1932. SE CONSTRUIEŞTE PRIMA ŞCOALA DIN
CARTIERUL MĂGURENI
Deşi atestarea documentară a satului Măgureni
(Crăciani, Crăceni) este mai timpurie decât cea a satului Lichireşti
(Călăraşii, de astăzi), la 1 iunie 1541, într-un hrisov emis de cancelaria
voievodului Radu Paisie, despre existenţa unei şcoli documentele vorbesc destul
de târziu, copii celor cu dare de mână de aici mergând să înveţe la şcolile din
Călăraşi.
Dar şi în această situaţie, cei care mergeau la
şcolile din Călăraşi erau mai mult băieţi, deoarece pe timp de iarnă şi chiar
primăvara şi toamna, când ploua mult, drumurile deveneau impracticabile, iar
deplasarea foarte greoaie.
Dintr-o monografie a şcolii din Măgureni, aflăm că în
anul şcolar 1926-1927, a
lua fiinţă prima şcoală în acest cartier, într-o casă de pe strada Păcii,
proprietatea locuitorului Tudor Popescu, dascăl la biserica Sf. Nicolae de
aici.
Documentele spun însă altceva. La 7 septembrie 1909,
Revizoratul şcolar de Ialomiţa făcea cunoscut primarului comunei urbane
Călăraşi că: Dl Inspector şcolar al circ.
IV, prin ordinul nr. 4485 din 27 august a.c., îmi comunică că Onor Ministerul
Instrucţiuni Publice, cu ordinul nr. 52614 din 25 august a.c., a înfiinţat pe
ziua de 1 octombrie o şcoală rurală în comuna Călăraşi (Mahalaua Măgureni).
Deoarece cheltuielile pentru întreţinerea acestei
şcoli cădeau în sarcina comunei, ruga pe primar să dispună să se ia toate
măsurile, ca pe ziua înfiinţării să se poată deschide cursurile.
Înfiinţarea şcolii rurale din mahalaua Măgureni era
luată în discuţie în şedinţa Consiliului local din 19 septembrie 1909. După ce
primarul arată că această şcoală nu-şi
poate avea rostul în oraşul nostru întrucât numărul elevilor în şcolile
existente nu trece peste optzeci, conform regulamentului, decât numai în clasa
I-a, unde sunt înscrişi între80-100 copii, însă nu toţi copiii care sunt
înscrişi în liste frecventează şcoala, astfel că comuna va fi expusă la
cheltuieli fără nici un folos, consilierii autorizează pe primar să discute
cu revizorul şcolar chestiunea
înfiinţării numai a unei clase divizionare de va fi trebuinţă, fără a se mai
expune comuna la cheltuieli enorme cu înfiinţarea şcolii rurale care n-ar fi de
nici un folos pentru orăşeni.
Şi totuşi şcoala a luat fiinţă şi a funcţionat
deoarece în şedinţa Consiliului comunal din 11 noiembrie 1909, consilierii
aprobau modificarea bugetului şi deschiderea de credite extraordinare pentru plata unui servitor la şcoala rurală mixtă
tip urban, înfiinţată din nou la 1 octombrie a.c. pentru suburbia Măgureni din
acest oraş, iar din cele trei oferte făcute pentru localul acestei şcoli,
Consiliul aprobă contractul de locaţiune încheiat cu Ilie Isaia, pentru
instalarea şcolii pe timp de trei ani cu o chirie de 510 lei pe an.
În localuri închiriate şcoala a funcţionat până în
anul 1932. La 28 ianuarie 1932, ing. Nicolae Săndulescu – şeful Serviciului
tehnic al primăriei aducea la cunoştinţă preşedintelui Comisiei Interimare a
oraşului Călăraşi că: La art. 85 al
bugetului extraordinar pe a.c. s-a prevăzut suma de lei 320.000, pentru
construirea unui local de şcoală în satul Măgureni.
Prefectura
cu adresa nr. 13514 din 25 august 1931, a înaintat un proiect întocmit de
Serviciul tehnic al judeţului, pentru construirea acestei clădiri şi care s-a
vizat şi de subsemnatul.
