ZIARUL “UNIVERSUL” DESPRE CENTENARUL
ORAȘULUI CĂLĂRAȘI
În
fiecare an însă o pietricică, o modificare, o noutate, au adus generațiile care
s-au perindat pe malul neschimbatului afluent al Dunării.
Neînsemnat
poate fi numărul anilor pentru marile orașe din Occidentul civilizațiilor
milenare, pentru țara noastră, existența de o sută de ani a unui orășel, înseamnă o data ce trebuie
marcată cu emoție pe răbojul progresului României independente.
Călărași,
port sărac al celui mai bogat câmp al Europei, Bărăganul, noi îți dorim
propășirea perpetuă în ritmul de progres pe care ți l-au imprimat toți cei cari
au muncit și s-au străduit pentru înfrumusețarea ta!”
În continuare, ziarul scrie: “La începutul secolului al XIX-lea, pe malul
Borcei, în partea ferită de inundații, pe unde se trece în Balta Dunării, era satul
Lichirești – sat vechi, care a fost la origină un simplu punct de pază cu un
post militar și un han pentru drumeți (ambele apar însemnate în planul ing.
Scarlat Popovici de la 1851 – (n. ns. N.Ț), cei
mai mulți negustori și ciobani, transformat apoi în schelă și târg.
În
harta lui Cantacuzino de la 1700 – folosită de Del Chiaro – Lichireștii e
trecut ca sat mare, alături de Stelnica, Tîmburești, Ciocănești. Mai înainte
Domnii Țării Românești vămuiau la Lichirești
și Ciocănești.\
În
“Istoria comerțului”, d. N. Iorga spune că aici se întâlneau odinioară
drumurile Bucureștilor cu al Brăilei (în planul ing. Scarlat Popovici de la 1851, două din cele trei
bariere prin care se intra și ieșea din oraș se numeau București și Brăilei
– n. ns. N.Ț.).
Dezvoltarea pe care a luat-o însă târgul
Lichirești, într-un timp relativ scurt – numit așa de la hanul fraților
Lichirești (Este singura astfel de mențiune cu privire la originea denumirii de Lichirești. Cu privire la acest
aspect, punctul de vedere al dr. Pompei Samarian, este următorul: “Noi credem
că însăși numirea de Lichirești derivă din numele Sfântului Nicolae al Mirei
Lichiei; închinătorii din jurul acestei biserici îi va fi spus prin
prescurtare, biserica Lichiei, iar poporanii bisericei Lichiei s-au numit
lichireșteni, de unde numele satului de Lichirești”. Ipoteza avansată de dr.
Samarian a fost împărtășită și de marele istoric Nicolae Iorga și apoi de toți
cei care s-au ocupat de istoria așezării de la cotul Borcei. – n.ns.N.Ț.) – n-a
fost numai din pricina așezării sale pe drumul de trecere din șesul Bărăganului
în Baltă spre Turcia și nici a întâlnirii drumurilor Bucureștilor cu cel al
Brăilei, ci a transformării Bărăganului dintr-o regiune de stepă, într-o
regiune agricolă, economică. Dacă nu s-ar fi petrecut acest interesant fenomen
economic, care a provocat înmulțirea satelor în interiorul Bărăganului,
Lichireștii ar fi rămas tot o modestă schelă-târg, fără posibilități de
dezvoltare.
Târgul-schelă,
locuit de fruncționari și negustori, a atras apoi locuitorii satelor din
împrejurimi. Era firesc ca centrul de gravitate al regiunei să fie acest târg
așezat lângă un fluviu de importanța Dunării, loc de trecere în Baltă și spre
sud-est, la Silistra.
Așa
se explică cum în anul 1832, târgul Lichirești a ajuns capital de județ. (în realitate, 1833. Considerăm că este o
greșeală de tipar, chiar articolul din care cităm referindu-se la centenarul
orașului Călărași – n.ns. N.Ț.) Dezrobit
de domnitorul Știrbei, de sub administrația Eforiei și proclamat oraș liber sub
numele de Știrbei, noul oraș a atras
populație multă din împrejurimi și astfel s-a întins repede. Înainte de 1852
s-a creat Mahalaua veche, după 1851
mahalaua Volna locuită de oameni
liberi, apoi a înaintat spre est, de-a lungul șoselei, ca și spre N. și V. În
1864 s-a alipit de oraș vechiul sat Măgureni (Crețești)(Crăceni, Crăciani,
în realitate – n.ns. N.Ț.); în 1880, s-au
construit case în partea de N. și V., formându-se mahalalele Periferia și în 1895 Bordeele, cu tendința accentuată de a
cuprinde și satul vecin Mircea Vodă.
Numele
de Știrbei a fost apoi schimbat în
Călărași. Pentru ce? În apropiere este satul Călărașii – vechi, care a dat o
mare parte din populația sa orașului Știrbei. De aceea s-a schimbat numele său
în Călărași”. (în
realitate numele vine de la Călărașii ștafetari și a fost explicat cu altă
ocazie – n.ns. N.Ț.)
În continuare, ziarul face apel la studiul
lui V. Mihăilescu asupra orașului
Călărași: “Majoritatea covârșitoare a celor care-și cumpărau loturi în oraș era
alcătuită din români functionari, negustori sau meseriași și plugari veniți în
primul rând din satele ialomițene, în al doilea rând din cele de pe marginea
teraselor dunărene. Merită o atențiune specială, din cauza împrumutării numelui
și a contingentului dat, CĂLĂRAȘII-VECHI, sat așezat pe terasa superioară. El
nu are însă nici o legătură direct cu întemeierea Lichireștilor ca sat, han și
târg. Elemente din clasele înalte ale societății n-au intrat în populația
noului oraș, deși ele se citează printre cei dintâi și cei mai însemnați
proprietari. Acești proprietari, mulți din anturajul lui Știrbei, care dorea
din suflet ridicarea orașului, posesori de moșii pe Bărăgan, n-au locuit aici,
precum nu locuiesc nici acum.”
Meritul este al domnitorului Știrbei, căci el
și-a dat seama de importanța economică și administrativă ce o prezintă
localitatea Lichirești și grație faptului că a dezrobit târgul, l-a declarat
oraș liber și capitală a jud. Ialomița, orașul acesta a putut lua o mare
dezvoltare într-un timp atât de scurt.
Notăm că în 1852 orașul avea numai 152
familii (750 de locuitori), iar în 1912 a avut 13.000 loc.
DEZVOLTAREA VIITOARE A ORAȘULUI CĂLĂRAȘI
Ocupându-se de viitoarea dezvoltare a acestui
oraș-port, d. Vintilă Mihăilescu, în studiul citat, face următoarele
interesante considerațiuni:
„Deși port al bogatului județ Ialomița, acest
oraș, prin așezarea lui excentrică – aducătoare totuși de unele avantaje -, a
trebuit să-și vadă „ținutul tributar” restrâns din cauza liniei București –
Constanța.
Această
împrejurare de geografie umană, i-a împiedicat repedea dezvoltare spre care
tindea, potolindu-i avântul și reducând totul la o lentă dar continua
dezvoltare. Această încetinire a progresului, care se răsfrânge în diferitele
cifre ce arată mișcarea portului, foarte mult în continua dar înceata creștere
a numărului locuitorilor, în viața puțin vioaie a localnicilor, dă într-adevăr
impresia stagnării treburilor.
Totuși
cum lucrurile par să fie departe de a sta așa de rău, pot sfârși prin
următoarele observații-concluzii:
1.
Aria care poate fi folosită sau deservită
de orașul Călărași cuprinde cel puțin ¼ din județul Ialomița. Orașul se află la
limita a două regiuni geografice bine definite. (Balta și Câmpul) și în putința
de comunicare pe apă cu principala arteră (cea a Dunării), drept în fața unui punct
militar de însemnătatea Silistrei. Acestea sunt faptele statornice din
cuprinsul cadrului și spațiului geografic;
2.
El va rămâne – chiar dacă situația sa
excentrică l-ar face din ce în ce mai nepotrivit pentru reședință județeană –
important punct de trecere, unic centru de concentrare a produselor “ținutului
tributar”, târg pentru satele învecinate; (oare cei care au stabilit în 1968, noua capitală a
județului Ialomița, la Slobozia, în dauna Călărașiului, citiseră acest studiu?
Pun această întrebare, deoarece unul din motivele insistent invocate a fost
tocmai acesta: situarea orașului Călărași la marginea județului, de parcă
Galați, Brăila, Drobeta Turnu-Severin etc. s-ar afla în centrul județului –
n.ns. N.Ț.)
3.
Nu pot fi toate porturile porturi mari.
Totuși, fiecare își poate îndeplini cu hărnicie rolul indicat de cadrul și
spatial geografic, pentru a căror înțelegere și folosire integrală, trebuie să se lucreze pe
toate căile. Căci, orașul Călărași poate aștepta încă mult de la o cultură
intensivă posibilă, prin irigări, în regiunea sudică a Bărăganului mai umedă și
mai influențată de baltă. El poate să se ridice de asemeni prin crearea unei
serioase industrii locale, care ar permite transportarea de făină, nu de grâu
și porumb, și ar ocupa multe brațe. O exploatare îngrijită a Bălții, ca pășune,
ca loc pentru zarzavat, ca pește, din partea locuitorilor ( din Călărași și
satele de pe terase), ar crește cu mult importanța actualului port.
În rezumat, de pe suprafața aceasta în centrul căreia se
află Călărașii, s-ar putea scoate mult mai mult decât azi. Ca în atâtea alte
ținuturi ale noastre și aici condițiile de așezare și cele fizice sunt
superioare muncii depuse până în prezent.
Astfel, dacă orașul Călărași se află azi într-o lentă
dezvoltare, care poate lăsa impresia stagnării, el e scos de acum din rândul
orașelor pe care norocul celor mai fericite împrejurări trecătoare le-a ridicat
grabnic și e trecut în categoria celor ce nu au să aștepte înflorirea lor decât
de la munca orășenilor și sătenilor și punerea în exploatare intensă a întregii
arii deservite”.
Articolul se încheie
cu urarea pentru orașul Călărași “cu
prilejul serbării centenarului său, să se dezvolte conform cerințelor și
intereselor economice și culturale ale populațiunii sale care a dovedit simț
gospodăresc și spirit constructiv”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu