UN CĂLĂRĂŞEAN UITAT: GENERALUL CONSTANTIN PANTAZI

 

Despre generalul Constantin Pantazi  mi-am  propus să scriu de multă vreme , considerând că face parte din galeria personalităţilor născute în acest oraş, dar din motive pe care nu are rost să le înşirui aici, n-am făcut acest lucru. Recent, solicitat fiind de domnul subprefect Cornel Coman să contribui la calendarul de sărbători realizat de Instituţia Prefectului, am înscris printre personalităţile propuse a fi cuprinse în calendar şi pe generalul Constantin Pantazi. Cam în aceiaşi perioadă, ca membru în comisia pentru atribuirea de denumiri, aflu că prin hotărâre a Consiliului local numele generalului va fi atribuit unei străzi din municipiul Călăraşi. Deoarece fundamentarea prezentată consilierilor locali era foarte săracă, ca să nu spun că lipsea cu desăvârşire, m-am gândit că n-ar fi rău ca să prezint câteva date din biografia acestui merituos fiu al oraşului, pentru călărăşenii care sunt dornici să afle noi informaţii despre istoria oraşului lor şi care, din constatările mele, nu sunt puţini la număr.

Cum am aflat că viitorul general şi ministru de război Constantin Pantazi este călărăşean? Cu ceva ani în urmă, răsfoind prin documentele care s-au mai păstrat de la primăria Călăraşi, în cele din anul 1942, am dat peste dosarul ce cuprindea actele prin care se hotăra construirea unui nou abator în locul celui care, aşezat fiind pe un teren inundabil, a fost luat de ape. Hotărârea fiind luată, trebuia găsit terenul.O comisie formată din reprezentanţi ai primăriei şi ai ministerului Agriculturii şi Domeniilor s-a oprit asupra terenului situat în strada Colonel Ţopârlan (fostă Măgureni, Mihail Cantacauzino, Independenţei, 23 August şi din nou Independenţei), în faţa Regimentului 23 Infanterie, teren ce fusese dat Ministerului de Război în urmă cu circa 30 de ani pentru construirea unei cazărmi de pontonieri care, însă, nu s-a mai realizat. A început corespondenţa cu Regimentul şi Ministerul Apărării Naţionale ( ulterior Ministerul de Război). A sosit la Călăraşi, generalul Tonea, directorul Construcţiilor şi Domeniilor militare, dar nu s-a ajuns la nici un rezultat pe motiv că terenul era necesar „pentru construcţii viitoare ale armatei”. Neexistând altă soluţie, primarul oraşului, nimeni altul decât Eugen Cialîc, a ales ultima variantă posibilă: un demers personal pe lângă ministrul Apărării Naţionale, generalul Constantin Pantazi „distins fiu al acestui oraş”, pentru a admite cedarea terenului.  Cuvintele „distins fiu al acestui  oraş” m-au pus pe gânduri.Cum să te adresezi cu aceste cuvinte unui om dacă nu ar avea legătură cu oraşul tău. Între numeroasele personalităţi călărăşene despre care ştiam sau se scrisese câte ceva, nu citisem nicăieri de Constantin Pantazi. Pentru a afla adevărul, am început căutările. Întrebările mele, în stânga, în dreapta, n-au dat rezultat. Nimeni nu ştia nimic despre persoana în cauză. Singura soluţie erau documentele. Dar de unde să încep? Atunci când mă aşteptam mai puţin, deşi nu renunţasem niciodată la gândul căutărilor, au venit în ajutorul meu  col.dr. Alesandru Duţu şi Florica Dobre ( soţia unui călărăşean de-al nostru, dl Dumitru Dobre din Iezerul Jegăliei şi el autor a numeroase lucrări de specialitate) care, în numărul 3-4/1996 al Revistei de istorie militară la rubrica intitulată Numele lor au rămas în istorie scriu despre generalul Constantin  Pantazi, că este născut la Călăraşi, la 26 august 1888. Cele consemnate în documentele din anul 1942 se confirmau. Răsfoind registrele stării civile pentru născuţi pe anul 1888, la numărul 273 apare ceea ce aşteptam: 1888, luna august, ziua 27, ora 9 dimineaţa, la primăria oraşului Călăraşi era declarată naşterea copilului Constantin Mişel, „născut ieri la ora patru dimineaţa în acest oraşu, în casa părinţilor săi din strada Măgureni, nr. 44”, fiu al sublocotenentului Hristache Constantinescu, de profesie militar şi al doamnei Eufrosina, de profesie casnică. Conform adresei parchetului nr. 1548/1913, viitorul general îşi schimbă „numele patronimic de Constantinescu în acela de Pantazi, pentru a se numi Constantin Pantazi”.

Cercetând mai departe documentele, aflăm că pe baza certificatului nr. 98/5 iulie 1899 eliberat de şcoala de băieţi nr. 1 din Călăraşi, şcolarul Constantinescu H. Constantin este înscris în clasa I a Gimnaziului Ştirbei Vodă , în anul şcolar 1899-1900, unde va rămâne până la 9 ianuarie 1902, când „retrăgându-se i s-a eliberat certificatul nr. 47 din 9 ianuarie 1902, încheindu-i-se partida”. Lipsa documentelor nu ne-a permis să aflăm motivul retragerii, dar dacă avem în vedere că tatăl său era militar de carieră, probabil că prin mutarea acestuia în altă garnizoană, familia a fost nevoită să părăsească oraşul şi să-l urmeze. Cert este că elevul şi-a continuat şcoala şi urmând exemplul tatălui a ales cariera militară. În perioada 1906 – 1908 a urmat Şcoala militară de ofiţeri de infanterie şi cavalerie, fiind repartizat la absolvire, ca tânăr sublocotenent, la regimentul 9 Roşiori. În timpul celui de-al doilea război balcanic, în 1913, s-a remarcat în funcţia de comandant de pluton în Regimentul 11 Roşiori, ca „un ofiţer ce nu cunoaşte frica, de o temeritate împinsă până la exces”.  Cu aceiaşi bravură şi în aceiaşi unitate a acţionat şi la începutul primului război mondial, când a dovedit „cele mai frumoase calităţi militare”. Pentru modul exemplar în care a condus, în noiembrie 1916, Compania 4 din Batalionul Vânătorilor de Munte ( nou înfiinţat, tot de un fiu al acestor meleaguri, generalul Virgil Bădulescu), a fost decorat cu ordinul „MIHAI VITEAZUL”,clasa a III-a.

A urcat pe scara gradelor militare de la sublocotenent în 1908, locotenent-1912, căpitan - 1916, maior – 1917, locotenent-colonel – 1924, colonel – 1929, general de brigadă – 1937, general de divizie – 1940, general de corp de armată – 1943.

După război, între 1 noiembrie 1919 şi 1 iunie 1920 şi-a perfecţionat pregătirea militară în Franţa, în cadrul regimentului 7 Dragoni din Fontainebleau, ţinând, în acelaşi timp, în faţa camarazilor francezi o serie de conferinţe despre România Mare şi despre efortul de război al ţării în anii 1916-1919. În perioada anilor 1921 – 1923 şi-a continuat pregătirea militară la şcoala Superioară de Război.

Era caracterizat, fără excepţie, de şefii săi ierarhici, ca fiind un ofiţer inteligent, cu o bogată cultură generală şi militară, cu concepţie şi claritate în expuneri şi în tot ceea ce făcea, dotat cu alese însuşiri morale, energic, disciplinat, cu un „caracter franc şi leal,cu un dezvoltat curaj al răspunderii”. Generalul Moruzzi, comandantul Diviziei 3 Cavalerie, îl aprecia, în 1929, ca „o podoabă a oştirii, un conducător de oameni, al cărui viitor este exclusiv spre comandamentele înalte”. Zece ani mai târziu i s-a încredinţat comanda Diviziei 3 Cavalerie, dislocată în partea de sud a Basarabiei, cu care s-a aflat în anul următor, în timpul retragerii impusă de sovietici, „în situaţia cea mai grea în care s-a găsit vreo unitate, pe porţiunea cea mai lată a Basarabiei, cu o populaţie minoritară îndârjită contra trupelor noastre”. Multe din situaţiile aproape fără ieşire în care s-au aflat trupele române au fost rezolvate datorită curajului şi priceperii generalului Constantin Pantazi, care nu a ezitat să ordone deschiderea focului atunci când sovieticii au încercat să treacă şi peste Prut.

La 1 septembrie 1940 este numit comandant al Diviziei Blindate române. La 6 septembrie 1940, când generalul Antonescu devine preşedinte al consiliului de Miniştri şi conducător al Statului, generalului Constantin Pantazi  i se încredinţează funcţia de Subsecretar de Stat la Departamentul Apărării Naţionale pentru Armata de uscat, unde va rămâne până la 23 ianuarie 1942.Relevându-i activitatea depusă, generalul Iosif Iacobici, ministru de război, aprecia la sfârşitul anului 1941:”Generalul Pantazi a corespuns tuturor cerinţelor în mod exemplar, dezvoltând o activitate deosebită şi încununată de succes, mai ales în ceea ce priveşte aprovizionarea armatei, făcută cu atâta energie şi prevedere, încât s-a putut da de către Subsecretariatul de Stat al armatei un însemnat ajutor şi populaţiei civile. Generalul Pantazi a dovedit astfel că este nu numai un prea bun general comandant de mare unitate, dar şi un excelent organizator, foarte energic, prevăzător şi plin de iniţiativă.Meritele ce şi le-a câştigat generalul Pantazi pentru armata română  în această epocă de reîntregire a statului, sunt bine stabilite şi îi dau şi mai departe dreptul la ascensiune.”

Şi, întradevăr, ascensiunea generalului continuă. Meritele cîştigate l-au determinat pe mareşalul Antonescu, să-l numească la 23 ianuarie 1942 ministrul Apărării Naţionale, funcţie în care va rămâne până la 23 august 1944, când a fost arestat la Palatul Regal de  către maiorul Anton Dumitrescu, care cu multă emoţie în glas i s-a adresat:”Domnule general, M.S. Regele mi-a ordonat să vă arestez”. Alături de ceilalţi membrii ai guvernului Antonescu a fost preluat de către sovietici  la 31 august 1944 şi dus în Uniunea Sovietică. A fost readus în ţară în aprilie 1946, judecat şi condamnat la moarte de către Tribunalul Poporului, la 17 mai 1946 şi pentru faptul că a fost „unul din cei mai apropiaţi şi solidari colaboratori, coautor şi complice la toate acţiunile criminale ale Guvernului, el jucând un rol de prim ordin şi, datorită importanţei în timp de război a departamentului ce l-a condus, a înlesnit şi contribuit la aservirea militară a ţării  în folosul Germaniei prin concursul nelimitat şi participarea activă la aducerea trupelor hitleriste în ţară sub formula „Misiunii Militare Germane” – după cum se preciza în Hotărârea Tribunalului Poporului -. După comutarea sentinţei la muncă silnică pe viaţă, a fost întemniţat la Aiud, apoi în august 1957 transferat în penitenciarul de la Râmnicu-Sărat, unde a şi decedat la 23 ianuarie 1958.

Dincolo de acuzele aduse, consider că prin ceea ce a făcut, generalul Constantin Pantazi merită a fi înscris în galeria personalităţilor călărăşene.