul sporirii fondului, spre a putea înființa acest local special Leagănului.

Momentan ne punem toată speranța în prețiosul și puternicul concurs al A. V. Regale, ca să binevoiți a organiza o serbare, al cărui produs să servească la sporirea fondurilor.”

  Din ziarul „Tribuna Poporului” nr. 56 din 23 martie (5 aprilie) 1903, care apărea la Arad, aflăm că „Luni seara de 31 martie, având loc la Teatrul Național o reprezentație de binefacere dată de Societatea „Materna” sub patronajul A. S. R. Principesei Maria, MM. LL. Regele și Regina în Înalta Lor solicitudine pentru orice operă filantropică, au binevoit a o onora cu Înalta lor prezență.

La sosire, Majestățile Lor au fost întâmpinate de comitetul societății, având în cap pe d-na dr. Crătunescu Cutzarida, de personalul superior al direcțiunei teatrului, de d. prefect al poliției capitalei, de d. comandant al garnizoanei, precum și de Casele civile și militare, regale și princiare.

Majestățile Lor au făcut intrarea Lor în loja regală frumos împodobită cu flori, în sunetul imnului național executat de orchestră, în care timp tot publicul a stat în picioare, salutând cu respect pe Auguștii Suverani.

Majestățile Lor și Altețele Lor Regale au urmat cu viu interes reprezentațiunea piesei „Les Romanesques”și a frumosului balet „Die Puppenfee” interpretate de persoane din societate, care au durat până la orele 12 jum., când MM. LL. Regele și Regina s-au întors la Palat.”

 

Prezentându-se, în februarie 1904, la sediul societății „Materna”, pentru a vedea la fața locului modul cum sunt îngrijiți copiii, ziarista Maria Mateescu de la ziarul „Adevărul”, scrie că dorind să capete informații despre societatea „Materna” s-a prezentat la președinta societății, d-na Crătunescu „o persoană blândă și familială, creată parcă înadins pentru a îngriji de micii copilași. Am fost introdusă întâi în sala copiilor de 3-7 ani. Cum s-a deschis ușa, toți s-au sculat în picioare și mi-au zis: „Bună ziua!” Erau așezați la rând la mese lungi și fiecare avea înaintea sa o farfurie cu brânză și pâine, din care mânca cu multă poftă. Vederea acelor copilași veseli și zglobii, care mâncau fără jenă și ciripeau ca niște mici păsărele, m-a înduioșat mult.

N-am găsit la ei nimic din sfiiciunea copiilor de prin orfelinatele străine, care se intimidează îndată ce văd o persoană necunoscută. Din contră, aici toți mă priveau râzând și răspundeau cu voioșie la întrebările mele.

Erau acolo 20 de căpușoare blonde, 20 de copii veseli și senini, crescuți mai bine ca în sânul familiei lor. Am remarcat un băiețel foarte drăguț, cu o figură distinsă și căruia nu i se cunsoc părinții. A fost botezat în leagăn și i s-a pus un nume poetic: Viorel. …”

După masă, copii au cântat și au recitat poezii, iar ziarista condusă de directoarea societății, a urcat sus, la Leagăn, unde alți 20 de copii mai mici, serveau masa, iar într-o altă sală mare erau „leagănele celor șapte copii, care sunt încă la doici. Toți erau curați, sănătoși și mișcau din mânuțe, uitându-se la noi cu niște ochi mirați”.

A vizitat apoi sala unde stau copii ziua, o sală spațioasă și destul de luminată, dormitoarele copiilor, acelea ale docilor și sala de baie. Pretutindeni a observat ordine și curățenie exemplară, care „se datoresc, în primul rând, d-nei dr. Crătunescu, președinta acestei societăți, care prin inteligență și energie a putut să facă din societatea „Materna”, o instituție de primul rang. Vizitând această instituție, ai impresia că ai văzut o familie numeroasă și că toți sunt fii acelorași părinți și deci frați între ei.

Grație îngrijirilor administrației și în special d-nei Crătunescu, mortalitatea a descrescut într-un chip uimitor în timpul din urmă.După cum se vede din darea de seamă, citită de d-na dr. Crătunescu, în ziua de 16 curent, la palatul Cotroceni când a fost întrunirea generală a soc. „Materna” sub președinția principesei Maria, cu toate că în anul acesta au fost două epidemii în Leagăn și după cum știm și noi, în oraș a bântuit cu furie scarlatina, totuși din copiii încredințați Leagănului au murit numai 9 la o mișcare de 82 copii, adică o mortalitate aproximativă de 10 la sută.