Pentru
punerea în executare a acestei lucrări, urmează a se îndeplini formalităţile
cerute de legea administrativă, legea contabilităţii publice şi regulamentul
oficiului central de licitaţii – formalităţi care sunt rezumate şi explicate în
instrucţiunile primite în 1931 de la Ministerul Lucrărilor
Publice şi anume: Lucrarea având valoarea
sub 300.000 lei, aprobarea tehnică a proiectului cade în competenţa
serviciilor Inspectoratului General administrativ regional, căruia trebuie a-i
fi înaintat proiectul vizat de noi şi însoţit de o încheiere a Comisunei
Interimare, prin care să se dea:
a) o aprobare cu privire la necesitatea
executării lucrării şi la cheltuielile după deviz în limita căreia urmează a se
executa lucrările;
b) o
aprobare asupra modului de angajare.
În şedinţa din 3 februarie 1932 a Comisiei Interimare
este prezentat referatul Serviciului tehnic comunal cu proiectul pentru
construirea localului de şcoală în satul Măgureni. După prezentarea referatului,
preşedintele Comisiei Interimare arată că: satul
Măgureni cu o populaţiune şcolară de 60 elevi şi care cade în circumscripţia
administrativă a oraşului, din cauza lipsei unui local de şcoală, elevii sunt
nevoiţi a frecventa şcolile din oraş, trebuind a parcurge în fiecare zi atât pe
timpuri bune, cât şi rele, distanţa de 2 km .
De asemenea, mai arată cum s-a ajuns la ideea
construirii acestei şcoli. La bugetul
Prefecturii era prevăzută suma de 500.000 lei pentru construire de şcoli. La
şedinţa Comisiei judeţene, la care şi D-sa a participat, luându-se în
discuţiune localitatea unde să se construiască un local de şcoală, s-a decis
după multe dezbateri ca absolut necesar construirea unui local de şcoală în
satul Măgureni.
Prefectura a consemnat încă din anul trecut
suma de 320.000 lei, pentru construcţia şcolii, dar timpul fiind înaintat s-a
amânat executarea lucrării până în primăvara anului 1932.
Roagă Comisia să ia în cercetare proiectul întocmit de
Serviciul tehnic judeţean şi să avizeze asupra oportunităţii construirii
localului de şcoală.
După cercetarea proiectului şi expunerea punctelor de
vedere ale membrilor Comisiei Interimare, o
delegaţie de cetăţeni din satul Măgureni, mulţumeşte D-lui Preşedinte şi
Comisiei Interimare, pentru buna intenţiune de a înzestra satul cu un local de
şcoală şi speră că în curând va fi în stare de a servi interesele satului.
În final, Comisia Interimară aprobă construirea unui
local de şcoală primară în satul Măgureni, lucrare care se va executa în limita
sumei prevăzută în deviz de 300.000 lei, urmând a se face formalităţile pentru
licitaţia publică.
Deşi proiectul nu fusese aprobat de către Consiliul
Tehnic Superior, pentru grăbirea lucrărilor, la 10 martie 1932, primăria
organizează licitaţie pentru darea în antrepriză a construirii unui local de
şcoală în satul Măgureni, pendinte de oraşul Călăraşi, a cărei valoare era de
298.468 lei.
Au depus oferte: Uniunea Generală a micilor
industriaşi şi meseriaşi patroni de toate breslele din România Mare – Filiala Călăraşi,
prin delegat Ioan N. Dumitrescu, cu un rabat de 15 % sub deviz; antreprenor
Gheorghe Ene din Călăraşi cu un rabat de 12,60 % sub deviz şi ing. Ion Iliescu
din Călăraşi cu un rabat de 12 % sub deviz. Este admisă oferta Uniunii Generale
a micilor industriaşi şi meseriaşi patroni.
Trimis la Inspectoratul General
administrativ regional Bucureşti, proiectul a ajuns la Consiliul Tehnic
Superior, care analizându-l a emis Jurnalul nr. 37 din 29 martie 1932, în care
se arată că: Proiectul prezentat este
unul tip al casei Şcoalelor, care prevede o clasă, o cancelarie şi vestibul de
intrare, astfel dispuse încât să se poată adăuga în viitor încă o clasă.
