1928 – 1929. SE CONSTRUIEŞTE PALATUL CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE CĂLĂRAŞI ŞI O ŞCOALĂ COMERCIALĂ

                                                                              

Camerele de Comerţ şi Industrie (CCI) au apărut în România prin legea promulgată de Alexandru I. Cuza cu decretul 1225 din 30 septembrie 1864, înscriindu-se în rândul instituţiilor ce au înfăptuit opera de regenerare şi modernizare a ţării după model occidental.

Prin Decretul domnesc nr. 152 din 13 iulie 1865, s-a hotărât crearea a 15 camere, fiecare cu circumscripţia aferentă. Una dintre acestea era Camera de Comerţ şi Industrie Giurgiu, care cuprindea în aria sa judeţele Giurgiu şi Ialomiţa.

Această situaţie a durat până în anul 1886, când cadrul juridic de funcţionare a fost modificat. Conform Decretului din 4 noiembrie 1886, Camera de Comerţ şi Industrie Giurgiu a fost desfiinţată, cele două judeţe trecând sub jurisdicţia Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, unde vor rămâne până în anul 1925, când prin legea pentru reorganizarea Camerelor de Comerţ şi Industrie din 7 mai, s-a prevăzut înfiinţarea unor noi camere, arătându-se în mod expres că porturile dunărene vor avea câte una pentru judeţul lor.

Confrom acestei legi a luat fiinţă Camera de Comerţ şi Industrie Călăraşi – Ialomiţa, care a funcţionat până în anul 1949, când prin Decretul prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 74 din 24 februarie, Camerele de Comerţ şi Industrie au fost desfiinţate, atribuţiile acestora trecând asupra direcţiilor comerciale judeţene, iar patrimoniul la Ministerul Industriei şi Comerţului.

Camerele de Comerţ şi Industrie şi-au reluat activitatea după 41 de ani de întrerupere, în baza Decretului – Lege nr. 139 din 11 mai 1990. În baza acestui act normativ, în urma activităţii unui comitet de iniţiativă, s-a înfiinţat la 28 iunie 1990, Camera de Comerţ şi Industrie Călăraşi, care a fost recunoscută prin H.G. nr. 979 din 23 iulie 1990.

Încă de la constituire în anul 1925, conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Călăraşi a luat în discuţie problema construirii unei clădiri în care să funcţioneze, pentru realizarea acestui obiectiv în anul următor, fiind cumpărat un teren în suprafaţă de 1284 mp, situat în Piaţa litera A, chiar în centrul oraşului. Lipsa fondurilor financiare a amânat însă, până în anul 1928 realizarea obiectivului.

Abia în anul 1928, Camera de Comerţ şi Industrie din Călăraşi a angajat pe arhitectul Toma Dobrescu din cadrul Biroului Arhitectură al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, cu întocmirea planurilor, devizul şi condiţiile necesare pentru construcţia Palatului Camerei  şi al Şcolii Comerciale şi cu supravegherea lucrărilor.

Proiectul întocmit a fost supus examinării Consiliului Tehnic Superior din Ministerul Lucrărilor Publice, care prin Jurnalul nr. 200 din 3 iulie 1928, a dat aviz de neaprobare. Din Jurnal aflăm că costul construcţiei după deviz este de 15.065.000 lei, iar suprafaţa de construcţie este de 1211 m.p.

Construcţia se compunea din subsol, parter, mezanin şi etaj şi se va executa din cărămidă cu fundaţii de beton, planşeuri de beton armat şi învelitoarea cu ţiglă. La subsol se aflau camere pentru calorifer, telefon, mecanici, servitori, etc.

Parterul cuprindea localul de bursă cu anexele necesare (este vorba despre Bursa de cereale şi mărfuri, care se înfiinţase în 1926), 5 prăvălii, Camera arbitrală, Şcoala Comercială inferioară (2 clase şi cancelaria).

Mezaninul cuprindea diferite saloane şi săli pentru Clubul Asociaţiei Negustoreşti, Asociaţia cerealiştilor, Asociaţia Comercianţilor şi birouri pentru târguri, oboare,etc, precum şi alte două clase ale Şcolii Comerciale şi un apartament pentru directorul acestei şcoli (în perioada ante şi interbelică a secolului trecut exista obiceiul ca şeful unei instituţii publice să domicilieze în curtea instituţiei, pentru a fi prezent acolo în orice moment).

Etajul cuprindea Camera de Comerţ cu anexele necesare.

Membrii Consiliului Tehnic Superior considerau că proiectul prezentat avea unele lipsuri şi inconveniente, acestea din urmă “datorate mai mult formei terenului care nu este potrivit pentru o astfel de construcţie”.

Aceştia considerau că: intrările la Bursă şi Camera arbitrală sunt prea înguste şi au pante prea repezi; la fel şi scările principale care lega etajele şi în special scara mare care lega Bursa cu Camera de Comerţ; vestibulul Bursei şi al Camerei de Comerţ trebuia luminat şi plasat mai bine; intrarea la Şcoala de Comerţ trebuia să se facă direct din stradă; se dorea sporirea numărului toaletelor şi mărirea acestora.