Societatea „Materna” se deosebește de alte societăți similare, prin aceea că crește copiii de la naștere până la vârsta de 7 ani, iar de atunci tot societatea se îngrijește de ei până ce copiii capătă o meserie cu care să poată trăi. Pe fete le dă la azilul Elena Doamna, iar pe băieți în școala de meserii.

Societatea poate să-și îndeplinească nobilul său scop, grație membrelor sale și persoanelor de bine, care ajută cu multă generozitate.

Societatea „Materna” posedă un capital de 109.000 lei în scrisuri urbane și rurale, care sunt depuse la Banca Națională; de asemenea mobilierul și rufăria în valoare de 10 mii lei, sunt tot ale societății și mai posedă un loc la Techirghiol, cu suprafața de 5000 m.p., în valoare de 10.000 lei donat de defunctul Movilă.

Singurul rău e că societatea nu-și are local propriu, așa că pe fiecare an, trebuie să cheltuiască 9000 lei cu chiria. Ar fi de dorit ca autoritățile publice, să dea mijloacele necesare pentru construirea unui local propriu și astfel fiind scutită de chirie, ar putea lua un avânt mai mare.

În anul trecut, 1903, „Materna” a făcut încasări în valoare de 51.822 lei și 15 bani din care numai Pupenfee care s-a dat la Teatrul Național, a adus un câștig de 15.288 lei. Din această sumă s-a cheltuit 33.155 lei și 44 bani, în care intră 9.000 lei chiria și 3077 lei și 75 bani, mobilierul și diferite reparații.

Și fiindcă societatea nu mai are decât 10.000 lei pentru întreținerea instituțiunei până la toamnă, d-na dr. Crătunescu, cu grija ce o are întotdeauna pentru bunul mers al „Maternei” a rugat pe principesa Maria a organiza o sărbătoare sub patronajul ei. Și acum, ca și altădată, principesa Maria s-a arătat inspirată de adevărate sentimente nobile și curat românești și s-a hotărât o serbare de noapte, dată sub înaltul patronaj al principesei Maria, în parcul de la Cotroceni, în ziua de 8 mai viitor.

Pentru a putea intra oricine, prețul de intrare va fi foarte mic, iar în grădină nu se va face absolut nici o vânzare. Vor fi adevărate minuni în noaptea aceea la Cotroceni: teatru, concerte, tablouri vivante, berării și tot felul de distracții, la care bine înțeles vor lua parte numai acei care vor vroi. Intrarea în berării va fi gratis.”

Pentru a se putea ocupa exclusiv de Societatea „Materna”, în anul 1904, Maria Cuțarida-Crătunescu care rămăsese văduvă cu patru copii, își închide cabinetul particular. 

Despre această serbare citim și în ziarul „Voința Națională” din 15(28) mai 1904, care ne informează că serbarea „se anunță splendidă. Augusta patroneasă, A. S. R. Principesa Maria, în dorința de a contribui cât mai mult la completa reușită a serbării, se devotează acestei faceri de bine și va lua parte la reprezentarea basmului românesc Domnița din vis.

Afară de d-nele membri ale societății „Materna” vor da concursul la această serbare și doamne din alte societăți de binefacere.

Una din atracțiuni – și nu cea mai mică -, va fi desigur și balul câmpenesc, pentru a cărui reușită s-au luat toate măsurile. Un lucru demn de reținut este că, afară de biletele de intrare pentru pantomimă, teatrul de varietăți, bal și de vânzarea florilor pentru bătaia cu flori, nu se va mai face în grădină absolut nici un fel de vânzare.

Pentru înlesnirea circulațiunei publicului s-a luat dispozițiunea ca mai multe tramcare și trăsuri să circule până noaptea târziu între oraș și parcul Cotroceni…”

Amănunte suplimentare cu privire la serbare și ce altceva vor mai putea urmări cei prezenți aflăm din numerele din 20 și 21 mai ale aceluiași ziar, ca și din ziarul „Adevărul” din 21 și 22 mai 1904. În ziua de 24 mai 1904 ziarul „Adevărul” ne informează că: „Aseară, a avut loc în parcul castelului princiar de la Cotroceni, serbarea în folosul societății Materna, organizată sub auspiciile principesei Maria”.

Ziarul ne informează că la petrecere a asistat „o lume imensă” fiind observate și „numeroase persoane sosite din provincie”. Sosirea reginei la ora 9 a ost anunțată prin intonarea Imnului regal de către muzica militară din parc. Imediat ce suverana a luat loc cu principele Ferdinand și micii prinți în fața scenei, a început spectacolul cu teatru, muzică și dansuri carpatine, după care publicul a trecut  „în marea tribună din fața teatrului de pantomimă. Visul Domniței, magistral aranjată și pusă în scenă de d. Alexandru Davilla a smuls admirațiunea spectatorilor.