Construcţia
va avea fundaţiile şi soclul din beton de ciment, zidăria în elevaţia de
cărămidă cu mortar de var gras, tâmplăria şi duşumelele din lemn de brad, iar
învelitoarea din tablă galvanizată.
Consiliul face şi următoarele observaţii: clădirea
este rău aşezată, terenul fiind îmbucătăţit şi nerezervând o curte de
recreaţie: orientarea claselor în plin sud nu este recomandabilă; dimensiunile
sălii de la intrare şi cancelariei sunt prea mici; numărul treptelor interioare
fiind prea mare, ar trebui redus la trei şi palierul de sosire mărit la minimum
1,00 m ;
nu există o uşă dublă la intrare pentru a evita curenţii de aer; motivul
intrării principale, lucarnele, profilele soclului şi ale ferestrelor sunt
complicate şi inestetice; duşumeaua s-a prevăzut a fi aşezată direct pe pământ,
fără un strat de beton intermediar, care să împiedice pătrunderea frigului,
insectelor şi animalelor de câmp.
Proiectul era aprobat de către Consiliul Tehnic
Superior cu condiţia ca, înainte de angajarea lucrărilor, să fie modificat pe
baza observaţiilor şi corecturilor făcute.
La 11 mai 1932, primăria trimite Oficiului Central de
Licitaţii din cadrul Ministerului de Finanţe, proiectul însoţit de jurnalul
Consiliului Tehnic Superior, cu rugămintea de a trimite avizul de urgenţă, întrucât şcoala urmează a fi pusă la
dispoziţia învăţământului cel mai târziu la 1 septembrie 1932.
La 20 mai 1932, Oficiul Central de Licitaţii comunică
primăriei că s-a dat aviz favorabil licitaţiei, adjudecarea urmând să se facă
asupra Uniunii micilor industriaşi cu rabatul de 15 % sub valoarea devizului.
La 31 mai 1932, Serviciul tehnic comunal comunică
Preşedintelui Comisiei Interimare că proiectul a fost aprobat de către
Consiliul Tehnic Superior cu modificări şi că, conform acestora, suprafaţa
construcţiei se măreşte cu 5,80
m .p. faţă de aceea prevăzută în proiect, şi prin urmare
se modifică şi costul construcţiunii faţă de suma prevăzută în deviz.
După proiectul iniţial, suprafaţa clădirii era de 114,050 m .p., iar suma
după diviz de lei 298.467 lei, ceea ce revenea la m.p. de construcţie 2618 lei.
După modificările introduse, suprafaţa clădirii este de 119,85 m .p., iar valoarea
socotită cu lei 2618 m .p.
ajunge la 313.767 lei. Se adaugă betonul introdus de Consiliul Tehnic Superior
socotit la 9.051 lei şi preţul ajunge la
322.818 lei, din care scăzându-se rabatul de 15 %, rămâne valoarea lucrării de
274.395 lei.
În şedinţa din 2 iunie 1932, Comisia Interimară ia act
de modificările aduse proiectului pentru construirea unui local de şcoală
primară în suburbia Măgureni, aprobă proiectul de contract de întreprindere aşa
cum a fost prezentat de Serviciul tehn ic comunal şi-l autorizează pe primar să
încheie contractul.
Contractul de întreprindere este încheiat la 6 mai
1932, cu Uniunea micilor industriaşi prin delegatul său Ioan Dumitrescu.
Conform contractului, valoarea aproximativă a lucrărilor după aplicarea
scăzământului de 15 % oferit la licitaţie era de lei 274.395, sumă ce urma să
fie plătită pe măsura executării lucrărilor.
La 4 iunie 1932, Preşedintele Comisiei Interimare
invita pe toţi directorii şcolilor din oraş, prefectul judeţului, revizorul
şcolar şi protoiereul judeţului Ialomiţa să participe duminică 5 iunie 1931, orele 10,45 dimineaţa, la festivitatea de punere
a pietrei fundamentale a localului de şcoală primară ce se ridică în suburbia
Măgureni.
La 6 iunie 1932, Ioan Dumitrescu în calitate de
antreprenor şi delegat al Uniunii generale a micilor industriaşi şi meseriaşi
patroni – filiala Călăraşi, făcea cunoscut primăriei că: având de efectuat lucrarea în antrepriză pentru şcoala din Măgureni…,
procurându-mi pe credit toate materialele ce am nevoie la această construcţie
de la firma Fraţi Balcanschi din acest oraş.
Cu
onoare vă rog să binevoiţi a dispune ca la toate situaţiile provizorii ce mi se
va face să se achite direct de domnul casier comunal, firmei Fraţi Balcanschi
creditoarea mea, toate materialele ce voi primi, chiar dacă ordonanţa e emisă
pe numele meu, delegatul Uniunii.
La 17 iunie 1932, directorul şcolii primare mixte din
Măgureni se adresa primarului, aducându-i la cunoştinţă că în devizul de
construcţie nu s-a prevăzut nimic din accesoriile absolut trebuincioase bunei
funcţionări a şcolii şi-l ruga să dispună ca din diferenţa de la costul
construcţiei, la suma alocată în acest scop, să se facă următoarele lucrări:
împrejmuirea localului; o latrină; 30 pupitre a două locuri; o catedră cu
postament şi scaun; o masă pentru cancelarie şi două scaune; un dulap pentru
arhivă şi bibliotecă şi o magazie pentru lemne.
Pe baza devizului suplimentar, întocmit de Serviciul
tehnic comunal, din diferenţa de 50.000 lei, Comisia Interimară, în şedinţa din
21 iulie 1932, aproba ca să se
confecţioneze şi înzestreze şcoala din Măgureni cu bănci, catedră, împrejmuire,
closet şi celelalte cuprinse în deviz, în limita sumei rezultată ca economie
din construcţie, obţinându-se de la Oficiul Central de Licitaţii
avizul ca aceste lucrări să se facă prin bună învoială, conform normelor
generale.
În şedinţa din 11 august 1932, Comisia Interimară
aproba oferta lui Alexandru Iacobescu pentru executarea mobilierului şi a
împrejmuirii şcolii cu preţul de 11,75 % sub deviz. Mai depuseseră oferte meşterii
tâmplari Radu Botea, Zamfir Andreescu, Ioan N. Dumitrescu şi Dumitru C.
Voiculescu.
La 20 septembrie 1932, Comisia formată din G.G.
Petculescu şi C.Z. Vasiliu – membrii în Comisia Interimară şi ing. N.
Săndulescu – şeful Serviciului tehnic comunal , a procedat, în prezenţa
antreprenorului Ioan N. Dumitrescu, la recepţia provizorie a localului de
şcoală şi a constatat că lucrările s-au executat în conformitate cu proiectul
şi cu modificările introduse de Consiliul Tehnic Superior, în condiţiuni bune.
Valoarea lucrărilor după scăderea rabatului
de 15 % era de 270.713 lei. Antreprenorul era obligat să întreţină
lucrările timp de un an de la data procesului verbal de recepţie provizorie,
iar localul era dat în primire directorului şcolii.
La 7 octombrie 1932 erau recepţionate şi lucrările
executate de Alexandru Iacobescu, în conformitate cu devizul şi dispoziţiile
date ulterior, în valoare de 47.235 lei.
La 17 octombrie 1933, ora 17,00, o comisie formată din
consilierii comunali C. Dobrescu şi V. Costache şi ing. V. Roşca – şeful
Serviciului tehnic comunal, de faţă fiind şi antreprenorul Ioan N.Dumitrescu au
procedat la recepţia definitivă a lucrărilor de construcţie a şcolii primare
din satul Măgureni, constatând că după un
an de zile de la terminarea lucrărilor construcţia s-a menţinut bine,
neivindu-se stricăciuni, crăpături, prăbuşiri etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu