P E R S O N A L I T Ă Ţ I    C Ă L Ă R Ă Ş E N E

                    MARIA  CUŢARIDA  CRĂTUNESCU

În numărul din octombrie 2002 al revistei  Historia, sub semnătura d-nei dr. Maria Antoaneta Ciochircă  a apărut articolul Maria Cuţarida Crătunescu, prima femeie medic din România.  Un material mai scurt cu privire la aceiaşi personalitate a scris, înainte de 1989, în Vremuri noi, şi regretatul profesor Nicolae Scăunaş.

Personalitatea primei femei medic din România ne-a preocupat şi pe noi, cercetări mai amănunţite efectuând în anul 2001, când am întocmit lista celor propuşi pentru acţiunea de personalizare a municipiului Călăraşi, numele acesteia, dacă consiliul local ar fi dat curs propunerii, urmând să fie atribuit unei străzi din municipiul nostru, ceea ce, după cum este cunoscut, nu s-a întâmplat. Personalitate de prestigiu a lumii medicale româneşti şi internaţionale, Maria Cuţarida Crătunescu şi-a găsit locul, la propunerea noastră,  în Calendarul pe care l-a realizat Instituţia Prefectului, cu ocazia Anului Nou 2007.

Punând cap la cap informaţiile furnizate de cele două materiale amintite, dar şi cele culese de noi în urma cercetărilor întreprinse, ne-am propus să vă prezentăm  câteva aspecte despre  Maria Cuţarida Crătunescu, născută la Călăraşi în ziua de 10 februarie 1857, într-o familie modestă, cu posibilităţi materiale reduse. După ce urmează cursurile primare şi secundare în România, îşi dă bacalaureatul în Elveţia, la Zurich, unde se şi înscrie la facultatea de medicină, într-o vreme când mai existau ţări europene care interziceau accesul femeilor la facultăţile de medicină.

Deşi departe de ţară, nu rupe legăturile cu aceasta, iar războiul de Independenţă nu o lasă indiferentă. Din Monitorul Oficial al României nr. 44 din 22 februarie/3 martie 1878, aflăm că, deşi cu o situaţie destul de precară,  tânăra studentă a donat armatei române suma de 100 de franci. Din scrisoarea adresată Ministerului de Război şi publicată în Monitorul Oficial al României nr. 288 din 30 decembrie 1878 aflăm că “…Totdeauna am fost mândră de a fi româncă, însă de la glorioasele evenimente ale României, mi s-a îndoit mândria şi îmi place să sper că şi eu, la venirea mea în ţară, ca medic, voi face onoare iubitei mele patrii, până atunci însă, vin domnule ministru, a oferi cu plăcere, această mică sumă de 100 de franci, în folosul industriei noastre armate care, cum zic, mă face mândră şi veselă…”

Un an mai târziu, în 1879, părăseşte Elveţia, plecând în Franţa unde îşi continuă studiile la vestita facultate de medicină din Montpellier. Se remarcă printr-o intensă activitate de cercetare, iar la 12 iulie 1880 a absolvit cu nota maximă, primul examen de doctorat în medicină.

Deşi rezultatele obţinute erau foarte bune, continuarea studiilor era periclitată de greutăţile materiale cu care se confrunta familia în ţară. Din acest motiv este nevoită să adreseze Camerei Deputaţilor o petiţie prin care solicită o bursă pentru a-şi putea continua studiile. Cererea a fost prezentată Camerei de deputatul Pantazi Ghica- raportor al comisiei de petiţiuni, care adresându-se deputaţilor a spus: “Domnişoara Maria V. Cuţarida, prin petiţiunea dată onor. Camere legiuitoare, arată că sunt doi ani şi jumătate de când cu resursele tatălui său, care şi el are mijloace foarte restrânse, studiază medicina la facultatea de la Montpellier; că mai are încă trei ani şi jumătate spre a-şi săvârşi studiile începute, dar, din cauza relelor recolte, tatăl său, nemaiputând-o susţine în străinătate, se vede expusă a întrerupe cursurile sale şi se roagă de reprezentaţiunea naţională a ţării să i se dea un ajutor de trei sute franci pe lună şi taxa universităţii până ce-şi va săvârşi studiile ca să nu le întrerupă.”

Deputatul informează pe cei prezenţi că petiţia era însoţită de următoarele acte:

1. O gazetă franceză “Le Messager du Midi” nr. 208 din 30 iulie 1880, în care se  găseşte următoarea inserţiune: “D-şoara Maria Cuţarida, născută la Călăraşi, în  România, a fost primită, sâmbăta trecută, la primul examen de doctorat în medicină la facultatea noastră. Această jună persoană a dobândit, după meritul său, la această cercare dificilă, nota prea bine şi laudele membrilor juriului.”

2. Ziarul “Telegraful” de la 17 noiembrie 1877, în care, sub rubrica “Româncă studentă în medicină”, face lauda D-şoarei Maria Cuţarida, care urmează cu succes  studiile în medicină şi promite a deveni un bun doctor în medicină.

3. Ziarul “Pressa” de la 22 februarie 1880, unde, sub rubrica “O româncă în străinătate”, se face asemenea laudă D-şoarei Maria Cuţarida, care-şi urmează cu mult succes studiile în medicină, lucrând în sălile de discuţiuni şi punând silinţe meritorii spre a dobândi doctoratul.

Comisiunea de petiţiuni,

“Considerând că D-şoara Maria V. Cuţarida a fost întâia femeie care a cugetat a îmbrăţişa o profesiune liberă şi face pentru aceasta studii speciale în medicină; Considerând că o femeie medic poate aduce servicii insemnate societăţii; Considerând că asemenea silinţe lăudabile trebuiesc încurajate; Având în vedere că ar fi chiar în dauna societăţii ca o tânără studioasă să întrerupă învăţăturile urmate cu succes până aci din cauza lipsei de mijloace şi că este just, este bine să se acorde resurse la asemenea persoane meritorii, care se îndeletnicesc cu studiul ştiinţelor şi se pregătesc a-şi face o carieră prin specialitatea dobândită în o profesiune liberă; Mi-a făcut onorul a mă însărcina, ca raportor, să supun  la aprobarea D-voastră următoarea rezoluţiune:

Camera legiuitoare acordă D-şoarei Maria V. Cuţarida o bursă de 2.400 lei pe an, pe timp de patru ani, calculaţi de la 1 octombrie anul 1880, plus taxele anuale la facultatea de medicină de la Montpellier. Această bursă va înceta dacă D-şoara Maria Cuţarida va întrerupe studiile sale în medicină. D. ministru al cultelor şi instrucţiunii publice va veni cu o cerere de credit până la încetarea anului financiar 1880 şi va trece suma acordată în bugetul instrucţiunii publice la capitolul cuvenit pe anul 1881”.    

Interesant este că între deputaţii care s-au opus  a fost şi Vasile Maniu, care  va deveni deputat de Ialomiţa (Călăraşi), considerând că era mai bine dacă venea Guvernul cu un proiect de lege, conform regulamentului rezoluţia neputând fi votată. Poziţia lui V. Maniu a stârnit mânia lui P. Ghica care afirma: “D-lor, este o persoană care a făcut studii şi care, pe cât am văzut din ziare, a făcut studii strălucite. Este o persoană care ne-a prezentat atestate de progresele pe care le-a făcut şi comisiunea de petiţiuni a mers până acolo încât a făcut restricţiunea aceasta: dacă va înceta studiile, să înceteze şi subvenţiunea care i se acordă. Ei, D-lor, mi se pare că ar fi prea mult şi prea pernicios de a se căuta nod în papură şi d-a veni cu acea dorinţă de extreme economii, cum are D. Maniu”.

