CENTENARUL ORAȘULUI CĂLĂRAȘI (II)

După oficierea serviciului religios, s-a depus de către primarul Tiberiu Chiril, o coroană la monumentul eroilor, în cinstea celor căzuți pe câmpul de luptă, apoi acesta a rostit o cuvântare, pe care o redăm în continuare:

 

                           

 "Domnilor Miniștri,

                            Onorată asistență,

      În ceasurile acestea de bucurie, de înveselire și înfrățire generală, când sărbătorim o sută de ani de existență a acestui oraș, ca reședință a județului Ialomița, fie-mi îngăduit, să vă cer ca să avem cu toții câteva momente de adâncă smerenie și reculegere sufletească și într-un simțământ unanim de recunoștință către eroii orașului nostru, să ne închinăm în fața acestui simbol al sufletului lor brav, care i-a înălțat până la suprema jertfă.

      Între alte pagini glorioase ale istoriei vieții acestui oraș, cea mai înălțătoare și mai vrednică de admirațiune, este aceea care pomenește numele eroilor simbolizați prin acest monument de bronz și care au contribuit prin elanul și sacrificiul persoanei lor la făurirea și împlinirea idealului nostru național, la crearea României Mari, cu care ne mândrim azi.

      În semn de adâncă pietate și venerațiune față de eroii  neamului și județului nostru și în numele cetățenilor călărășeni, depun această modestă coroană aci pe monumentul care eternizează memoria lor.

        Să luăm pildă de la acești martiri ai neamului și atunci când țara ne va chema la noi sacrificii pentru apărarea hotarelor, a libertății și independenței ei, să luptăm cu același eroism, cu aceiași dezinteresare cu care au luptat ei, când ne-au făurit România Mare." 

           În continuare s-a luat jurământul cohortei de cercetași din Călărași, cu care ocazie D-l Petre Andrei a ținut o frumoasă cuvântare despre rolul și îndatoririle cercetașului român și le-a amintit că cercetașii sunt obligați să facă pe zi cel puțin o faptă bună. 

        După luarea jurământului cercetașilor, asistența în corpore, s-a îndreptat spre parcul comunal, unde luând loc pe tribuna oficială, s-a primit defilarea școlilor primare, trupelor din garnizoană și cercetașilor."

Cât privește jurământul luat cercetașilor, ziarul “Adevărul” amintește cohortele de cercetași Știrbey Vodă (Călărași), Mircea Vodă (Silistra) și echipele Principele Nicolae de cercetași marinari de sub conducerea d-rului Mirahorian.

       La orele 1 jum. a început banchetul dat de primăria orașului Călărași, prilej cu care primarul T. Chiril a rostit o nouă cuvântare:

     "Domnilor miniștri, Domnilor reprezentanți ai autorităților, stimați cetățeni,

       În numele cetățenilor acestui oraș, în calitate de primar, vă zic bine ați venit în mijlocul nostru.

        În numele acelorași cetățeni țin să vă mulțumesc pentru deosebita atențiune și cinste ce ne-ați făcut ca să onorați cu prezența D-tră aceste serbări ale Centenarului orașului nostru.

       Ca să fiți mai bine inițiați asupra rostului acestei serbări, voi face un mic istoric asupra trecutului acestui oraș.

        Orașul Călărași, al cărui centenar îl sărbătorim azi, de când a devenit capitală de județ, nu de la înființarea lui, își trage originea dintr-un mic sătuleț situat pe apa râului Borcea, în fața Silistrei, pe un loc din cele mai frământate din timpurile preistorice și până azi.

       Acest mic sătuleț s-a numit Lichirești. După D-l Profesor Iorga, numele lui ar veni de la un grec Glicherie, care s-a transformat mai în urmă în Licherie.

După alți autori, numele lui ar veni de la numele unei biserici ce ar fi fost pe aceste locuri cu hramul Sf. Nicolae al Mirei Lichiei. (varianta corectă, conform dr. Samarian, la care s-a raliat și Nicolae Iorga, iar biserica era chiar biserica catedrală - n.ns. N.Ț.).

La anul 1692, spătarul Mihail Cantacuzino donează această moșie, împreună cu alte moșii, Mănăstirei Colțea pentru întreținerea și chivernisirea spitalului Colțea.”     