Devizul conţinea şi unele omisiuni: “geamuri la ferestre şi uşile cu geamuri; creste decorative de zinc pe învelitoare; vârfuri pe învelitoare; vopsitul rampelor de fier, etc. Unele preţuri erau prea mari, altele prea mici (preţul de 550 lei pentru planşeul de beton armat, numai placă, prea mare, iar preţul rampelor de fier, 300 şi 820 prea mic) Asemenea descrierea articolelor devizului, se va face în mod mai detaliat.”

Consiliul, în urma discuţiilor ce au avut loc şi având în vedere lipsurile şi inconvenientele menţionate, era de părere ca, “pentru construcţia Palatului Camerei de Comerţ din oraşul Călăraşi, să se caute un alt teren mai potrivit, cu o formă mai regulată şi faţade mai bine degajate, pe care să se studieze un nou proiect”. Construcţia se va realiza totuşi pe terenul iniţial.

Că terenul era slab confirma şi artitectul Toma Dobrescu, care la 13 August 1928 scria conducerii Camerei că: “În urma săpăturilor făcute la construcţia clădirii Palatului Camerei şi Șc. Comerciale, s-a constatat că terenul este slab şi prezintă pe alocuri gropi, hrube şi umpluturi aşa că este nevoie de a se face consolidări la fundaţiune. Am propus şi menţionat în deviz beton de ciment simplu la fundaţiune şi pentru a avea fundaţiuni solide, faţă de terenul slab, este nevoie de beton armat, adică o talpă uniformă care va suporta toată clădirea, ceea ce conducerea camerei va aproba”.

Intrunit în şedinţă Comitetul de direcţie al Camrei hotăra ca licitaţia pentru adjudecarea construcţiei să se ţină în ziua de 25 iulie 1928. La licitaţie s-au prezentat arhitectul Simion Vasilescu din Bucureşti, care s-a oferit să construiască lucrarea potrivit condiţiilor generale de licitaţie cu un rabat de 1,25 % asupra preţului licitaţiei şi ing. Ion Iliescu din Călăraşi cu preţul din deviz, fără nici un rabat. Fiind considerată mai avantajoasă, a fost acceptată oferta arhitectului Simion Vasilescu, cu care, întrucât camera nu avea disponibilă decât suma de 3-4 milioane lei, s-a contractat în aceiaşi zi executarea unei părţi a proiectului în valoare de 3 milioane lei, constând în terminarea până la 31 octombrie a construcţiei Şcolii Comerciale.

Lucrările au început la scurtă vreme după licitaţie, la 4 august 1928, Generala Industrială de Construcţii – arhitect S. Vasilescu comunicând  conducerii Camerei că: “Am început lucrările corpului destinat Şcoalei de Comerţ şi am făcut angajamentele de materiale ca: lemnărie, nisip, pietriş, cărămidă, ciment, var, etc., din care unele au început a fi aduse pe şantier, iar altele sunt depozitate în localitate sau expediate în curs de sosire ca cimentul etc. Asemenea am angajat parte din manoperă”.

Întrunit în şedinţă la 20 octombrie 1928, Comitetul de direcţie al Camerei hotăra să se comunice arhitectului diriginte Toma Dobrescu că: “Camera doreşte să se completeze construcţia începută cu încă un salon deasupra Camerei Arbitrale care să aibă legătură cu clasele şcolii de la etaj, întrucât şcoala neavând încăperile suficiente pentru funcţionare, acel salon va fi redat şcolii.

Pe de altă parte construcţia se va ridica la acelaşi nivel şi astfel s-ar completa şi acoperişul în curs de construcţie”.

Vizitând şantierul la 28 noiembrie 1928, arhitectul diriginte Toma Dobrescu constata că: sala de deasupra camerei Arbitrale nu s-a făcut; tencuielile la faţadă nu corespundeau; fierăria la tâmplărie era de calitate inferioară; profilele la faţadă nu respectau dimensiunile; nu era pus cartonul, tabla cu dolii şi la coşuri şi nu se începuse învelitoarea cu ţiglă; nu s-a luat nici o măsură să se astupe ferestrele cu scânduri, etc.

La 17 mai 1929, o comisie formată din Ilie R. Ionescu – preşedintele Camerei, N. Vlădoianu Benu – vicepreşedinte, Drăgan Călinescu şi Gh. Tomescu Roman – membrii în Comisia Interimară de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Călăraşi, asistaţi de Ion R. Săvulescu prim secretar al Camerei, în prezenţa arhitectului diriginte Toma Dobrescu şi arhitectul antreprenor Simion Vasilescu au luat în cercetare situaţia provizorie a lucrărilor întocmită de Toma Dobrescu şi alta întocmită de întreprindere şi a constatat că există „unele nepotriviri de estimare”. Analizând cele două situaţia, comisia a aprobat situaţia întocmită contradictoriu de arhitectul diriginte Toma Dobrescu, cu aceia a întreprinderii, cu unele modificări şi a stabilit că: „Întreprinderea este obligată a începe lucrările de îndată, astfel ca până la 29 iunie 1929, irevocabil, construcţia palatului Camerei şi al şc. comerciale să fie terminate gata de cheie, conform înţelegerii luată de Comisiune azi de comun acord cu Întreprinderea, deoarece Camera a înţeles a renunţa la drepturile ei asupra dobânzilor cuvenite la sumele plătite anticipat Întreprinderii pentru lucrări neefectuate în parte sau total, precum şi la chirii la care ar fi avut dreptul, întrucât Întreprinderea n-a terminat lucrarea la începutul lunii noiembrie 1928, aşa după cum se obligase prin contract”.