Supusă la vot rezoluţia nu a întrunit majoritatea regulamentară, motiv pentru care votul  s-a reluat în şedinţa din 2 februarie 1881, când concluziile comisiei s-au modificat în sensul de a se invita guvernul să aducă un proiect de lege pentru acordarea unei burse.

Proiectul de lege întocmit de guvern a fost votat  de Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 17 aprilie cu 46 de voturi contra 16, de Senat în şedinţa din 8 mai cu 21 voturi contra 7 şi  promulgat de regele Carol I la 20 mai 1882, cu următorul conţinut: Articol unic: “Se acordă  D-rei Maria V. Cuţarida o bursă de 2.400 lei pe an, pe timp de 4 ani, calculate de la 1 octombrie 1882, plus taxele anuale la facultatea de medicină de la Montpellier. Această bursă va înceta dacă D-ra Maria Cuţarida va întrerupe studiile sale în medicină.”

   Tot la Montpellier, are prilejul, în 1882, de a-l cunoaşte pe bardul de la Mirceşti, Vasile Alecsandri, sărbătorit pentru poezia Ginta latină. Călărăşeanca noastră a fost cea aleasă să-i ofere poetului o cunună de flori din partea studenţilor români, recitându-i “o poezie personală, unică în viaţa ei”.

La 5 iunie 1884 îşi susţine teza de doctorat în Franţa, la Facultatea de medicină din Paris, unde făcuse un stagiu de un an pentru a-şi pregăti teza de doctorat cu tema “Despre hidroree şi valoarea ei semiologică în cancerul colului uterin”, lucrare pe care a dedicat-o discipolilor săi de la facultatea din Montpellier şi profesorilor din cadrul Facultăţii de Medicină din Paris.

După absolvirea facultăţii revine în ţară, echivalându-şi diploma cu menţiunea “Magna cum Laude”, ceea ce i-a acordat dreptul de liberă practică. Acest lucru este anunţat şi de Direcţia Generală a Serviciului Sanitar, la 31 octombrie 1884: “D. decan al facultăţii de medicină din Bucureşti, prin adresa nr. 346 din 1884, comunică că D-şoara Maria Cuţarida, născută în 1857 în Călăraşi, cu diploma de doctor în medicină de la facultatea din Paris, conform prescriptului – verbal al juriului examinator din 30 octombrie 1884, a obţinut dreptul de liberă practicare a medicinei în ţară. Se publică aceasta spre cunoştinţă generală”. Cu această ocazie face cerere pentru primul post de medic secundar la Spitalul Brâncovenesc. În scrisoarea de solicitare, adresată Eforiei Spitalelor, la 14 ianuarie 1885, face următoarea remarcă:”…. Am trecut examenele de doctorat nu ca orice bărbat mediocru, ci ca cei care au făcut studii bune…”. Oferă consultaţii gratuite la maternitatea din Bucureşti, care funcţiona în curtea spitalului Filantropia. Aici strange materialul care va sta la baza elaborării lucrării “Despre hemoragiile uterine în primele 6 luni ale gravidismului”. În acelaşi an se înscrie la concursul de medic primar ginecolog, dar a fost respinsă, deşi, în 1884, primise medalia “Benemerenti”, clasa a doua, prin care i se recunoştea meritul de a fi prima femeie din România dedicată medicinei.

Colaborează cu Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, în 1886, oferindu-i-se post la catedra de igienă de la Azilul “Elena Doamna”, iar de la 1 iulie 1891, conduce şi serviciul de ginecologie din spitalul Filantropia, unde este numită provizoriu ca medic secundar.

Datorită şicanelor permanente puse de Eforia Spitalelor, atunci când dorea să se înscrie la ocuparea unor posturi, la începutul anului 1895, îşi dă demisia şi începe să lucreze ca medic la Fabrica de tutun din Bucureşti, asigurând asistenţa medicală muncitoarelor din întreprindere. Aici, Maria Cuţarida a înfiinţat, în 1899, prima creşă de fabrică din România.

Continuând activitatea pe tărâm medico-social, în 1897, iniţiază înfiinţarea societăţii “Leagănul”, care urma să funcţioneze cu o creşă şi un cămin de zi pentru copiii muncitorilor. Neînţelegându-se cu preşedinta societăţii, Ecaterina Cantacuzino, părăseşte societatea înainte de înfiinţarea creşei şi în semn de protest, la 16 octombrie 1897, pune bazele unei societăţi pentru îngrijirea copiilor Societatea “Materna”, care în 1898 a fost recunoscută ca persoană juridică.  În această calitate, dar şi ca vicepreşedintă a societăţii “Cultura şi ajutorul femeii”, Maria Cuţarida se dedică nu numai creşterii copiilor proprii, după moartea prematură a soţului, ci şi îngrijirii copiilor nevoiaşi. Prezentându-se, în februarie 1904, la sediul societății „Materna”, pentru a vedea la fața locului modul cum sunt îngrijiți copiii, ziarista Maria Mateescu de la ziarul Adevărul, scrie că a fost primită de d-na Crătunescu, directoarea societății, „o persoană blândă și familială, creată parcă înadins pentru a îngriji de micii copilași”. Printre altele, ziarista mai scrie că: „Grație îngrijirilor administrației și în special d-nei Crătunescu, mortalitatea a descrescut într-un chip uimitor în ultimul timp”, iar societatea „se deosebește de alte societăți similare, prin aceea că crește copiii de la naștere până la vârsta de 7 ani, iar de atunci tot societatea se îngrijește de ei până ce copiii capată o meserie cu care să poată trăi.”

 În 1907, crează o societate cu scopul de a organiza creşe pentru copiii mici şi cămine de zi, pentru copii între 3 şi 7 ani. Acţiunea înfiinţării creşelor a fost sprijinită şi de presă.

Desfăşoară o bogată activitate de propagandă în ţară şi peste hotare, participând la congrese internaţionale medicale sau feministe. Astfel, la Congresul Feminist de la Paris, în 1900, a prezentat lucrarea “Le travail de la femme en Roumanie”, care conţinea date privitoare la numărul femeilor care la acea dată desfăşurau diferite activităţi, numărul celor care au obţinut titluri academice, etc. În 1907, participă la Congresul de la Bruxelles, axat pe problema luptei împotriva mortalităţii infantile, iar în 1910 la Congresul de la Copenhaga.

Munca intensă, atât pe tărâm medical, cât şi pe tărâm obştesc, precum şi privaţiunile datorate războiului ( în timpul primului război mondial, este mobilizată de Comitetul Sanitar Central al Ministerului de Război, ca medic primar la Spitalul Evanghelic), au făcut ca afecţiunea cardio-renală pe care o avea să se accentueze şi la 16 noiembrie 1919, la vârsta de 62 ani, să se stingă din viaţă.

Maria Cuţarida Crătunescu ocupă un loc de frunte în analele istoriei medicinei româneşti, nu numai ca prima femeie medic şi doctor în medicină, ci şi ca un adevărat pionier al cercetării medicale româneşti, în organizarea de acţiuni de ocrotire a mamei şi copilului, în condiţiile sociale din România şi Europa sfârşitului de secol XIX, o deschizătoare de noi orizonturi.

Ce aminteşte astăzi, călărăşenilor, despre această mare personalitate? Nimic. Doar câte un articol publicat, din când în când, în presa locală. Încercarea din anul 2001 s-a soldat cu un eşec. Greşeala edililor noştri care consideră că nu este bine să ne amintim de înaintaşii plecaţi din această urbe, ar putea fi reparată de factorii de decizie din domeniul sănătăţii. Măcar o sală, un laborator sau de ce nu, maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă dacă i-ar purta numele şi tot ar fi ceva. Cine are urechi de auzit, poate auzi, dar şi înfăptui.