Nu știm de unde a luat primarul anul 1692, deoarece această dată este neclară, actul de danie nefiind păstrat. Dr. Samarian este de părere că această danie s-ar fi făcut pe la 1697-1698, când s-a zidit mănăstirea. Același autor consideră că spitalul Colțea a fost ridicat între anii 1706-1713 (Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. III, p. 77-80),. În lipsa actului original de fundație, care s-a pierdut, el consideră „piatra de căpătâi” a construcției spitalului „Cartea Patriarhului Samuil” din 15 iunie 1715, dată la care spitalul funcționa. Florența Ivaniu în „Contribuții documentare la o moșie ialomițeană în secolele XVII-XVIII: Lichirești”, (Ialomița. Studii și comunicări, Slobozia, 1977, p. 103-107), apreciază că acest fapt se putea întâmpla înainte de 1704, când este datată cu aproximație, fundarea Colței, dar și după moartea spătarului, între anii 1716-1722. Considerăm că, așa cum era obiceiul în epocă, dania respectivă a fost făcută înainte de moartea spătarului, cel mai probabil în anul 1709 sau în anii imediat următori, fiind mai puțin probabil ca un boier de talia spătarului, atât de darnic în timpul vieții, să aștepte moartea pentru a lăsa prin testament mănăstirii Colțea, moșia Lichirești – Ialomița – n. ns. N.Ț.) 

Continuându-și discursul, primarul a spus: „Populația satului Lichirești, se compunea din locuitori băștinași, din cultivatori liberi așezați pe moșie și din locuitori străini: bulgari, sârbi, greci, turci și din călărașii ștafetari sau curieri.

Domnitorul Brâncoveanu, a înființat el pentru prima dată pe această moșie, un steag de călărași ștafetari, pentru a face serviciul de curieri.

Acești curieri ștafetari s-au stabilit la vest de satul Lichirești, la nordul lacului Ezer, înființând un sat nou Călărași, de la care a luat și lacul numele de Călărași.

Lichireștii și noul sat înființat de acești călărași ștafetari, erau așa de aproape, că oamenii lor s-au amestecat, mai ales la începutul secolului al XIX-lea când satul nou fiind distrus de ruși, mare parte din locuitorii lui s-au refugiat în satul Lichirești, așa că după câtva timp numele de Călărași s-a substituit celui de Lichirești, formând din cele două sate unul singur. (informație inexactă, deoarece numele de Călărași apare pentru prima dată în harta austriacă de la 1791: Călărași vel Lichirești. Nu înțelegem de ce prof. Tiberiu Chiril nu face apel la Istoria lui Samarian, care apăruse în anul 1931, mai ales că dr. Samarian făcuse parte dintre cei care s-au ocupat de manifestările dedicate centenarului orașului- n.ns. N.Ț. .).

Domnul Profesor Iorga în volumul său despre Istoria armatei române spune: Călărașii, nu e altceva decât un sat de soldați, un sat slujitoresc ajutat de noroc, unde se stabiliseră călărașii, care se bucurau de ușurare de dări și în schimb trebuiau să se prezinte cu caii la curtea domnească.

Deși numele orașului Călărași vine de la numele soldaților călărași care nume s-a extins mai târziu și asupra satului Lichirești, cu care s-a contopit.

În nici un caz numele de Călărași nu vine de la satul Călărașii Vechi, situat azi la vre-o 8 km departe de oraș, după cum voiesc să afirme unii autori, întrucât acest sat a luat ființă cu mult mai târziu, cam pe la 1827.

Treptat, treptat acest târguleț luând o dezvoltare din ce în ce mai mare, cu toate neajunsurile de care a suferit, devenind un mare centru economic și un punct principal și destul de important pentru trecerea spre Silistra, capitala județului care era la Urziceni, tocmai la periferia de nord, nu mai putea corespunde cu anumite interese economice și administrative, întrucât se simțea nevoia ca această capitală să fie mutată la Călărași - lucru care a și început a se traduce în fapt încă din anul 1831, după mărturisirea însuși a cârmuitorului din acea vreme.

În anul 1828, în urma războiului ruso-turc, rușii ocupaseră țările românești și deși războiul se terminase în anul 1829, ei au continuat să mai rămână în aceste locuri până în 1836, sub motiv că dețin ca zălog acest oraș și Silistra, pentru plata despăgubirilor de război ce aveau să ia de la turci și cum linia lor principală de comunicare cu Silistra era prin Călărași, aveau nevoie să fie în legătură cu autoritățile județene românești, care erau prea departe, la Urziceni, la marginea de nord a județului, a căutat să le aibă cât mai aproape de centrul intereselor lor.

Rușii având forța militară cu ei, au mutat aceste autorități din Urziceni, la Călărași. Formalitățile definitive pentru mutarea acestei capitale s-a făcut la 14 aprilie 1833, prin ofisul nr. 73 dat de Kiseleff, care hotărăște această mutare. Când s-a făcut această mutare, era prefect al județului serdarul D. Polizu, iar prezident al Tribunalului stolnicul Gheroghe Lehliu.

De la această dată Călărașii, devenind capitală de județ, i se deschid noi orizonturi și perspective pentru viitor, care face să atragă aici cât mai mulți străini, negustori, meseriași și oameni de afaceri, precum și numeroși locuitori de prin satele vecine, care au venit să se stabilească aici.