Principesa Maria care a ales să reprezinte pe Domnița a fost, în costumele sale de o bogăție și un colorit fantastic, o înfățișare în adevăr din basme. Superbă în făt frumos a fost încântătoarea d-ră Youell.

D-na Aristia C. Dissescu a interpretat admirabil rolul Mumei Pădurii și cu atât mai fermecător a fost contrastul, când lăsând să cadă haina și peruca Mumei Pădurii, s-a arătat ca zână în mătase roz-albă și argintată.

În rolul ciobanului d. Alex. Davila a fost pe cât de natural pe atât de expresiv. Foarte hazliu d. Aurel Orăscu în bufonul Curții; impozanți d. Ion Al. Lahovary și d. G. Robescu în cei doi împărați. Adorabili în cei doi paji prințul Carol și principesa Elisabeta…

Muzica feeriei aranjată de d. D. Dinicu și excelent executată de orchestra de sub direcția sa are partea melodramatică compusă de d. Dinicu și restul sunt motive potrivite scenelor și culese din Wagner, muzica noastră populară, Komzuk și baletul din Feremors și Rubinștein.

Cavalcada finală, cu carele triumfale, precedând pe Domnița din vis, călare în zale strălucitoare de cavaler medieval și escortată de cavaleri e de un efect grandios.

Adevărate ovațiuni au izbucnit la trecerea acestui cortegiu din basme.

Regina, prințul, principesa și micii principi, precum și numeroșii spectatori au trecut apoi la bufet.

Dar principesa nu stătu nici aici multă vreme și deși era ora 12 fără un sfert, zise către cei de față: Sper că se va dansa! și trecu spre estrada luminată de sute de lampioane și anume destinată balului câmpenesc. Dansul a început la miezul nopții în mijlocul unei mari animațiuni.”

Asemenea serbări, care aveau drept scop mărirea fondurilor societății, s-au desfășurat în fiecare an.  Astfel, din ziarul „Voința Națională” din 5(18) iunie 1909, aflăm că: ”Aseară s-a dat o frumoasă serbare în folosul societății „Materna” sub înaltul patronaj al A. S. R. Principesa Maria, cu concursul A. S. R. Principesa Elisabeta. La această serbare pe lângă toată elita Capitalei au luat parte și AA. LL. RR. Principii Ferdinand și Carol și principesele Maria și Elisabeta.

Decorurile au fost aranjate de d-nii Livescu, artist al Teatrului Național și pictorul Costin Petrescu.

 S-au reprezentat câteva scene alegorice printre care „Zâna Zânelor” și emblema „ Maternei”.

Scopul societății „Materna” fiind acela de a crește copii de la naștere și până la vârsta de șapte ani, emblema ei a fost reprezentată prin o femeie ((d-na Yvone Cămărășescu – soția lui Ion Cămărășescu, proprietar al moșiei Dâlga, ministru, parlamentar și prefect de Durostor – n.ns.) care ține în brațe un copil nou născut și învață carte pe un copil de 7 ani. Alți copii de vârste intermediare stăteau în jurul d-nei Cămărășescu. O scenă feerică și bine reușită reprezenta o nuntă țărănească.

D-na Noemia R. Rosetti (mireasa) și d. I. I. Giuvara (mirele) înfățișau  pe doi însurăței la țară. În jurul lor zăreai țărani și țărance, reprezentând rudele însurățeilor și țărani din sat. În definitiv, un tablou înălțător”.

Serbarea s-a încheiat cu un bal câmpenesc în curtea „Maternei”, dansându-se până târziu în noapte.

Pe lângă implicarea în ajutorarea copiilor săraci, Maria Cuțarida-Crătunescu, ca și alte doamne din înalta societate, a făcut și alte acte filantropice. Din „Monitorul Oficial” nr. 52 din 7(20)iunie 1908, aflăm că „D-na Dr. Maria Cuțarida-Crătunescu proprietară în comuna Popânzălești, jud. Romanați, binevoind a dona suma de 2000 lei, împreună cu terenul necesar, în scopul de a se construi un local de școală în numita comună, ministerul (Lucrărilor Publice – n. ns.) îi aduce viile sale mulțumiri pentru această frumoasă și lăudabilă ofrandă, făcută în interesul învățământului primar”.

 Maria Cuțarida-Crătunescu a desfăşurat o bogată activitate de propagandă în ţară şi peste hotare, participând la congrese internaţionale medicale sau feministe. Astfel, la Congresul Feminist de la Paris, în 1900, a prezentat lucrarea “Le travail de la femme en Roumanie”, care conţinea date privitoare la numărul femeilor care la acea dată desfăşurau diferite activităţi, numărul celor care au obţinut titluri academice, etc. În 1907, participă la Congresul de la Bruxelles, axat pe problema luptei împotriva mortalităţii infantile, iar în 1910 la Congresul de la Copenhaga.