Aşa cum se întâmplase şi până atunci, termenul nu a fost respectat, o recepţie provizorie a construcţiei localului s-a făcut abia la 14 noiembrie 1929, prilej cu care s-a constatat că: betonul de la fundaţie se prezintă în bune condiţiuni; s-a verificat diferite dimensiuni ale pieselor ce compun clădirea şi s-a constatat că sunt conform cotelor din planuri; la şarpanta clădirii mai era nevoie de unele consolidări; tâmplăria şi streaşina învelitorii nu erau complet vopsite, iar tâmplăria se prezenta în condiţiuni puţin satisfăcătoare în privinţa calităţii lemnului; la şarpantă se vor completa numărul scoabelor necesare, iar restul lucrărilor „se prezintă în condiţiuni bune”.

Cu contestarea licitaţiei, cu unele nereguli privind materialele folosite, cu întârzieri în executarea lucrărilor contractate, cu contractarea unor lucrări de tâmplărie, instalaţie electrică, alimentare cu apă de către alţi antreprenori, (pentru că aşa erau procedurile atunci, în sensul că timp de un an de zile construcţia era exploată de beneficiar şi întreţinută de către constructor şi apoi se făcea recepţia definitivă, orice lucrări necesare fiind făcute pe cheltuiala constructorului. Astăzi, recepţia se face imediat după încheierea lucrărilor, iar după un an de garanţie, toate reparaţiile necesare sunt plătite de către beneficiar) abia la 14 noiembrie 1930, o comisie formată din Ilie R. Ionescu – preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Călăraşi, N. Vlădoianu Benu şi Gh. R. Moţoi – vicepreşedinţi, Const. Dobrescu – membru, I.R. Săvulescu – prim secretar, I. Pelian şi ing. C. Luculescu, fiind lipsă arh. Toma Dobrescu fost diriginte al lucrărilor, asistaţi de arh. Simion Vasilescu, a procedat la recepţionarea definitivă a lucrărilor de construcţie a Palatului Camerei de Comerţ şi Industrie Călăraşi, lucrări executate de antrepriza arh. Simion Vasilescu şi a constatat următoarele:

„1. La şarpanta de lemn – examinând procesul-verbal de recepţie provizorie, care cerea unele consolidări, am constatat că acestea s-au executat aşa cum au fost cerute şi şarpanta s-a comportat bine pe tot timpul anului de întreţinere, totuşi Comisiunea opinează să se completeze consolidarea în ce priveşte împănarea unor piese defectuos îmbinate, completarea cu buloane şi scoaterea acolo unde mai este nevoie, înlocuirea unor cleşti executaţi acum din scânduri de cofraje cu dulapi noi precum şi schimbarea a 3 popi a căror secţiune actuală este de 10/12 cu alţii de secţiune 12/15 aşa cum este prevăzut în deviz, completări pe care antrepriza recunoaşte să le facă; planul şarpantei lipsind.

2. În ce priveşte tâmplăria, comisiunea este de părere ca toate uşile şi ferestrele să fie revizuite şi corectate, iar acolo unde acest lucru nu este posibil să fie înlocuite. De asemenea fierăria tâmplăriei trebuie reparată acolo unde numai funcţionează şi completată acolo unde lipseşte.

În afară de acestea se constată că multe uşi nu sunt bine ajustate, majoritatea sunt mai scurte decât trebuie, astfel se produce curenţi de aer între o cameră şi alta. De asemenea pervazurile nu sunt bine aplicate pe ziduri.

3. În ceea ce priveşte duşumelele, comisiunea constată că în timpul anului de întreţinere au căpătat deformaţiuni la rosturi pe care le atribuim unei confecţii de material de slabă calitate sau unei manopere neîngrijită.

4. Tencuiala exterioară la soclu prezintă unele crăpături superficiale, care trebuie împănate cu mortar de ciment.

5. Jghiaburile nu sunt etanşe; trebuie lipite din nou la îmbinări, acolo unde infiltraţia cere şi schimbarea celor care nu sunt făcute din tablă WOLF-Netier.

6. Scara secundară are una din feţele vangului neşlefuit, cu neregularităţi mari. Această lucrare trebuie corectată.

Faţă de aceste constatări, Comisiunea este de părere că recepţia definitivă nu se poate face decât după completarea şi executarea lipsurilor specificate aici mai sus.”