Eforia Spitalului Colțea, primind pe toți străinii care veneau să se stabilească aici, vatra orașului a devenit neîncăpătoare ceea ce a determinat locuitorii acestui oraș să mai ceară de la Eforie, să le mai vândă 400 de pogoane de moșie, ca să aibă loc unde să-și întindă gospodăria și mai cereau răscumpărarea locurilor pe care erau așezați, fiindcă ei erau embaticari pe moșia Eforiei.

După stăruințe și interveniri, la 27 august 1849, Eforii Spitalului Colțea, Vornicul Mihail Racoviță, Logofătul Constantin Hierăscu, Logofătul Beizdadea Scarlat Ghica și Doctorul Arsachi, hotărăsc că dacă s-ar folosi cu o sumă de bani, cu care să se cumpere un imobil care să producă un venit egal cu venitul ce-l au de la moșia Călărași, se învoiesc la dezrobirea și slobozirea drepturilor proprietărești.

La acest raport al Eforiei, Domnitorul Știrbei, răspunde la 1849 că sprijinește această hotărâre și dădu ordin pentru începerea lucrărilor.

În acest scop a fost numit inginerul Scarlat Popovici, care fu însărcinat cu facerea planurilor pe care le termină la 16 mai 1850.

La 24 iunie 1852, actul de eliberare fiind gata, la 24 septembrie 1852, însuși Domnitorul Știrbei a venit la Călărași ca să citească ofisul pentru eliberarea orașului.

Primul primar al orașului eliberat a fost comerciantul Ion Vasiliu. (de fapt magistrat, primarul apărând odată cu legea din 1864 n. ns. N.Ț.).

Cetățenii recunoscători pentru marele act făcut de Domnitorul Știrbei, au cerut și li s-a aprobat  ca pe viitor acest oraș să poarte numele de Știrbei, care s-a menținut până la 1877, când a revenit la numele de Călărași.

Cu toată criza actuală  orașul Călărași e în perspectiva de a fi înzestrat în curând cu două opere edilitare de cea mai mare importanță, o hală modernă și modificarea actualului sistem de alimentare cu apă potabilă și higienică, aceasta datorită stăruinței și prețiosului concurs dat de d-l Ioan Răducanu, fără de care nu s-ar fi putut realiza aceste opere edilitare la care a contribuit în mare parte și D-l Iulian  Petrescu, prefectul județului. (Erau simple laude la adresa oamenilor partidului din care făcea parte primarul și promisiuni vagi, așa cum se întâmplă și astăzi, deoarece cele două opere edilitare, ca și o parte din cele  amintite în continuare de primar în discursul său, vor fi realizate mult mai târziu și prin eforturile primarului fără de partid Eugen Cialîc - n.ns. N.Ț.).

Ne mai rămâne de realizat trei mari opere edilitare: canalizare, un abator sistematic și o baie comunală și atunci vom putea să zicem că orașul Călărași este cu adevărat un oraș modern și civilizat.

Și fiindcă azi ne găsim în mare sărbătoare, primul nostru gând trebuie să fie către acela ce cu atâta înțelepciune conduce România Mare, către Majestatea Sa Regele Carol II, căruia să-i transmitem omagiile noastre de profund respect și devotament.

Să-mi dați voie, ca primul toast să-l țin pentru Majestatea Sa Regele Carol al II- lea, căruia îi urez să trăiască ani mulți și fericiți pentru binele și fericirea acestei țări.

Trăiască Majestatea Sa Regele Carol II!

Trăiască Prințul Moștenitor Marele Voevod de Alba Iulia!

Trăiască întreaga familie Regală!"

A urmat apoi reprezentantul guvernului D.R. Ioanițescu (despre această cuvântare, într-o viitoare postare), care "într-o frumoasă cuvântare a arătat istoricul comercial al orașului Călărași și că numai liberarea Dunării, a dat dezvoltare târgușorului de pe malul Dunării. Își exprimă credința nestrămutată în dezvoltarea edilitară a orașului și în dezvoltarea lui care nu poate avea loc decât tot prin comerț, așa cum s-a născut", iar I. Răducanu în cuvântul său a arătat "cât de frumos este soarele în această zi de sărbătoare. Înadins parcă, pentru a arăta bucuria și voioșia cetățenilor orașului pentru aceste grandioase serbări. D-sa arată munca stăruitoare a cetățenilor și proiectele de viitor pentru înfrumusețarea  orașului, nimic nemaiopunându-se pentru dezvoltarea lui."

După amiază, la orele 5, oaspeții împreună cu o mulțime de cetățeni s-au îndreptat spre expoziția  agricolă care a avut loc la Regimentul 20 Infanterie, unde reprezentantul guvernului a tăiat panblica și a deschis expoziția.