Munca intensă, atât pe tărâm medical, cât şi pe tărâm obştesc, precum şi privaţiunile datorate războiului - în timpul primului război mondial, este mobilizată de Comitetul Sanitar Central al Ministerului de Război, ca medic primar la Spitalul Evanghelic (Spitalul Militar temporar nr. 134) -, au făcut ca afecţiunea cardio-renală pe care o avea să se accentueze şi la 16 noiembrie 1919, la aceiași vârstă la care decedase și soțul său, 62 de ani, să se stingă din viaţă.

Maria Cuţarida Crătunescu ocupă un loc de frunte în analele istoriei medicinei româneşti, nu numai ca prima femeie medic şi doctor în medicină, ci şi ca un adevărat pionier al cercetării medicale româneşti, în organizarea de acţiuni de ocrotire a mamei şi copilului, în condiţiile sociale din România şi Europa sfârşitului de secol XIX și început de secol XX, o deschizătoare de noi orizonturi.

Ce aminteşte astăzi, călărăşenilor, despre această mare personalitate, născută în orașul nostru? Nimic. Doar câte un articol publicat, din când în când, în presa locală sau centrală. Încercarea noastră din anul 2001, întrepinsă alături de Sorin danciu, de a personaliza orașul prin acordarea numelor a 28 de personalități călărășene, unor străzi din oraș, s-a soldat cu un eşec. Greşeala edililor noştri care consideră că nu este bine să ne amintim de înaintaşii plecaţi din această urbe, ar putea fi reparată de factorii de decizie din domeniul sănătăţii. Măcar o sală, un laborator sau de ce nu, maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă dacă i-ar purta numele şi tot ar fi ceva. Dar nu trebuie să ne mirăm, pentru că recunoștința călărășenilor – ne-o spune doctorul Samarian – a lăsat întotdeauna de dorit. Grație și Părintelui Adrian Lucian Scărlătescu de la Catedrala Sf. Nicolae din Urziceni, am văzut multe din ziarele care au apărut la Călărași de la 1875 și până în anul 1948, dar în nici unul un am găsit un rând care să amintească despre Maria Cuțarida-Crătunescu, deși de fiecare dată când în presa centrală apărea ceva despre aceasta, se făcea precizarea că este născută la Călărași, iar prin locul nașterii considerăm că este călărășeancă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

GIUSEPE CICONI – CONSTRUCTOR AL UNOR CLĂDIRI EMBLEMATICE ALE CĂLĂRAȘIULUI

                                                            Prof. Nicolae ȚIRIPAN

Sub aspect edilitar, Călărașiul a cunoscut o perioadă plină de realizări la sfârșitul secolului XIX și în prima parte a secolului XX. Atunci au fost ridicate multe dintre clădirile publice emblematice ale orașului: Cazărmile regimentului 5 Ialomița nr. 23, Școala nr. 1 (Gimnaziul Carol I de astăzi), Primăria (astăzi Muzeul Municipal Călărași), Spitalul județean, Școala nr. 1 de fete, Școala nr. 2 de băieți, Palatul Administrativ și de Justiție cu locuința Prefectului; Cazarma Pompierilor, Școala nr. 2 de fete, Cazarma regimentului 20 Artilerie, Cazarma regimentului 5 Călărași, Școala nr. 1 de băieți, Cazinoul din Parcul Comunal, Căpitănia Portului Călărași, etc., etc. La acestea pot fi adăugate o serie de clădiri particulare, dintre care amintim doar Casa Ana și Marinache Popescu (azi sediul Direcției pentru Cultură) și Casa Bădulescu (așa zisa Poștă Veche). Multe dintre aceste clădiri, scăpate de furia buldozerelor care au măturat mare parte din arhitectura veche a orașului, adevărate bijuterii arhitectonice, reprezintă și astăzi un motiv de mândrie pentru orașul de la cotul Borcei și locuitorii săi.

Constructor al unora dintre aceste superbe clădiri a fost un italian, Giusepe Ciconi,  ajuns pe meleaguri călărășene într-o perioadă când italienii veneau în România în căutare de locuri de muncă, în ultima parte a secolului XIX și nu cum se întâmplă astăzi când sute de mii de români caută de muncă în Italia.

Giusepe Ciconi a fost amintit ca antreprenor de lucrări sau arhitect, de toți cei care – cunoscători sau mai puțin cunoscători ai istoriei orașului nostru -, au scris despre o parte din clădirile pe care le-a edificat. Mărturisesc că nici eu nu știam prea multe despre celebrul antreprenor, în afară de faptul că a ridicat în calitate de antreprenor, clădiri cum ar fi: Spitalul județean, Palatul Administrativ, Cazarma Pompierilor, Școala nr. 2 de fete, a terminat Școala nr. 1 de băieți și a devenit călărășean prin căsătorie.

În 16 iulie 2012, am fost solicitat să ofer unele informații despre Giusepe Ciconi, de doamna Oana Marinache, istoric de artă, președinta Asociației Istoria Artei, care scria monografia „Cristofi Cerchez, un vechiu arhitect din București”. Aflase din surse din familia arhitectului că acesta ar fi avut un frate Petre Cerchez, care s-a căsătorit cu fiica arhitectului Ciconi, care a construit un liceu în Călărași și mă ruga să-i confirm dacă informația este reală sau nu. Solicitarea doamnei Oana Marinache mi-a zgândărit curiozitatea și pentru a confirma cele auzite din surse ale familiei Cerchez, am pornit la cercetarea documentelor. Nu am reușit să aflăm când a sosit în Călărași Giusepe Ciconi, despre care în documente se spune că era inginer și antreprenor de lucrări publice, dar în anul 1887, anul construirii sediului vechi al Spitalului județean era în orașul de la cotul Borcei.

Spitalul județean construit în anii 1887-1888,

în circa o jumătate de an de Giusepe Ciconi

Giusepe Ciconi, conform actului de naștere eliberat de parohia Basilica Sfântul Apostol Petru din Veneția, s-a născut la data de 5 noiembrie 1853, în Veneția, părinții săi fiind Giovani Batista Ciconi și Scarfe Maria Angela. La momentul sosirii în Călărași era căsătorit cu Luisa Amalia, de origine germană. Această primă soție a lui Giusepe Ciconi, a decedat la data de 28 martie 1888, la vârsta de 33 de ani, în casa situată în Călărași pe strada Piața Carol I. Moartea a fost constată de medicul spitalului din Călărași Anghel Ionescu, martori fiind Herve August – antreprenor de lucrări și Ludwig Meșter – farmacist.

Rămas văduv, pe meleaguri străine, Giusepe Ciconi nu va sta pentru multă vreme în această ipostază. La 12 octombrie 1889, inginerul Giusepe Ciconi se căsătorește cu Maria Dimitrie Becarian, născută în București, la 27 aprilie 1867, fiica lui Dimitrie Becarian – avocat, fost membru al Tribunalului Ialomița și judecător de instrucție la acel tribunal și al Ecaterinei Becarian – menajeră (ocupația principală a femeilor în acea perioadă era menajul casei, casnică, cum s-ar spune astăzi). La dosarul de căsătorie au fost depuse următoarele acte: actul de naștere al lui Giusepe Ciconi; actul de naștere al viitoarei soții; actul de moarte al primei soții; actul de moarte al tatălui, decedat la Veneția la 22 octombrie 1884; actul de moarte al mamei, decedată la Veneția la 22 decembrie 1867. Au participat la ceremonia de căsătorie, oficiată în clădirea nouă a primăriei (azi sediul Muzeului Municipal Călărași), de Ghiță Dimitrescu ajutor de primar și ofițer de stare civilă: părinții soției, martori din partea soțului: Procop Dimitrescu – avocat și Grigorie Palada – inginer, iar din partea viitoarei soții: Elie (Ilie) Ștefănescu – avocat și lt. Col. Nicolae Ionescu – militar.

La căsătorie viitoarea soție a primit ca dotă următoarele bunuri(mulțumesc d-lui Constantin Tudor pentru că mi-a pus la dispoziție actul dotal):

„Declarațiune

Subsemnatul G.D. Ciconi, de profesiune antreprenor de lucrări publice, domiciliat în Călărași, strada Independența nr. 58, declar printr-acest act că în cazul când autoritatea superioară militară competinte ar aproba căsătoria fiicei mele Antoaneta (născută din căsătoria mea cu Maria născută D. Becarian) cu dl locotenent Petre Cerchez, oficer din regimentul 5 Ialomița nr. 23 cu garnizoana în Călărași, voi constitui ca dotă fiicei mele Antoaneta, următoarea avere:

1) Casele compuse din două camere, una cameră și antreu la mijloc, cu locul lor din Călărași învecinat cu strada Independența nr. 58, proprietate a mea, cumpărat locul cu actul autentificat la nr. 775/95 de la Ancuța Ghiță Nicolescu, iar casele construite de mine.

2) Casele cu locul lor cu fața în Bulevardul Traian al orașului Călărași, compuse din șase camere, trei antreuri, dependințe. Din acest imobil, locul cu clădirile ce erau pe dânsul în 1890, sunt proprietatea soției mele Maria, dăruite de părinții ei cu actul de danie nr. 381/89, casele însă adică clădirile, au fost refăcute și mărite de mine mai în totul.

3) Casele cu locul lor cu fața în Bulevardul Traian al orașului Călărași, nr. 55, compuse din cinci camere, un antreu și un culoar, proprietate de moștenire a soției mele Maria, atribuită ca parte a sa de moștenire din averea răposatei sale mume Ecaterina D. Becarian, prin partajul făcut prin testamentul său autentificat sub nr. 1605/905 de tribunalul Ialomița.

4) Trusoul compus din bijuterii, efecte de îmbrăcăminte, lenjerie și mobilier în valoare de lei 5500.

5) În numerar lei două mii.

Drept aceea am făcut în scris această declarațiune, rugând pe onor tribunal de Ialomița a-i da autenticitatea legală. /ss/ G. Ciconi.”

Casa din b-dul Traian primită ca dotă. Foto: Constantin Tudor

La nici nouă luni de la căsătorie, la 10 iunie 1890 se năștea Antonetha Luissa Eleonora, în casa părinților săi situată pe strada Independenței nr. 56, fiica lui Giusepe Ciconi – antreprenor de lucrări publice cu domiciliul declarat în Veneția, Via Garibaldi, Regatul Italiei și Maria, soția sa de profesie menajul casei.

Informația solicitată de doamna Oana Marinache era confirmată. Giusepe Ciconi a avut cel puțin o fiică. Spunem cel puțin o fiică, deoarece din unele informații rezultă că ar fi avut două fiice. Astfel, în octombrie 1896, Regele Carol I și Regina Elisabeta s-au deplasat cu trenul regal la Constanța. Ca de fiecare dată, au fost întâmpinați de autoritățile din Călărași, în gara Ciulnița. Aici, Regele și Regina au coborât din tren și s-au întreținut cu autoritățile, între persoanele prezente fiind și familiile Becarian și Ciconi. „Două drăgălașe fetițe ale d-lui Ciconi, au oferit M.S. Reginei buchete de flori, pe care M.S. însăși le-a dus la tren, cu brațele încărcate și a mulțumit fiecăruia în parte.” Tot acum, M.S. Regina a vorbit cu doamnele care se aflau pe peron și „a sărutat pe copilele d-lui Ciconi”. Rămâne ca cercetări viitoare să confirme sau nu și existența celei de a doua fiice.

La vizita făcută la Călărași, în anul 1904, Regina a rămas pe iaht, unde s-a întreținut cu doamnele din protipendada călărășeană. Pe vas au urcat și câteva eleve, „D-ra Ciconi a recitat pe vapor un prea frumos prolog, iar regina adânc mișcată i-a mulțumit mângâind-o pe obraz.”

 

Clădiri ridicate de Giusepe Ciconi

Palatul Administrativ, ridicat în anii 1895-1896

 Palatul Administrativ, vedere din față

 

Cazarma Pompierilor, construită în anul 1897, în trei luni

 

Școala nr. 2 de fete (azi Școala Țopescu), construită în 1897, într-un an de zile

 

Școala nr. 1 de băieți, construită în anul 1907, lucrare terminată de Giusepe Ciconi

 

NOSTALGII PE STRADA MARE

                                              Prof. Nicolae ȚIRIPAN

 

Stimați prieteni de pe Facebook, iubitori ai Călărașiului de odinioară, cunoașteți demersurile, de loc ușoare, întreprinse de domnul Constantin Tudor de a readuce în prezent și a posta pentru cei interesați „Case celebre din Călărași” dispărute sau încă existente în arhitectura actuală a Călărașiului.  Sigur că, pentru mulți dintre călărășenii de vârsta a doua, dar mai ales a treia, aceste prezentări trezesc multe nostalgii.

Și postarea mea de astăzi, îmbogățită și cu fotografii de epocă, are darul de a trezi multe nostalgii. Voi posta un material, întocmit și prezentat la radio Voces Campi, de cunoscutul om de presă, Aurel David – Fie-i țărâna ușoară! -, material intitulat chiar „NOSTALGII PE STRADA MARE”.  Strada Mare nefiind alta decât fosta stradă Știrbei Vodă, devenită 7 Noiembrie după 1948, apoi Gheorghe Gheorghiu-Dej și în final, după evenimentele din Decembrie 1989, numită 1 Decembrie 1918. Fac aici o mărturisire care poate va deranja unele persoane, care se consideră bune cunoscătoare ale istoriei locale și naționale. Atunci când, împreună cu regretatul prof. Sorin Danciu, am întreprins acțiunea de personalizare a orașului Călărași, propunând schimbarea denumirii a 28 străzi din municipiu, una dintre acestea a fost chiar strada actuală 1 Decembrie 1918. Am propus atunci revenirea la denumirea de Știrbei Vodă, denumire întipărită în memoria istorică și a multor călărășeni, dar, dincolo de alte argumente, pe care le-am mai menționat, a fost adus și argumentul că 1 Decembrie 1918 este o dată din istoria României mult mai importantă decât a fost domnitorul Știrbei Vodă. Departe de mine gândul de a nega această realitate, dar personal consider că pentru orașul Călărași domnitorul Știrbei Vodă și ce a făcut el pentru Călărași este mai important decât 1 Decembrie 1918, care este un eveniment național, la fel de important pentru Călărași, cum este pentru oricare altă localitate din România. Și dacă tot se dorea acest lucru, denumirea de 1 Decembrie 1918 putea fi acordată unei alte străzi din oraș. Dar așa se întâmplă când nu se dorește  a se face o reparație istorică. Și aici aș mai da un exemplu, de ce înseamnă să iei decizii fără consultarea unor specialiști: atunci când a fost nevoie de a se da o denumire pentru Piața Mare, în loc să se revină la denumirea inițială de Piața Știrbei Vodă, așa cum s-a numit de la început și apare pe planurile orașului, i s-a dat o denumire nouă: Piața Unirii.

Dar să revenim la „Nostalgii pe Strada Mare” și să vedem ce spunea Aurel David: „Știrbei Vodă. Așa se chema ulița ce se desfășoară din coasta halelor pieții până în colțul cu clădirea prefecturii (fac precizarea că inițial strada Știrbei Vodă se întindea din strada Pompieri și până în strada Dobrogea –n.ns). Localnicii ignorau denumirea oficială. Pentru ei, ca și pentru cei ce poposeau vremelnic în Călărașiul anilor interbelici, aceasta este Strada Mare (denumire care apare chiar și pe unele ilustrate de epocă-n.ns). Loc de promenadă, de afaceri, de întâlniri amoroase…Poate, gândesc eu, era în acea ocolire a rostirii numelui primului domnitor al Țării Românești, numit pe baza Convenției de la balta Liman, după înăbușirea revoluției din 1848, un oarecare semn de respect. Adică, oamenilor le venea mai la îndemână să zică: „Ne-ntâlnim pe Strada Mare, la cinci trecute fix” și nu „Te-aștept pe …Știrbei”. Dar, mă rog…Strada mare a Călărașiului era și locul de preumblare, precum a fost și a rămas, în urbiile transilvane și bănățene, Corso.

Pe o distanță de aproximativ 300 de metri erau înșiruite cafenele, patru restaurante, patru librării, două cinematografe, trei frizerii, două tipografii, trei ateliere foto…

Împreună cu o veche și de suflet cunoștință, care este reputatul avocat și publicist Marinică Giurcă - și el plecat dintre noi, Fie-i țărâna ușoară!-, am de-al pământului, am refăcut din amintiri, interesanta și plină de farmec Stradă Mare din urbea de pe malul Borcei. Am pornit-o dinspre fosta prefectură și am reconstituit un crâmpei de viață din anul în care, copil fiind, frecventam cursurile Liceului particular Diacon Dobrescu. Într-o clădire impozantă pe vremea aceea se afla restaurantulCodrat Marinescu, apoi urma Casa Finți (loc de aprinse dispute pentru comercianții de cereale), farmacia Grunberg, foto Boni, cizmăria Boroș, Casa Școalelor. Îngăduiți-mi să fac un scurt popas aici, pentru a evoca nu numai interesantele întruniri organizate pentru slujitorii catedrei, ci și expoziția de sculptură a unui fidel ucenic de-al lui Constantin Brâncuși, talentatul artist George Teodorescu, smuls vieții la o vârstă mult prea timpurie de o boală necruțătoare.

Să continuăm a revedea cu ochii minții magazinul de bijuterii Goldstein, hotelul Unirea (zgâlțâit zdravăn de cutremurul din 1940), cinematograful Tănăsescu și, în sfârșit, singura clădire funcțională și astăzi de pe această parte a străzii, cea a primăriei orașului. (clădirea, funcțională și astăzi, nu mai este primărie ci adăpostește Muzeul Municipal Călărași). Dincolo de ea, Cazinoul, magazinul cu articole de lux „Lis”, tipografia Săvulescu, atelierul de frizerie și coafură Agopian, sala de cinematograf „10Mai”, mezelăria Dima, frizeria Scorcearof, un debit de tutun, restaurantul Doiciu, cafeneaua Lazu, o brutărie în care nu găseai niciodată franzelă veche și…halele.

Ne înapoiem pe cealaltă parte a străzii, adăstând o clipă în curtea fostului Liceu Comercial (astăzi Liceul Economic, unde au oficiat reputații profesori Vasile Marinescu, Virgil Degheto, Isac Ionescu…), pentru a continua să evocăm alte și alte prăvălii și prăvălioare, firme mai mici sau mai mari ce au ființat în trecutele decenii. Între acestea, atelierul de pălării „La Românca”, librăria Filip Filciu, cafeneaua Radu Avramescu, cizmăria „La Vică Coca”, atelierul de frizerie și coafură Bărbulescu, simigeria Naumovici, atelierul foto Nicu Cristescu, magazinul universal Nicu Traian, restaurantul de lux Filip Antonescu (unde concerta orchestra studenților de la Politehnică), magazinul de cafea și dulciuri Tazlagian, cofetăria Nițulescu (locul tradiționalelor întâlniri ale intelectualilor Călărașiului), magazinul de manufactură și mercerie Bălan, atelierul fotografic Romy Grigorescu, hotelul Penciu, ceasornicăria Avram Demayo, restaurantul Gheorghiță Antonescu, magazinul de manufactură Dumitru Handrabulea, depozitul de ziare Sandu Vlad (în realitate, un veritabil magazin în care se găsea presă din toată România, precum și din multe țări europene, loc de întâlnire și de ample dezbateri politice și civice, miniparlamentul orașului din acele vremuri), o spălătorie chimică, atelierul de fierărie Vlădoianu, librăria „Cartea Românească” a lui Gheorghiu, atelierul de ceaprazărie și croitorie militară Borundel, librăria și tipografia Ioniță Cristescu, librăria Bărăganul, casa telefoanelor, Federala Borcea (bancă de credit pentru mediul rural), o librărie. Între aceste firme erau intercalate și câteva case particulare. Destul de puține ca număr.

Strada Mare, mini Lipscani-ul Călărașiului, a rămas doar în amintirile unor localnici mai vârstnici. Numai două clădiri mai dăinuiesc: cea a primăriei și cea a liceului economic. În locul celorlalte s-au edificat câteva blocuri cu magazine și ateliere meșteșugărești la parter, un palat al telefoanelor, hotelul-restaurant Călărași. Vis-a-vis de fosta prefectură iese din pământ  o construcție cu viitoare misii culturale (așa era gândită atunci. Între timp, cea mai mare parte a clădirii, a fost acaparată de administrația locală și județeană-n.ns.). Fundația acesteia este făcută pe ruinele medievale ale unor coridoare subterane în care își găseau adăpost localnicii în vremurile de restriște ale pericolelor otomane. Ruine distruse ori îngropate fără milă și fără a fi cercetate, stinse odată cu tainele pe care le-au înmagazinat peste secole.

 Strada Mare de ieri a rămas și astăzi un loc de promenadă pentru localnicii. Cu deosebire că mozaicului de magazine i-au luat locul cofetăriile Arcadia și Călărași, librăriile Flora și Centrală, magazinul Select, de articole sportive, autoservirea, farmacia, un șir de ateliere meșteșugărești. Singura firmă de difuzare a presei a fost ascunsă, abuziv, în spatele halei centrale. Între viitoarele corecturi ce ar trebui să i se aducă pentru a o umaniza cât de cât, mă gândesc la una ce se impune cu stringență: schimbarea actualei denumiri.(de la momentul însemnărilor lui Aurel David, putem spune că Strada Mare a fost abandonată, au dispărut magazinul Select, cofetăria Arcadia și librăria Flora…-n.ns.)

Nu pot pune punct acestor fugare însemnări înainte de a mai aminti că pe Strada Mare a mai existat un loc viran  unde vara se organizau spectacole ale companiilor teatrale bucureștene, iar în parcul comunal, ca și la Teatrul Popular  au fost prezenți, la neuitatele întâlniri cu publicul local (care venea – greu de crezut astăzi - în număr impresionant, sălile fiind arhipline-n.ns), oameni de seamă ai culturii naționale, între care Nicolae Iorga, Ion Minulescu, Panait Istrati, Mircea Eliade, Ionel Teodoreanu, Maria Filotti, Ion Manolescu, Elvira Godeanu, Grigore Vasiliu-Birlic…(și mulți, mulți alții, pe care i-am amintit și noi în Monografia municipiului Călărași și în postările noastre-n.ns.)